Sonia Raicu (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr s-a aflat, în perioada 27-29 februarie, în vizită oficială în Regatul Maroc, la invitația omologului său Abdeltif Loudyi. Cei doi oficiali au semnat, la Rabat, acordul dintre Guvernele României și Marocului privind cooperarea în domeniul militar și tehnic, o premieră în relațiile dintre cele două țări. Documentul va asigura cadrul juridic al cooperării în domenii de interes reciproc, cum sunt industria de apărare, instruirea personalului în instituții militare și prin exerciții, medicina militară și securitatea cibernetică. Pe timpul întrevederii au fost abordate reperele semnificative ale agendelor de securitate din cele două țări, discuțiile concentrându-se pe situația din zona Mării Negre, din Africa și Orientul Mijlociu, precum și pe eforturile ambelor părți de asigurare a stabilității la nivel regional.
MAE precizează astăzi că, în contextul deciziei autorităţilor marocane de suspendare a zborurilor comerciale cu destinaţia Maroc, ca urmare a noii variante de coronavirus, Ambasada României la Rabat gestionează, la acest moment, situaţia a 72 de turişti români ale căror curse au fost anulate de către companiile aeriene la care aceştia aveau rezervări.
Ambasada României la Rabat a efectuat, în regim de urgenţă, demersuri pentru identificarea unor zboruri alternative de deplasare spre ţară, eforturi care continuă şi în prezent.
„De asemenea, misiunea diplomatică se află în dialog permanent cu cetăţenii români afectaţi şi autorităţile locale şi acordă asistenţă consulară, conform competenţelor şi cu respectarea măsurilor adoptate de autorităţile statului de reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19”, precizează ministerul.
Autorităţile marocane permit, cu titlu excepţional şi în baza unei autorizări speciale, operarea, în continuare, a unor zboruri înspre şi dinspre Maroc. În acest context, MAE recomandă cetăţenilor români ale căror zboruri au fost anulate să verifice disponibilitatea biletelor la companiile aeriene care operează în continuare zboruri în Maroc.
Totodată, misiunea diplomatică va informa în mod constant, inclusiv pe pagina de Facebook a misiunii, cu privire la zborurile autorizate. La acest moment, companiile care operează zboruri în continuare sunt Air France şi Transavia.
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Rabat: +212.537.72.14.93; +212.537.20.74.01, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice +212.67.99.77.75.
Fără lichide, omul nu poate supravieţui mai mult de câteva zile. O ceașcă cu ceai delicioasă și relaxantă este binevenită oricând.
Povestea ceaiului se întinde pe o lungă durată de timp, acesta ajungând să se numească băutura regală.
Ceaiul are o importanță mare pentru civilizațiile asiatice și din acest motiv legendele nu lipsesc.
Una dintre ele susține că Împăratul Shennong a descoperit ceaiul în momentul în care acesta stătea la umbra unui copac și bea dintr-un bol cu apă fierbinte. Deodată îi cad din copac două frunze în bol și văzând acesta că apa prinde culoare, curiozitatea îl face să guste. Spre surprinderea lui, apa căpătase un gust revigorant și aromat.
Sursa foto: Andra Radu
O altă legendă spune că fondatorul școlii budiste, Zen, a adormit în fața unui zid după ce a meditat timp de nouă ani. Acest lucru l-a înfuriat și și-a taăat ploapele. Acestea au prins rădăcini și au crescut în tufe de ceai.
Sfârșitul secolului 16 aduce mențiuni care atestă că ceaiul ajunge în Europa, mai precis în Portugalia, însă, olandezii sunt primii care încep importarea acestuia.
La curtea engleză, ceaiul a fost introdus la mijlocul secolului 17 de către prințesa Ecaterina de Braganza în momentul căsătoriei sale cu prințul moștenitor Carol al 2-lea. Din acel moment, ceaiul a devenit un element principal în viața britanicilor până în ziua de azi.
Metoda tradițională este cea manuală însă, mai nou, se folosesc mașinării speciale pentru fiecare etapă. Procedura este una simplă dar trebuie controlată cu atenție pentru a se obține savoarea potrivită.
Avem mai multe tipuri de ceai principalele fiind ceaiul alb, verde, oolong, negru, pu-erh. De asemenea, beneficiile lui sunt multe: îmbunătățește metabolismul, sistemul cardiovascular, nervos, osos, imunitar, ajută la prevenirea diabetului și cancerului.
Prepararea și servirea acestuia se face după mai multe metode:
1. Metoda chinezească 2. Metoda japoneză 3. Metoda marocană 4. Metoda englezească 5. Metoda rusească
Cantitatea de ceai pe care o putem bea într-o zi nu trebuie să depășească 1 litru, iar în cazul celor energizante putem bea cel mult trei căni.
Sursa foto: Andra Radu
În România, ceaiul se bea în cantități mici comparativ cu alte țări din Europa.
Britanicii consumă în medie 2 kg de ceai pe an, românii doar 70 de grame, iar campioni sunt turcii care într-un an consumă peste 3 kg de ceai.
Ceaiul este o băutură importantă a culturii lumii și dacă la început se servea la evenimente sociale, la curtea regală, acum se servește în fiecare zi dacă vrei.
Istoricul eveniment vine la mai puțin de un an după ce a fost adoptat acordul reper și cu doar câteva zile înaintea conferinței ONU privind schimbările climatice la Marrakech, Maroc.
Vicepreședintele responsabil al Uniunii Energiei, Maroš Šefčovič a declarat: ”Suntem gata să profităm de acest impuls pentru a accelera lucrările privind tranziția la energia curată, în Uniune, dar și la nivel global. Suntem pregătiți să lucrăm la toate nivelurile, inclusiv la nivel local, pentru a aduce beneficiile acestei tranziții către cetățenii noștri.” Comisarul pentru Combaterea schimbărilor climatice și energie Miguel Arias Cañete a spus, la rândul său: „Aceasta este o zi mare pentru Europa și pentru planetă ..este timpul pentru rezultate. ”
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mina Andreeva, a reamintit și cuvintele președintelui Jean-Claude Juncker, din momentul semnării acordului de la Paris:
UE, în ceea ce privește clima, a transformat ambițiile în acțiuni, acest acord este primul de acest gen și n-ar fi fost posibil dacă n-ar fi existat( n-ar fi fost pentru?) Uniunea Europeană.
Conferința privind schimbările climatice, se desfășoară de astăzi, vreme de 12 zile la Marrakech.
UE se așteaptă să vadă progrese privind elementele-cheie ale pachetului de la Paris, inclusiv privind accesul la finanțare pentru țările în curs de dezvoltare, deasemnea, progrese în ceea ce privește dezvoltarea și consolidarea competențelor și procesele necesare în țările în curs de dezvoltare care să pună în aplicare planurile lor climatice interne.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.