Piatra Neamţ: Marşul pentru viaţă
Publicat de Mihaela Costache, 27 martie 2017, 11:00
Si în acest an, pietrenii s-au mobilizat să participe în număr mare la Marşul pentru viaţă. Aproape 400 de persoane au participat la ediţia cu numărul VII, organizată de Protopopiatul Piatra-Neamţ şi Protopopiatul Roznov, prin birourile Pro Vita, la care au aderat mai multe ong-uri.
60 de preoti, copii, părinţi, bunici, bărbaţi şi femei, cu toţii au mărşăluit în linişte pe traseul Biserica „Sfântul Ioan Botezatorul” Maratei I – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlau – Teatrul Tineretului – Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” Turn.
Aici, feţele bisericeşti au ţinut o scurtă slujbă religioasă.
Printre lozincile afişate s-au numărat: „Viaţa înseamnă dragoste”, „Fiecare viaţă este un dar” sau „Fiecare copil merită o poveste”.
Astfel de evenimente au avut loc astăzi în toata ţara.
(Geanina Buftea, Radio Iaşi/ FOTO ziarpiatraneamt.ro)