Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) prezintă, în luna martie, două spectacole în premieră, „Macbeth”, de William Shakespeare, în regia lui Botond Nagy, şi „Echilibru fragil”, de Edward Albee, un spectacol de Mariana Cămărăşan. Pentru a oferi publicului un cadou deosebit cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, una dintre premiere este programată în data de 27 martie.
De asemenea, în cursul lunii martie, TNRS oferă publicului unele dintre cele mai apreciate producţii din repertoriul său, la Sala Mare şi Sala Studio.
Avanpremiera producţiei „Macbeth”, a Secţiei Germane, care îi are în distribuţie pe actorii Daniel Bucher, Emoke Boldizsar, Benedikt Haefner şi Ioana Cosma, va avea loc în 17 martie, la ora 19:00, la Sala Mare.
„Echilibru fragil”, premiera Secţiei Române, îi are în distribuţie pe: Serenela Mureşan, Mariana Mihu-Plier, Florin Coşuleţ, Mihai Coman, Ioana Cosma, Veronica Arizancu, Diana Fufezan, Arina Ioana Trif, Vlad Robaş. Avanpremiera este programată în 26 martie 2022, iar premiera în 27 martie 2022, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului. Ambele spectacole au loc la ora 19:00, la Sala Mare.
Biletele pentru spectacolele TNRS sunt disponibile online, pe www.tnrs.ro, şi la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17. Accesul publicului la reprezentaţii este permis doar în baza certificatului verde COVID. Preţul unui bilet este 30 lei, respectiv 25 lei cu reducere.
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
28 ianuarie 2019, 06:11 / actualizat: 28 ianuarie 2019, 7:17
Poveştile la gura sobei fac să treacă iarna mai repede, se numără zilele şi se spun snoave şi ghicitori, doar o mai trece plictiseala, că ţăranul nu-i învăţat să stea prea mult în casă.
(varianta audio a rubricii)
Povestea lunii ce va să vie, februarie, faur sau făurar este povestea copilului capricios, acu’ vesel, acu’ trist, de unde şi vremea în făurar: „A fost odată un moş, pe care-l chema Anul. El avea 12 feciori pe care îi chema ca pe lunile de le ştim: Ianuarie, Februarie, Martie… Cel mai mic dintre fraţi era Februarie. Singura avere a moşului era o vie. Au lucrat-o, au cules-o şi au pus bine într-un butoi. Ca să ştie care-i măsura fiecăruia, au tras semn cu tirbuşonul pe fundul butoiului de-a curmezişul câte o linie şi fiecare şi-a pus canaua lui, ca să n-aibă neplăceri. Oameni cuminţi. Februarie, cel năzdrăvan şi-a pus canaua jos de tot, aproape de doagă, că aşa era rostul pe vremuri: cel mai mic la urmă (s.n.). Toţi fraţii voiau să economisească, să nu prea bea, ca să arate cât de economi sunt. Februarie, mai şugubăţ voia să bea regulat din partea lui, se-nţelege! Când îl căuta omul, el era mereu vesel şi plin de vorbă; trăncănea verzi şi uscate, şi tot fluierând se culca şi se scula, toţi râdeau de el şi ziceau; „repede, repede isprăveşte el vinul şi să vedem ce face”. Îi vine poftă lui Ianuar să bea un strop de vin, răsuceşte de cana, vinul nu vine deloc. Încearcă şi Martie. La fel! Aprilie… nici un pic! Numai jos la doagă, partea lui Februar mai curgea. Tare s-au supărat fraţii şi-au început a-l alerga pe Februar ca să-i dea de cheltuială. Când îl alergau, Februar plângea, când îl lăsau, râdea ca un copil. De-aceea, se crede, luna lui Făurar este capricioasă, când cald, când viscol[1]. Se spune: în luna lui Făurar crapă ouăle corbului, când e ger mare, şi atunci ies puii. Luna lui fluierar bagă omătul pe burta acului în casă.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Tony Brill, Legendele românilor, vol. I, Legendele cosmosului, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet, Cultura naţională, 1994, p. 231.
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
6 martie 2017, 05:00 / actualizat: 7 martie 2017, 10:04
Moşii şi babele alcătuiesc o grupă de semidivinităţi sau sfinţi şi sfinte populare, care şi-au pierdut individualitatea mitică, păstrându-şi în schimb personalitatea colectivă mitică. Au dobândit o aureolă de semizei. În calendarul popular românesc sunt făpturi mitice care prefigurează timpul sacru, timpul sărbătoresc, în care se desfăşoară anumite rituri comunitare (sunt cunoscute renumitele târguri de moşi). O altă semnificaţie o constituie şi aceea de semidivinităţi meteorologice.
După primele nouă zile din Martie, zilele Babelor, urmează nouă zile, ale Moşilor. Babele, ca babele, mai rele, reflectă nestatornicia timpului în trecerea lui de la iarnă la primăvară şi posibilitatea ca această nestatornicie să prevestească norocul de peste an. Şi cei 9 moşi fac parte din cortegiul divin al unui zeu-moş, care este confundat uneori cu Sfântul Cer, alteori cu Dumnezeu sau Sîntilie. Sub raport meteorologic sunt mai blânzi, aduc vreme mai bună. În Oltenia se spune că „moşii bat cu maile în pământ să iasă căldura şi să încălzească seminţele”. Cum moşii încep pe 10 martie, după Mucenici, când se ştie că se mănâncă 40 de mucenici şi se beau 44 de pahare, nici nu-i de mirare că sunt… blânzi. Femeile, mai obidite, în ziua de 40 de mucenici, mătură ograda, ard gunoiul şi bat cu vătraiul pe vatră zicând: „Fugiţi şerpilor, de bătaia clopotelor”. E semn că ele ştiu că moşii mai alunecă precum şarpele, ispitiţi de şarpe şi îi avertizează că totuşi ele, femeile, babele tămâie şi poartă lumina şi întotdeauna aceste practici rituale sunt precedate de bătutul clopotelor. Moşii, sunt blânzi, dar şi încercaţi de ispită, pentru că se ştie: „cât e moşul de bătrân / Tot doreşte măr în sân”. În ziua primului moş, 10 martie se fac previziuni meteorologice: cum e vremea în această perioadă, aşa va fi toată primăvara.
Mucenicii
Să nu uităm în această săptămână de mucenici…nici noi, femeile, nici ei, bărbații. În calendarul creştin ortodox sunt consemnaţi Sfinţii 40 mucenici din Sevastia, o zi de ofrande alimentare specifice. Mucenicii sunt în prag de primăvară, început de marţ, iar curăţirea locurilor de uscăturile rămase din iarnă e o sarcină a fiecărui gospodar. Aprinderea focurilor are semnificaţii multiple: se curăţă locul, se purifică spaţiul, se alungă gerul şi se invocă venirea căldurii. Când e vâlvătaia mai mare, membrii familiei sar peste foc zicând:
Cum au trecut sfinţii
Prin foc şi prin apă,
Aşa să trecem şi noi.
În Oltenia copiii bat cu toiagele în pământ, în jurul focului zicând:
Intră frig şi ieşi căldură
Pe la noi prin bătătură.
Alimentele rituale specifice acestei sărbători sunt mucenicii, copturi sub formă de om, albină, pasăre sau colac. Sunt moşi de păresimi sau sfinţi.
În Gorj, în dimineaţa de Mucenici bătrânele fac din mălai un „pupoi”. Îl turtesc şi îl ia „cu ţeava” (ţeava de la suveica de la război) şi numără 44 de semne pe pupoi şi bani (câţi copii sunt în casă). Coace pupoiul în cuptor şi când îl scot îl ung cu miere de stup şi îl taie în atâtea părţi câţi copii sunt în casă. Bine-ar fi, zic bătrânele ca toţi copiii să găsească un ban, e semn de noroc. Sigur însă primul care găseşte banul este norocosul familiei. Acesta este pupoiul casei. Bătrânele fac încă unul, pe care-l dau de pomană, însoţit de fuior şi poame: simbol al vieţii care se toarce, fuiorul aminteşte tuturor că fiecare sărbătoare trebuie cinstită, fiecare zi frumos trăită.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
