Ascultă Radio România Regional Live

masca populara

Cea mai mare mască populară din România, la Festivalul Sighişoara Medievală

Cea mai mare mască populară din România, la Festivalul Sighişoara Medievală

Publicat de Mihaela Costache, 27 iulie 2015, 07:10

Cea mai mare mască populară din România a fost realizată duminică la cea de a XXIII-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală.

Masca Vraciului Vindecător a fost confecţionată de meşterul popular Vasile Ciocârlan, din comuna Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ, şi măsoară 6 metri înălţime şi 3 metri lăţime, astfel că poate concura atât la titlul naţional, cât şi la cel mondial.

Potrivit meşterului popular, pentru realizarea măştii a folosit 30 de piei de oaie, de culoare neagră, albă şi brumărie, două coarne de cerb, precum şi o serie materiale textile pentru ochi, nas, gură şi limbă, iar iniţial a crezut că dimensiunile măştii vor fi de 5×3 metri.

‘Ideea nu mi-a aparţinut mie, ci directorului artistic al Festivalului, Liviu Pancu, care mi-a dat acest impuls. Ne-am gândit să realizăm ceva cu care să putem doborî un record naţional şi să intrăm şi în Cartea Recordurilor. Noi suntem ferm convinşi că vom reuşi. Când sunt mai mulţi prieteni la un loc, care pun la cale un plan, atunci sigur va ieşi ceva bun şi noi ne-am dorit să facem ceva ce n-a mai fost la Sighişoara’, a declarat Ciocârlan.

El a spus că masca a fost dispusă pe o placă OSB şi este compusă dintr-o căciulă cu coarne, ochi de culoare mov, nasul portocaliu, pomeţii negri, gura şi limba de culoare roşie, iar partea de jos conţine piei de culoare albă.

‘Prima e căciula (…). Urmează ochii, sprâncenele, faţa, care e un pic mai închisă, nasul, dinţii, care par a fi de canibal, şi barba, care, la fel, e făcută din piei de oaie, cu mustaţă. Îi lipsesc doar perciunii. Eu sper că am reuşit să o fac să fie cât de cât înfricoşătoare, mai ales pentru copiii care vin pentru prima dată şi spun: ‘Ah! Extraordinar! Ce nas mare are, ce gură mare şi dinţii!’ (…) Fiecare a muncit pe sectorul său de activitate. Unii cu proiectul, alţii cu munca, dar pus totul cap la cap trebuie să iasă ceva extraordinar. Am început cu blănurile, pe care le-am tăbăcit, le-am adus din Moldova aici, iar apoi am început să pregătim masca. În două zile am terminat-o, iar masca va rămâne aici sau la Târgu Mureş’, a subliniat Vasile Ciocârlan.

Festivalul Sighişoara Medievală a început joi, se va încheia duminică noaptea şi are genericul ‘Menestreli şi Trubaduri – 5 secole de muzică şi teatru medieval’.

În cadrul festivalului s-a urmărit doborârea unui record naţional prin confecţionarea celei mai mari măşti populare, denumită Masca Vraciului Vindecător, precum şi intrarea în Guinness Book cu trei recorduri: cea mai mare spadă ornamentală ridicată într-un festival medieval, Spada Titanilor, cel mai mare covrig rotund realizat într-un festival medieval, Hrana Uriaşilor, şi cel mai mare steag cavaleresc suspendat într-un festival medieval.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc