Dacia a înregistrat un nou record de vânzări în Franţa
Publicat de adinaiftime, 4 ianuarie 2018, 10:30
Renault Group a anunţat marţi că a înregistrat în 2017 un nou record de vânzări în Franţa, de 119.357 de autoturisme şi utilitare vândute, datorită creşterii de 6,5% a vânzărilor de maşini Dacia.
Potrivit constructorului auto francez, în 2017, vânzările sale pe piaţa din Franţa au crescut cu 3,4% până la 673.869 de unităţi, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, graţie unei creşteri de 6,5% a vânzărilor Dacia. Cu 119.357 de autoturisme şi utilitare înmatriculate, marca Dacia a stabilit un nou record istoric de vânzări în Franţa.
Pe segmentul autoturismelor, cu 117.865 de unităţi vândute, marca Dacia a câştigat 0,1 puncte ajungând la o cotă de piaţă de 5,6%, ceea ce i-a permis să îşi consolideze poziţia a cincea.
Marca Dacia ocupă poziţia a treia pe piaţa autoturismelor vândute clienţilor persoane fizice, scrie Agerpres.
Grupul auto francez precizează că modelul Sandero este vehiculul cel mai vândut clienţilor persoane fizice în Franţa şi ocupă locul opt în topul primelor zece autoturisme. Şi modelul Duster a avut o creştere a vânzărilor, deşi a fost lansată o nouă generaţie.