Porțile culturii cărășene s-au redeschis în 10 dimensiuni
Publicat de adinaiftime, 3 octombrie 2017, 23:24
Manifestarea Reşiţa în 10 dimensiuni a fost deschisă ieri după-amiază în primitoarea sală de expoziţii a Casei de Cultură a Sindicatelor, Horaţiu Vornica. Directorul instituţiei Marian Apostol a prezentat pentru început programul celor 10 zile dedicate culturii cărăşene, în care vor fi lansări de carte, mese rotunde, spectacole de teatru şi expoziţii.
De fapt aşa a şi început manifestarea, cu vernisajul expoziţiei de pictură semnată de reşiţeanul Bogdan Piperiu, un tânăr artist care locuieşte acum în Germania. Artistul şi jurnalistul Matei Mircioane a fost cel care a vorbit cu mult patos despre lucrările expuse, remarcând legătura profundă dintre artist şi locurile natale, care l-au inspirat în majoritatea tablourilor.