Dacă euro va dispărea, Europa se va prăbuşi

Publicat de Camelia Teodosiu, 20 iunie 2019, 10:10

Bruxelles-ul nu încetează să fie pentru Statele Unite altceva decât o mașină de funcţionari care nu au nimic de spus în procesul de devenire a noii ordini mondiale a secolului XXI. Totul se reduce la euro. Şi Europa nu se confruntă cu cele mai bune momente ale sale.

La mijlocul anului 2010, cancelarul Angela Merkel a spus că „dacă euro se prăbușește, ideea Uniunii Europene va dispărea”. Pentru Merkel, ca și pentru alți demnitari, Europa este un concept economic departe de postulatele așa-numitelor „părinţi ai Europei”, al căror proiect a susținut ideea unei comunități supranaționale fără diviziuni sau lupte sângeroase. Pentru asta, a fost necesar să se mențină principiile solide de solidaritate, libertate și înțelegere între diferitele popoare care au format-o, care doreau să o realizeze cu ajutorul fondurilor structurale pentru a ajuta țările cu probleme.

Deși Churchill a fost primul care a vorbit despre Statele Unite ale Europei, Schuman a promovat viziunea unei Europe unite politic, dar bazată pe responsabilitatea membrilor săi și creând un spațiu de solidaritate comună numit „sufletul Europei”. O idee mai avansată decât acordurile simple bazate pe o economie comună. În realitate, cu dificultățile sale, s-a sugerat revenirea la rădăcinile civilizației iudeo-creștine care sunt ascunse în realitatea europeană.

Totuși, astăzi, totul se reduce la euro. Iar Europa nu trăiește cele mai bune momente ale sale. Departe de a fi esențială în conflictul global care este organizat de Statele Unite și China, UE nu are nimic de spus şi cu nimic de contribuit. Chiar și noua administrație americană, împreună cu președintele ei, ignoră rolul Uniunii Europene și se prezintă la Londra pentru a susţine Brexitul. Bruxelles-ul nu încetează să fie pentru Statele Unite altceva decât o mașină de funcţionari care nu au nimic de spus în procesul de devenire a noii ordini mondiale a secolului XXI, al cărei scenariu, pe lângă faptul că va fi globală, se va manifesta cu toată cruzimea sa în Oceanul Indian și în Pacific; adică între Asia de Sud-Est și geopolitica permanentului „arc de criză” al Orientului Mijlociu, cu Iranul și Rusia ocupând spațiile pe care pot sau le vor putea permite.

O nouă criză vine asupra euro din zona Italiei, al cărei guvern ignoră recomandările sau „cererile” care vin de la Comisia Europeană pentru a-și echilibra conturile publice. O situație care vorbeşte despre validitatea precară a acordurilor de la Maastricht. Crede cineva că Comisia ar impune sancțiuni Italiei pentru neîndeplinirea postulatelor sale? Dacă da, ar trebui să facă același lucru și cu Franța, pentru a da un exemplu. Și dacă, în cele din urmă, se va decide impunerea de sancțiuni, crede cineva că Italia şi le va asuma? Provocarea dintre Comisie și principalele țări europene, în acest caz Italia, este lansată. Totuşi, Banca Centrală Europeană (BCE), care acționează în afara Comisiei, ar putea lua alte decizii, cum ar fi lansarea unui program de achiziții al Trezoreriei italiene, deși acestea ar trebui aprobate în cadrul Mecanismului European de Stabilitate (MES). O situație care ar putea deschide o confruntare între Germania și Franța împotriva Italiei. În orice caz, fie că un astfel de ajutor ar fi fost aprobat sau respins, Uniunea Europeană și euro ar intra într-o criză gravă. De aici şi vocile din Italia care, ca o amenințare, cer revenirea la liră și ieşirea din moneda unică. O criză latentă de mare amploare care, aparent, nu preocupă pe nimeni şi nici Spania.

Se pare că Europa este configurată altfel decât am văzut în ultimele decenii. Cu solidaritatea pierdută, fără „seva” despre care vorbea Schuman, apare posibilitatea reală ca țările de bază (Germania și Olanda, în special) să o apuce într-o altă direcție, lăsând riveranele la Marea Mediterană să meargă pe drumul lor. O Europă, nu cu două viteze, ci, poate, cu trei sau patru. Cu Regatul Unit în afara proiectului european, alături de Statele Unite sau, probabil, de China, cu germanii și olandezii obosiți să îi susțină pe cei care trăiesc în sud, iar cu Estul mai aproape de germani decât de noi, apare îndoiala rezonabilă că Europa, încetul cu încetul, se separă de ceea ce era un proiect comun. În acest caz, moneda euro ar fi redusă pentru a reveni la o uniune pierdută. O situație care ar putea duce la realitatea uimitoare de a vedea apărând din nou guldenul olandez, marca germană sau lira italiană, ca şi lira sterlină, configurând un nou spațiu monetar fără atașamentul față de o Europă unită dincolo de un comerț intern care ar slăbi țările cele mai îndatorate. Și aici, în acest nou scenariu, vor apărea toate slăbiciunile Spaniei, care ar intra într-o criză fără precedent, iar colapsul economic ar duce la prăbușirea ei ca țară. Sperăm că toate acestea nu se vor întâmpla, deși la orizont se pare că se zăreşte un stol lebede negre…

Articol de Eduardo Olier

Răspunsurile prudente ale lui Merkel pentru Macron

Publicat de Camelia Teodosiu, 6 iunie 2018, 13:01 / actualizat: 7 iunie 2018, 14:53

Pe 3 iunie, într-un interviu acordat „Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung”, cancelarul a spus în sfarşit ce crede despre propunerile şefului statului francez

În sfârşit! După luni de speranţe dezamăgite, amânări neînţelese şi imprecaţii inutile, Angela Merkel a sfârşit prin a da, duminică, 3 iunie, răspuns la propunerile lui Emmanuel Macron pentru a întări Europa, formulate în discursul lui de la Sorbona din septembrie 2017. Cei care credeau că, dacă Merkel întârzie atât de mult o face pentru a-şi plasa mai bine ambiţiile pentru Europa la înălţimea celor ale partenerului său francez sunt dezamăgiţi. Nu va exista o mare reprezentare germană. Fidelă reputaţiei sale, Merkel face ca Merkel: ea avansează, dar cu paşi mici.

Era aşteptată la Aix-la-Chapelle, unde acceptase să vorbească cu ocazia înmânării premiului Charlemagne, decernat în acest an dlui Macron, în mai: ea ar fi putut rosti un discurs istoric, dar el a fost se o platitudine dezolantă, în faţa unui preşedinte care presa Germania să-şi abandoneze „fetişismul” bugetar. Preşedintelui francez îi place discursul oral, de preferinţă într-un cadru teatral; cancelarul preferă confortul scrisului. Până la urmă, ea a ales un lung interviu pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung ca să precizeze poziţia Germaniei în mai multe probleme esenţiale, cu trei săptămâni înaintea unui consiliu european foarte aşteptat.

Fără o „uniune a datoriei”

Evident, răspunsul ei privind reforma zonei euro va fi considerat cel mai dezamăgitor la Paris. Avansul dnei Merkel este minim, într-un context, este adevărat, umbrit de situaţia din Italia: ea este în favoarea transformării Mecanismului European de Stabilitate (MES) în Fondul Monetar European (FME), care să poată să vină în ajutorul ţărilor aflate în dificultate economică, dar care să poată de asemenea studia restructurarea datoriei acestor ţări – o reţetă căreia Franţa i se opune. Dna Merkel se pronunţă şi pentru un buget de investiţii al zonei euro, dar cu o valoare mult mai mică decât cea dorită de dl Macron. Grijulie să nu-şi supere partenerii politici, ea repetă refuzul de a crea o „uniune a datoriei”.

Cancelarul avansează în chestiunea migraţiei: ea susţine ideea unei agenţii europene a migraţiei şi pledează pentru armonizarea dreptului de azil. Ea recunoaşte că sistemul cotelor obligatorii de refugiaţi pentru statele membre a fost un eşec şi propune un „sistem flexibil” de împărţire a responsabilităţilor.

În problema apărării şi securităţii evoluează Angela Merkel cel mai mult în sensul dorit de Emmanuel Macron. Ea susţine iniţiativa de intervenţie europeană lansată de Franţa şi subscrie la necesitatea de a crea o „cultură strategică” comună. Acest lucru va lua timp, dar este un semnal politic binevenit, la fel ca şi propunerea unui Consiliu european de securitate la ONU, ţinând cont de tradiţionalele reticenţe germane în acest domeniu.

Contextul internaţional şi provocările aduse de predinţia Trump pledează pentru progrese mai decisive, dar Angela Merkel, legată prin contractul ei de coaliţie, este de felul ei prudentă.

Înaintea acestui al patrulea mandat care se dovedeşte mai dificil decât precedentele, cancelarul nu a făcut până cum decât două schimbări de direcţie îndrăzneţe: cea a tranziţiei energetice şi cea a primirii masive de refugiaţi în 2015. Cele două viraje au fost foarte controversate. Vizibil, cancelarul preferă de acum înainte s-o ia pe căi mai sigure. Dar această prudenţă nu mai este la înălţimea mizei.