Gheorghe Ioniță: ”Viața bate filmul!”

Publicat de prosavioleta, 27 iunie 2023, 10:55

Cristian Dumitrașcu (realizator emisiune): Iată și o poveste despre piloții de vânătoare de ieri, mai exact de acum 20-30 de ani. Locotenent-comandor în retragere Gheorghe Ioniță a fost pilot militar, pilot pe MiG-21, MiG-23 și chiar pe elicopterele de luptă PUMA. Însă povestea domniei sale, oricât de des ar fi spusă, este bine venită, pentru că ne reamintește despre pasiune și despre vocația de militar. Sunt mulți cei care se visează la manșa unui supersonic și doar câțiva reușesc să-și îndeplinească acest vis. În interviul următor, realizat de Larisa Vasile de la „Jurnal Militar Timișoara”, ascultăm care sunt provocările acestei meserii. Vă mai spun doar că interviul integral poate fi ascultat de la ora 16:00, pe Antena Satelor, la „Feciori la oaste”, și, de săptămâna viitoare, poate fi găsit interviul pe pagina noastră de Facebook. Ascultăm interviul.
Gheorghe Ioniță: Faptul că am făcut sport de performanță la Buzău, eu sunt buzoian, toată ziua vedeam avioanele, că acolo era școala la Boboc, care forma piloți, dar nu m-am gândit vreodată că o să ajung în cabina unui astfel de aparat de zbor. Și, făcând sport de performanță, am avut șansa să fim în divizia școlară cu echipa de la Liceul Militar. Dommule, când apăreau ei în sală cu vipușca aia roșie de general și zic: uite, mă, dar de ce nu aș putea să fiu și eu îmbrăcat așa frumos, să joc și volei? Eu eram cu voleiul. Și uite-așa mi s-a părut o școală de formare deosebită Liceul Militar și cu un grad ridicat de educație, de cultură, în sensul că profesori foarte buni, atașați pentru cei care doreau să acceseze acest serviciu, serviciul militar erau o pepinieră și o școală de formare extraordinară. Cu atâta drag îmi aduc aminte de anii ăștia de liceu, pentru că am făcut și sport de performanță, am făcut și carieră și ne-au format cum trebuie. Cel puțin eu, cu totul, cu volei, sunt întrebat de cumnatul meu, care era profesor la școala de la Mediaș, Școala de Maiștri și preda aparate speciale, și cumnatul ăsta mă întreabă în casa a XII-a: mă, dar tu ce armă te duci, că tu ești viitor ofițer de carieră. Eu, cu voleiul în cap: mă duc la Sibiu, că aveau o echipă în divizia B. Zice: mă, dar dacă tot eșți cu sportul ăsta, am înțeles, dar tu nu o să fii sportiv de carieră, tu o să faci o activitate pe linie militară. Alege și tu o armă, dacă vrei tu, du-te la artilerie, tu ești cu matematica, du-te la o armă specială, uite marina, aviația și spune… Domnule, și mă gândesc, mă, dar are dreptate cumnatul ăsta al meu, ia să încerc eu la aviaţie. Domnule, și șansa și bucuria e imensă. Am fost sănătos, am fost acceptat și am început o carieră deosebită. Arma aviației este o armă a unor eroi. Vă spun sincer, că nu exagerez spunând eroi, pentru că cu avionul se moare la fel și pe timp de pace și pe timp de război. Numai că pe timp de război folosim muniţie reală, pe timp de pace nu tragem real, dar totuși sunt aceleași misiuni, cu greutate, cu sacrificii, cu viață echilibrată. Nu există să-ți poți permite să-ți bați joc de o asemenea carieră, de o asemenea meserie. Acuma este Academia de Aviație la Brașov, atunci era la Boboc. Admiterea a fost pentru mine o satisfacție extraordinară, pentru că, când am văzut ce înseamnă aviație și când am înțeles ce înseamnă să devii pilot, pentru mine a fost un vis. Şi faptul că am început cu, cum se începe, întâi cu avionul clasic, pe urmă a fost pentru prima dată folosit în anul I de școala militară avionul Zlin, Zlin 526-F, este un avion de înaltă acrobație, nu pentru începători care vin și văd prima dată avionul și pun mâna pe manșa aia zici că e un făcăleț. Deci, până la urmă ne-au format bine, pentru că era un avion cu mișcări mici, foarte fâșneț, foarte manevrabil, am învățat să zburăm. Și cine a trecut de acest Zlin, s-a demonstrat, a făcut carieră, avion care te formează. După aia, am zburat în anul II, L-29, un avion cehoslovac foarte bun de formare ca pilot de luptă. Ne-am făcut programul în totalitate. Am zburat atunci în anul doi de școala militară pe Ianca, se repara pista de la Buzău, și acolo am luat prima dată contact cu MiG-21. Într-o noapte cei de la Kogălniceanu, care aveau MIG-21, i-a prins o furtună și au aterizat pe drumul de rezervă Ianca. Şi când ne-am trezit cu supersonicele alea, noi care eram înnebuniți după MiG-21, domnule, nu mai știam cum să ajungem să zburăm MiG-21. În ’76 am terminat școala militară și în ’77 am pus prima dată piciorul într-un supersonic la Bacău. Era centrul de formare a piloților pe supersonice, un centru cu niște piloți deosebiți, niște instructori extraordinari, care ne-au învățat ce înseamnă un interceptor. Ne-am format pe MiG-21, un an de zile a fost trecerea acolo pe supersonice și după care am fost repartizați în unitățile de luptă. Noi, opt colegi am fost repartizați pe Borcea. Am fost fericiți, că acolo știam că e centrul de formare a elitei aviației românești. Așa a fost și așa va rămâne.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Ce s-a întâmplat după cei cinci ani la Borcea, ați venit pe Timișoara?
Gheorghe Ioniță: Da, deci am fost selectat pentru escadrila, atunci pe vremea lui Ceaușescu, în ’81 am fost mutat aici. Ceaușescu a luat decizia să aibă două escadrile superdotate, care una era pe Timișoara, una pe Kogălniceanu. Am fost surprins că am fost selectat și chiar și întrebat: unde vrei, la Kogălniceanu? Poți să alegi, acum uite sunt două escadrile noi. Domnul comandant, vă spun sincer, mi se pare Timișoara dincolo de granița ţării. Mă duc la Timișoara, să cunosc și eu. Băi, copile, dar ai pe cineva acolo? Că acolo e altă lume. Nu, nu, nu, nu, n-am pe nimeni, dar mă descurc.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Cred că e cea mai mare parte din cariera dumneavoastră în Timişoara?
Gheorghe Ioniță: Da. 10 ani am zburat numai cu MiG-23, până în ’91, când am fost mutat pe elicoptere, tot de luptă, Puma. IAR-330 H. Şi să zbori MiG-23 la Timișoara, domnule nu ştiu cum, eram şi tânăr, domnule, nu știu cum, dar așa îmi creștea inima. Făceam parte din elita bănățeană. Colegii de aici, zburători de elită, au reprezentat ţara pe tratat. Cu regimentul de la Giarmata am reprezentat de două ori în grupele de tragere. Am fost avansat la excepțional aici în Timișoara.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Acum înțeleg și înțelegem cu toții de unde toată energia pe care ne-ați transmis-o astăzi. Vă mulțumesc foarte mult.
Gheorghe Ioniță: Eu vă mulțumesc pentru invitație și vă mulțumesc de două ori pentru că m-ați întors în timp. M-am simțit foarte bine, pentru că toate au fost trăite, și mă bucur tare mult pentru că viața bate filmul.

Începe Festivalul Medieval al Castelului Huniade din Timişoara!

Publicat de Andra Radu, 21 iulie 2022, 15:17

Festivalul Medieval al Castelului Huniade din Timişoara, organizat în perioada 22-24 iulie, în parcul castelului, ajunge la cea de-a IV-a ediție.

Festivalul începe, vineri, cu o „Călătorie în timp” până în Evul Mediu, alături de formaţii de muzică din Transilvania, Cluj, Mediaş, Oradea, Bucureşti, Sibiu, Timişoara şi Slovacia.

Cel mai așteptat moment va fi parada participanţilor, când se vor prezenta cavaleri în armură, pe armăsari dichisiţi cu podoabe şi ţesături scumpe, războinici nomazi din stepele Răsăritului, arcaşi şi lancieri, mercenari pedeştri, cu halebarde şi tunuri, războinici din diferite perioade ale Evului Mediu sau ostaşii otomani.

Sâmbătă va avea loc Marele turnir al Castelului Huniade, în care întrecerile şi serbările vor captiva publicul. Seara se va încheia cu un bal mascat medieval şi cu poveşti misterioase.

Duminică va fi ziua în care spectatorii sunt invitaţi în lumea războiului medieval.

„Bunicii noștri, eroii noștri” – volum al treilea, Dan Ramf

Publicat de Gabriel Stan, 6 iunie 2022, 15:05

Omagierea eroilor căzuți la datorie de-a lungul istoriei a constituit evenimentul major al acestei săptămâni.

La Mediaș a fost consemnată o nouă apariție editorială. Este vorba despre al treilea volum din seria „Bunicii noștri, eroii noștri”, a profesorului Dan Ramf și muzeograf la Casa Memorială „Hermann Oberth” a Muzeului Național al Aviației Române.

Vă invit să ascultați un interviu realizat de Constantin Herțanu.

Dan Ramf: Este o mare bucurie să fim împreună la radio, la „Jurnal militar”. Această carte face parte din ciclul „Bunicii noștri, eroii noștri” este volumul trei, este publicată de Editura militară, bineînțeles în anul 2022, și conține povestea vieților a unor veterani de război, a sașilor deportaţi, a românilor refugiați din Basarabia și Bucovina, a orfanilor de război și în premieră pentru acest ciclu o văduvă de război, cea care pe 2 iulie 1941 şi-a pierdut soțul în bătălia de la Storojineț din Bucovina și până la finalul vieții în 2018 nu s-a mai căsătorit și bineînțeles și-a crescut fetița, a rămas orfană, cu toate greutățile vieții.

Această carte este dedicată veteranilor de război, celor care au trăit vremurile de altădată. Sunt 29 de personaje care sunt grupați, după cum am povestit, amintesc doar viața câtorva dintre acești oameni.

Chioreanu Gheorghe, pe care l-am cunoscut în urmă cu mulți ani de zile și despre care auzisem numele Chioreanu din fragedă copilărie, de la bunicul meu, atunci când la cota 111 de la Sevastopol au căzut prizonieri și spunea: m-a salvat un sergent de-al nostru Chioreanu Gheorghe. Eu am descoperit la Ocna Mureș un sublocotenent Chioreanu Gheorghe la fel de brav și de curajos ca și colegul bunicului meu. Acesta al nostru, cel din volumul 3, a fost sublocotenent la Vânători de Munte.

Ce întâmplare fericită! Fusese grav rănit pe front la Sevastopol. A supraviețuit războiului și a trăit 102 ani și este cel care îmi povestea cu atât de mare emoție.

Următorul episod, în 1918 când avea 14 ani, au venit jandarmii ungurești, cei cu pene la pălării, ca să rechiziționeze alimentele la bunicul meu acasă. Şi noi copiii, nepoții, eram acolo în jurul bunicului, iar bunicul le-a spus autorităților de atunci: trei copii, trei băieți v-am dat pe front, ce mai vreți măi, lăsați-le mâncare și la copiii ăștia. Și spunea dânsul cu mare, mare bucurie, întregul sat, locuia lângă Ocna Mureș, s-a dus la Marea Unire de la Alba Iulia, pentru românii ardeleni a fost așa mare bucurie.

Această carte conține viața și povestea lui Solomon Ioan, din Târnăveni, cel care era atât de mândru, despre originile sale revoluționare. Spunea așa: stră-străbunicul nostru era Solomon Nicolae, cel care fusese tribunul lui Avram Iancu la 1848, iar după 1849 s-au refugiat cei doi frați, unul la Bacsa, unul la Seuca lângă Târnăveni și de acolo ne tragem noi. Era foarte, foarte mândru de acestei origini. Ne aducem aminte și de fabuloasa, de tezaur în viață, cea care a fost Oprean Georgina, era și dânsa foarte mândră de originile sale. Spunea: Stră-străbunicul meu servea un pahar de vin cu Avram Iancu, atunci când Iancu trecea prin satul, prin Baia de Arieș, și era foarte mândră de strămoșul său, de părintele său care fusese prieteni foarte buni cu Partenie Cosma, unul din fruntașii Partidul Național Român din Transilvania.

Din păcate, tatăl său, în urma unei inspecții a ministrului de atunci, a fost dat afară din sistemul de învățământ din Austro-Ungaria. De ce? Pentru că elevii săi, români toți get-beget, nu știau nicio boabă limba maghiară, dar a fost salvat de închisoare de către un ziar din București, Ziarul „Liberalul”, care a scris așa: ”Un apostol în slujba națiunii”.

Poate că acel articol l-a salvat înainte de 1918, și era foarte fericită că fratele său cel mai mare, Gavril Dudulescu, a fost printre cei mai tineri semnatari ai actului Unirii de la 1918 și găsim, într-adevăr, în dicționarul marilor personalități ale Unirii, la pagina 98, învățător în Girișu Negru, acolo unde fusese părintele său dascăl. Roman Ilie, celebrul soldat vânător de la „Vânătorii de munte”, de Deac Laurean, de bătrânul veteran de război care le spunea tuturor copiilor de astăzi: Să ajungeți anii mei, dar să nu treceți prin suferințele mele, de fabulosul Bartalis Zoltan, un veteran de război maghiar care a luptat în armată maghiară, dar a fost dus pe front în Polonia și acolo, având un sublocotenent german, la origine german, vorbea foarte bine limba maghiară, dar el era german, zice: acel sublocotenent ne-a salvat pentru că a zis „Bate Katiușa pe noi, haideți în pădure”.

Și, probabil că acest lucru le-a salvat viața pe frontul din Polonia și veți citi în această carte de nemaipomenitul, cel care a luptat în 1943 în Croația, după ce în 1943 toamna îl găsim la asediu la Leningrad, spunea: Atât de frig era și atât de greu a fost războiul atunci, încât nu am crezut că vom scăpa cu viață. Dar a ajuns și la Berlin în aprilie 1945, acolo unde îl găsim la Potsdamer Platz, la 1.200 de km de cancelaria Reich-ului.

Cei care urmăresc firmele documentare de pe televiziunea noastră vor vedea toată această poveste prin ochii acestui veterani de război, și nu în cele din urmă, amintim de Medvighi Elisabeta, al cărui tată a luptat în Primul Război Mondial la Isonzo, ce a fost grav rănit, dânsa fiind născută în 1941, în munții Pădurea Neagră, pentru că maică-sa era nemțoaică și s-au retras în urma dictatului de la Viena, s-au retras în munții Pădurea Neagră, nu înainte de a povesti și despre Virca Gheorghe, cel care a lăsat memorii de război, fusese la „Vânătorii de Munte”, divizia de la Dumbrăveni, și cel care a lăsat memorie de război foarte, foarte triste pentru istoria României, dar spunem noi importante pentru a ne cunoaște istoria, și, nu în cele din urmă, fabulosul Trofin Ioan, care, în 1919, a participat la campania din Ungaria de la Budapesta, acolo unde a fost grav rănit, după cum știu cititorii noștri din primul volum ”Bunicii noștri, eroii noștri”, a fost grav rănit și și-a lăsat memorii de război, a fost salvat de un soldat de-al lui, Guță Constantin, cel care l-a tras într-o groapă de tun și cel care spunea: Domnule sublocotenent, merg la acea fântână, era o fântână în apropiere să vă aduc apă.

Guță Constantin a adus apă, mi-a dat să beau, mi-a pus pe frunte mie, mi-a pus pe buze și, dintr-odată, o schijă i-a sfâșiat casca și s-a înfipt în tâmpla stânga. Un ultim efort, Guță Constantin, cel care sângera pe pieptul acestui brav soldat român, s-a ridicat și a spus: să mai zică lumea că noi, Contingentul 919 n-a făcut nimic, și-a dat jertfa supremă pentru întregirea României Mari, atunci, în 1919.

Constantin Herțanu: Mulțumim mult pentru toate aceste informații, este mai mult decât o invitație la lectură și la a nu uita trecutul și istoria. Vă reamintesc, a fost alături de noi la „Subiectul săptămânii”, profesorul Dan Ramf, istoric și muzeograf la Casa Memorială „Hermann Oberth” din Mediaș.

Dan Ramf: Vă mulțumesc frumos pentru sprijinul acordat istoriei naționale și, în același timp, mulțumesc Editurii militare, celor care m-au sprijinit în acești ani, mulțumesc familiei, mulțumim frumos!

Expoziţia de carte „Pe-al nostru steag e scris Unire” la biblioteca „Stephan Ludwig Roth” din Mureș!

Publicat de Andra Radu, 20 ianuarie 2022, 18:57

În perioada 20 – 31 ianuarie 2022, Primăria Municipiului Mediaş organizează la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” expoziţia de carte „Pe-al nostru steag e scris Unire”.

Manifestarea este dedicată Unirii Principatelor Române, înfăptuită cu 163 de ani în urmă, la 24 ianuarie 1859, atunci când a avut loc Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, eveniment de o importanţă deosebită în conştiinţa poporului român.

Expoziţia găzduită de biblioteca medieşeană este realizată cu lucrări ale unor diferiţi scriitori, personalităţi şi istorici care, animaţi de un profund patriotism, au marcat acest eveniment politic şi cultural în literatură şi în istorie.

Printre cărţile aflate în expoziţie, se află: „Diplomaţi ai Unirii” (Dumitru Vitcu), „Acte şi scrisori” (Al. I. Cuza) „Epoca Unirii” (Dan Berindei) și „Hora Unirii” (Vasile Alecsandri).

Ceremonie dedicată marelui savant Hermann Oberth la Mediaș

Publicat de Gabriel Stan, 29 iunie 2021, 13:27

Pe 25 iunie, la Mediaș, a avut loc o ceremonie dedicată marelui savant Hermann Oberth, o ceremonie la care a luat parte și singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu. Cristian Dumitrașcu a fost la ceremonie și a realizat următorul reportaj.

Dumitru Prunariu: Mă bucur mult că marchez acest eveniment al aniversării zborului meu cosmic, aniversarea zilei de naştere a lui Hermann Oberth, marcarea zborului primului om în spaţiul cosmic, aici, la Mediaş, în prezenţa dvs. Mi-aduc aminte cu multă plăcere când, deja fiind cosmonaut, şi am participat ca invitat special în 1984 la aniversarea a 90 de ani a lui Hermann Oberth, la Salzburg, în cadrul unui congres organizat de Societatea de Rachete „Hermann Oberth – Wernher von Braun”.

Înţelegând grandoarea personalităţii acestui om de ştiinţă, cât de apreciat este în întreaga lume, câte deja muzee are în lume, monumente ş.a.m.d., m-am întors în ţară cu propunerea concretă de a-l pune în valoare iarăşi.

Dan Ramf: Sunt Dan Ramf, muzeograf la Muzeul Național al Aviației Române, secția Hermann Oberth din Mediaș.

Este o bucurie și o onoare pentru noi să aniversăm astăzi la Mediaș cei 40 de ani de când domnul general Dumitru Prunariu, cosmonautul nostru drag, a cucerit spațiul interplanetar. În același timp, astăzi aniversăm 127 de ani, ca o întâmplare, de la nașterea savantului Hermann Oberth. Unora poate nu le vine să creadă – cei doi s-au cunoscut.

De ce? Pentru că atunci, în 1982, la Moscova, domnul căpitan de atunci Dumitru Prunariu i-a înmânat o medalie și mare nostru savant sas a spus foarte șarmant și fermecător: Vă mulțumesc, domnule căpitan.

Cei doi, savantul și căpitanul, au rămas prieteni pe vecie. Cu doar șase luni înainte de a pleca la stele marele nostru savant, s-au întâlnit în Germania, și-au împărtășit gândurile despre cosmos, rachete și căile navigației spațiale.

Datorită prieteniei dintre cei doi, noi aniversăm și 27 de ani de când s-a înființat la Mediaș Muzeul Național al Aviației Române – Secția Hermann Oberth. Acest muzeu are trei module dedicate lui Conrad Haas, lui Hermann Oberth și, bineînțeles, lui Dumitru Prunariu. Spunem din partea noastră, a românilor, la mulți ani, domnule general.

Gheorghe Roman: Sunt Roman Gheorghe, primarul municipiului Mediaș. Este o onoare pentru mine să fiu gazda unui astfel de eveniment. Domnul general Prunariu este și cetățean de onoare al municipiului Mediaș, a contribuit esențial la înființarea Muzeului Hermann Oberth.

Eu am și acum un dialog constant cu reprezentanții muzeului și împreună promovăm activități care să ne amintească realizările pe care le-a avut Hermann Oberth.

Leonard Gabriel Baraboi: Sunt general de flotilă aeriană Leonard Gabriel Baraboi, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacău.

Am răspuns cu onoare și plăcere invitației de a veni aici. Domnul Prunariu şi-a început instrucţia în Forţele Aeriene pe aerodromul Bacău și într-adevăr a fost un erou şi un model pentru cei tineri, care și-au dorit să urmeze această carieră, iar din punctul nostru de vedere, al celor de la Baza 95, al căror dicton preferat este „Cine credea zbor e stăpân peste zare”, considerăm că domnul general-locotenent Dumitru Prunariu este cel mai bun exemplu.

Marius Șerbeszki: Sunt comandor Marius Șerbeszki, comandantul Academiei Forţelor Aeriene „Herni Coandă”. Sunt aici împreună cu un grup de studenţi.

Am avut ocazia să-l audiem pe domnul Dumitru Prunariu. Luni vom avea de asemenea onoarea de a-l invita în academia noastră pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa și de asemenea să se întâlnească cu toți studenții noștri care așteaptă cu nerăbdare să îl cunoască pe singurul cosmonaut român.

Circulația feroviară pe relația Copșa Mică – Mediaș (județul Sibiu) este întreruptă

Publicat de Mihaela Costache, 21 iulie 2015, 08:40

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația feroviară pe relația Copșa Mică – Mediaș (județul Sibiu) este întreruptă, după ce unele fire de înaltă tensiune au fost rupte din cauza intemperiilor.