Explorarea și exploatarea NĂMOLULUI: Studiu aprofundat asupra lacului TECHIRGHIOL
Publicat de adinaiftime, 12 iulie 2017, 10:00
Demersurile autorităților din Techirghiol în ceea ce privește explorarea și exploatarea nămolului sapropelic din lacul Techirghiol încep să aibă ecouri.
După cea de-a doua dezbatere, care a avut loc pe 28 iunie, la sediul administrativ al Grădinii Botanice, reprezentanții Agenției Naționale pentru Resurse Minerale au demarat deja procedurile privind realizarea studiului aprofundat asupra lacului Techirghiol. Astfel, au fost trimise către institutele de cercetare din Constanța solicitări de oferte privind tipul lucrărilor de teren, de laborator și de birou pe care acestea le pot executa, precum și bugetele aferente acestora.
Solicitarea a fost trimiă spre Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologies și Geoecologie Marină, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marina „Grigore Antipa”, Institutul Național de Recuperare, Mediciă Fizică și Balneoclimatologie și Direcția Hidrografică. Toate aceste instituții se vor implica activin studierea Lacului Techirghiol, urmând ca datele obținute să poată fi folosite în viitoarele cercetări științifice.
În urma discuțiilor din 28 iunie, specialiștii au ajuns la concluzia că lucraările de teren se vor executa pe aliniamente Est-Vest la echidistanța de 100 de metri între profile, având puncte de probare la fiecare 250 de metri.
Probele prelevate din cele trei tipuri de nămol vor fi comasate pe fiecare profil și vor fi analizate în vederea stabilirii caracteristicilor necesare utilizării în scop terapeutic.
„Cu siguranță acest studiu aprofundat va oferi cu totul alte perspective în ceea ce privește exploatarea nămolului sapropelic. Primăria Techirghiol își menține în continuare punctul de vedere, în sensul că exploatarea acestei resurse minerale trebuie făcută controlat cu respectarea strictă a regulilor ce se impun, astfel că de beneficiile nămolului sapropelic să poată beneficia și generațiile urmatoare”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Techirghiol.
Mai mult decât atât, Priăria Techirghiol a mai transmis faptul că nu se va opune niciunei investiții în ceea ce înseamnă dezvoltarea turismului blaneo, însă nu va accepta în niciun fel ca namolul să plece din lac spre alte zone în afară de cele din zona de coastă a litoralului românesc.