Medicina viitorului, dezbătută la Tg.Mureș
Publicat de adinaiftime, 24 noiembrie 2017, 09:00
Circa 400 de studenți și medici tineri se află, pentru patru zile, la Tîrgu-Mureș, pentru prima ediție a conferinței internaționale IMMERSE, privind medicina viitorului.
Conferința este organizată de Societatea Studențească de Chirurgie din România, filiala Tîrgu-Mureș, sub egida UMF Tîrgu-Mureş.
Manifestarea are un program bogat, ce va pune accent pe tehnicile și procedeele care modelează medicina modernă, incluzând teme precum cardiologia și radiologia intervențională, chirurgia endoscopică, robotică și minim-invazivă, împreună cu aplicațiile practice ale tehnologiei în medicină.
Președintele conferinței este conf. dr. Călin Molnar:
”În perioada 23-26 noiembrie, la Tîrgu-Mureș va avea loc, în opinia mea, o manifestare de talie europeană în care studenții, în primul rând, s-au capacitat în realizarea unei manifestări în care se va lua în discuție tot ceea ce este nou sau mai nou în medicină dar și câteva din tehnicile cu aplicație în chirurgie, în viitor.”
Lectori din țară și străinătate vor prezenta o serie de lucrări științifice, printre care „Retracția dinamică ca și metodă minim-invazivă în chirurgia creierului”, „Anestezia în chirurgia robotică” sau „Chirurgia LESS și DaVinci”.