Luxemburg a preluat la 1 iulie presedintia Consiliului UE
Publicat de Andrei Cretoiu, 8 iulie 2015, 14:20
Luxemburg, cea mai mica tara din UE dar, in acelasi timp, una din cele 6 tari fondatoare ale UE alaturi de Germania, Franta, Italia, Belgia si Olanda a preluat la 1 iulie presedintia prin roatie a Consiliului UE.
Această ţară, poate cea mai experimentată din Europa, după cum subliniază eurodeputaţii şi corespondenţii de presă acreditaţi la Bruxelles, are de făcut faţă unor probleme de o dificultate fără precedent. Sunt menționate îndeosebi criza datoriei Greciei, problemele legate de migraţia masivă prin Mediterana, dar şi pregătirile în vederea importanţei Conferinţe de la Paris, din luna decembrie, consacrată complicatelor probleme ale schimbărilor de climă.
Nu puţini eurodeputaţi luxemburghezi au relevat importanţa misiunii ce revine în acest al doilea semestru al anului 2015 Luxemburgului în calitatea sa de preşedinte al Consiliului UE.
Xavier BETTEL, prim ministrul luxemburghez a prezentat prioritățile mandatului său care se bazează pe șapte capitol:
Motto-ul nostrum este O Uniune pentru cetățeni, o Uniune care să fie mai aproape de cetățeni și de mediul de business. Vrem să fim atenți la nevoile cetățenilor, partenerilor sociali si să susținem mediul de afaceri. Pentru a realize acest lucru ne-am fundamentat strategia pe următorii piloni:
- Primul este aprofundarea dimensiunii sociale a UE,
- al doilea , gestionarea migraţiei care îmbină noţiunile noţiunile de libertate, justiţie şi securitate,
- al treilea, revitalizarea pieţei unice cu accentpe dimensiunea sa digitală,
- al patrulea, plasarea competitivităţii europene într-un cadru global şi transparent,
- al cincelea,promovarea dezvoltării durabile
- şi cel de-al şaselea, întărirea poziţiei UE în lume
Într-o conferinţă de presă com,ună, susţinută împreună cu premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a subliniat faptul că “toate presedinţiile sunt dificile, dar aceasta în mod special, având în vedere amplitudinea problemelor care se prefigurează.
Premierul Xavier Battel s-a referit la celălalte provocări cărora trebuie să le facă faţă preşedinţia luxemburgheză cum este dezbaterea deschisă de Marea Britanie pe tema rămânerii ei în blocul comunitar, o primă evaluare a discuțiilor dintre Bruxelles și Londra privind viitoarele raporturi ale acestei țări cu blocul comunitar fiind inclusă pe agenda Consiliului European din luna decembrie.”Pentru a putea construi o punte, trebuie să existe această dorință pe ambele maluri. Președinția luxemburgheză dorește să păstreze Grecia în zona euro și Marea Britanie în UE”, a punctat Xavier Bettel.