Dacă euro va dispărea, Europa se va prăbuşi

Publicat de Camelia Teodosiu, 20 iunie 2019, 10:10

Bruxelles-ul nu încetează să fie pentru Statele Unite altceva decât o mașină de funcţionari care nu au nimic de spus în procesul de devenire a noii ordini mondiale a secolului XXI. Totul se reduce la euro. Şi Europa nu se confruntă cu cele mai bune momente ale sale.

La mijlocul anului 2010, cancelarul Angela Merkel a spus că „dacă euro se prăbușește, ideea Uniunii Europene va dispărea”. Pentru Merkel, ca și pentru alți demnitari, Europa este un concept economic departe de postulatele așa-numitelor „părinţi ai Europei”, al căror proiect a susținut ideea unei comunități supranaționale fără diviziuni sau lupte sângeroase. Pentru asta, a fost necesar să se mențină principiile solide de solidaritate, libertate și înțelegere între diferitele popoare care au format-o, care doreau să o realizeze cu ajutorul fondurilor structurale pentru a ajuta țările cu probleme.

Deși Churchill a fost primul care a vorbit despre Statele Unite ale Europei, Schuman a promovat viziunea unei Europe unite politic, dar bazată pe responsabilitatea membrilor săi și creând un spațiu de solidaritate comună numit „sufletul Europei”. O idee mai avansată decât acordurile simple bazate pe o economie comună. În realitate, cu dificultățile sale, s-a sugerat revenirea la rădăcinile civilizației iudeo-creștine care sunt ascunse în realitatea europeană.

Totuși, astăzi, totul se reduce la euro. Iar Europa nu trăiește cele mai bune momente ale sale. Departe de a fi esențială în conflictul global care este organizat de Statele Unite și China, UE nu are nimic de spus şi cu nimic de contribuit. Chiar și noua administrație americană, împreună cu președintele ei, ignoră rolul Uniunii Europene și se prezintă la Londra pentru a susţine Brexitul. Bruxelles-ul nu încetează să fie pentru Statele Unite altceva decât o mașină de funcţionari care nu au nimic de spus în procesul de devenire a noii ordini mondiale a secolului XXI, al cărei scenariu, pe lângă faptul că va fi globală, se va manifesta cu toată cruzimea sa în Oceanul Indian și în Pacific; adică între Asia de Sud-Est și geopolitica permanentului „arc de criză” al Orientului Mijlociu, cu Iranul și Rusia ocupând spațiile pe care pot sau le vor putea permite.

O nouă criză vine asupra euro din zona Italiei, al cărei guvern ignoră recomandările sau „cererile” care vin de la Comisia Europeană pentru a-și echilibra conturile publice. O situație care vorbeşte despre validitatea precară a acordurilor de la Maastricht. Crede cineva că Comisia ar impune sancțiuni Italiei pentru neîndeplinirea postulatelor sale? Dacă da, ar trebui să facă același lucru și cu Franța, pentru a da un exemplu. Și dacă, în cele din urmă, se va decide impunerea de sancțiuni, crede cineva că Italia şi le va asuma? Provocarea dintre Comisie și principalele țări europene, în acest caz Italia, este lansată. Totuşi, Banca Centrală Europeană (BCE), care acționează în afara Comisiei, ar putea lua alte decizii, cum ar fi lansarea unui program de achiziții al Trezoreriei italiene, deși acestea ar trebui aprobate în cadrul Mecanismului European de Stabilitate (MES). O situație care ar putea deschide o confruntare între Germania și Franța împotriva Italiei. În orice caz, fie că un astfel de ajutor ar fi fost aprobat sau respins, Uniunea Europeană și euro ar intra într-o criză gravă. De aici şi vocile din Italia care, ca o amenințare, cer revenirea la liră și ieşirea din moneda unică. O criză latentă de mare amploare care, aparent, nu preocupă pe nimeni şi nici Spania.

Se pare că Europa este configurată altfel decât am văzut în ultimele decenii. Cu solidaritatea pierdută, fără „seva” despre care vorbea Schuman, apare posibilitatea reală ca țările de bază (Germania și Olanda, în special) să o apuce într-o altă direcție, lăsând riveranele la Marea Mediterană să meargă pe drumul lor. O Europă, nu cu două viteze, ci, poate, cu trei sau patru. Cu Regatul Unit în afara proiectului european, alături de Statele Unite sau, probabil, de China, cu germanii și olandezii obosiți să îi susțină pe cei care trăiesc în sud, iar cu Estul mai aproape de germani decât de noi, apare îndoiala rezonabilă că Europa, încetul cu încetul, se separă de ceea ce era un proiect comun. În acest caz, moneda euro ar fi redusă pentru a reveni la o uniune pierdută. O situație care ar putea duce la realitatea uimitoare de a vedea apărând din nou guldenul olandez, marca germană sau lira italiană, ca şi lira sterlină, configurând un nou spațiu monetar fără atașamentul față de o Europă unită dincolo de un comerț intern care ar slăbi țările cele mai îndatorate. Și aici, în acest nou scenariu, vor apărea toate slăbiciunile Spaniei, care ar intra într-o criză fără precedent, iar colapsul economic ar duce la prăbușirea ei ca țară. Sperăm că toate acestea nu se vor întâmpla, deși la orizont se pare că se zăreşte un stol lebede negre…

Articol de Eduardo Olier

Răspunsurile prudente ale lui Merkel pentru Macron

Publicat de Camelia Teodosiu, 6 iunie 2018, 13:01 / actualizat: 7 iunie 2018, 14:53

Pe 3 iunie, într-un interviu acordat „Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung”, cancelarul a spus în sfarşit ce crede despre propunerile şefului statului francez

În sfârşit! După luni de speranţe dezamăgite, amânări neînţelese şi imprecaţii inutile, Angela Merkel a sfârşit prin a da, duminică, 3 iunie, răspuns la propunerile lui Emmanuel Macron pentru a întări Europa, formulate în discursul lui de la Sorbona din septembrie 2017. Cei care credeau că, dacă Merkel întârzie atât de mult o face pentru a-şi plasa mai bine ambiţiile pentru Europa la înălţimea celor ale partenerului său francez sunt dezamăgiţi. Nu va exista o mare reprezentare germană. Fidelă reputaţiei sale, Merkel face ca Merkel: ea avansează, dar cu paşi mici.

Era aşteptată la Aix-la-Chapelle, unde acceptase să vorbească cu ocazia înmânării premiului Charlemagne, decernat în acest an dlui Macron, în mai: ea ar fi putut rosti un discurs istoric, dar el a fost se o platitudine dezolantă, în faţa unui preşedinte care presa Germania să-şi abandoneze „fetişismul” bugetar. Preşedintelui francez îi place discursul oral, de preferinţă într-un cadru teatral; cancelarul preferă confortul scrisului. Până la urmă, ea a ales un lung interviu pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung ca să precizeze poziţia Germaniei în mai multe probleme esenţiale, cu trei săptămâni înaintea unui consiliu european foarte aşteptat.

Fără o „uniune a datoriei”

Evident, răspunsul ei privind reforma zonei euro va fi considerat cel mai dezamăgitor la Paris. Avansul dnei Merkel este minim, într-un context, este adevărat, umbrit de situaţia din Italia: ea este în favoarea transformării Mecanismului European de Stabilitate (MES) în Fondul Monetar European (FME), care să poată să vină în ajutorul ţărilor aflate în dificultate economică, dar care să poată de asemenea studia restructurarea datoriei acestor ţări – o reţetă căreia Franţa i se opune. Dna Merkel se pronunţă şi pentru un buget de investiţii al zonei euro, dar cu o valoare mult mai mică decât cea dorită de dl Macron. Grijulie să nu-şi supere partenerii politici, ea repetă refuzul de a crea o „uniune a datoriei”.

Cancelarul avansează în chestiunea migraţiei: ea susţine ideea unei agenţii europene a migraţiei şi pledează pentru armonizarea dreptului de azil. Ea recunoaşte că sistemul cotelor obligatorii de refugiaţi pentru statele membre a fost un eşec şi propune un „sistem flexibil” de împărţire a responsabilităţilor.

În problema apărării şi securităţii evoluează Angela Merkel cel mai mult în sensul dorit de Emmanuel Macron. Ea susţine iniţiativa de intervenţie europeană lansată de Franţa şi subscrie la necesitatea de a crea o „cultură strategică” comună. Acest lucru va lua timp, dar este un semnal politic binevenit, la fel ca şi propunerea unui Consiliu european de securitate la ONU, ţinând cont de tradiţionalele reticenţe germane în acest domeniu.

Contextul internaţional şi provocările aduse de predinţia Trump pledează pentru progrese mai decisive, dar Angela Merkel, legată prin contractul ei de coaliţie, este de felul ei prudentă.

Înaintea acestui al patrulea mandat care se dovedeşte mai dificil decât precedentele, cancelarul nu a făcut până cum decât două schimbări de direcţie îndrăzneţe: cea a tranziţiei energetice şi cea a primirii masive de refugiaţi în 2015. Cele două viraje au fost foarte controversate. Vizibil, cancelarul preferă de acum înainte s-o ia pe căi mai sigure. Dar această prudenţă nu mai este la înălţimea mizei.

La Berlin, Angela Merkel îl pregăteşte pe Emmanuel Macron pentru compromisuri

Publicat de Camelia Teodosiu, 20 aprilie 2018, 08:31 / actualizat: 23 aprilie 2018, 8:54

În cursul întâlnirii de joi, 19 aprilie, cancelarul german și președintele francez au discutat despre „punctele lor de plecare diferite”, pe șantierele europene.

La conferința de presă susținută de Emmanuel Macron și Angela Merkel la Berlin, joi, 19 aprilie, nu era nevoie să te rezemi de pereţi pentru a-ţi acoperi hainele cu un praf alb şi fin.

Pentru a-l primi pe președintele francez, d-na Merkel nu a ales Cancelaria, ci o clădire aflată încă în construcție, Forumul Humboldt. Un loc care va deveni în curând locul simbolic al culturii și științei în inima capitalei germane, a precizat cancelarul. „Este un proiect foarte european. Sperăm că această construcție va fi finalizată până la sfârșitul anului”.

Aceasta este imaginea care trebuie reţinută din privește stadiul actual al negocierilor franco-germane după întâlnirea dintre cei doi lideri. Proiectul este acolo, dar nimeni nu știe dacă părțile vor conveni asupra detaliilor.

Confruntată cu ardoarea reformatoare a omologului său, Angela Merkel a folosit termeni extrem de prudenţi. „Nu ne putem  impune valorile și interesele în lume decât dacă lucrăm împreună la nivel european”, a spus ea, adăugând că există „puncte de plecare diferite” și că este nevoie de „dezbateri deschise” și „capacitatea de a face compromisuri”.

Niciun anunț oficial nu a fost făcut joi, iar cei doi parteneri au făcut referire la următorul summit franco-german din 19 iunie și la Consiliul European din 29 iunie. Opt săptămâni scurte pentru a găsi puncte de convergență pe subiectele deja evocate din septembrie 2017 din partea franceză.

Dl. Macron nu și-a relaxat presiunea asupra omologului său, reamintind urgența momentului. „Trăim într-un moment al aventurii europene, care este probabil unic”, a explicat preşedintrele, solicitând rezistență la „vânturile proaste” care amenință „suveranitatea comună”, atât pe plan extern (în termeni de securitate, comerț, tehnologie și mediu) și, în cadrul acestuia, cu o evoluţie a unor extreme și idei naționaliste.

Întrebată dacă „farmecul” pe care l-a menționat în timpul primei sale întâlniri cu președintele francez, citându-l pe scriitorul Hermann Hesse, încă funcționeză, Angela Merkel a răspuns că, în acel moment, ea nu bănuia că „negocierile pentru formarea unui guvern vor dura atât de mult” .

Un moment de mărturisire pentru a evoca situația delicată în care se află: de câteva zile, conservatorii din partidul său (creștin-democrați, CDU) blochează propunerile președintelui francez privind reforma zonei euro. Ei văd în crearea unui buget al zonei euro riscul unei pierderi de suveranitate. Și s-au distanțat de proiectul de transformare a Mecanismului European de Stabilitate (MES) într-un „Fond Monetar European”, capabil să sprijine țările în criză fără a se baza pe Fondul Monetar Internațional (FMI), deși acesta a fost propus inițial de fostul ministru german de Finanțe, Wolfgang Schäuble.

Și Merkel nu trebuie să se aștepte la prea mult sprijin din partea Partidului Social Democrat (SPD), un partener de coaliție al conservatorilor. Foarte slăbit de lunile de tergiversări în ceea ce privește participarea sa la guvernare, SPD și-a pierdut ardoarea europeană din trecut. Cel mai bun avocat al său, Martin Schulz, a părăsit partidul și nu se află în guvern. El a insistat ca prima parte a contractului de coaliție să fie consacrată Europei.

Ministerul Finanțelor este bine condus de un social-democrat, Olaf Scholz, dar acesta s-a grăbit să dea garanţii conservatorilor; el a afirmat încă de la sosirea sa că „zero-ul negru”, bugetul echilibrat, ar fi asigurat.

Potrivit cotidianului economic „Handelsblatt”, principalii colaboratori ai predecesorului său, Wolfgang Schäuble, vor rămâne în funcție. Acesta este mai ales cazul economistului Ludger Schuknecht, care apără de ani de zile ideea că politica nu poate face nimic pentru a lupta împotriva excedentelor germane.

Totuşi, Angela Merkel s-a declarat încrezătoare în găsirea de soluții „adecvate”. Pentru a rămâne pe o linie comună cu cancelarul, dl.Macron a spus că, indiferent de instrument, rămâne necesară „o mai bună articulare a responsabilității și a solidarității” în Europa.

Un principiu pe care l-a folosit cu abilitate pentru a discuta despre reforma zonei euro și despre aceea a politicii față de refugiați, prioritatea Angelei Merkel. Poate nişte concesii cu privire la prima reformă ar putea servi drept monedă de schimb pentru a obţine progrese în cazul celeilalte? A venit vremea compromisurilor pentru marele proiect reformator european al lui Emmanuel Macron.

Articol de Cécile Boutelet