Muzeul Etnografic al Moldovei vă invită la cea de-a VII-a ediție a Taberei de creație populară – Micii meșteri din Copou
Publicat de Andrei Cretoiu, 30 iunie 2014, 09:23
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi vă invită, în calitatea sa de partener, la cea de-a VII-a ediție a Taberei de creație populară „Micii meșteri din Copou”, ce se va desfășura în perioada 30 iunie – 05 iulie 2014, în Parcul Expoziţiei din Copou (vizavi de Grădina Botanică).
Evenimentul este organizat de Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”, sub patronajul Fundației „Iași 2021- Capitală Culturală Europeană „, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Etnografic al Moldovei, Galeriile Anticariat „Dumitru Grumăzescu” Iași, Fundaţia pentru Cercetare Ştiinţifică – Institutul Român de Inventică Iaşi, Centrul de Informare Turistică Iaşi, Asociaţia Dialog pentru Dezvoltare (ADD) și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM).
Programul taberei se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, ce vor fi inițiați în tainele următoarelor meșteșuguri tradiționale românești: modelaj lut, pictură icoane pe sticlă, cioplitură în lemn, țesut la gherghef, împletituri sfoară prin tehnica nodurilor împletite, pielărit.
Prezența meșterilor populari remarcați în cadrul târgurilor și expozițiilor organizate de Muzeul Etnografic al Moldovei va aduce un plus de valoare acestui eveniment, ce contribuie la păstrarea și promovarea valorilor autentice tradiționale.