Adrian Gîtman (realizator rubrică): Militarii Brigăzilor 2 și 61 Vânători de munte de la Brașov, respectiv Miercurea Ciuc, participă până pe 11 octombrie la exercițiul SARMIS-OLT 24. La exercițiu sunt prezenți și militari aliați din Belgia, Bulgaria, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Cehia, Portugalia, Turcia și Marea Britanie. Exercițiul are și o componentă interinstituțională, prin participarea forțelor din Ministerul Afacerilor Interne și din Serviciul de Telecomunicații Speciale. Antrenamentele au loc în poligoanele Brădet, Grohotiș, Valea Doftanei și Trăisteni.
CFR Călători a anunțat că au suplimentat toate garniturile de tren care fac legătura între Suceava și Sighet cu București.
Vagoanele suplimentare sunt destinate refugiaților din Ucraina. Călătoriile vor fi gratuite pentru aceștia.
Trenurile pe relația Sighet-București circulă pe ruta Miercurea Ciuc-Brașov, în timp ce de la Suceava călătoria se desfășoară pe ruta Bacău-Brașov.
Cinci garnituri de tren circulă zilnic de la Suceava și două garnituri de la Sighet, iar vagoanele vor fi suplimentate pe tot parcursul evenimentelor din Ucraina.
David Kovács şi Rafaela Fernandez Samodaiev, în vârstă de de 11, respectiv 13 ani, sunt cei doi violonişti care vor concerta vineri în Sala Oglinzilor din sediul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), alături de părinţii lor, tot muzicieni, şi de Orchestra de Cameră din Miercurea Ciuc.
„Copiii, prin spiritul tânăr, inocenţa şi talentul lor sunt cei care dau farmec Crăciunului, de aceea, în apropierea sărbătorilor de iarnă, nu ne putem închipui un alt fel de a ne bucura decât ascultându-i pe cei mici şi oferindu-le un prilej prin care ei să strălucească. Este motivul pentru care în fiecare an, de când suntem la Sibiu, organizăm câte un astfel de concert.
Ca artişti, încă de când suntem mici, căutăm sensul drumului pe care l-am ales, satisfacţia şi bucuria pe care le simţim după ce cântăm în public. Dorim să transmitem ceea ce şi noi am primit celor mici, iar noi, părinţii lor, vom cânta alături de ei, pe scenă”, a declarat Makcim Fernandez Samodaiev, unul din co-fondatorii Stagiunii Camerale Florescu-Fernandez & Friends.
Accesul la acest eveniment programat vineri, de la ora 18:00, este gratuit.
Camelia Stroiu (realizator rubrică): În perioada 1-12 noiembrie, în facilităţi de instruire ale Armatei României şi în zonele din vecinătatea localităţilor Reghin, Brădet, Miercurea Ciuc, Mihail Kogălniceanu, Babadag şi Sângeorgiu de Mureş se desfăşoară exerciţiul Forţelor pentru operaţii speciale Junction Strike 2021.
La exerciţiu participă peste 800 de militari români împreună cu aproximativ 150 de militari străini din ţări aliate sau partenere.
Acţiunile de instruire în comun din cadrul exerciţiului urmăresc certificarea a două ţinte de capabilităţi NATO, un grup maritim de forţe pentru operaţii speciale şi comandamentul de componentă pentru operaţii speciale.
Îl ascultăm pe unul din operatorii pentru operaţii speciale participant la exerciţiu într-un scenariu desfăşurat undeva în Dobrogea: Detaşamentul este înfiinţat proaspăt, în urmă cu un an de zile, dar noi am mers pe altă idee, ideea de închegare a oamenilor, prima oară, şi apoi am început să lucrăm foarte mult pe partea de muncă, de meserie pe partea de operaţii. Întodeauna am considerat că atunci când tragi pentru un frate de-al tău ai o altă viziune asupra muncii pe care o depui. Noi tratăm orice exerciţiu ca şi cum ar fi o misiune reală. Noi nu avem timp să ne jucăm. Noi avem timp să execut misiuni reale. De aceea la noi nu există exerciţii, există misiuni reale.
17 pelicule cinematografice vor fi prezentate publicului, timp de cinci zile, la Festivalul de film „Filmszereda”, de la Miercurea Ciuc, care se desfăşoară în această săptămână, de miercuri până duminică.
O noutate a acestei ediţii este faptul că proiecţiile vor avea loc nu doar la cinematograful din Miercurea Ciuc, ci şi în curtea interioară a cetăţii Miko, precum şi în două cartiere ale oraşului, unde se vor amenaja cinematografe rezidenţiale, respectiv pe bulevardul Timişoarei şi pe terenul de sport din Aleea Ciocârliei.
Festivalul debutează miercuri seara cu un concert al Ochestrei de Cameră Ciuc, care va avea loc în curtea interioară a cetăţii Miko, după care vor începe proiecţiile.
În prima zi este programată o întâlnire cu publicul a regizorilor şi actorilor filmelor prezentate, iar vineri va avea loc un dialog între regizori despre modul în care este reflectată zona Ardealului în arta cinematografică maghiară.
În timpul proiecţiilor de film de după-amiază, organizatorii au anunţat că vor asigura supravegherea copiilor mici.
Filarmonica Sibiu a anunţat că este prima din ţară cu o echipă de ciclism formată din doi membri ai orchestrei. Este vorba despre Cosmin Fidileş (concertmaestru – vioară) şi Antonio Mihail (şef-partidă corn), care vor participa sâmbătă, la Miercurea Ciuc, la un maraton pe o lungime de 209 kilometri.
„Întotdeauna am comparat activitatea unui muzician cu cea a unui sportiv. Studiul tehnicii instrumentale este egalul antrenamentelor, iar prestaţiile muzicale sunt echivalentul evenimentelor sportive.
Îndrăzneala, tenacitatea, testarea propriilor limite sau autocontrolul sunt calităţi comune atât muzicienilor profesionişti cât şi sportivilor de performanţă. Eu sunt muzician, dar voi fi întotdeauna dependent de sport (la nivel de amator, bineînţeles), chiar dacă uneori aceasta implică riscuri.
Ne completăm personalitatea atunci când îmbinăm profesia cu hobby-urile!”, a declarat violonistul Cosmin Fidileş, concertmaestru în Orchestra Filarmonicii Sibiu.
Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie, începând de marţi, în toate spaţiile publice din municipiul Miercurea Ciuc, unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit rata de 3 la 1.000 de locuitori, informează autorităţile locale.
Potrivit deciziei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Miercurea Ciuc, începând cu data de 20 octombrie 2020 va fi obligatorie purtarea măştilor de protecţie pe teritoriul municipiului şi în spaţiile deschise, va fi interzisă organizarea evenimentelor culturale şi adunărilor publice, iar începând de miercuri va fi limitat numărul cumpărătorilor care pot fi prezenţi în acelaşi timp în magazine.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a hotărât ca de marţi să fie suspendată activitatea didactică faţă în faţă în unităţile de învăţământ din Capitală.
De asemenea, s-a instituit obligaţia purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice, restaurantele, cafenelele, teatrele, cinematografele și sălile de jocuri de noroc vor fi închise pentru următoarele două săptămâni, iar activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
Aparat de ventilație mecanică la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc!
Publicat de Andra Radu,
17 septembrie 2020, 15:30 / actualizat: 17 septembrie 2020, 16:48
Un aparat de ventilaţie mecanică a intrat în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, fiind achiziţionat din donaţiile făcute de Primăria comunei Frumoasa, Asociaţia pentru Frumoasa şi composesoratele din localităţile Frumoasa, Nicoleşti şi Bîrzava.
Suma donată reprezintă mai mult de jumătate din valoarea aparatului, de circa 88.000 lei, restul banilor fiind alocaţi de ceilalţi donatori.
Medicul şef al secţiei ATI, dr. Bartha Istvan, a explicat că aparatul care a fost pus în funcţiune la secţia pe care o conduce este unul hibrid, care este folosit în prezent ca un aparat mobil de ventilaţie mecanică, iar dacă situaţia epidemiologică se înrăutăţeşte, poate fi utilizat ca aparat de ventilaţie fix.
Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii SJU Miercurea Ciuc, în cadrul campaniei de strângere de fonduri pentru sprijinirea spitalului pentru a face faţă pandemiei de COVID-19 s-au primit, până în prezent, donaţii de peste 3,1 milioane de lei.
Călătoria apostolică va începe vineri, 31 mai, în Bucureşti. În a doua zi a vizitei, Suveranul Pontif va fi la Șumuleu Ciuc și la Iași.
Pelerinajul se va încheia pe 2 iunie, la Blaj, unde Papa va beatifica șapte episcopi greco-catolici pe Câmpia Libertăţii.
În Capitală au fost luate măsuri speciale pentru vizita Papei Francisc.
Numărul autobuzelor va fi suplimentat în zonele Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni cu ocazia vizitei Papei Francisc, a declarat vineri Andrei Creci, director general al Societăţii de Transport Bucureşti.
Ciprian Miron, director general al Poliţiei Capitalei, a informat că măsurile de securitate sunt ample, Poliţia Capitalei participând cu aproape 2.000 de poliţişti la această misiune.
Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a menţionat că aproximativ 1.700 de jandarmi operativi au fost mobilizaţi pentru ziua de 31 mai.
Orlando Cătălin Şchiopu, inspector-şef al ISU Bucureşti-Ilfov, a declarat că instituţia va fi implicată în plan operativ cu peste 400 de ofiţeri şi subofiţeri şi peste 80 de mijloace de intervenţie.
Măsuri pentru asistarea medicală a pelerinilor, la spitalul din Miercurea Ciuc
Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc a luat o serie de măsuri pentru a asigura asistență medicală pelerinilor care sosesc în oraș cu ocazia vizitei Suveranului Pontif, precum și cu ocazia Pelerinajului de Rusalii de la Șumuleu Ciuc.
Unitatea medicală și-a suplimentat stocul de medicamente și de materiale sanitare, acumulând rezerva necesară, se precizează într-un comunicat de presă.
În perioada 27 mai – 9 iunie în Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc se limitează internările pacienților cu afecțiuni cronice, iar secțiile spitalului vor rezolva cazurile acute. Se limitează și activitatea ambulatoriilor de specialitate din clădirea principală a spitalului, iar pacienții vor fi reprogramați.
În ziua de 1 iunie, până la sfârșitul vizitei Papei nu vor fi preluate cazuri de urgență de la celelalte spitale din județ, acestea urmând a fi redirecționate către alte spitale județene, precizează sursa citată.
Slujba de la Șumuleu va fi transmisă în 4 limbi
Limba latină este cea în care vor fi rostite principalele părți din Liturghie, predica Papei Francisc urmând să fie rostită în italiană, cu traducere simultană în limbile română și maghiară. Corul, în schimb, va cânta doar în limba maghiară.
După încheierea Sfintei Liturghii, la ora 13:00, papa va fi găzduit pentru prânz la mănăstirea franciscană din Șumuleu, după-amiază urmând să ajungă cu elicopterul la Bacău, respectiv la Iași pentru o nouă întâlnire cu pelerinii.
Publicat de Cristina Ion,
12 octombrie 2017, 07:04
Istoria discografica a trupei Iris începe în 1984, odată cu lansarea primului album, “Iris I”. Albumul poate fi considerat ca fiind o lucrare “disidentă”, pentru piesele „Trenul fără naş” (pe versuri de Adrian Paunescu) şi „Cei ce vor fi” (semnatarul versurilor fiind poetul Mircea Dinescu, acesta era considerat la vremea respectivă disident).
În numai 4 ani au reuşit să deranjeze regulile regimului comunist, prin materialului discografic , lucru care era interzis..
Albumul „Nu te opri!”, lansat în 1988, include cunoscuta piesă “Floare de Iris”, înregistrată din pricina temerilor că formaţia urma să fie interzisă, după cum mărturiseşte Cristi Minculescu.
Vă invităm într-o zonă în care puteţi îmbina băile şi relaxarea cu drumeţiile montane.
Tot în această aici se află şi singurul lac vulcanic din România.
În judeţul Harghita se află cea mai mică staţiune balneară din România, supranumită şi Mica Elveţie.
Băile Tuşnad sunt situate la doar 35 de kilometri de oraşul Miercurea Ciuc. Staţiunea este renumită pentru cele peste 40 de izvoare de apa minerală dar şi pentru băile termale foarte benefice pentru sănătate.
Odată ajunşi în Băile Tuşnad, cu siguranţă, nu ne vom plictisi deoarece zona este renumită pentru frumuseţile sale. Poate cel mai cunoscut obiectiv turistic al locului este Lacul Sfânta Ana, singurul lac de origine vulcanică din România.
Lacul s-a format pe locul craterului muntelui Ciomatu Mare, un vulcan stins care a erupt în urmă cu 40.000 de ani. Lacul Sf. Ana se află la o altitudine de 942 de metri, iar accesul se poate face, atât cu maşina, cât şi pe jos, pe trasele marcate care pornesc din staţiunea Tuşnad.
Dacă alegem să mergem cu maşina urmăm indicatoarele rutiere care pleacă din staţiune, iar după ce străbatem cei 25 de kilometri de drum asfaltat, ajungem în parcarea din imediata vecinătate a lacului. De aici putem facem o plimbare în jurul Lacului Sf. Ana sau putem să savurăm un picnic chiar pe malul său.
Putem străbate distanţa până la lac şi pe jos, pe potecile marcate care pornesc din staţiune şi, care urcă în serpentine până în caldarea vulcanică.
Trebuie să fim echipaţi corespunzător de drumeţie şi să fim foarte atenţi, pentru că există oricând posibilitatea să dăm nas în nas cu un urs. Localnici sunt obişnuiţi cu apariţia acestora chiar în mijlocul staţiunii.
Atracţiile zonei nu se opresc aici. În imediata apropiere a lacului Sfânta Ana se află o rezervaţie naturală unică în ţară: Tinovul Mohoş.
Tinovul s-a format prin colmatarea celui de-al doilea crater al vulcanului de pe muntele Ciomatu.
În timp, aici s-a format o mlaştină acoperită cu muşchi de turbă iar din vechiul lac au mai rămas doar câteva ochiuri de apă, dintre care cel mai adânc are 27 de metri.
Rezervaţia cuprinde câteva specii de plante insectivore, dintre care cea mai renumită este Roua Cerului, care poate fi admirată la tot pasul.
Turiştii pot vizita rezervaţia doar însoţiţi de un ghid şi doar pe aleile suspendate pe butuci de lemn.
Turul ghidat durează aproximativ o oră.
Odată întorşi la Băile Tuşnad, putem alege între o plimbare pe aleile staţiunii sau o plimbare cu barca pe Lacul Ciucaş aflat chiar în centrul localităţii.
Dacă mai punem la socoteală bucătăria tradiţională locală, renumită pentru preparatele delicioase, atunci o excursie de cel puţin căteva zile în această parte a ţării devine obligatorie pentru concediul din acest an.
Atât au de prestat cei care nu şi-au achitat amenzile la primăriile din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni și Toplița.
Pentru că datoriile se ridică deja la peste 5.500 de lei, primăriile au cerut ajutorul Inspectoratului de Jandarmi Harghita care a solicitat instanţelor transformarea lor în muncă în folosul comunităţii.
Anul acesta au existat 31 de astfel de situaţii, din care au fost soluţionate deocamdată doar jumătate, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Harghita, Gheorghe Suciu.
Patru studente de la Facultatea de Industrie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vor reprezenta România la faza internaţională a concursului „Ecotrophelia”
Este vorba despre Simona Ieţcu, Ionela Nechifor, Ionica Coţovanu şi Valentina Mancaş. Ele au cîştigat etapa naţională de la Miercurea Ciuc, la care au mai participat 14 echipaje din opt universităţi. Prodecanul Facultăţii de Industrie Alimentară, Adriana Dabija, a declarat că studentele de la Suceava s-au impus cu o nouă reţetă de îngheţată dietetică. Ea a mai spus că faza internaţională a „Ecotrophelia” este programată, în toamnă, la Paris. Este pentru al doilea an consecutiv cînd un echipaj al USV se califică în această fază a competiţiei. Scopul concursului studenţesc „Ecotrophelia” este acela de a realiza un produs alimentar eco-inovativ cu potenţial comercial.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.