Gl. mr. Leonard Baraboi: Întotdeauna am considerat că toate lucrurile bune sunt datorate colegilor

Publicat de prosavioleta, 30 iulie 2024, 09:31

Cristian Dumitrașcu: Domnule general-maior Leonard Baraboi, la mulți ani și vă mulțumim că ne-ați primit la sediul Forțelor Aeriene Române!
Gl. mr. Leonard Baraboi: Bine ați venit!
Cristian Dumitrașcu: Aviația română, cu nume fabuloase în urmă, iar acum aveți, iată, șansa să duceți mai departe această tradiție într-o epocă nu foarte liniștită. Cum o simțiți în acest an 2024?
Gl. mr. Leonard Baraboi: Tradiția ne obligă, ne onorează. Suntem conștienți că această onoare ne obligă la mai multe lucruri și implicare mult mai mare, dar, conform pregătirii noastre și a echipei pe care am format-o și o continuăm să o dezvoltăm, avem convingerea că la sfârșitul fiecărei zile putem să raportăm șefului apărării „Cer senin” din partea forțelor aeriene.
Cristian Dumitrașcu: Dincolo de ceea ce raportaţi șefului apărării, este foarte important și felul în care vă simt oamenii de acasă. Aviația dă senzația, așa cum a fost și în Piața Aviatorilor, este un moment așteptat de toată lumea, și de copii, și de cei mari. Dar, dincolo de asta, nedeclarat, oamenii au mare încredere în dumneavoastră, pentru că, nu-i așa, țineți sus steagul României și apărați cerul României, şi asta nu-i un lucru ușor și nici lipsit de importanță.
Gl. mr. Leonard Baraboi: Într-adevăr, nicio zi fără provocări. Ne situăm pe primele două locuri în preferințele populației din România și le mulțumim și pe această cale – armata și biserica. Presiunile conflictului neprovocat din Ucraina se resimt. Am avut incidente la graniță, dar împreună cu colegii din poliția aeriană, piloții care execută serviciul de poliție aeriană, colegii internaționali care execută poliția aeriană extinsă, împreună, „Stronger together” – mottoul NATO. Bineînțeles că nu doar piloții, ci și colegii de la radiolocație, de la rachete, de la forțele terestre cu Gepardul, este, să spunem așa, un contingent de forțe întrunite, care stăm de pavăză la granițele țării.
Cristian Dumitrașcu: Uitându-vă un pic în urmă, să zicem, nu mai mult de 20 de ani, nu știu dacă mulți realizează ce progrese s-au făcut și faptul că acest F-16, macheta lui, care este lângă dumneavoastră, este avionul de luptă al al României, de vânătoare și de apărare a cerului României, 20 de ani – atât aș vrea să vă întoarceți și să vă amintiți cum era, în ce poziție erați dumneavoastră și cum vă raportați, așa, la prezentul de atunci și la viitor. Vă puteați închipui că vom ajunge în epoca asta în care Armata Română, Aviația, Forțele Aeriene au Patriot, F-16, Spartan?
Gl. mr. Leonard Baraboi: Acum 20 de ani eram un tânăr locotenent, proaspăt întors din prima misiune externă. Am avut onoarea să fiu cel mai tânăr participant la o activitate internațională din Bulgaria, cu MiG-ul 21. Într-adevăr, visam, ca tineri piloți, să zburăm într-o zi pe un avion de o generație mai nouă şi bineînțeles că factorii de decizie au avut grijă ca în viitorul apropiat, adică în cei 15 ani, să ne bucurăm de avioane F-16. După cum bine știți, prima escadrilă achiziționată din Portugalia este deja operațională și este la Fetești. Urmează celelalte două escadrile cumpărate din Norvegia, care vor ajunge pe Câmpia Turzii. Momentan avem nouă aeronave pe Câmpia Turzii. Sistemele Patriot sunt ultimă generație și nu sunt singurele programe. Îndrăznim să visăm în continuare. Așa cum ați menționat, într-adevăr, macheta F-16 în dreapta mea, foarte frumoasă. Așteptăm în acest an cât de curând și în partea stângă să apară macheta de F-35. Visăm astfel încât în 2030 să reușim să avem F-urile, primurile F-35, care vor ieși de pe poarta fabricii din Statele Unite și vor rămâne pentru un an, un an jumătate în America pentru a instrui piloții și instructorii pe care îi vom trimite acolo.
Cristian Dumitrașcu: Mergând un pic mai departe, ați fost pilot de mig. Cred că vă simțeați într-un fel ciudat văzând propaganda, aruncând mereu cu noroi pe faptul că MiG-ul era ‘sicriul zburător’… ?
Gl. mr. Leonard Baraboi: Fiind pe această funcție, nu poți decât să fii vârful de lance al echipei din spate. Întotdeauna, în funcție de comanda pe care am ocupat-o, am considerat că toate lucrurile bune sunt datorate colegilor. Ce merge rău este vina comandantului și nu voi schimba această filosofie. În ce privește MiG-ul 21, mi-ați atins o coardă sensibilă. Este prima mea dragoste. Este avionul pe care m-am format ca pilot militar, instructor de zbor, participant la diferite misiuni atât în țară, cât și în străinătate. Am zburat cu el în Norvegia, aproape de Cercul Polar. Am executat trageri cu bombe ghidate laser,  vârful de gamă. Deci vreau să spun că MiG-ul 21, pentru mine personal, încă o dată subliniez, a fost prima dragoste. Într-adevăr, a venit timpul să trecem la avioane de generație mai nouă, datorită faptului că aerodinamica MiG-ului 21 nu mai corespundea necesităților zilelor de astăzi. Modernizarea MiG-ului 21 a fost un punct important și avionica de pe MiG 21 putem spune că a fost echivalentă F-16 Block 52. Vă menționam anterior că am fost la diferite exerciții atât în țară, cât și în afară, nu doar eu, cât și alți colegi, și am fost mândri să rezolvăm situațiile create în cadrul exercițiului cu MiG-21 LanceR, upgradat la nivelul la care colegii din NATO erau cu F-16, cu Tornado, cu Eurofighter. N-am fost cu nimic mai prejos și acest lucru ne-a întărit pe noi ca piloți, ne-a dat încredere și am îndrăznit să visăm. Repet, a venit timpul să punem MiG-ul 21 la conservare, așa cum știți, pe 15 mai anul trecut, și,  începând de la acel moment, ne bazăm pe F-16 și visăm la F-35.
Cristian Dumitrașcu: Ăsta a fost un pas inteligent, această punte de trecere către F-35 și v-aș invita să le spuneți acum, după experiența deja vastă cu F-16, cum este acest avion, comparându-l, evident, cu MiG 21 și trecerea asta către F-35 este una normală pe F.
Gl. mr. Leonard Baraboi: A fost cea mai bună alegere, deoarece trecerea de la un MiG 21 LanceR direct pe F-35 mi-ar fi fost aproape imposibil. Este o schimbare de mentalitate, dacă doriți. Este o altă filosofie de a zbura. Dacă la MiG 21 cam 80% din timp pilotul îl dedica pilotajul în sine, la F-16 situația s-a schimbat dramatic, în sensul în care gestionarea câmpului de luptă a informațiilor este primordială, pilotajul picând în partea a doua. Este un avion mult mai ușor de zburat decât MiG 21. Să nu uităm că MiG 21 avea cea mai mare viteză de venire la aterizare din lume și era o vorbă între piloții de MiG 21 că „Cine poate zbura MiG-ul 21 poate zbura orice fel de avion”. Consider că este un pas normal, un pas în față, F-16 fiind un pas intermediar. Bineînțeles că ne dorim, pe măsura introducerii, F-35. Avioanele F-16 disponibile vor rămâne în serviciu în continuare, pentru că e bine să fim acoperiți din ambele perspective, atât F-16 cât și F-35.
Cristian Dumitrașcu: De ce credeți că sunt românii atât de talentați în ale aviației?
Gl. mr. Leonard Baraboi: Îmi place să cred că „Așii de vânătoare”, cartea scrisă de domnul general Strâmbeanu, escadrila de aur – şi aşteptăm cu nerăbdare și escadrila de argint – au lăsat ceva în ADN-ul nostru, al românilor, o pasiune pentru zbor, o dedicare și doar Vlaicu, Coandă, Vuia, Obert sunt niște nume cu rezonanță mondială…
Cristian Dumitrașcu: Prunariu…
Gl. mr. Leonard Baraboi: Nu mai vorbesc de domnul general-locotenent Prunariu, primul cosmonaut și singurul deocamdată. Avem un trecut care ne obligă, dar de la care am avut și de învățat și, repet, consider că e ceva în ADN-ul nostru. Piloții români, la toate aplicațiile, la toate exercițiile la care au participat, s-au întors doar cu laude și cu cuvinte frumoase.
Cristian Dumitrașcu: „Aşii aviației de vânătoare”, de generalul Victor Strâmbeanu, mai este această carte extraordinară, o întâmplare absolut unică în istoria aviației mondiale. „În zbor spre Marea Unire”, Vasile Niculescu, împreună cu al său coleg Precup, care, iată, au dus documentele importante ale Unirii. Cât de mult ați știut și ați învățat dumneavoastră în școala de aviație, în școala militară, și cât de mult învață cei de acum – că voiam să ajungem și la învățământul de astăzi?
Gl. mr. Leonard Baraboi: Este o întrebare destul de delicată. Pe vremea mea, e o vorbă la noi, în armată, consider că fiind ultima promoţie de la Boboc, deci, ultima promoţie de institut de aviaţie, având pregătirea şi de ingineri, programa a fost un pic mai încărcată, cererile au fost un pic mai mari. Dar asta nu înseamnă că a fost o soluţie de succes, într-adevăr toţi cei 14 din promoţie am activat în aviaţie bineînţeles, parte dintre ei au părăsit sistemul ieşind la pensie sau au ales o carieră în aviaţia civilă. Consider că acea pregătire nouă ne-a fost foarte utilă, dar, pe de altă parte, consider că învăţământul din zilele noaste trebuie să îl adaptăm noii generaţii, pentru că ei sunt un alt aluat, să spunem. Trebuie adaptat nevoilor de cunoaştere şi pasiunilor tinerilor care doresc să urmeze o carieră în foţele aeriene. Acest lucru s-a întâmplat. După cum bine ştiţi, programa nu se poate schimba peste noapte. Este un lucru care cere timp, dar putem spune cu mândrie că Academia Forțelor Aeriene este o instituție de elită. Vă pot împărtăși faptul că începând de anul trecut în program am avut inclusiv elemente de spațiu. După cum bine știți, spațiu, domeniul spațial ne-a fost încredințat Forțelor Aeriene și, atunci, trebuie să ne pregătim generația de mâine.
Cristian Dumitrașcu: Două întrebări, de final, când v-ați hotărât, când v-a fost clar că veți fi aviator? Şi pe următoarea am să v-o adresez după ce îmi răspundeți.
Gl. mr. Leonard Baraboi: E foarte simplu răspunsul, de când am amintiri, de la începuturile vieții, am fost mereu cu capul în sos, cu capul în nori, cum glumesc unii colegi. Am simțit o chemare pentru aviație. Nu am avut pe nimeni în familie care să fi urmat o carieră militară. Pur și simplu, asta am simțit că trebuie să fac și drept pentru care la vârsta de 14 ani am ales să urmez cursurile unui liceu militar, actualmente colegiu, am urmat Colegiul Militar, Liceul Militar, la acea vreme „Dimitrie Cantemir” Breaza, unul dintre cele mai bune în opinia mea.
Cristian Dumitrașcu: Deși erați din Iași.
Gl. mr. Leonard Baraboi: Deși eram din Iași, da. Așa am simțit, știți cum este, Dumnezeu le aranjează pe toate. După care după liceu mi-am desăvârşit pregătirea în ştiințele exacte, lucruri care erau necesare pentru a deveni pilot. Am urmat vizita medicală și de acolo totul a fost ca pe sârmă, să spunem, a mers liniar. Deci, e o pasiune din tinerețe, cultivată și din lectura cărților în materie de aviație, și nu neapărat de autori români, dar și de autori străini. Pierre Clostermann este un model cred că pentru mulți dintre piloții existenți.
Cristian Dumitrașcu: Și întrebarea pe care v-am promis-o la sfârșit. Acum vreo câțiva ani, la „Jurnal militar”, la Radio România Actualități, am difuzat un interviu cu dumneavoastră în care povesteați despre un episod foarte serios: ați fentat moartea așa la mustață, vi s-a oprit motorul în zbor cu „Şoimul”.
Gl. mr. Leonard Baraboi: Așa este.
Cristian Dumitrașcu: Ați mai face aceeași alegere de a nu părăsi avionul și de a încerca să îl salvați?
Gl. mr. Leonard Baraboi: Aţi atins o coardă sensibilă, anul acesta am sărbătorit 10 ani din noua viață, să spunem, meseriile noastre sunt meserii vocaționale și nu mă refer aici doar la piloți, pentru că Forțele Aeriene sunt compuse atât din piloți, din ingineri, maiştri militari, meteorologi, artileriști, radiolocatoriști, toate armele și specialitățile sunt extrem de importante, sunt niște rotițe în angrenajul mare al forțelor aeriene. Referitor la întrebarea dumneavoastră punctuală, da, aș alege aceeași soluție. De ce? Pentru că, așa cum vă povesteam la radio, motorul s-a oprit brusc, nesemnalizând niciun simptom, și pentru mine a fost foarte ciudat. Eram în cabina a 2-a ca instructor, în față era un tânăr student, care va finaliza în prima promoție de la cursul de trecere pe F16 și e un lucru de care sunt foarte mândru.
Cristian Dumitrașcu: La 10 ani de la…
Gl. mr. Leonard Baraboi: La 10 ani utilizare.
Cristian Dumitrașcu:… aterizarea forţată.
Gl. mr. Leonard Baraboi: Așa e. Oprindu-se motorul, nedându-ne seama de ce s-a oprit, am zis: trebuie să aflăm ce s-a întâmplat. Decizia n-a fost ușor de luat. Dar având experiența acumulată pe MIG 21, având încredere în Dumnezeu și în cunoștințele dobândite, am considerat că este soluția optimă, cu toate că directorul de zbor mi-a ordonat să catapultezi, pilotul în comandă este cel care ia ultima decizie şi, atunci, după ce l-am anunțat pe pilotul-elev dacă vrei să catapultezi, te rog să te catapultezi, m-a impresionat răspunsul și nu o să îl uit toată viața, răspunsul a fost așa: dacă dumneavoastră, care aveți familie acasă, ați decis să rămâneți, eu care, sunt singur, bineînțeles, se referea la familie, soție, copii, a spus că atunci rămân și eu. Am aterizat forţat, pe burtă. Ne mai trebuiau probabil 300 metri de înălțime, dar nu a fost să fie. Am aterizat, totul în regulă, suntem amândoi sănătoși. Avionul la mai puțin de un an de zile a fost remediat și a reînceput zborul.
Cristian Dumitrașcu: Da? Ştiți care este?
Gl. mr. Leonard Baraboi: 716 – de fiecare dată când merg la Boboc mă duc și vorbesc cu el, pentru că binomul om-mașină funcționează și noi comunicăm.
Cristian Dumitrașcu: Dumneavoastră ați avut o mare responsabilitate.
Gl. mr. Leonard Baraboi: Așa e.
Cristian Dumitrașcu: N-a fost doar viața dumneavoastră în joc.
Gl. mr. Leonard Baraboi: Nu, cu atât mai mult când e viața unui student. Dar nu sunt un om deosebit, așa sunt toți piloții din forțele aeriene, pentru că e o meserie pe care o facem din pasiune, punem tot sufletul în ea și atunci n-avem cum să nu performăm. Așa îmi place să cred, că vom continua să performăm la aceleași standarde înalte de fiecare dată.
Cristian Dumitrașcu: Și astăzi, ca șef al Forțelor Aeriene Române, un mesaj de final pentru cei care ne ascultă la radio, un mesaj de încredere.
Gl. mr. Leonard Baraboi: Noi suntem, să spunem asa, primii grăniceri. Nu pot decât să le transmit cu încredere că suntem 24/7 prezenţi la graniţele şi hotarele României, apărăm cerul senin al României și ne vom face datoria cu prisosinţă de fiecare dată.
Cristian Dumitrașcu: Domnule general maior Leonard Baraboi vă mulțumesc mult și mă mai așteptam la „Interviul săptămânii”.
Gl. mr. Leonard Baraboi: Şi eu vă mulțumesc și să aveți o zi frumoasă!
Cristian Dumitrașcu: Mulțumesc!

Gheorghe Ioniță: ”Viața bate filmul!”

Publicat de prosavioleta, 27 iunie 2023, 10:55

Cristian Dumitrașcu (realizator emisiune): Iată și o poveste despre piloții de vânătoare de ieri, mai exact de acum 20-30 de ani. Locotenent-comandor în retragere Gheorghe Ioniță a fost pilot militar, pilot pe MiG-21, MiG-23 și chiar pe elicopterele de luptă PUMA. Însă povestea domniei sale, oricât de des ar fi spusă, este bine venită, pentru că ne reamintește despre pasiune și despre vocația de militar. Sunt mulți cei care se visează la manșa unui supersonic și doar câțiva reușesc să-și îndeplinească acest vis. În interviul următor, realizat de Larisa Vasile de la „Jurnal Militar Timișoara”, ascultăm care sunt provocările acestei meserii. Vă mai spun doar că interviul integral poate fi ascultat de la ora 16:00, pe Antena Satelor, la „Feciori la oaste”, și, de săptămâna viitoare, poate fi găsit interviul pe pagina noastră de Facebook. Ascultăm interviul.
Gheorghe Ioniță: Faptul că am făcut sport de performanță la Buzău, eu sunt buzoian, toată ziua vedeam avioanele, că acolo era școala la Boboc, care forma piloți, dar nu m-am gândit vreodată că o să ajung în cabina unui astfel de aparat de zbor. Și, făcând sport de performanță, am avut șansa să fim în divizia școlară cu echipa de la Liceul Militar. Dommule, când apăreau ei în sală cu vipușca aia roșie de general și zic: uite, mă, dar de ce nu aș putea să fiu și eu îmbrăcat așa frumos, să joc și volei? Eu eram cu voleiul. Și uite-așa mi s-a părut o școală de formare deosebită Liceul Militar și cu un grad ridicat de educație, de cultură, în sensul că profesori foarte buni, atașați pentru cei care doreau să acceseze acest serviciu, serviciul militar erau o pepinieră și o școală de formare extraordinară. Cu atâta drag îmi aduc aminte de anii ăștia de liceu, pentru că am făcut și sport de performanță, am făcut și carieră și ne-au format cum trebuie. Cel puțin eu, cu totul, cu volei, sunt întrebat de cumnatul meu, care era profesor la școala de la Mediaș, Școala de Maiștri și preda aparate speciale, și cumnatul ăsta mă întreabă în casa a XII-a: mă, dar tu ce armă te duci, că tu ești viitor ofițer de carieră. Eu, cu voleiul în cap: mă duc la Sibiu, că aveau o echipă în divizia B. Zice: mă, dar dacă tot eșți cu sportul ăsta, am înțeles, dar tu nu o să fii sportiv de carieră, tu o să faci o activitate pe linie militară. Alege și tu o armă, dacă vrei tu, du-te la artilerie, tu ești cu matematica, du-te la o armă specială, uite marina, aviația și spune… Domnule, și mă gândesc, mă, dar are dreptate cumnatul ăsta al meu, ia să încerc eu la aviaţie. Domnule, și șansa și bucuria e imensă. Am fost sănătos, am fost acceptat și am început o carieră deosebită. Arma aviației este o armă a unor eroi. Vă spun sincer, că nu exagerez spunând eroi, pentru că cu avionul se moare la fel și pe timp de pace și pe timp de război. Numai că pe timp de război folosim muniţie reală, pe timp de pace nu tragem real, dar totuși sunt aceleași misiuni, cu greutate, cu sacrificii, cu viață echilibrată. Nu există să-ți poți permite să-ți bați joc de o asemenea carieră, de o asemenea meserie. Acuma este Academia de Aviație la Brașov, atunci era la Boboc. Admiterea a fost pentru mine o satisfacție extraordinară, pentru că, când am văzut ce înseamnă aviație și când am înțeles ce înseamnă să devii pilot, pentru mine a fost un vis. Şi faptul că am început cu, cum se începe, întâi cu avionul clasic, pe urmă a fost pentru prima dată folosit în anul I de școala militară avionul Zlin, Zlin 526-F, este un avion de înaltă acrobație, nu pentru începători care vin și văd prima dată avionul și pun mâna pe manșa aia zici că e un făcăleț. Deci, până la urmă ne-au format bine, pentru că era un avion cu mișcări mici, foarte fâșneț, foarte manevrabil, am învățat să zburăm. Și cine a trecut de acest Zlin, s-a demonstrat, a făcut carieră, avion care te formează. După aia, am zburat în anul II, L-29, un avion cehoslovac foarte bun de formare ca pilot de luptă. Ne-am făcut programul în totalitate. Am zburat atunci în anul doi de școala militară pe Ianca, se repara pista de la Buzău, și acolo am luat prima dată contact cu MiG-21. Într-o noapte cei de la Kogălniceanu, care aveau MIG-21, i-a prins o furtună și au aterizat pe drumul de rezervă Ianca. Şi când ne-am trezit cu supersonicele alea, noi care eram înnebuniți după MiG-21, domnule, nu mai știam cum să ajungem să zburăm MiG-21. În ’76 am terminat școala militară și în ’77 am pus prima dată piciorul într-un supersonic la Bacău. Era centrul de formare a piloților pe supersonice, un centru cu niște piloți deosebiți, niște instructori extraordinari, care ne-au învățat ce înseamnă un interceptor. Ne-am format pe MiG-21, un an de zile a fost trecerea acolo pe supersonice și după care am fost repartizați în unitățile de luptă. Noi, opt colegi am fost repartizați pe Borcea. Am fost fericiți, că acolo știam că e centrul de formare a elitei aviației românești. Așa a fost și așa va rămâne.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Ce s-a întâmplat după cei cinci ani la Borcea, ați venit pe Timișoara?
Gheorghe Ioniță: Da, deci am fost selectat pentru escadrila, atunci pe vremea lui Ceaușescu, în ’81 am fost mutat aici. Ceaușescu a luat decizia să aibă două escadrile superdotate, care una era pe Timișoara, una pe Kogălniceanu. Am fost surprins că am fost selectat și chiar și întrebat: unde vrei, la Kogălniceanu? Poți să alegi, acum uite sunt două escadrile noi. Domnul comandant, vă spun sincer, mi se pare Timișoara dincolo de granița ţării. Mă duc la Timișoara, să cunosc și eu. Băi, copile, dar ai pe cineva acolo? Că acolo e altă lume. Nu, nu, nu, nu, n-am pe nimeni, dar mă descurc.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Cred că e cea mai mare parte din cariera dumneavoastră în Timişoara?
Gheorghe Ioniță: Da. 10 ani am zburat numai cu MiG-23, până în ’91, când am fost mutat pe elicoptere, tot de luptă, Puma. IAR-330 H. Şi să zbori MiG-23 la Timișoara, domnule nu ştiu cum, eram şi tânăr, domnule, nu știu cum, dar așa îmi creștea inima. Făceam parte din elita bănățeană. Colegii de aici, zburători de elită, au reprezentat ţara pe tratat. Cu regimentul de la Giarmata am reprezentat de două ori în grupele de tragere. Am fost avansat la excepțional aici în Timișoara.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Acum înțeleg și înțelegem cu toții de unde toată energia pe care ne-ați transmis-o astăzi. Vă mulțumesc foarte mult.
Gheorghe Ioniță: Eu vă mulțumesc pentru invitație și vă mulțumesc de două ori pentru că m-ați întors în timp. M-am simțit foarte bine, pentru că toate au fost trăite, și mă bucur tare mult pentru că viața bate filmul.

Cătălin Băhneanu: Avem oameni foarte bine pregătiți, personal tânăr de care trebuie să avem grijă în continuare. Viitorul sună bine pentru F-16 în România

Publicat de Gabriel Stan, 22 mai 2023, 17:36

Subiectul Săptămânii a fost realizat de Cristian Dumitrașcu cu unul dintre cei mai experimentați piloți militari care au zburat cu MiG-21 LanceR, generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, cu peste 2.000 de ore de zbor într-o carieră impresionată, de 32 de ani, în care s-a remarcat în misiunile de poliție aeriană și mitingurile aviatice din toată lumea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general, bine ați venit la „Jurnal militar”! Bine ați venit la Radio!

Cătălin Băhneanu: Bine v-am găsit pe dumneavoastră și radioascultătorii dumneavoastră!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Moment istoric în săptămâna pe care o încheiem. După 32 de ani de carieră, ați ajuns în punctul în care să vedeți iubitul dumneavoastră avion MiG-21 și acum LanceR în ultimii, câți sunt, 20 de ani, că iată, a ieșit în serviciu.

Sunteți un pilot de legendă al MiG-ului-21 LanceR, din punctul nostru de vedere. De doi ani sunteți locțiitorul comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite. Nu ați mai zburat decât, din ce-mi aduc aminte, acum un an ați efectuat ultimul zbor cu MiG-ul.

Cătălin Băhneanu: Da, așa este. 32 de ani eu, 61 – MiG-ul în România. Să nu uităm, a venit în februarie 1962. Un avion versatil, versatil prin complexitatea misiunilor pe care le-a făcut, mediile în care a fost folosit.

Trebuie să-l vedem ca fiind cel care a făcut tranziția de la analog la digital. Este foarte important pentru mediul actual. A făcut o mare varietate de misiuni, atât aer-sol cât și aer-aer. Să nu uităm că a început misiunile prin anii ’98, acest avion, misiuni care la nivelul NATO au creat credibilitate pentru noi. Bineînțeles, data de 29 martie 2004, când s-au semnat documentele de aderare la NATO; prin misiunile executate au făcut ca MiG-ul-21 să fie unul dintre promotori.

Acest avion a fost în unități de elită ale Armatei Române și aș vrea să menționez aici unitățile de la Borcea, de la Câmpia Turzii, Deveselu, Mihail Kogălniceanu, Timișoara, pentru scurtă perioadă și la Craiova, și, nu în ultimul rând, trebuie menționat Bacăul cu centru de trecere la început, ulterior ca bază aeriană.

Pe aceste unități militare, aceste baze aeriene, existau acele colonii, unde întregul personal al unităților locuia. S-a creat o asemenea comuniune încât este greu de desprins de acele vremuri.

Am în vedere aici ce se întâmplă la ora actuală, în mediul virtual, cu aceste grupuri de împătimiți ai zborului. Doar dacă dăm pe rețelele de socializare vom vedea că sunt foarte mulți cei care au cunoscut și au fost foarte critici, în sensul bun al cuvântului, cu acest avion. Pentru noi au constituit indicatori de performanță, ca să spun.

Uitându-ne ce postează ei, noi am știut ce este bine și ce nu este bine prin ceea ce arătam cu acel avion. Mă refer aici în principal la mitingurile aeriene. Ați văzut că la mitingurile aeriene, la showurile aeriene, acest avion era considerat o vedetă, în primul rând, din cauza longevității.

Am vorbit doar în România, din februarie ’62. Un doilea indicator era exploatarea în zbor către limitele maxime, ceea ce nu se făcea în mod obișnuit. Trebuie să mai vedem fiabilitatea în funcționare, mentenanța care se făcea, și aici am o mică poveste.

Mergeam cu avioane la Bacău, la showul aerian, la miting. Mai avea resursă undeva o oră, până în două ore, când trebuia să intre la reparații capitale, care aceste reparații capitale se făceau la Aerostar Bacău. Lucram la miting, zburam acolo, după care duceam avionul direct în curtea uzinei. Aceasta este o mare măsură a personalului tehnic, a felului în care se făcea și se face mentenanța în aviație.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Mi s-au părut, domnule general, două lucruri interesante; sigur, tot a fost interesant interviul cu domnul Cristescu, ascultătorii vor asculta un fragment după interviul cu dumneavoastră.

A spus aşa: înainte de a se trece la digitalizare la MiG-21 LanceR, un pilot, și aici cu siguranță dumneavoastră știți, că ați prins și vremurile de dinainte de LanceR, erau de urmărit analogic 200 de elemente; după care, evident, a fost mult mai ușor și mai eficient pentru piloți. Cum ați făcut trecerea asta și cât de ușor v-a fost sau cât de mult s-a ridicat eficienţa în luptă și în zbor?

Cătălin Băhneanu: Înainte de a ajunge să zburăm, unul din punctele-cheie a fost să desenăm cabinele, atât de dublă comandă, cât și de simplă comandă. Nu a fost ușor, nu a fost simplu. Iar, apoi, examenul practic îl făceam, cum s-ar spune, cu boneta pe ochi.

Foarte important. Știam foarte mult, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al pilotajului. Învățam foarte mult înainte, ceea ce ne-a ajutat în exploatarea acestui avion.

Pentru că acest avion, dacă m-ar întreba pe mine cineva, aş spune că a fost foarte ușor. Multă lume ar putea spune că e foarte greu, că e pretențios.

Nu, rigurozitatea este una pentru toţi. Acest avion a răspuns așa cum l-am gratulat, cum l-am înțeles, așa ne-a răspuns și nouă.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Este știut faptul că portanța este una foarte mică și că, structural, avionul este așa cum este față de MiG-ul 15, spunea domnul Cristescu, pe care îl puteai ateriza și fără motoare.

Cătălin Băhneanu: Da. Dacă ar fi să ne gândim la securitatea zborului, era un dicton care spunea cam așa: portanţa este o floare care se naște din viteză. Atâta timp cât avem viteză, avem portanţă. Este foarte ușor, avea un indicator de unghi de atac care rezolva toate problemele.

Deci, din punctul acesta de vedere, cu cât eşti mai riguros cu atât îl duci la îndeplinire multitudinea misiunilor pe care trebuie să le faci. Nu a fost foarte greu. Toți am știut acest lucru.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Înțeleg că dumneavoastră când ați trecut pe MiG, la începuturi le carierei, ați avut posibilitatea de a vă instrui în dublă comandă.

Cătălin Băhneanu: Da, se făcea un număr de ore în dublă comandă, undeva 20-25 de aterizări, cu avionul de dublă comandă, în care noi arătam nivelul performanței la care am ajuns; iar instructorii, oameni foarte bine pregătiți, își dădeau acordul penru ca noi să putem pleca în simplă comandă. Un singur aspect: făceam ore mult mai puține decât se face astăzi pentru a lua carnetul de conducere auto.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da, interesant. V-am întrebat cu dublă comandă pentru că revin la domnul Cristescu. Pionierii, așadar, ai MiG-ului în România, în ’62, nu au avut această șansă, pentru că încă nu existau MiG-uri cu dublă comandă, și atunci cei care intrau la zbor intrau singuri, pentru prima dată.

Cătălin Băhneanu: Așa este. Aceasta denotă nivelul de pregătire pe care îl aveau piloții români în acel moment. Cei care au participat la primele grupe de trecere au fost foarte bine pregătiți și nu a fost un eșec.

Se cuvine în continuare să ne gândim și la cei care au condus destinele aviației și ale Armatei Române, care au avut încredere în acest avion. Pentru ceea ce a însemnat MiG-21, pentru noi, structurile care se ocupau de securitate zborului și siguranţa aeriană se cuvine să le amintim.

Pentru că, pe baza indicatorilor pe care le primeam de la aceste structuri, a informațiilor furnizate, noi puteam să perfectăm, să ridicăm ștacheta, cum s-ar spune. Pentru că tot vorbim de indicatori de performanță, era transpunerea în viața publică.

Şi aici am avut, prin rândurile noastre, am avut un Davidovici, am avut un Berbunschi, am avut un Văduva, și, desigur, să nu-l uităm pe pictorul Ion Ţarălungă, care a reliefat în pânzele sale oameni, acțiuni și credințe legate de MiG-21. Foarte important.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da, și eu aș continua cu un Strâmbeanu, cu dumneavoastră, cu Băcneanu, cu Stanciu, și iată că numele se cam opresc aici, pentru că am ajuns la finalul de epocă a MiG-ului 21 LanceR.

Cătălin Băhneanu: Da, să vedem că acest avion MiG-21 LanceR a făcut trecerea, cum spuneam, de la analog la digital, și a făcut trecerea către F-16 și ulterior către F-35. Foarte, foarte important pentru noile generații de piloți care vor zbura aceste aeronave.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Către finalul interviului, cum vedeți viitorul aviației de luptă, aviației de vânătoare, având în vedere că sunteți activ în aviația militară, în armată, și ați apucat să vedeți noile generații, ați apucat să vedeți deja, iată, escadrila de F, piloți tineri, pregătiți, care pot duce mai departe cu cel puțin la fel de mare succes tradiția asta?

Cătălin Băhneanu: Fiind la unitatea de la Borcea, la Baza Aeriană de la Borcea, pentru mulți ani, văzând cum s-a făcut tranziția, trecerea către F-16, pot să spun cu mândrie că, la acest moment, în acea bază, se face tot ce trebuie făcut pentru funcționarea F-16 în România, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al tehnicii pilotajului.

Avem oameni foarte bine pregătiți, trebuie să îi ajutăm, pentru că ei sunt cei care acum au devenit instructori, sunt instructorii noștri, sunt foarte, foarte bine pregătiți, personal tânăr de care trebuie să avem grijă în continuare. Cum s-ar spune în acel dicton, viitorul sună bine pentru F-16 în România.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Din acest punct de vedere, ascultătorii de radio care ascultă „Jurnal militar” și toate emisiunile de pe posturile publice de radio pot merge mai departe cu un sentiment de siguranță pe care l-au avut și până acum. Avem aviație de luptă, aviație de vânătoare care, iată, poate sta și mai departe pe cerul României.

Cătălin Băhneanu: Da. Cu ajutor, cu încredere și cu speranță din partea tuturor celor care concură la puterea militară a României, viitorul sună bine.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc foarte mult, domnule general de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu. Ultimul zbor al dumneavoastră cu MiG-ul, pentru că așa scrie cartea, la un moment dat vine vârsta și așa este procedură, să vă retrageți de la zbor. Ați făcut-o. Am participat la acel ultim zbor al dumneavoastră. Spuneți-ne, cum a fost zborul acela și ce ați simțit în momentele acelea, după 32 de ani de carieră de zbor?

Cătălin Băhneanu: Foarte multă emoție, dar și convingerea că am făcut bine ceea ce am făcut. Nu singur, asta nu trebuie uitat și trebuie spus în continuare.

Toți cei care au concurat la executarea în siguranță a zborului, pe toți trebuie să-i amintim, să le mulțumim, iar aviația este un joc de echipă.

Să nu uităm acest lucru. În continuare voi zbura cu elicopterul Puma SOCAT, de fapt am mai zburat cu elicopterul Puma SOCAT. Este o nouă provocare și mergem înainte cu toții.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vom mai vorbi despre această nouă postură, această nouă ipostază de pilot de SOCAT cu generalul Băhneanu. Vă mulțumesc, domnule general!

Invitat la subiectul săptămânii a fost generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, actualmente locțiitor al comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite. Domnule general Băhneanu, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la radio.

Cătălin Băhneanu: Mulțumesc și eu, cu respect.

Rațiuni care stau la baza deciziei achiziționării avioanelor F-16 din Norvegia

Publicat de prosavioleta, 21 decembrie 2021, 18:50

Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule general, bună dimineața și bun venit la „Jurnal militar”!
General Ștefan Dănilă: Bună dimineaţa şi bun găsit tuturor ascultătorilor dumneavoastră!
Cristian Dumitrașcu (realizator): Un subiect al săptămânii foarte fierbinte, un subiect care suscită interes şi foarte multe controverse, chiar în Parlament. Dumneavoastră sunteți unul dintre oamenii de la decizia din momentul în care a fost achiziționată prima flotă de F-16 și mi-ați mărturisit înainte că v-aţi fi dorit avioane de luptă multirol noi.
General Ștefan Dănilă: Da. Prima escadrilă de F-16 s-a contractat în perioada 2013-2014, de fapt atunci s-a aprobat o lege în Parlament pentru achiziția acestor avioane. Din păcate, mulţi mi-au atribuit mie această achiziție de avioane în uz, avioane din Portugalia. În acel moment, într-adevăr, a fost o soluție, dar a fost unica soluţie pentru noi pentru achizițiile de F-16. Atunci când s-a discutat legea în Parlament nu m-a întrebat nimeni ce părere am, iar decizia de fapt a fost luată de prim-ministrul de atunci, domnul Victor Ponta. E adevărat că în acel moment exista o hotărâre a CSAT care spunea că România ar trebui să achiziţioneze 32 de avioane noi, hotărâre aprobată la sfârșitul anului 2011. Din păcate, guvernele care au fost în 2011-2012 nu au reușit să identifice fondurile pentru achiziția aceasta. Era și perioada de criză. Imediat după ce s-a terminat criza, în 2012, nu a fost posibilă o achiziţie de avioane noi și, odată cu disponibilizarea unor fonduri prin cedarea unor frecvențe, am reușit să facem această achiziție de F-16 din Portugalia. A fost o soluție de moment. Acum controversele care apar privind achiziţia de F-16 din Norvegia sunt tardive, în condițiile în care noi deja avem o escadrilă de F-16 Block AB MLU, adică modernizate. Cea mai eficientă soluție este să continuăm cu următoarele escadrile, următoarele două escadrile care să fie din aceeași categorie, pentru a păstra lanțul logistic același, să nu avem două canale de logistică sau două procese de mentenanță, pentru că blocuri diferite înseamnă avioane diferite.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Este un amănunt foarte important, pentru că sunt o mulţime de păreri, după cum spuneam, și de controverse din punctul ăsta de vedere, în care oamenii spun că ar fi fost mai bine să luăm noi.
General Ștefan Dănilă: Şi eu spun că cele mai bune avioane pentru noi sau cea mai bună soluţie ar fi fost să avem avioane noi. Şi acum spun că o achiziție de avioane F-16 noi ar fi o soluție, încă o soluție viabilă pentru România, dar decizia ar fi trebuit luată cu ceva mai mulți ani urmă, în condițiile în care avioanele noi sosesc de la data contractării sau în următorul an de la data contractării încep să sosească câte cinci, maximum șase avioane pe an, am avea 30 de avioane în minimum șase ani de la momentul contractării, consider că este deja târziu. Adică aviația de vânătoare în România, aviaţia de luptă în România are nevoie neapărat în momentul ăsta, cât mai rapid, de încă o escadrilă operațională. Nu se mai poate face poliție aeriană cu MIG 21. Este mult forțată această menținere în activitate, menținere în operare a MIG-21. Pe de altă parte, avem piloți, avem personal tehnic pregătit la care ar trebui să renunțăm, dacă am opri MIG-ul 21 de la zbor și nu am avea altceva să punem în loc. Achiziţia unor avioane care deja sunt în operare este o soluție de trecere rapidă pe avioane de luptă, în condițiile în care situaţia de securitate în jurul României nu este tocmai roză şi nu putem să renunțăm acum la pregătirea personalului în aviația de luptă.

Cristian Dumitrașcu (realizator):  Să mai spulberăm un mit: se tot vehiculează prin spațiul public faptul că un avion care are 40 de ani, cum ar fi cele din Norvegia, ar fi o adevărată pacoste pentru România şi…
General Ștefan Dănilă: Pentru cei care folosesc aceste idei îi invit la Fetești sau îi rog pe cei de la Forţele Aeriene să-i invite la Fetești, să le prezinte avioanele care au într-adevăr 40 de ani, să le vadă cum sunt menținute – pentru că aceste avioane trec printr-un ciclu de lucrări periodice care fac să fie bine verificate, bine întreținute și să vadă cum se prezintă. Credeți-mă că aceste avioane sunt bine întreținute. Deci din acest punct de vedere putem să spunem că piloții se urcă în avioane, nu cu teamă, cum spuneau unii răuvoitori, ci se urcă în avioanele respective cu încredere.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Din ce știu, domnule general, ați fost și pilot de vânătoare, dar și pilot de transport, spre finalul carierei…
General Ștefan Dănilă: Am fost pilot pe MIG 21, MIG 21 Lancer, am făcut parte din prima grupă de trecere pe MIG-21 Lancer și pot să vă spun că de atunci, de când făceam trecerea, se spunea că este o etapă de trecere către altceva, deja de la sfârșitul anilor ’90 trebuia să ne gândim ce avioane de luptă vom lua. Suntem mult întârziați în privința achiziției de avioane de luptă și din cauza asta e necesar să luăm acum, cât mai repede, avioane pentru a ne menține o capacitate suficientă de apărare aeriană, urmând ca în următorii zece ani să se ia o decizie privind viitorul aviației, pentru că trebuie achiziționate. România are nevoie de cel puțin două escadrile de aviație de luptă pentru a face poliția aeriană, adică serviciu de luptă de pace.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Ar putea să fie și răspunsul pentru cei care vin cu argumentul total nefondat care spune că am fi putut să luăm două avioane noi și nu zece vechi?
General Ștefan Dănilă: Şi ce să facem cu ele? Cu două avioane nu ai…
Cristian Dumitrașcu (realizator): Oricât de noi ar fi…
General Ștefan Dănilă: Nu este eficient.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Exact.
General Ștefan Dănilă: Mă uitam la achiziția bulgarilor: opt avioane nu înseamnă o achiziție eficientă, pentru că o escadrilă are, dacă vreți, în componența ei și în felul în care este gândită logistica acestei escadrile, un minim de 12 avioane înseamnă o logistică cu o planificare și cu echipamente care să fie utilizate eficient. Dacă avem mai puțin de 12, deja trebuie să intre într-un pachet mai mare și, probabil, vor fi afiliaţi la un pachet de avioane mai mare, în așa fel încât să se asigure logistica lor și mentenanța. Nu este eficientă. Deci de la 16 avioane în sus putem să gândim un sistem de mentenanță mai apropiat, adică să nu apelăm la alte state pentru a face mentenanța de nivel complex, de nivel Depot, cum se va face la F-16, cum s-a făcut la MIG-ul 21 sau cum se va face la F-16, la Aerostar.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major al Apărării. Domnule general, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la radio.
General Ștefan Dănilă: Cu mare plăcere. Şi eu mi-aș dori avioane noi, dar nefiind soluția materială pentru achiziția acestor avioane, atunci piloţii militari, aviația militară va ști să le folosească cu eficienţă pe cele care vor fi achiziționate din Norvegia.

Repatrierea românilor din Africa de Sud

Publicat de prosavioleta, 8 decembrie 2021, 14:36

Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule comandant, bună ziua și bun venit la „Jurnal Militar”, bun venit la Radio!

Răducu Moise: Bună ziua, vă salut pe dumneavoastră și ascultătorii dumneavoastră!

Cristian Dumitrașcu (realizator): Aş fi putut să mă adresez și cu formula militară „Am onoarea să vă salut!”, pentru că ați fost pilot militar, pilot de avion supersonic pe MIG-21 și, cumva, aș vrea să pornim de aici discuția, după care să mergem către zborul pe care l-ați efectuat dinspre Africa de Sud înapoi, cu românii de acolo. Ați îmbrăcat mai întâi costumul de pilot militar. Când se întâmpla asta?

Răducu Moise: Cariera mea a început în armată, cu Liceul militar, în 1991, apoi Academia Forțelor Aeriene, prima promoţie de la Brașov, pe care am terminat-o în 1999, după care am fost detaşat ca pilot militar de MiG 21 la unitatea militară de la Fetești, de la Borcea.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Şi cât ați zburat pe MiG?

Răducu Moise: Şapte ani, între 2000 și 2007. Eu consider că a fost o perioadă extraordinară, perioada imediat următoare în care România a intrat în NATO, iar programul pe care piloții l-au avut la momentul respectiv, programul de pregătire, de training a fost destul de mare.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Venind către acest zbor în ajutorul românilor care au fost surprinși de această carantină rapidă, în urma acestui nou tip de virus mutant, presupun că a fost o pregătire rapidă și cu privire la protecția dumneavoastră epidemiologică?

Răducu Moise: Da. Într-adevăr, timpul de pregătire a fost foarte scurt, practic, o zi și o noapte am avut la dispoziție să pregătim această misiune, că a fost o misiune, nu putem spune că a fost un zbor normal. Eforturi au fost făcute din partea tuturor celor implicați, adică toate departamentele, nu numai piloţi sau însoţitori de bord, conducerea companiei, departamentul comercial. Legat de protecție, având în vedere pandemia, pot spune că eram pregătiți din punctul ăsta de vedere, pentru că în ultimii doi ani de zile am încercat să ne protejăm echipajele și nu numai echipajele de zbor, ci şi colegii de la departamentul tehnic, de la departamentul security. Nu a fost o surpriză pentru noi, avem deja experienţă și în ultimul timp, Tarom chiar a făcut eforturi majore să ajute cât se poate la acest gen de misiuni, când a fost solicitat. S-au mai făcut misiuni de transport aerian chiar și a trupelor noastre militare din Mali sau din alte destinaţii. Acum a apărut această cursă din Africa de Sud, care, după părerea mea, a fost destul de dificilă, luând în considerare numai faptul că a fost foarte lungă. Tarom nu operează curse de peste 11, 12 ore în mod normal. Avem avioane mediu curier și e destul de dificil să executăm o cursă așa de lungă.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Trebuie să fie un sentiment foarte special. Sigur, dumneavoastră sunteți obișnuiți cu asta, să mergi, practic, în aceeași zi din emisfera sudică în emisfera nordică sau, în fine, din nordică în sudică și înapoi. Este o meserie foarte, foarte frumoasă, sigur că da, a oamenilor care știu carte, care au instrucție și care sunt și curajoși. Această meserie ați deprins-o, după cum spuneam, în armată și voiam să vă întreb dacă la ora asta duceți dorul stilului cu totul diferit de a pilota un avion de vânătoare sau sunteți mai confortabil și mai mulțumit pe un avion de transport pe linia cea mai importantă a României, pe Tarom?

Răducu Moise: Sincer, sper ca colegii pe care îi am acum în aviaţia civilă să nu se supere pe mine, dar, da, simt dorul zborului cu un avion supersonic, cu un avion militar.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Pentru cei care ascultă la radio și nu au neapărat cunoștințe nici militare și nici aviatice, pentru că diferențele mari sunt?

Răducu Moise: Pentru că eu cred că mie mi se potrivea mai bine, da să știți că provocări sunt și de o parte și de cealaltă și frumusețea profesiei o pot vedea și acolo și aici. Gândiţi-vă numai la un singur aspect, și în viaţia militară şi la aviaţia civilă, dacă jos plouă, ai ocazia să vezi soarele în fiecare zi când zbori, iar asta pentru mine este un lucru foarte frumos și foarte important. De fiecare dată când mă urc în avion eu simt că mă rup de absolut orice este jos. Frumuseţea zborului cu un avion militar este că avionul ăsta este numai al tău, dar ai o zonă de antrenament sau de desfășurare a misiunii care îţi este destinată doar ție sau unui grup de avioane, mai multe avioane care desfășoară aceeași misiune. La aviația civilă și acolo, bineînțeles, să nu fiu înţeles greşit, regulile sunt și de o parte și de cealaltă. La aviaţia civilă, într-adevăr, trebuie să urmezi strict niște reguli și e foarte bine că este așa, mai ales că și la Tarom prioritățile sunt în ordine: siguranță, securitate, punctualitate şi confort al pasagerilor.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Ultima întrebare: dacă nu ați simțit presiunea responsabilității având în vedere că adineauri aţi spus că la aviația militară erați dumneavoastră singur în avion, așa cum este un pilot de vânătoare, și, iată, ați trecut în altă ligă într-un fel, în care aveți în responsabilitatea dumneavoastră sute de oameni la un zbor. A fost o presiune pe care a trebuit să o depășiți?

Răducu Moise: A fost o presiune, este o presiune și acum. Nu pot să spun că nu simt o presiune, chiar şi în momentul de față şi totuşi am o experienţă de peste 10.000 de ore de zbor, dar este o presiune constantă. Presiune era și acolo, responsabilitățile erau aproape la fel și în partea militară și aici în partea civilă. Acolo, să zic, eram singur în avion, dar colaboram cu colegii cu care zburam în formație, cu care desfășuram misiuni, doar că nu erau lângă mine, erau în alte avioane, dar colanorarea era aceeaşi. La aviația civilă în schimb, trebuie să ținem cont și de faptul că pasagerul are nevoie de siguranță, are nevoie de confort și noi trebuie să le oferim lucrurile acestea. Zburaţi cu Tarom!

Cristian Dumitrașcu (realizator): Vă mulțumesc foarte mult! Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost comandantul pilot la Tarom Răducu Moise. Domnule comandant, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la radio!

Răducu Moise: Şi eu vă mulțumesc! Vă urez o zi bună!