Casă a Miniaturilor în Geoparcul Dinozaurilor
Publicat de Mihaela Costache, 25 octombrie 2015, 16:10
Principalele obiective din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului vor putea fi văzute de turiști și sub forma unor miniaturi construite de elevi ce vor fi expuse în Casa Miniaturilor, un obiectiv turistic ce va funcționa în fosta școală generală din comuna hunedoreană Totești, una dintre porțile de intrare în această regiune.
Toate miniaturile sunt realizate cu ajutorul voluntarilor din Geoparc și cu membrii cluburilor Exploratorii — ce reunesc elevi din localitățile din Țara Hațegului.
Prin amplasarea Casei Miniaturilor chiar în fosta școală, comuna va avea un punct de atracție pentru turiști și, totodată, unul de informare privind locurile și obiectivele ce pot fi vizitate pe teritoriul Geoparcului’, a declarat, astazi, purtătorul de cuvânt al Geoparcului Dinozaurilor, Adina Popa, potrivit Agerpres.