Îndrăgitul film de animaţie „Minionii” poate fi savurat acum în tehnologie 4DX
Publicat de Mihaela Costache, 7 august 2015, 15:00
„Minionii”, unul din cele mai așteptate filme de animație din ultimii ani, este primul film pentru copii ce poate fi vizionat în sala 4DX din multiplexul deschis la City Park Mall Constanta.
O vizită la cinema nu trebuie să lipsească din planurile unei vacanțe cu distracție maximă, și ce poate fi mai amuzant decât o armată de minioni adorabili? De la mic la mare, întreaga familie va râde la fiecare minut din această peliculă de vacanță.
Din 10 august, copiii de pe litoral se pot bucura de acest film, experimentând vizionarea cu tehnologia 4DX, care duce distracția la alt nivel, efectele speciale fiind super personalizate.
Tehnologia 4DX amplifică momentele comice din film, astfel încât spectatorii vor simţi fiecare scenă în parte. De exemplu, în scena în care un minion se prăbușește sub greutatea unei mici pietre, scaunele din sală se mișcă în sus și în jos, iar mișcările sunt combinate cu adieri de vânt, pentru a conferi o senzație amuzantă greșelii simpatice pe care o face minionul.
Minionii, aceste personaje de un galben radios, dolofane, vorbărețe și cu un simț al umorului invers proporțional cu mărimea lor, sunt de-a dreptul irezistibile.
Când Bob sare de bucurie și chicotește în jurul patului său, scaunele din sală vibrează, iar spectatorii vor simți întocmai bucuria lui Bob.
Iar când minionii se ciocnesc unul de altul, audiența va avea aceeași senzație ca și micuții eroi din film.
Filmul poate fi vizionat 3D dublat în limba română, programul fiind de luni până joi la ora 12.40.
Preţul biletelor pentru acest film în sala 4DX este de 31 de lei (preț întreg).
Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, complet digitalizată, și online.
Acest preț nu include costul ochelarilor 3D, adică 3 lei, pe care spectatorii îi pot păstra și refolosi fără limită.