Ministerul Dezvoltării Regionale a lansat cinci ghiduri de finanţare, în valoare de peste o jumătate de miliard de euro, pentru proiecte care vizează reducerea şomajului.
Potrivit ministrului delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, este cel mai mare pachet de măsuri finanţat din fonduri europene destinat şomerilor şi îmbunătăţirii situaţiei de pe piaţa muncii.
Cele cinci apeluri de proiecte vizează integrarea pe piaţa muncii a tinerilor, dar şi a altor categorii de şomeri şi persoane inactive.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, cererile de finanţare pentru proiectele dedicate tinerilor pot fi depuse de pe 15 noiembrie până pe 17 ianuarie.
Comitetul Executiv al PSD a ales înlocuitori pentru cei trei miniștri demisionari, vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și cel al Transporturilor, Răzvan Cuc. Aceștia au decis joi să demisioneze, pentru a nu afecta activitatea Guvernului, după ce premierul Mihai Tudose a cerut înlocuirea.
Astfel, Marius Nica va fi în fruntea Ministerului Fondurilor Europene, Paul Stănescu va conduce Ministerul Dezvoltării, iar de Ministerul Transporturilor se va ocupa Felix Stroe.
Premierul Mihai Tudose va trimite luni la Cotroceni decretele de revocare ale celor trei miniștri demisionari – Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc. Cu ele vor fi si propunerile de numire a noilor miniștri.
Ministrul pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, rămâne în Guvern. Coaliția PSD-ALDE a decis să își mențină sprijinul pentru acesta.
România și Serbia vor dezvolta un proiect transfrontalier în valoare de 11,7 milioane de euro, din care 10 milioane de euro fonduri europene, destinat dezvoltării unor protocoale comune de lucru personalizate pentru pacienții cu cancer, a anunțat Ministerul Fondurilor Europene (MFP).
Contractul de finanțare, parafat de către ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, reprezintă inițiativa comună România – Serbia împotriva cancerului în regiunea transfrontalieră și urmărește îmbunătățirea diagnosticării și tratării tumorilor maligne în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia.
“Proiectul își propune dezvoltarea unor protocoale comune de lucru personalizate pentru pacienții cu cancer, având un buget total de 11,7 milioane euro, din care 10 milioane euro fonduri europene. Obiectivul principal vizează încurajarea colaborării în domeniul oncologiei între instituțiile medicale din aria eligibilă a Programului pentru a asigura accesul la servicii medicale moderne și eficiente pentru pacienți. Proiectul este derulat în România de către Spitalul Clinic Județean de Urgență ‘Pius Brînzeu’ din Timișoara, ONCOGEN și Spitalul Județean de Urgență Reșița, iar în Serbia de către Spitalul General Posarevac și Ministerul Sănătății“, se arată în comunicatul citat.
Potrivit ministerului de resort, obiectivele specifice ale proiectului se referă la îmbunătățirea și modernizarea metodelor de diagnosticare a cancerului prin: extinderea colaborării între spitalele din regiunea transfrontalieră România – Serbia prin implementarea aplicațiilor de telediagnostic și modernizarea echipamentelor informatice; implementarea unei noi platforme software specializate, care să permită schimbul rapid de informații între medicii oncologi; modernizarea metodelor de tratament chirurgical și schimbul de informații între specialiști, respectiv dezvoltarea fundamentării pe baze de date a tratării cancerului, pentru a ameliora calitatea diagnosticului și a crește speranța de viață a pacienților.
Beneficiarii acestui proiect vor fi, în principal, locuitorii din zona de graniță a ambelor țări, cele trei spitale implicate în proiect oferind anual aproximativ 397.000 de consultații. Proiectul contribuie, astfel, la realizarea obiectivului specific 2: Creșterea potențialului ariei programului pentru o creștere favorabilă incluziunii, pe baza îmbunătățirii calității vieții tuturor rezidenților de pe cele două părți ale graniței prin diverse acțiuni.
5 miliarde de euro au fost destinati in aceste zile Romaniei, prin doua programe operationale ale Comisiei Europene, Programul pentru Capital Uman si cel pentru dezvoltarea Capacitatii Administrative. Multi sau putini – depinde de unde privim – acesti bani acopera un necesar estimat pentru perioada 2014-2020. Vor avea astfel parte de imbunatatiri atat finantarea domeniului social, cat si cel al formarii profesionale. Comisia a precizat odata cu alocarea fondurilor ca ele vizeaza in egala masura “ameliorarea capacitatii de reactie a sistemului judiciar”.
Ambele Programe sunt parte a Fondului Social European, iar din cele 5 miliarde de euro atribuite Romaniei, 4,3 miliarde provin din bugetul Uniunii Europene. De precizat ca noul Program operational Capital Uman inlocuieste celebrul POSDRU alocat pentru anii 2007-2013, prin care noi mai putem absorbi bani europeni pina la finele anului 2015. Banii cei noi trebuie folositi in beneficiul romanilor, mai ales tineri, pentru gasirea mai lesne a unui loc de munca, pentru imbunatatirea educatiei si competentelor, reducerea saraciei si excluziunii sociale, promovarea unor servicii sociale moderne si cresterea eficientei institutiilor publice. Acestea sunt tot atatea calcaie ale lui Ahile, la noi, ca si in multe alte parti ale Uniunii Europene. In ce ne priveste, Marianne Thyssen, comisarul pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale, competente si mobilitate, a declarat: ” Romania se confrunta in prezent cu importante provocari pe piata muncii, atit in ce priveste ocuparea fortei de munca, cat si saracia. Ma bucur ca programul se concentreaza pe principalele prioritati identificate in cazul Romaniei si sunt convinsa ca daca este utilizat corespunzator, acest ajutor financiar va constitui o importanta sursa de investitii in domeniile sociale. O atentie deosebita trebuie acordata tinerilor, romilor si populatiei din mediul rural”, a spus comisarul Marianne Thyssen. In ce priveste Programul pentru Capacitatea Administrativa, acesta propune investitii de 658 de milioane de euro, din care 553 de milioane de la bugetul comunitar, pentru a ajuta ameliorarea capacitatii de reactie a administratiei publice si a sistemului judiciar din Romania potrivit nevoilor economiei si societatii. Acest program este considerat de Comisia Europeana esential pentru formarea a 900.000 de angajati din sistemul administratiei publice si cel judiciar. Se estimeaza ca 250 de institutii publice si judiciare vor avea parte de investirtii directe din acest fond, iar multe mii de alte institutii vor avea beneficii indirecte. Programul de Capital Uman este gestionat nemijlocit de Ministerul Fondurilor Europene, in timp ce acela destinat Capacitatii Administrative revine Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.
Bun, veti spune, si ce folos avem noi din aceasta mare suma de 5 miliarde de euro? Daca luam in calcul ca prioritatile 1 si 2 sunt “Garantia pentru tineret in Romania”, a treia prioritate – accesul pe piata muncii, a patra- includerea sociala si combaterea saraciei, a cincea –dezvoltarea locala si cresterea raspunderii comunitatilor, a sasea – cresterea educatiei si competentelor, vom stii ca cel putin Programul pentru Capital Uman este in folosul nostru, chiar personal, imediat si direct. In timp ce programul complementar stimuleaza o administrare moderna si combaterea coruptiei, deci scade riscuri de securitate. Si trebuie sa recunoastem, in ambele cazuri, nevoia este mare
Publicat de DSRNetworkAdmin,
28 aprilie 2014, 08:51 / actualizat: 28 mai 2014, 3:08
In prezent, 2,7 milioane de romani primesc din fonduri europene pachete cu alimente, in valoare de 54 de milioane de euro.
Ajutoarele alimentare europene ar putea fi inlocuite cu bonuri de masa. In acest an, romanii ar urma sa primeasca tichetele de masa, deoarece autoritatile vor ca, astfel sa elimine inghesuiala si cozile de la ridicarea pachetelor, dar si suspiciunile de frauda din licitatiile pentru produse.
Pe de alta parte, specialistii spun ca este greu de verificat daca oamenii sarmani nu vor folosi bonurile pentru a-si cumpara bautura sau tigari. Valoarea tichetelor nu a fost inca stabilita. in prezent, 2,7 milioane de romani primesc din fonduri europene pachete cu alimente, in valoare de 54 de milioane de euro.
Unii beneficiari ai programului spun ca nu aveau nevoie de toate produsele din cosul primit de la Uniunea Europeana. Ministerul Fondurilor Europene va schimba insa sistemul, dupa ce Uniunea a dat voie statelor membre sa aleaga modul de distribuire a banilor pentru saraci.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.