2018 va fi un an record pentru autostrăzi – promite Ministerul Transporturilor, care estimează că anul acesta vor fi daţi în folosinţă 156 de km de autostradă din cei 188 contractaţi.
De cealaltă parte, Asociaţia Pro Infrastructură, care monitorizează marile proiecte de transport din ţară, contrazice calculele oficiale şi susţine că nu pot fi deschişi mai mult de 66 de kilometri de drum rapid.
Prima inaugurare a unui lot de autostradă este programată marţi 9 ianuarie. Este vorba despre lotul trei al autostrăzii A 10 Sebeş-Turda, urmând ca peste câteva luni să fie deschis şi lotul 4 până la Turda cu o lungime de 16 km.
Alţi 9 kilometri vor fi inauguraţi la sfârşitul verii între Gilău şi Nădăşel, pe Autostrada A 3 Transilvania.
De anul viitor, taxa pentru trecerea Podului Giurgiu-Ruse va creşte de la 13 la 14 lei pentru autoturisme şi de la 27 la 28 de lei pentru autoutilitare cu masa de până la 3 tone şi jumătate, după cum propune Ministerul Transporturilor.
Practic, taxa pentru trecerea Podului Prieteniei rămâne la aceeaşi valoare în euro, dar calculată la un alt curs al monedei europene faţă de cel de acum un an.
Ministerul Transporturilor a transmis la Comisia Europeană cererea de finanţare pentru Magistrala 6 de metrou 1 Mai – Otopeni.
Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 1,4 miliarde de euro.
Din această sumă, Metrorex dispune deja de 300 de milioane de euro dintr-un credit acordat încă din 2010 de Guvernul Japoniei.
Proiectul vizează realizarea unei conexiuni directe între Bucureşti şi Otopeni, respectiv între Gara de Nord şi Aeroportul Henri Coandă, prin construirea unei noi linii de metrou cu o lungime de 14,2 km şi 12 staţii.
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a promis recent că Magistrala 6 va fi gata până în 2020, deşi estimările arată că această linie are termen de execuţie de 4 ani, iar licitaţia nu a fost încă lansată.
Ministerul Transporturilor a început demersurile pentru schimbarea Legii construcţiilor – act normativ din 1994 – pentru a permite deschiderea circulaţiei pe autostrăzile aproape finalizate.
Practic, dacă antreprenorul mai are de executat mici lucrări sau finisaje sau sunt identificate deficienţe minore care nu afectează utilizarea şoselei, se propune posibilitatea de recepţie parţială şi deschiderea circulaţiei, urmând ca remedierea problemelor să se poată efectua în condiţii de trafic.
Legislaţia în vigoare nu permite inaugurarea anul acesta a loturilor 3 şi 4 ale Autostrăzii A 10 Sebeş-Turda, două secţiuni cu o lungime totală de 25 de km, finalizate la nivel de carosabil, dar cu mici deficienţe care nu pun în pericol siguranţa circulaţiei.
Marţi, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, alături de premierul Mihai Tudose, a participat, la Palatul Victoria, la o întâlnire cu vicepreşedintele Băncii Mondiale, Cyril Muller, în contextul în care oficialii Băncii şi-au arătat interesul de a sprijini construcţia Autostrăzii Ploieşti-Braşov. La întâlnire au mai participat vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.
”Banca Mondială a decis să ofere asistenţă în ceea ce priveşte implementarea proiectului Autostrăzii Ploieşti-Braşov. În luna octombrie, oficialii români şi cei ai Băncii Mondiale au discutat despre măsurile necesare demarării proiectului de infrastructură, convenindu-se înfiinţarea unui Comitet de coordonare, la nivelul Secretariatului General Guvernului, condus de vicepremierul Ion Marcel Ciolacu, şi o unitate de implementare a proiectului, la Ministerul Transporturilor, responsabilă de componenta tehnică”, precizează sursele citate.
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, nu a putut, în acest context, să participe la Comisia de Transporturi din Camera Deputaţilor, unde s-a discutat Proiectul de buget pentru 2018, dar şi-a asigurat reprezentarea oficială prin prezenţa tuturor secretarilor de Stat din MT, responsabili cu domeniile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, subliniază sursele menţionate.
Joi, ministrul Felix Stroe va fi prezent la şedinţa celor două comisii reunite din Parlament, până la votul final pe proiectul de buget al Ministerului Transporturilor pe 2018.
Preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, Lucian Bode, s-a declarat neplăcut surprins, marţi, la începutul şedinţei comisiilor reunite de specialitate din Parlament, de faptul că ministrul Transporturilor, Felix Stroe, nu este prezent la dezbaterea proiectului de buget al MT pentru anul 2018.
”Sunt neplăcut surprins că domnul ministru a decis să nu vină azi în faţa comisiilor reunite. Este prima dată în istorie când la şedinţa de buget ministrul alege un alt program. Eu vreau să le mulţumesc secretarilor de stat care sunt aici prezenţi, dar, până la urmă, este vorba şi de respect. Este vorba despre respect, despre respectul pe care ministrul Stroe trebuie să îl arate comisiilor reunite din Senat şi Camera Deputaţilor”, a spus deputatul PNL Lucian Bode.
La rândul său, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie din Senat, Butunoi Ionel-Daniel, a precizat că ministrul Transporturilor are o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi a dat asigurări că va veni la şedinţa celor două comisii reunite până la votul final pe proiectul de buget al Ministerului Transporturilor pe 2018.
”Tocmai ce am vorbit cu domnul ministru Stroe şi m-a rugat să avem un pic de înţelegere în privinţa programului său foarte încărcat; la ora 10 fără un sfert are întâlnire cu Banca Mondială, împreună cu premierul, pentru a discuta oportunitatea finanţării unor autostrăzi în România, şi cred că va fi bine să începem discuţia pe buget cu angajamentul dumnealui că va ajunge la votul final pentru avizul pe proiectul de buget”, a anunţat deputatul PSD.
Cele două judeţe din Dobrogea au instituit încă de acum doi ani taxa de utilizare a drumurilor judeţene.
Taxă este percepută pentru vehiculele ce depăşesc 3,5 tone, folosite pentru transportul de mărfuri şi persoane.
Instituirea taxei a fost decisă pe motiv că majoritatea transportatorilor mari care tranzitează drumurile judeţului nu sunt din zonă, iar CJ Tulcea trebuie să repare căile rutiere din bugetul propriu.
Patronatele din transport contestă taxa, susţinând că nu se respectă libera circulaţie a mărfurilor şi persoanelor.
La Tulcea, această taxă ar putea avea ca fundamentare protejarea naturii – spune Andrei Gheorghe de la Patronatul Naţional Român.
„Cerem niște taxe care opresc libera circulație a mărfurilor și a persoanelor. Scoateți măcar autocarele care plimbă turiști și după aceea, să fim puțin inteligenți, legați-vă de natură. Noi suntem județul cu cea mai strașnică arie protejată“, afirmă Andrei Gheorghe.
În alte judeţe, Prefecturile au atacat hotărârile de instituire a taxei de drum, mai puţin la Tulcea, întrucât – susţine subprefectul Corvin Bangu – autoritatea de reglementare ar trebui să fie Ministerul Transporturilor.
„Ministerul Transporturilor cunoaște această chestiune și de altfel să știți că nu este nouă; au fost și procese prin țară și mă așteptam ca acest minister să spună dacă se poate sau nu se poate institui o astfel de taxă“, declară subprefectul de Tulcea Corvin Bangu.
În schimb, Ministerul Dezvoltării Regionale a precizat că instituirea unor asemenea taxe de drum judeţean sau local nu este ilegală.
Şantierele autostrăzilor din ţară au înregistrat anul acesta mari întârzieri, inclusiv din cauza avizelor de mediu care au fost obţinute chiar şi după doi ani, a anunţat ministrul transporturilor, Felix Stroe.
De aceea, la ministerele Transporturilor şi cel al Mediului, s-au constituit grupuri de lucru care vor prezenta soluţiile pentru eliberarea mai rapidă a autorizaţiilor necesare constructorilor.
Ca urmare a acestor probleme birocratice, antreprenorii cer despăgubiri Companiei de Drumuri, pentru că nu pot intra pe şantiere, după ce au mobilizat personal şi utilaje.
CFR Călători estimează pentru anul în curs pierderi în valoare de 90,521 milioane de lei, potrivit proiectului de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2017 al companiei, publicat luni pe site-ul Ministerului Transporturilor, față de un profit brut de 1,475 milioane de lei prevăzut în proiectul de buget publicat pe 30 martie 2017.
Aceste pierderi sunt generate de reducerea cu 10,02% operată la rectificarea bugetară din august 2017 a compensațiilor ce trebuiau acordate companiei.
Potrivit instrumentului de motivare care însoțește proiectul de HG, schimbările preconizate vizează modificarea alocațiilor de la bugetul de stat sub forma subvențiilor conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017.
Astfel, veniturile totale estimate de companie pentru 2017 se ridică la 2,159 miliarde de lei, față de 2,272 miliarde de lei prevăzute în proiectul din martie, iar cheltuielile totale sunt de aproape 2,250 miliarde de lei, comparativ cu 2,271 miliarde de lei, în martie. Subvențiile prevăzute în proiectul inițial se ridicau la 1,214 miliarde de lei, în timp ce în documentul actual sunt de 1,092 miliarde de lei.
Din totalul cheltuielilor, 791,835 milioane de lei reprezintă cheltuieli cu personalul, din care 633 milioane de lei cheltuieli de natură salarială.
Numărul de personal prognozat la finele anului este de 13.014, iar câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială se ridică la 3.993,59 lei.
Compania are prevăzute cheltuieli pentru investiții în valoare de 75,4 milioane de lei. Plățile restante înregistrate de companie sunt în valoare de 119,96 milioane de lei, iar creanțele restante sunt de 60 de milioane de lei.
Au început lucrările de refacere a părţii carosabile pe Autostrada 1, pe sensul de mers Sibiu-Sebeș (km 276+100 – 276+170), lucrări ce presupun frezarea zonei unde au apărut fisuri, dar şi refacerea planeităţii prin aşternerea unui strat de mixtură.
Lucrările se impun ca urmare a apariției săptămâna trecută, pe segmentul de autostradă menționat, a unor fisuri, crăpături şi denivelări ale carosabilului, probleme cauzate în special de incorecta execuţie a unui dren longitudinal. Din acest motiv, apa care s-a infiltrat în corpul autostrăzii a produs fisuri şi tasări ale părţii carosabile, pe banda de urgenţă şi pe banda 1, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş.
Miercuri, 1 Noiembrie, vor începe şi lucrările de refacere a sistemului de drenaj al autostrăzii, în zona afectată, informează biroul de presă al Ministerului Transporturilor.
Conducerea Ministerului Transporturilor a dispus, ca urmare a avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 29 octombrie, ora 10:00 – 30 octombrie, ora 23:00, o serie de măsuri pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, informează CFR Călători printr-un comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES.
Printre aceste măsuri se numără asigurarea cu locomotive Diesel Electrice de rezervă şi cu personal suplimentar a Depourilor Ploieşti, Arad, Cluj, Satu Mare, Braşov, Sibiu, Suceava, precum şi a staţiei Caransebeş, pentru îndrumarea trenurilor aflate în circulaţie, şi deservirea mijloacelor de intervenţie pentru deszăpezire în conformitate cu convenţiile comune încheiate între CFR Infrastructură şi CFR Călători.
‘De asemenea, la începutul acestui weekend, ministrul Transporturilor a dispus efectuarea unui exerciţiu de prealarmare a plugurilor de zăpadă, utilaje cu care se va putea acţiona în iarna 2017-2018 pe întreaga reţea feroviară, în vederea prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă specifice sezonului rece’, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, comandamentele feroviare de iarnă vor fi formate din personal specializat din cadrul CFR Infrastructură, CFR Călători şi CFR Marfă, personal care va urmări şi coordona acţiunile de deszăpezire şi intervenţie operativă 24h/24h.
‘Angajaţii feroviari ai CFR Călători şi CFR Infrastructură ţin legătura operativ cu personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs, pentru ca pasagerii să ajungă în siguranţă la destinaţii’, se mai precizează în comunicat.
Un nou racord la autostrada Deva – Sibiu va fi construit la ieşirea din Deva spre Alba Iulia, în zona localităţii Sântuhalm. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Felix Stroe, care a mai precizat că proiectul va fi realizat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
“Această descărcare a devenit prioritate de gradul zero pentru Ministerul Transporturilor. Domnul director general al CNAIR dă marţi în proiectare definitivă această descărcare. Vom face toate demersurile cu viteză maximă, astfel încât să realizăm foarte repede această descărcare. Nu este posibil ca municipiul Deva, capitala judeţului Hunedoara, să nu aibă descărcare, un acces decent la autostradă”, a spus ministrul Transporturilor.
Potrivit acestuia, este posibil ca lucrările la acest nod rutier să înceapă în cursul anului viitor, iar sursele de finanţare vor fi asigurate din fonduri europene.
Directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, prezent la Deva, a estimat că realizarea nodului rutier din localitatea Sântuhalm ar putea costa peste 18 milioane de lei. Ștefan Ioniță a precizat că proiectul tehnic va fi gata în 12 luni.
Autorităţile locale şi judeţene din Hunedoara au solicitat, în mai multe rânduri, construirea unui nod rutier în zona localităţii Sântuhalm. Acesta va prelua traficul de pe DN 7 şi de pe drumul judeţean care face legătura între oraşele Deva, Hunedoara şi Călan.
În prezent, accesul de pe DN 7 pe autostrada A1 se face în zona localităţii Şoimuş şi la ieşire din oraşul Simeria, spre Alba Iulia.
Asocierea ASTALDI S.p.A. – IHI INFRASTRUCTURE SYSTEMS CO. LTD. a fost declarată câștigătoarea contractului pentru proiectarea și execuția Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila. Lucrare cu o valoare de 1.995.932.260,25 lei, fără TVA, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Transporturilor.
Durata contractului, care va fi semnat după expirarea perioadei legale de depunere a contestațiilor, este de 48 de luni din care 12 luni proiectare și 36 luni execuție.
Perioada de garanție a lucrărilor va fi de 120 luni.
Asocierea ASTALDI S.p.A. – IHI INFRASTRUCTURE SYSTEMS CO. LTD. va trebui să proiecteze și să construiască, potrivit contractului Podul suspendat, care reprezintă principala structură a proiectului, două viaducte de câte 110 m lungime, un drum principal cu o lungime de 19,095 km și un drum de legătură cu DN22 (Smardan – Măcin), în lungime de 4,328 km.
Proiectul este cuprins în Master Planul General de Transport al României şi face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investiţii Teritoriale Integrate), finanţabile din POIM 2014 – 2020, Axa Prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient”.
După ce va fi construit, Podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa, ca deschidere centrală (1.120 metri).
Informaţii suplimentare:
Podul suspendat, va avea o lungime totală de 1.974,30 m, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale de 489,65 si 364,65 metri. Gabaritul pe verticală al podului va fi de 38 m de la nivelul de inundații maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigație pe Dunăre.
Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranţi verticali de legătură între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării.
Lățimea totală a podului suspendat de la Brăila va fi de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22,00 metri şi va fi alcătuită din 4 benzi de circulaţie de câte 3,50 m lățime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lățime, două acostamente de 1,50 m lățime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3,00 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având lățimi de câte 2,80 m fiecare.
Podul suspendat va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).
Drumul principal Brăila – Jijila. Va avea o lungime de 19,095 Km şi va fi prevăzut cu două benzi de circulaţie pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană şi zona de parapete, până la km 7+940.
Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, cu o lungime de 4,328 km, va fi prevăzut cu o bandă de circulaţie pe sens. Acest drum urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) şi se va intersecta cu DN22 (Smârdan-Măcin), se mai arată în comunicat.
Noii miniştri au depus jurământul în această seară în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Este vorba despre Paul Stănescu, la Ministerul Dezvoltării, Felix Stroe, la Ministerul Transporturilor şi Marius Nica, la Fonduri Europene.
Ceremonia de învestire a avut loc la Palatul Cotroceni, în absenţa preşedinţilor celor două Camere Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.
Reamintim că șeful statului a semnat demisiile miniştrilor Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc, precum şi decretele de numire a înlocuitorilor acestora.
Foştii titulari ai portofoliilor au demisionat săptămâna trecută, după ce premierul Mihai Tudose le-a cerut public să plece din Executiv. El evoca atunci probleme de imagine la Bruxelles, generate de miniştrii vizaţi de DNA.
Comitetul Executiv al PSD a ales înlocuitori pentru cei trei miniștri demisionari, vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și cel al Transporturilor, Răzvan Cuc. Aceștia au decis joi să demisioneze, pentru a nu afecta activitatea Guvernului, după ce premierul Mihai Tudose a cerut înlocuirea.
Astfel, Marius Nica va fi în fruntea Ministerului Fondurilor Europene, Paul Stănescu va conduce Ministerul Dezvoltării, iar de Ministerul Transporturilor se va ocupa Felix Stroe.
Premierul Mihai Tudose va trimite luni la Cotroceni decretele de revocare ale celor trei miniștri demisionari – Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc. Cu ele vor fi si propunerile de numire a noilor miniștri.
Ministrul pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, rămâne în Guvern. Coaliția PSD-ALDE a decis să își mențină sprijinul pentru acesta.
Mai multe ministere, printre care cele ale Sănătăţii, Finanţelor, Justiţiei, Mediului de Afaceri, Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vor primi bani în plus de la buget, în urma rectificării pozitive anunţate de guvern. Acest lucru este posibil pe fondul creşterii economice mai mari decât cea prognozată – a explicat ieri ministrul de finanţe, Ionuţ Mişa.
Există însă şi ministere de la care s-au tăiat anumite sume. Diminuări au fost operate în principal la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice a Fondurilor Europene, Ministerul Transporturilor şi la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Ionuţ Mişa a precizat că au fost diminuate creditele bugetare, nu şi cele de angajament şi astfel nu va fi afectată evoluţia pe termen lung a proiectelor din bani europeni şi nici proiectele de investiţii ale ministerelor respective.
Metrorex are în plan introducerea de noi tipuri de cartele pentru accesul la metrou.
Pe lista cu noutăţi se află abonamentul anual, în valoare de 720 de lei, cartela cu o singură călătorie, cu tariful de 2,5 lei, sau titluri de călătorie destinate grupurilor.
Este vorba de cartela grup de 3 persoane, de 5 lei, cartela grup 4 persoane, in valoare de 6,5 lei și cea de 5 persoane, în valoare de 8 lei.
Toate aceste modificări fac parte dintr-un proiect, postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Data limită pentru primirea de propuneri sau observații pe marginea proiectului este 19 august.
Declanşarea procedurilor pentru atragerea fondurilor europene din care să se realizeze Centura Metropolitană a Clujului este principala aşteptare pe care Emil Boc o are de la noul guvern.
Şoseaua figurează în Masterplanul de Transport al României şi are deja asigurată finanţarea de la Bruxelles. Lucrările la centură nu pot însă începe deoarece Ministerul Transporturilor, prin Compania de Drumuri, nu a demarat procedurile de deblocare a fondurilor.
Primarul Emil Boc spune că acesta este cel mai mare proiect de infrastructură pe care municipiul Cluj-Napoca îl are, dar realizarea lui depinde de bunăvoinţa executivului de la Bucureşti.
Banii sunt la Uniunea Europeană şi nu se accesează, din cauza, în primul rând, lipsei de voinţă politică a Ministerului Transporturilor. Sper că odată le va veni mintea la cap să apese butonul Centurii metropolitane, pentru că bani există, traseul e stabilit, PUG-ul îl prevede. Inclusiv preşedintele Comitetului European al Regiunilor a rămas siderat, aflând că în Masterplanul de Transport avizat de Uniunea Europeană există creionată şi aprobată această centură, iar autorităţile române pur şi simplu nu demarează acest proiect.(Emil Boc)
Centura metropolitană a Clujului va fi o şosea cu două benzi pe sens şi va avea o lungime de 38 de km. În prima etapă, urmează să fie construită porţiunea dintre Autostrada Transilvania şi sensul giratoriu de la Cora. Ulterior, drumul va continua prin Făget, va intersecta Calea Turzii şi se va termina la centura Vâlcele – Apahida.
Ministerul Transporturilor spune că încă din 2015 a anunțat Primăria Capitalei în legătură cu disponibilitatea de a emite aviz pentru realizarea unei pasarele pietonale în zonă podului care traversează lacul dar Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement nu a transmis documentația tehnică necesară.
Cei de la Transporturi mai spun că în prezent, există o variantă de traversare a Parcului Herăstrău în condiții de siguranță pe aleea pietonală special amenajată pe sub podul feroviar.
Mai există de asemenea tot pe sub podul feroviar o altă zonă de acces (împrejmuită cu gard și închisă de proprietar- Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement).
Precizările Ministerului Transportului survin declarațiilor primarului general, Gabriela Firea care spunea ieri că municipalitatea ar vrea să construiască o pasarelă însă calea ferată este în administrarea Transporturilor nu a Primăriei.
„Dacă ministerul nu poate să o realizeze, din motive financiare sau administrative, să ne dea nouă acordul să facem o pasarelă”, sublinia Firea.
„Este regretabil, înfiorător ce se întâmplă, noi am atras atenția de multe ori și nu am primit nici un răspuns”, mai spunea edilul șef.
Amintim că duminică un biciclist a murit după ce a fost lovit de tren pe podul de cale ferată ce traversează lacul Herăstrău iar pe 7 martie un adolescent de 16 ani a fost electrocutat pe o pasarelă care trece peste DN 1, în zona Miorița.
Primarul General Gabriela Firea a declarat astăzi că și-ar dori o îmbunătățire a relațiilor dintre Guvern și autoritățile locale. Primăria Capitalei nu cere de la Executiv finanțări, ci adoptarea, prin hotărâri de guvern sau ordine de ministru, a unor reglementări care să permită rezolvarea unor probleme ale Bucureștiului, a spus Firea.
Edilul Șef a explicat că a semnalat, în numeroase rânduri, Ministerului Transporturilor situația podului de cale ferată din Parcul Herăstrău, unde se petrec numeroase accidente mortale. Parcul Herăstrău este în administrarea Municipalității, dar podul de cale ferată și zona de protecție a acestuia se află în administrarea celor de la Transporturi. De aceea, am cerut fie ca Ministerul Transporturilor să construiască o pasarelă pietonală, în apropierea podului feroviar, fie să ne dea nouă acordul pentru a construi. Nu am primit nici un răspuns, a explicat Gabriela Firea.
Primarul Capitalei a mai subliniat că, dacă anumiți miniștrii din actualul guvern vor fi remaniati sau Cabinetul Grindeanu, în integralitatea sa, va fi schimbat, acest lucru nu se datorează nemulțumirilor Primarului General. Este vorba despre o evaluare a ceea ce actualul guvern a reușit să facă, față de ceea ce PSD și-a asumat, prin programul de guvernare.
Tribunalul Bucureşti a amânat pentru ora 13:30 judecarea contestaţiei ROMATSA privind legalitatea grevei, după ce Ministerul Transporturilor a făcut o cerere de intervenţie ca parte în proces.
Prin urmare, angajaţii de la ROMATSA au intrat în grevă generală, în semn protest faţă de neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă şi de managementul regiei.
Este obligatoriu ca angajaţii ROMATSA, respectiv controlorii de trafic aerian, să dirijeze cel puţin o treime din zborurile care tranzitează spaţiul aerian al României.
Eurocontrolul stabileşte, însă, ce curse vor fi dirijate şi ce curse vor fi afectate.
Angajaţii din sistemul feroviar vor intra in greva de avertisment. Surse sindicale au declarat miercuri seara, pentru Radio Timişoara, ca negocierile cu Ministerul Transporturilor privind incheierea unui nou contract colectiv de munca au esuat, astfel ca sunt premise pentru declansarea conflictului de munca. Dupa greva japoneza de zilele trecute, urmatorul pas procedural este declansarea grevei de avertisment de maximum doua ore. Sursele citate nu au putut preciza data exacta la care va fi declanşată greva de avertisment.
Va reamintim, ceferiştii cer salarii crescute cu cel puţin 10 la suta, tichete de masă şi vouchere de vacanţă.
Sindicaliștii din cadrul Companiei Căile Ferate Române ar putea intra în grevă generală după jumătatea lunii octombrie. Negocierile de la Ministerul Transporturilor au eșuat. Sindicaliștii din domeniul feroviar sustin că, pînă acum, nu au avut parte decît de promisiuni.
Dacă pînă la 1 octombrie nu se vor găsi soluții la revendicările pe care le au, vor fi declanșate procedurile conflictului de muncă, mergînd pînă la greva propriu zisă.
CFR-iștii cer salarii crescute cu cel puțin 10%, tichete de masă și vouchere de vacanță.
Decizia a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Directorul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian a fost înlocuit după ce ieri au avut loc negocieri între sindicalişti şi ministrul Transporturilor.
Controlorii de zbor au anunţat că intră în grevă generală marţea viitoare, nemulţumiţi de conducere şi de faptul că nu au contract colectiv de muncă. Ei nu precizat dacă renunţă la protest, in conditiile in care directorul Administraţiei a fost înlocuit.
O informație de ultimă oră dezvăluie că Ministerul Transporturilor a declanșat un control fulger la Compania Națioanlă de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Acțiunea ar avea loc ca efect al scandalurilor care zguduie compania în ultimele zile.
Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a dispus luni, 17.08.2015, Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, efectuarea unui control
la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. În cadrul controlului va fi verificată veridicitatea informațiilor furnizate în presă în ultima perioadă.
“Ministerul își exercită dreptul și obligația de a verifica informațiile apărute în presă. În măsura în care acestea vor fi întemeiate, se vor lua măsurile necesare pentru remedierea disfuncționalităților.
De asemenea, în cazul în care se va impune, vor fi sesizate instituțiile abilitate. Consider că eventualele sesizări ar trebui făcute mai întâi la nivelul organelor de control ale companiei, ministerului, sau la nivelul altor instituții. Apariția doar în presă nu rezolvă problema și poate fi interpretată ca un gest subiectiv.
Din acest motiv, solicit ca atât în Ministerul Transporturilor, cât și în companiile din subordinea și sub autoritatea acestuia, să fie promovat dialogul ca element esențial în soluționarea conflictelor”, a declarat Ministrul Transporturilor, Iulian Matache.
Guvernul se reuneşte, mâine, într-o şedinţă specială, pentru a discuta reîmpărţirea bugetului.
Vor primi sume importante de bani primăriile și consiliile județene, dar și Ministerul de Interne, educația și mediul.
Pierd bani, în jur de 1 miliard, Ministerele Sanătății și cel al Transporturilor.
Nu în ultimul rând, vor crește cu 1,3 miliarde cheltuielile de asistență socială, sume necesare pentru majorarea alocațiilor pentru copii și a pensiilor piloților.
Și Ministerul Educației va da în jur de 40 de milioane de lei pentru salvarea Institutului Cantacuzino.
Potrivit premierului Victor Ponta, se vor asigura și banii necesari pentru dublarea alocațiilor pentru copii.
În cadrul acestei prime rectificări bugetare guvernul ar urma să aloce totodată și fonduri pentru cofinanțarea proiectelor europene ale unităpților administrativ-teritoriale fără venituri sau cu venituri reduse.
Reprezentantii conducerii Ministerului le-au solicitat celor doua parti ca la aceasta întrunire, sa prezinte clarificari si solutii la punctele discutate la precedentele negocieri.
Printre principalele solicitari ale sindicalistilor ROMATSA se numara scaderea varstei de pensionare la 55 de ani, introducerea unui articol care da posibilitatea unui controlor de trafic aerian sa solicite trecerea pe un alt post corespunzator pregatirii, incheierea unui nou contract colectiv de munca si anularea actualei organigrame liderul sindicatului controlorilor de trafic aerian, Gabriel Tudorache.
Premierul Victor Ponta l-a nominalizat pe Iulian Matache pentru funcţia de ministru al Transporturilor, în baza deciziei Biroului Permanent Naţional al PSD.
Decizia a fost luată după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerea de numire a lui Mihai Fifor în această funcţie, pe motiv că nu are expertiza şi experienţa managerială necesare.
Şeful statului i-a cerut premierului să desemneze o altă persoană care să întrunească condiţiile necesare pentru a fi numită în funcţia de membru al Guvernului.
Iulian Matache este secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost sef al Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea.
Corabia va deveni prima localitate dunăreană din Oltenia cu port turistic. Autorităţile locale au obţinut o finanţare europeană pentru a moderniza zona, astfel încât navele de croazieră să acosteze pe malul românesc. În acelaşi timp, Consiliul Judeţean Olt vrea să preia Portul Comercial Corabia de la Ministerul Transporturilor pentru a-l moderniza, tot cu fonduri europene. Lucrările de amenajare a Portului Turistic Corabia sunt în plină desfăşurare. Proiectul pe fonduri europene are o valoare de aproximativ 15,4 milioane de lei. Autorităţile judeţene şi locale speră ca din toamnă portul să devină funcţional.
Aplicarea creşterilor salariale este în curs de realizare, bugetul rectificat fiind aprobat de Ministerul Transporturilor şi depus spre aprobare la Ministerul Finanţelor.
Unitatea Sindicatul Liber Metrou anunţa, la sfârşitul lunii august, că actualul Contract Colectiv de Muncă expiră pe 17 octombrie, si daca până atunci nu sunt rezolvate solicitările, ar putea fi reluate protestele de stradă.
Potrivit Sindicatelor, angajaţii de la Metrou nu au mai primit, de mai bine de 6 ani, nicio indexare a salariilor, aşa cum prevedea legea.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.