Olanda a semnat un contract în valoare de 255 de milioane de euro pentru noul sediu EMA
Publicat de Camelia Teodosiu, 15 martie 2018, 10:33
Guvernul olandez a semnat contractul pentru construirea noului sediu al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA). Potrivit mass-mediei locale, acordul a fost perfectat de ministrul adjunct de interne Raymond Knops. Construcția noii clădiri a fost încredințată companiei Dura Vermeer, care, pentru suma de 255 de milioane de euro, s-a angajat să asigure şi mentenanţa edificiului timp de 20 de ani. Conform contractului, noul sediu ar trebui să fie gata până la mijlocul lunii noiembrie 2019.
Potrivit acelorași surse, guvernul de la Haga ar fi preconizat o cheltuială între 250 și 300 de milioane de euro pentru construirea noii clădiri. Săptămâna viitoare, Parlamentul European se va pronunţa asupra regularităţii procedurii de atribuire a sediului EMA. Luni, rezoluția privind transferul agenției de la Londra la Amsterdam va fi votată de către Comisia pentru Mediu, iar miercuri, de plen.