Mihai Tudose, propunerea oficială de premier a PSD
Publicat de adinaiftime, 26 iunie 2017, 20:30
S-a încheiat votul în Comitetul Executiv al PSD.
Ministrul interimar al Economiei, Mihai Tudose, este propunerea oficială de premier a PSD ce va fi prezentată în mai puţin de două ore preşedintelui Klaus Iohannis la consultările de la Cotroceni.
Mihai Tudose a obţinut 56 dintre cele 60 de voturi în Comitetul executiv al PSD, iar 4 membri s-au abţinut.
Mihai Tudose s-a născut la 6 martie 1967 în Brăila.
A debutat in 1992 ca şef birou senatorial, până în 1999, când, timp de un an, a fost consilier judeţean, lucrând, în acelaşi timp, şi ca jurist.
Din 2000 şi până în prezent reprezintă Brăila în Camera Deputaţilor.
Din 2004 până în 2008 a fost preşedintele organizaţiei municipale a P.S.D. Brăila.
În 2008 a fost ales deputaţ cu peste 50% din preferinţele electoratului, în colegiul uninominal nr. 4, circumscripţia electorală nr. 9 Brăila.
Mihai Tudose, propunerea de premier a PSD, a mai fost în două rânduri ministru al Economiei în guvernele conduse de Victor Ponta şi Sorin Grindeanu.