Începe perioada de prohibiție generală la pescuit pentru anul 2017
Publicat de Mihaela Costache, 30 martie 2017, 12:30
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării informează că în conformitate cu Ordinul comun al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrului Mediului cu nr. 12/144 februarie 2017 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2017, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie – 15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
În Complexul Razim – Sinoe şi lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv.
Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în faţa gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv.
La art. 8 din Ordinul privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2017, se stabileşte prohibiţia pescuitului în scop comercial, familial și recreativ/sportiv al scrumbiei de Dunăre, pe sectoare, astfel:
a) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 14 aprilie – 23 aprilie inclusiv;
b) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 15 zile, în perioada 15 aprilie – 1 mai inclusiv;
c) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 15 aprilie -15 mai inclusiv;
d) în conformitate cu prevederile legale în vigoare în perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maximum 2 setci în perioada 4 aprilie – 13 aprilie inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de Management și a Regulamentului Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării,,.
Ţinând seama de prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul privind prohibiţia pescuitului în anul 2017 interzice:
– folosirea năvoadelor în delta şi în lunca inundabilă a Dunării și în complexul Razim – Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, în perioada 1 aprilie – 30 septembrie inclusiv;
– folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”, în perioada 1 iunie – 30 septembrie inclusiv;
– folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Razim – Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului.
– prin excepție, se poate prelungi perioada de interzicere a folosirii uneltelor de pescuit de tip setcă în perimetrul Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării,, în condiții hidrologice nefavorabile, prin Decizia Guvernatorului R.B.D.D.
Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” este permis pescuitul cu cârlige cu nadă (paragate şi pripoane), cu interzicerea folosirii ca momeală a speciilor de peşti şi alte vieţuitoare acvatice protejate.
Ordinul privind prohibiţia pescuitului prevede că dimensiunile minime ale peştilor şi ale altor vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite să fie conforme cu cele aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic.
Art. 11, alin. 1, 2 şi 3 prevăd condiţiile care permit desfăşurarea activităţii de pescuit, în perioada de prohibiţie, în amenajările piscicole situate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“.
Textul integral al Ordinului privind prohibiţia pescuitului în anul 2017 este disponibil pe site-ul oficial al ARBDD: http://www.ddbra.ro/documente/admin/2015/ORDIN_PROHIBITIE_2017.pdf.