Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România se sărbătoreşte în cea de-a doua duminică din luna mai.
Publicat de Dan Boanţă, 6 mai 2019, 14:00
Adoptată de Camera Deputaţilor, ca for decizional, la 22 aprilie 2015, propunerea legislativă privind instituirea acestei sărbători, prevede ca această zi să prilejuiască organizarea de evenimente cultural-artistice, sociale şi educative, prin care ”să se evidenţieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.
La organizarea manifestărilor culturale pot participa şi fundaţiile, asociaţiile sau organizaţiile neguvernamentale, al căror obiect de activitate îl reprezintă promovarea culturii tradiţionale, iar muzeele de etnografie şi Centrele pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale pot urmări desfăşurarea acţiunilor în vederea respectării specificului etnografic al fiecărei zone în parte.
Prin urmare, duminică, 12 mai 2019, te invităm să sărbătorești cu noi Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Fie că aveți sau nu un costum tradițional întreg, o ie nouă sau veche sau orice alt obiect vestimentar tradițional românesc, sunteți bineveniți.
A lua parte la un astfel de eveniment este un mod simplu și frumos de a da respectul ce se cuvine înaintașilor noștri. Aceste costume populare poartă în ele metaforele istoriei și tradițiilor poporului nostru.
În consecință, iată evenimentele dedicate acestei zile pe care am reuști să le identificăm pănă în acest moment:
București – Parada portului popular
Comunitatea Domnițe cu altițe organizează la București Parada portului popular, eveniment aflat la a treia ediție, și care va debuta la ora 12.00 în Piațeta Regelui (Str. Arhitect Ion Mincu – Parcul Kiseleff).
Cluj Napoca – Meșteșugul și arta acului
În perioada 10-12 mai, ASCOR Cluj și grupul Șezătoare Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, organizezază evenimentul “Meșteșugul și arta acului”. Cu acest prilej, vor avea loc o serie de ateliere gratuite unde vei deprinde modalități și tehnici de a coase o cămașă tradițională sau de a țese un brâu.
De asemenea, vor avea loc și o serie de prelegeri cu privire la particularități și caracteristicile portului tradițional românesc. Detalii cu privire la toate acțiunile din cadrul “Meșteșugul și arta acului” găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului.
Târgu Mureș
Comunitatea identitară, îi așteaptă pe toți iubitorii costumelor populare la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mare. Apoi se va porni în alai și cu voie bună într-o plimbare prin oraș, marcată însă de câteva opriri simbolice.
Mioveni – Parada portului popular românesc
La Mioveni are loc Parada portului popular românesc – România de la Argeș 2019. Îndemânul adresat de organizatori particpanţilor este să „scoatem straiele din ladă și arătăm lumii întregi că noi păstrăm tradiția în România de la Argeș.” Întâlnirea are loc la 16:30 în parcarea magazinului Lidl Mioveni (intrarea dinspre Pitești).
Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România
Celor care doresc să sărbătorească Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România, înnoindu-se, le recomandăm câteva grupuri și comunitați de Facebook intersante.
- Descoperă frumusețea ie românești – La Blouse Roumaine, Ia românească
- Cumpăra costume tradiționale noi și vechi – Cămașa romănească, Ia românească, Ia tradițională, Ie tradițională, Ie veche românească tradițională, Ii cusute manual
- Învăța să brodezi o ie românească: Arta acului la români, Brodează românește, Dobrogea coase ie, Oltenia coase ie, Oricine poate coase ie, Romanian Label