Începe Festivalul ”Sighișoara Medievală”!
Publicat de Andra Radu, 25 iulie 2019, 13:53
Peste 250 de artişti din România, Ungaria, Ucraina şi Italia sunt aşteptaţi să facă spectacol, de vineri până duminică, la Festivalul Sighişoara Medievală.
Ediția din acest an își propune să aducă Festivalul Sighişoara Medievală la valoarea pe care o merită, și anume a celui mai vechi festival medieval din România care să se bucure de autenticitatea perioadei declarate prin spectacole, muzică și imagine, devenind astfel o poartă de călătorie în timp care să pună în valoare Cetatea Sighișoarei. Importanţa acestei manifestări constă în puntea de comunicare realizată prin intermediul artei, cu ajutorul genurilor specifice Epocii Medievale.
„Cel mai important festival medieval apărut în anul 1992, care prezintă viaţa civilă şi militară a secolelor XIII – XVII, îşi deschide porţile în perioada 26 – 28 iulie 2019. Tema festivalului de anul acesta este ‘Misterul medieval’ făcând referire la formele teatrale apărute în Evul Mediu cu acceptul bisericii şi care promovau moralităţi religioase, tablouri biblice, ce aveau ca scop educarea poporului, dar şi la înţelesul enigmatic al acestei perioade”, se arată în comunicatul organizatorilor.
Publicul va avea ocazia să vadă concerte pe scenă şi stradale, demonstraţii militare, reconstituiri istorice ale unor evenimente militare pedestre şi ecvestre, spectacole de teatru medievale, de commedia dell’Arte, jonglerii, dansuri medievale, magie şi ateliere artistice şi de mânuire a armelor medievale.
„Printre artiştii participanţi vor fi actorii Eugenia Şerban, Cosmin Şofron, Gabriel Apostol, Trupele de muzică SPIRITUAL SEASONS din Ucraina, ANNO MUSICA din Ungaria, SPECIMEN TEATRO din Italia, CIMPOIERII de Transilvania şi TRUVERII din Romania, dintre cei mai importanţi lăutişti din ţară: Caius Hera, Cristi Lazar, Nicolae Szekely, Companii teatrale precum Skepsis din Alba Iulia, Studio 24 din Bucureşti şi, nu în ultimul rând, ordine militare din Mediaş, Cluj Napoca, Braşov, Bucureşti, Artgotica din Sibiu cu jonglerii cu steaguri şi Nosa din Bistriţa cu dansuri medievale. Dar să nu uităm de proiecţia video de pe Turnul cu ceas, ce va închide această ediţie”, se precizează în comunicat.