Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi, la Craiova

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 octombrie 2019, 10:37

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, anul acesta comunitatea noastră a fost reprezentată la Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) de către tinerii Marc Toszeczki, Vasile Martin şi Alin Ciotea, însoţiţi de părintele Visarion.

Evenimentul s-a desfăşurat în inima Băniei, la Craiova, în perioada 5–8 septembrie.

Delegaţia noastră, în drum spre Craiova, a făcut şi un mic pelerinaj, poposind şi rugându-se la Catedrala din Caransebeş, la mănăstirile Piatra Scrisă şi Sfântul Ilie, de pe Muntele Mic, din Episcopia Caransebeşului, dar şi la mănăstirile Sfânta Ana şi Vodiţa, din Episcopia Severinului şi Strehaiei.

În seara zilei de joi, 5 septembrie, în Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova, a avut loc deschiderea oficială a întâlnirii. La festivitatea de deschidere, printre alte oficialităţi, au participat şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi gazda evenimentului.

După intonarea imnului României a avut loc prezentarea delegaţiilor. Delegaţia noastră a mers înaintea oficialităţilor purtând pancarta cu numele Episcopiei pe care o reprezintă, steagul cu stema Eparhiei noastre şi drapelul Ungariei.

După ce toate delegaţiile au fost prezentate, a urmat o slujbă de Te Deum, apoi cuvântările oficialităţilor. Seara s-a terminat cu un concert de muzică populară şi folk.

Ziua următoare a evenimentului a început cu rugăciunile de dimineaţă, apoi tinerii au fost repartizaţi la diferite şcoli şi licee din oraş pentru a participa la workshop-urile „Tinerii în Biserică şi în viaţa comunităţii parohiale”, pregătite pentru acest eveniment. La aceste workshop-uri au interacţionat tineri din diferite părţi ale lumii, căutând să răspundă împreună la cele două întrebări propuse de organizatori: „Care este folosul personal al participării la slujbele bisericeşti?” şi „Cum îmbunătăţim relaţia cu aproapele prin participarea la viaţa comunităţii parohiale?”.

În după-amiaza aceleiaşi zile a avut loc, la Sala Polivalentă din Craiova, conferinţa „Unitate în Duh şi Adevăr. Credinţă, Nădejde, Dragoste”, susţinută de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. La sfârşitul conferinţei, ÎPS Irineu a răspuns la întrebările adresate de cei din sală şi a făcut un selfie cu tinerii prezenţi la eveniment. Seara, tinerii au mers în procesiune prin oraş, mărturisind astfel credinţa lor ortodoxă şi frumuseţea tinereţii lor. Ziua s-a terminat cu un concert de muzică populară.

Ziua a treia a evenimentului a fost dedicată vizitării bisericilor din oraş, muzeelor şi parcurilor ca apoi, spre seară, tinerii să se bucure de un concert de muzică uşoară.

Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi s-a terminat duminică, 8 septembrie, la Mănăstirea Maglavit. Aici, de dimineaţă, mai mulţi ierarhi au sfinţit biserica mănăstirii, după care s-a săvârşit Sfânta Liturghie. La finalul Sfintei Liturghii, delegaţia Mitropoliei Olteniei a predat torţa ITO, delegaţiei Mitropoliei Banatului, cea care va fi gazda ITO 2020.

La evenimentul de anul acesta au participat peste 4000 de tineri ortodocşi din mai multe ţări, precum: Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria, Germania, Franţa, Belgia, Italia, Franţa, Portugalia, Marea Britanie, Elveţia, Liban, Siria ş.a.

Text și foto: Pr. Visarion Tuderici

(Articol apărut în Foaia românească nr. 40.)

Mitropolitul cărturar Nestor Vornicescu -90 de ani de la naştere

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 noiembrie 2017, 14:20 / actualizat: 1 noiembrie 2017, 15:32

Există, în istoria Bisericii strămoşeşti, personalităţi eclesiastice revendicate, benefic, şi de istoria culturii şi spiritualităţii româneşti. Aş aminti doar pe Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanu, Petru Movilă, Andrei Şaguna, Miron Cristea, P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi al tuturor românilor, pe Teoctist, Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania. Este o dovadă peremptorie că Biserica Ortodoxă Română a făcut parte din trupul neamului românesc, că ierarhii săi şi-au slujit, cu smerenia cuvenită, poporul din rândul căruia s-au ridicat, pe principiul, adeverit de istorie, conform căruia „unde-i turma, acolo-i şi păstorul”.
De asemenea, activitatea pastoral-bisericească şi culturală a ierarhilor ortodocşi români, a preoţilor şi călugărilor demonstrează că, cel puţin în cazul nostru, cultura este unică; nu există o cultură laică şi alta bisericească. Dimpotrivă, la început a fost cultura bisericească, în tinda bisericii, în jurul căreia au gravitat personalităţi mirene, idei şi curente, polemici şi dezbateri, confruntări de opinii. Manuscrisele şi primele tipărituri româneşti au un conţinut religios, primii tipografi, editori, tălmăcitori şi prefaţatori au fost oameni ai Bisericii româneşti.

S-a născut la 10 octombrie 1922, în com. Lozova-Vorniceni, din părinţi ţărani:Vera (născută Roşu) şi Vasile, fiind cel mai mare din cei cinci fraţi. După primele şapte clase primare, urmare unei chemări lăuntrice, dar şi de teama tăvălugului bolşevic, fuge în Ţară, intră novice la schitul Nechit din Munţii Neamţului (1944), apoi frate rasofor la Mănăstirea Neamţu (1946), unde urmează cursurile Seminarului călugăresc de muzică bisericească (finalizate în 1949), continuate la Seminarul monahal superior (absolvit în 1951). Este tuns în cinul monahal cu numele Nestor la 10 martie 1951, an în care devine student la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti şi este hirotonit ierodiacon la biserica Schitului Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamţu. Absolvă Institutul cu teza de licenţă Concepţia creştină despre viaţă, în 1955, şi toamna intră la cursurile de doctorat în teologie, secţia istorică, specialitatea patrologie, îndrumător fiindu-i preot prof. dr. I.G. Coman, doctorat susţinut în 1983, cu o teză despre primele scrieri patristice din literatura noastră (sec. IV-XVI).
Un an mai târziu este hirotonit ieromonah în Catedrala episcopală de la Roman. După absolvirea doctoratului, în 1956, este numit preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din iaşi şi bibliotecar al Mitropoliei. În 1960 este hirotonit duhovnic la Catedrala Mitropolitană ieşeană de către mitropolitul (apoi patriarhul) Justin Moisescu.
În primăvara lui 1962 este ales stareţ al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava şi hirotonisit protosinghel. În februarie 1966 este hirotonisit arhimandrit în Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi apoi stareţ (la 25 martie 1966), la Mănăstirea Neamţu. Între 1969-1970, a urmat cursurile Institutului Ecumenic de la Bossey (Elveţia), face un stagiu practic de ecumenism la Geneva şi urmează cursurile de doctorat la Facultatea Autonomă Protestantă de Teologie din Geneva, preocupat de istoria bisericească medievală.
În august 1970, revine la stareţia Mănăstirea Neamţu, iar la sfârşitul aceluiaşi an este ales, de Sfântul Sinod al B.O.R., episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiova (la propunerea mitropolitului oltean Firmilian) cu titlul Severineanul (fiind al 77-lea arhiereu al B.O.R., după dobândirea autocefaliei din 1985), este locţiitor de arhiepiscop al Craiovei (1972-1973, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului Firmilian). „În slujirea de episcop-vicar – mărturiseşte Sfinţia Sa – m-am sârguit întru îndeplinirea tuturor răspunderilor încredinţate, continuând şi activitatea de cercetare ştiinţifică în vederea redactării tezei de doctorat, precum şi în alte probleme”.
La 20 aprilie 1978 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, fiind întronizat la 23 aprilie 1978.
Din 1979 este preşedintele Comisiei naţionale române de Istorie Eclesiastică comparată, membru al Congresului Internaţional de Bizantologie.
Ca membru al Sfântului Sinod, i-a fost încredinţată conducerea Comisiei Canonice, a Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români. În 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe a R. Moldovei. A fost distins între altele, cu: Ordinul Crucea „Sfântului Mormânt” al Patriarhiei Ierusalismului, Ordinul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Ordinul „Sf. Sofronie Vraceanschi” al Patriarhiei Bulgare, Ordinul „Sf. Serghie de Radoney” al Bisericii Ortodoxe Ruse, Medalia „Sf. Marcu” al Patriarhiei Alexandriei, Ordinul „Sf. Constantin cel Mare”, conferit de Primăria Romei etc.
Trece la cele veşnice la 17 mai 2000 – Anno Domini – şi-şi doarme somnul în Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova.

Există în viaţa fiecărui om întâlniri benefice, decisive cel puţin pentru unul dintre protagonişti. În istoria spiritualităţii universale, întâlniri de acest fel sunt numeroase şi cunoscute, astfel încât nu cred că este cazul unor exemplificări.
Era într-o duminică a lunii august 1991, când, la Vodiţa-Mehedinţi, era mare sărbătoare, prilejuită de împlinirea unui an de la punerea pietrei de temelie a refacerii primei ctitorii bisericeşti a lui Nicodim pe pământ românesc. La invitaţia Înaltului Nestor, am participat şi eu. Era o mare sărbătoare câmpenească, la care şi-au adus contribuţia Doina şi Ioan Aldea Teodorovici, trecuţi şi ei ulterior în chip misterios la cele veşnice. Era de-a dreptul impresionant pe valea Vodiţei s-asculţi cântecul „Transilvania“ pe versurile lui Grigore Vieru, în premieră naţională, în interpretarea măiastră a Doinei şi a lui Ioan. La manifestare urma să participe şi Grigore Vieru; poetul pătimirii basarabene mai avea de străbătut un traseu: Bârca-Maglavit-Băile Herculane, la invitaţia lui Adrian Păunescu. Aşa că Grigore Vieru a sosit în după amiaza acelei zile, când noi ne aflam într-un restaurant în Orşova, pe malul Dunării. Când Grigore a intrat în local, în asfinţitul soarelui, chipul său de efigie romană avea însemnele Divinului. La masă, dialogul Nestor Vornicescu – Grigore Vieru a fost strălucitor. Entuziasmat de răspunsurile sub formă de aforisme ale Poetului, mitropolitul îmi dă poruncă să notez. Pe şerveţelele de la masă am notat toate aceste răspunsuri, iar eu, la Craiova, am improvizat întrebările şi astfel a ieşit o convorbire a subsemnatului cu Grigore Vieru, care, de fapt n-a avut loc, spre mirarea firească a interlocutorului atunci când i-am trimis ziarul care a publicat acest dialog (el este inserat şi în volumul meu, Interferenţe spirituale, Craiova, Fundaţia „Scrisul Românesc“, 2002, p. 594-598, sub titlul: „Unirea nu se proclamă la mitinguri“). A doua zi, dimineaţă, aflu de la radio despre „puciul de la Moscova“. Am pus mâna pe telefon şi am vorbit cu Grigore Vieru, aflat pentru câteva zile la Băile Herculane, împreună cu soţia, Raisa, cu soţii Teodorovici şi ministrul Turismului din R. Moldova. Simţindu-i starea depresivă, cu încuviinţarea mitropolitului Nestor am plecat la Băile Herculane. Toţi cei cinci basarabeni se aflau la masă, vorba vine, că nu puteau mânca. Doamna Raisa m-a rugat să-l îndemn pe Grigore să mănânce. În mod automat Grigore ducea lingura la gură, dar îi era imposibil să înghită. „Ce-aveţi de gând să faceţi“ îi întreb. Grigore şi Doina voiau să plece în Basarabia, doamna Raisa şi Ioan Aldea, mai pragmatici, voiau să rămână în România şi de aici să lupte pentru cauza basarabeană, pe care o crezuseră pierdută, datorită „puciului“. „Grigore, îi zic, nu-ţi dai seama că imediat ce treci graniţa eşti arestat sau chiar mai rău. Rămâi aici şi duci de aici lupta mai departe“. Părea că-mi dă dreptate, dar cu gândul şi plecatul era tot la Basarabia. Am stat cu ei până seara, mi-au dăruit atunci proaspătul disc Electrecord „Răsai“, muzica şi vocea Doina şi Ioan Aldea Teodorovici, versuri Grigore Vieru. Am avut, în acea seară, o înţelegere cu Ioan Aldea, mai calculat în acele momente: dacă trece puciul, se va opri şi la Craiova. A treia zi aflu din nou dorinţa lor de a pleca în Basarabia. Atunci a intervenit Adrian Păunescu, sosit la Herculane în mod special şi i-a scos din acea stare sufletească. Puciul trecând, a rămas promisiunea ca înalţii oaspeţi basarabeni să zăbovească şi la Craiova. În înţelegere cu mitropolitul Nestor, eu urmam să-i întâmpin la intrarea în Craiova, pe Calea Nicolae Titulescu, în dreptul staţiei Peco. Sosit la locul întâlnirii, miercuri pe la orele 14, l-am sunat, conform înţelegerii, pe mitropolitul Nestor. În acel moment, bisericile de pe traseu au tras clopotele, iar în curtea Mitropoliei, mitropolitul îi aştepta, împreună cu Tudor Gheorghe, Al. Firescu, Gabriela Rusu-Păsărin, cu preotul Ion Răduţ şi alţii ca pe înalţi demnitari după o bătălie câştigată. Discuţiile la masă au fost incendiare, bucuria pusese stăpânire. Spre seară, ne-a invitat „afară“, adică să facem o mică plimbare şi să revenim, pentru că maica Aglaida ne pregăteşte ceva. Ne-am dus la Tudor Gheorghe acasă, unde discuţiile s-au axat numai pe muzică, menestrelul craiovean propunându-i lui Ioan să-i facă orchestraţia unui viitor spectacol. Timpul n-a mai avut răbdare cu soţii Teodorovici. (Împreună cu un inginer mecanic, mitropolitul a fost, după câteva zile, la locul „accidentului” mortal al soţilor Teodorovici spre aflarea adevărului: la frânare, o maşină cu tracţiune pe spate, se loveşte cu spatele; ori cei doi artişti erau chiar pe bancheta din spate a maşinii). La reşedinţa mitropolitană ne-am reîntors spre a ne descătuşa în discuţii. A doua zi, cu Ioan la volanul maşinii, cu Doina în dreapta şi cu soţii Raisa şi Grigore Vieru în spate, oaspeţii şi-au continuat călătoria spre Basarabia lor iubită şi înlăcrimată.
După trecerea în Împărăţia Cerului a Întâistătătorului Mitropoliei Olteniei şi la împlinirea a nouă decenii de la naşterea sa, parafrazându-l, pe cel căruia îi suntem datori cu o veşnică şi pioasă pomenire, depunem, cu toată evlavia şi cu adâncă smerenie, aceste pagini ca un buchet de flori duhovniceşti în memoria înaltului dispărut dintre noi. Îl „văd” mereu în visurile mele pe mitropolitul Nestor, fratele meu mai mare, îndrumătorul meu spiritual, căruia, în semn de pios omagiu, i-am dezvelit, cu ajutorul primarului Antonie Solomon, un bust pe Aleea Marilor Personalităţi din Craiova. Să consemnăm şi alte însemne postmortem de recunoştinţă: bogata sa bibliotecă este parte integrantă din Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxe din Craiova, biblioteca care-i poartă numele. La Episcopia Severinului şi Strehaiei, P.S. Nicodim a denumit sala de conferinţe cu numele ilustrului mitropolit cărturar, iar la Tg. Cărbuneşti, strada care duce la Mănăstirea Cămărăşească (reînfiinţată de mitropolitul Nestor) îi poartă numele. Dar, cel mai mult, amintirea unui asemenea cărturar şi ierarh este purtată în suflet de toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat.

dr. Tudor Nedelcea, cercetător ştiinţific I, Institutul de cercetări socio-umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor” Craiova, Academia Română