Ambulatoriul modernizat al Maternităţii Braşov a fost dat, ieri, în funcţiune
Publicat de Stefania Grigore, 6 august 2014, 10:06
Astfel, medicii şi-au reluat activitatea de ambulatoriu în vechile spaţii, care au fost complet modernizate.
Investiţia, intitulată ,,Modernizarea, reabilitarea şi echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate din cadrul ambulatoriliului Spitalului Clinic de Obstretică şi Ginecologie Braşov”, s-a ridicat la peste 2 milioane de lei, din care 1,7 milioane de lei a fost finanţarea nerambursabilă obţinută de Consiliul Judeţean Braşov prin Programul Operaţional Regional.
Ambulatoriul modernizat deserveşte peste 300.000 de persoane, populaţia feminină de la nivelul întregului judeţ, precum şi din judeţele limitrofe.
După ce s-a finalizat renovarea, în ambulatoriul maternităţii a fost amenajat şi un cabinet de neonatologie, plus alte patru cabinete, dotate cu aparatură medicală de ultimă generaţie.