Amenzile pentru biciclişti s-ar putea micşora!
Publicat de adinaiftime, 6 noiembrie 2017, 22:00
Iniţiativa, depusă în luna martie de mai mulţi parlamentari USR, a fost adoptată de Senat. Aceasta vizează modificarea Codului Rutier în sensul reducerii amenzilor pentru biciclişti până la sume cuprinse între 290 si 435 lei.
Inițiatorii argumentează, pe de-o parte, că din cauza sumelor prea mari, poliţiştii nu îi sancţionează pe bicicliştii care încalcă regulile de circulaţie, iar pe de altă parte nivelul mare al amenzilor îi descurajează pe mulţi să foloseasca bicicleta ca mijloc de transport alternativ.
Parlamentarii USR propun practic sancţionarea bicicliştilor cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni din Codul rutier, adică 2 sau 3 puncte de amendă.
Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, Camera Deputaţilor fiind for decizional.