Ascultă Radio România Regional Live

momente artistice

AuGUSTeria – evenimente caritabile pentru elevii aflați în situații grele

AuGUSTeria – evenimente caritabile pentru elevii aflați în situații grele

Publicat de Camelia Teodosiu, 8 septembrie 2022, 14:25 / actualizat: 30 iunie 2023, 14:22

Prima săptămână de școală a trecut cât ai clipi și după atâtea pregătiri și emoții ne tragem puțin sufletul ca să așezăm pe rafturile Bibliotecii noastre o serie de evenimente caritabile organizate pentu susținerea a sute de copii din familii defavorizate.

Invitata emisiunii este Ana-Maria Burchi reprezentantă a Asociaţiei Umanitare Tadeu care ne va vorbi despre inițiativele gândite  pentru copiii dornici de învățătură, dar care au o situație materială dificilă.

Să începem cu o scurtă prezentare a Asociaţiei Umanitare Tadeu.

Dacă ar fi să vorbim despre istoricul nostru, ar trebui ne amintim de multele momente de până acum când ne-am propus să facem bine și n-am reușit, când am vrut să oferim mai mult și nu am avut resurse, când am vrut să găsim un adăpost pentru cineva și nu am obținut nici un răspuns favorabil.

Existența noastră a început atunci când am realizat că împreună putem face gesturi salvatoare pentru cei din jur. Doar împreună.

Ne-au unit valori precum: curajul, generozitatea și grija față de cei aflați în situații grele. Și credem că stropul de dragoste pe care îl putem oferi poate salva setea ucigătoare a celor care sunt bolnavi, săraci, singuri, părăsiți.

Acțiunile noastre filantropice au dobândit o formă instituțională abia în 2017. Și chiar dacă suntem proaspăt-înscriși în actele juridice, sutele de oameni care ne-au dat șansa de a-i bucura conferă stabilitate și coeziune asociației noastre.” – sursa: https://asociatiatadeu.ro

Aceste proiecte umanitare s-au născut din curajul, generozitatea și grija față de cei aflați în situații grele.

Asociaţia Umanitară Tadeu şi Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar, au reușit să strângă fondurile necesare pentru a ajuta aproximativ 200 de copii, din familii nevoiașe,  care nu aveau cele necesare pentru școală – ghiozdane, rechizite, haine… Cum? Prin organizarea unor evenimente, în zilele de 19, 20 şi 21 august a.c., pe strada Franceză nr.1, în Centrul Vechi al Capitalei, care s-au bucurat de mare participare și implicare.

„AuGUSTeria – Târg de bucate tradiţionale, ediţia a VI-a”, a avut drept scop strângerea de fonduri necesare pregătirii pentru începutul anului școlar a circa 200 de elevi din județele Prahova, Tulcea, Teleorman, Vaslui și municipiul București, care provin din familii cu posibilități financiare reduse.

Să intrăm în atmosfera plină de entuziasm și bucurie a acestor evenimente desfășurate în perioada 19 – 21 august 2022. Un concert extraordinar, Festivalul Limonadei, Târg de bucate tradiționale – Augusteria, aflat la cea de-a VI-a ediție… Succesul a fost măsurat prin participarea numeroasă a publicului și prin fondurile strânse.

Concertul  caritabil „Omagiu lui George Enescu la 141 de ani de la nașterea sa”, a avut loc pe data de 19 august, fiind primul eveniment din cadrul #AuGUSTeria.

”La concert ne-am bucurat de prezența caldă a aproximativ 50 de persoane vârstnice de la Centrul pentru Seniori al Municipiului București, dar și de binecuvântarea preoților din localitățile unde am reușit să ajungem cu donațiile strânse, care au venit însoțiți de câțiva dintre copiii cărora le-au fost dăruite ghiozdane și rechizite școlare. Copiii au fost invitați să urce pe scenă, alături de preoți. Au fost momente emoționante, unii dintre ei pășind pentru prima dată pe o scenă, în lumina reflectoarelor.

Acest concert  a fost organizat cu sprijinul Teatrului de Comedie, care ne-a pus la dispoziție sala de spectacole, și al Muzeului Național George Enescu care a organizat o expoziție dedicată compozitorului George Enescu, în foaierul Teatrului, pe care am vernisat-o, alături de participanți, chiar după terminarea concertului” ne spune Ana-Maria Burchi.

În data de 20 august,  a avut loc „Festivalul limonadei”, o sărbătoare plină de culoare, unde publicul a avut ocazia să guste limonada preferată preparată de voluntari adulţi şi copii.

În ziua de 21 august la Târgul de bucate tradiţionale „AuGUSTeria” au fost pregătite produse handmade, lucrate de voluntari, dar și bucate ”ca la mama acasă” gătite cu ingrediente naturale şi multă dragoste de gospodinele implicate, tot voluntar, în proiect.

Vizitatorii au putut participa la sesiuni culinare și ateliere de poveşti, de pictură şi împletituri, au putut învăţa tehnica împâslirii cu acul şi au asistat la momente artistice de muzică folk şi muzică tradiţională.

Participanţii au putut alege produsele favorite și au oferit donaţii benevole, care au constituit fondul necesar pentru cumpărarea ghiozdanelor şi a rechizitelor şcolare care au fost oferite copiilor.

Aflat la cea de-a şasea ediție, Târgul caritabil „AuGUSTeria” este un proiect inițiat de Asociația Umanitară Tadeu, în colaborare cu Biserica ”Sfântul Dumitru-Poștă”, Paraclis Universitar. În cei cinci ani de când proiectul se află în derulare, târgul cu gust de vară a reușit să pregătească pentru începutul anului școlar aproximativ 1000 de copii, cărora le-au fost oferite ghiozdane și rechizite necesare pentru şcoală.

”În timp ce scriem acest text, el devine istorie și alte cuvinte stau să apară. Așa cum, după ce am săvârșit o faptă bună, ne gândim la nenumărații suferinzi care ne așteaptă. Te rugăm să scrii o istorie minunată alături de noi! Pune sufletul tău lângă sufletele noastre!”  https://asociatiatadeu.ro

Realizator: Camelia Teodosiu

Fotografii puse la disopoziție de Asociaţia Umanitară Tadeu

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor
Biblioteca de bucurii miercuri, 6 decembrie 2023, 22:11

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor

Social Skills in Blended Learning for better student Achievement Astăzi vom discuta despre un proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii...

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor
Valahii din Moravia – monografie fotografică
Biblioteca de bucurii joi, 30 noiembrie 2023, 13:14

Valahii din Moravia – monografie fotografică

În această ediție a emisiunii, așezăm pe rafturile Bibliotecii noastre o monografie fotografică despre valahii din Moravia. Oamenii de aici...

Valahii din Moravia – monografie fotografică
Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie
Biblioteca de bucurii marți, 21 noiembrie 2023, 09:53

Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie

În Biblioteca de Bucurii ne întâlnim cu actorul şi regizorul Petru Hadârcă – un om plin de creativitate, umor și subtilitate artistică....

Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie
Acte caritabile pentru susținerea educației
Biblioteca de bucurii luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Biblioteca de bucurii miercuri, 25 octombrie 2023, 16:39

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”

Ne regăsim în acest spațiu ca să împărtășesc emoția unei povești care m-a impresionat. Nu numai pe mine, ci pe toți cei care au aflat-o....

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”
Biblioteca de bucurii joi, 28 septembrie 2023, 10:17

Maia în rețete cu secrete… dezvăluite la Târgul Pâinii

Bun găsit în spațiul dedicat ideilor și subiectelor care inspiră frumusețea vieții. Pentru subiectul acestei ediții a emisiunii, m-am oprit...

Maia în rețete cu secrete… dezvăluite la Târgul Pâinii
Biblioteca de bucurii joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Biblioteca de bucurii miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Târg de bucate tradiţionale – AuGUSTeria, ediţia a VI-a

Târg de bucate tradiţionale – AuGUSTeria, ediţia a VI-a
Foto: Foto: Asociaţia Umanitară Tadeu

Publicat de Camelia Teodosiu, 19 august 2022, 11:17

Asociaţia Umanitară Tadeu şi Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar,vă invită să participaţi la „AuGUSTeria – Târg de bucate tradiţionale, ediţia a VI-a”, care va avea loc în zilele de 20 şi 21 august a.c., pe strada Franceză nr.1, în Centrul Vechi al Capitalei.

Târgul caritabil are drept scop strângerea de fonduri necesare pregătirii pentru începutul anului școlar a 150 de elevi din județele Prahova, Tulcea, Teleorman, Vaslui și municipiul București, care provin din familii cu posibilități financiare reduse.

Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile şi va avea loc la Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar. În data de 20 august, începând cu ora 17.00, veţi putea participa la „Festivalul limonadei”, o sărbătoare plină de culoare, unde veţi avea ocazia să gustaţi limonada preferată, care va fi preparată de voluntarii noştri, adulţi şi copii.

Încheiem evenimentul „AuGUSTeria” cu Târgul de bucate tradiţionale, la care vă aşteptăm în data de 21 august, începând cu ora 11.30. În cadrul târgului veţi putea alege, pentru dumneavoastră şi persoanele dragi, produse handmade, lucrate de voluntari, dar și bucate tradiționale, pregătite de gospodinele noastre, cu ingrediente naturale şi multă dragoste.

În ambele zile, vizitatorii vor putea participa la ateliere culinare,de poveşti, de pictură şi împletituri, vor putea învăţa tehnica împâslirii cu acul şi vor asista la momente artistice de muzică folk şi tradiţională.

Participanţii pot alege produsele favorite și pot oferi donaţii benevole, care vor constitui fondul necesar pentru cumpărarea ghiozdanelor şi rechizitelor şcolare care vor fi oferite copiilor.

Aflat la cea de-a şasea ediție, Târgul caritabil „AuGUSTeria” este un proiect inițiat de Asociația Umanitară Tadeu, în colaborare cu Biserica ”Sfântul Dumitru-Poștă”, Paraclis Universitar. În cei cinci ani de când proiectul se află în derulare, târgul cu gust de vară a reușit să pregătească pentru începutul anului școlar aproximativ 1000 de copii, cărora le-au fost oferite ghiozdane și rechizite necesare pentru şcoală.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

FESTIVALUL FAMILIEI DĂRÂMĂ BARIERELE ONLINE-ULUI!

FESTIVALUL FAMILIEI DĂRÂMĂ BARIERELE ONLINE-ULUI!

Publicat de Camelia Teodosiu, 12 mai 2020, 11:47

Marius Manole, Daniela Nane, Feli, Chris Simion–Mercurian, Anca Sigartău, Ioana Maria Moldovan, Giulia, Mihaela Tatu, Victoria Dicu, Marcela Motoc, Radu Nechit și Zăpă de la ItsyBitsy, dar și peste 60 de artiști, muzicieni, psihologi, sportivi și nu numai vor face cea mai mare petrecere on-line în 14 Mai 2020 pe pagina de Facebook a platformei Fă Bine!

Peste 60 de artiști, sportivi și profesioniști din diverse domenii au confirmat prezența la Festivalul Familiei – România se vindecă împreună, organizat de comunitatea Fă Bine!. Acesta va avea loc în dată de 14 mai, în intervalul orar 09.30 – 22.00 și va fi difuzat online live pe pagina de Facebook a platformei Bine!.

Comunitatea Bine! susține și încurajează persoanele cu dizabilități. De aceea suntem bucuroși de prezența în festival a Laviniei Chițu care va interpreta mimic – gestual momente artistice. Lavinia este artist-interpret, plămădită în lumea tăcerii din doi părinți surzi.

Evenimentul își propune să ofere tuturor momente de bucurie, încredere, cunoaștere și să ajute la susținerea persoanelor vulnerabile. Mai mult de 6600 de persoane cu dizabilități, cu boli severe sau aflate în sărăcie au fost susținute de  Fondul de Solidaritate al platformei Fă Bine! în ultimele 2 luni. Încă 10.000 au nevoie de ajutor. Oricine poate contribui la acesta printr-o donație făcută: în campania de strângere de fonduri de pe pagină de Facebook a platformei, pe site-ul platformei (fabine.eu) sau direct în contul RO71BTRLRONCRT0479462201  al Asociației Trăiește cu Bucurie (deținătoarea platformei Fă Bine!).

Toți cei care vor contribui cu donații în perioada 07 – 14 mai vor participa la tombola organizată cu această ocazie oferind peste 50 de premii pentru copii și părinți.

Vizitează pagina evenimentului pentru detalii.

Bine! este platforma de sprijin și colaborare care aduce împreună 90 de ONG-uri (din domeniul medical, social, educațional, s.a), voluntari, companii și donatori individuali. Construim un ecosistem social care ia în considerare nevoile tuturor și în care se pun laolaltă resurse pentru obținerea de rezultate valoroase pentru toți participanții – și pentru societate în sens larg.

Fondul de Solidaritate constituit de platforma Bine! acoperă nevoi precum achiziția de medicamente, dezvoltarea de către ONG-uri de programe de telemedicină și de susținere a beneficiarilor la distanță, consiliere psihologică, procurarea de alimente, produse de igienă și sanitare, sau alte cheltuieli care ajută organizațiile să supraviețuiască acestei perioade și care sunt esențiale pentru beneficiarii lor, pentru că aceștia să-și poată continua terapiile și după încheierea restricțiilor generate de virusul COVID-19.

Parteneri media: Agerpres, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, A7TV, București FM, România Pozitivă, Gala Societății Civile, A7TV, Itsy Bitsy FM, UNCER, ProFM, Magic FM, Creatori de destine, Milk & Cookies\ Digital Branding studio, News Național, Jurnal Social, Asociația culturală Tonic Production

Împreună dăm viață unei lumi mai bune.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Salvați Copiii Iași va organiza pe 22 noiembrie, Gala caritabilă Zâmbet în dar

Salvați Copiii Iași va organiza pe 22 noiembrie, Gala caritabilă Zâmbet în dar

Publicat de adinaiftime, 22 octombrie 2017, 09:00

Salvați Copiii Iași va organiza pe 22 noiembrie, Gala caritabilă Zâmbet în dar, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Acolo se vor întâlni pentru a celebra generozitatea, prietenia și dragul de oameni.
Ingredientele unei seri perfecte sunt pregătite deja, iar amfitrionul evenimentului, Amalia Georgescu, abia așteaptă să vi le prezinte.
Vor mai multe momente artistice: Corul „Juniorii Operei” și balerinele de la Dance Sensation;Cocktail și licitație tăcută de obiecte și experiențe deosebite;
Spectacolul de teatru „Chirița în provinție” de Vasile Alecsandri
Regie: Ion Sapdaru
Distribuție: Horia Veriveș, Dumitru Năstrușnicu, Gelu Ciubotaru,
Iuliana Budeanu, Irina Răduțu Codreanu, Doru Aftanasiu, Cosmin
Maxim, Sorin Cimbru, Anne Marie Chertic, Diana Chirilă, Oana
Sandu, Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Alexandra Bandac, Ionuț
Cornilă, Constantin Avădanei, Adrian Marele, Radu Mihoc,
Francisc Bucur, Lucian Valacu, Petre Sapojnic, Gabriel Anton,
Viorel Mihalache, Irina Cretu
Toate fondurile obținute în cadrul evenimentului sunt folosite pentru a ajuta 120 de copii din cele trei centre educaționale ale organizației care provin din familii defavorizate și prezintă risc ridicat de abandon școlar.
Persoane de contact:
Irina Hazincop – 0731.834.729, irina.hazincop@salvaticopiii-iasi.ro;
Smaranda Jescu – 0740.023.429, smaranda.jescu@salvaticopiii-iasi.ro
Luiza Drian – 0740.989.888, luiza.drian@salvaticopiii-iasi.ro