Lumea şi societatea britanică s-au schimbat dramatic în timpul domniei sale, însă regina a rămas o constantă în viaţa supuşilor săi. În ciuda crizelor care au avut loc în anii 1990, precum moartea tragică a prinţesei Diana, care a părut la acel moment să ameninţe însăşi existenţa monarhiei, regina a fost capabilă să conducă o instituţie veche de un mileniu într-o nouă eră a popularităţii.

Când a devenit regină, la moartea tatălui ei, pe 6 februarie 1952, Elizabeth a II-a era o figură strălucitoare, care simboliza renaşterea postbelică britanică, însă, până la împlinirea a patru decenii de domnie, imaginea sa pălise uşor.

În timp ce mariajul său cu Philip, un prinţ grec, a rămas unul solid, regina descria 1992 drept un „an teribil”: trei dintre căsniciile celor patru copii ai săi erau distruse, iar detalii scandaloase despre acestea erau prezentate în presă.

Accidentul de maşină în care şi-a pierdut viaţa prinţesa Diana, la Paris, în 1997, a fost, fără îndoială, cel mai întunecat moment al domniei sale, regina fiind nevoită să se întoarcă din Scoţia pentru a se adresa naţiunii marcate de durere şi descurajare.