Ispasul în Oltenia

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 28 mai 2020, 09:05 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:03

Două sărbători sunt separate doar de câteva  zile: Ispasul şi Rusaliile. Ispasul sau Înălţarea este sărbătoarea dedicată celor ce s-au înălţat la cer. Rusaliile se ţin pentru însănătoşirea bolnavilor altfel fără leac. Şi totuşi, în Oltenia cele două sărbători se regăsesc într-un obicei practicat la începutul secolului  al XIX-lea: Frăsinetul, un obicei pentru a readuce starea de sănătate a celor foarte bolnavi.

(varianta radiofonică a rubricii)

Frăsinetul îmbină Ispasul şi Rusaliile. Bolnavii erau pregătiţi din ajunul Ispasului, îmbăiaţi şi îmbrăcaţi în haine noi. La chindie căruţele cu familiile celor ce puneau de frăsinet se-ndreptau spre plaiurile cu frăsinet, plantă ce aducea norocul şi sănătatea. Acolo se alegea locul pentru punerea mesei ursitorilor. Se crede că ele, cele trei s-au supărat pe om, care de supărarea lor s-a-mbolnăvit. Acum, de Ispas era momentul  împăcării cu ele, cu ursitorile. Se aşeza masa cu o turtă mare de pâine, vase noi, pahare noi, sau, vin, rachiu, apă, lumânări şi tămâie. Faţă de ofrandele puse pe masa de ursitori a copilului abia născut, se constată existenţa lumânărilor şi a tămâiei ce amintesc de starea de boală, starea de tranziţie între viaţă şi moarte. Vrăjitoarea (căci, în lipsa moaşei vrăjitoarea e necesară pentru a invoca ursitorile), îngenunchia lângă bolnav şi începea un recitativ, având o mână pe fruntea bolnavului şi o alta pe prăseaua cuţitului înfipt la rădăcina frăsinelului.

Descântecul spus amintea de cinteză şi de dobriţă, prima reprezenta răul, a doua ursita binelui:

Cinteză, dobriţă,

                                    Sus s-a-nălţat,

                                    Pe munţi s-a lăsat,

                                    Unde au picat

                                    Piatra au crăpat

                                    Aşa crape ochii cui te-a fermecat.

Se foloseşte cuvântul Înălţat ce aminteşte de Ispas cel ce a văzut pe Iisus înălţându-se la cer.

Urma invocarea frăsinetului:

Frăsinet – albineţ

                                    Frăsinet de mult preţ

                                    Sari în casă,

                        Sari pe masă,

                        Sari în cupa ce-a aleasă,

                        Fă pe cutare sănătoasă.

sau:

Sari în paharul frumos,

                        Fă-l pe cutare sănătos.

Urma veghea de noapte, timp magic în care floarea frăsinelului avea menirea de a indica viitorul bolnavului, însănătoşirea sau moartea iminentă. Vrăjitoare avea dublă menire: de a invoca ursitorile şi de a le interpreta semnele. După care se petrecea, de era semn de bine, sau se pleca spre casă resemnaţi pentru destinul ce nu putuse fi întors.

Obiceiul Frăsinet în Oltenia aminteşte că masa de ursitori se aşază la venirea pe lume a pruncului, moment pregătitor întru preexistenţă şi existenţă şi în momentul de boală, doar la Înălţare, de Ispas, moment-cumpănă. Elementul inedit este aşezarea ofrandelor pe pământ, nu pe masa-obiect ritual, ca o închinare făcută pământului pentru a-i cere rămânerea în această lume.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în cadrul structurii centrale a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Monica Vlădaia

Săptămâna lui Ispas

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 25 mai 2020, 09:38 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:04

Ispas nu se uită. El este cel ce se crede că a asistat la Înălţarea Domnului la cer şi la ridicarea sufletelor la cer. De la Paşti până în ajun de Ispas oamenii se salută: Hristos a înviat! Adevărat a-nviat! În ziua de Ispas îşi spun însă: Hristos s-a înălţat! Adevărat s-a-nălţat! De Ispas se roşesc ouă, ultima dată din an când se roşesc. În ziua de Ispas (la 40 de zile de la Paşte), oamenii trebuie să fie veseli, că şi Ispas a fost un om vesel.

(varianta radiofonică a rubricii)

Se fac pomeni şi se dau în numele celor ce sau înălţat la cer. Pomana e alcătuită din pâine caldă, azimă, ceapă verde şi rachiu, iar ciobanilor în mod deosebit li se dă pomană caş şi chiar carne de miel.

Pomana este alcătuită din alimente ca pentru un drumeţ, să aibă de drum se spune.

Tot de Ispas se merge în frăsinet pentru a afla sănătatea bolnavilor. Este un ritual care se aseamănă mult cu pusul mesei de ursitori.

Miercurea din preziua Ispasului este Miercurea Bălţatelor, e bălţată pentru că se ţine sărbătoarea doar o jumătate de zi. Jumătate posteşti, jumătate munceşti. De-aceea i se spune Bălţată. Sunt şi Moşii de Ispas, când se dau pomenile pe nume. Sâmbătă, după Ispas este Nedeea de Ispas, rea de viscole. Trebuie sărbătorită cu bucurie.

De Ispas mai este o sărbătoare: Paştele cailor. Este singura zi în an când, spune legenda, caii reuşesc să se sature. Ca orice fapt, de se-ntâmplă doar o dată în an, este ca şi când nu s-a-ntâmplat. De aceea se şi spune: La Paştele cailor, adică niciodată.

În săptămâna Ispasului se culeg plante de leac, se bat vacile cu leuştean. În noaptea de Ispas se culeg flori de alun. Ele înfloresc şi se scutură în această noapte. Şi tot în noaptea de Ispas înfloreşte feriga. Plantele se culeg şi se sfinţesc. „Nici nu ştii, când o floare sfinţită îţi face soarta-noroc”.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în cadrul structurii centrale a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Monica Vlădaia

De Arminden

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 30 aprilie 2020, 11:47 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:05

Ziua de 1 mai este zi de sărbătoare deplină în Florarul aşteptat.

Etimologia cuvântului aminteşte de proorocul Ieremia, Ermin-den, adică ziua lui Ieremia. Este şi sărbătoare populară cu semnificaţie apotropaică şi fertilizatoare.

(varianta radiofonică a rubricii)

Arminden este şi un zeu al vegetaţiei celebrat în această zi. Elementul esenţial, substrat ritual este ramura verde sub forma prăjinii. Maialul este confecţionat din brad curăţat de ramuri până spre vârf şi încrustat cu motive romboidale.

În partea de sud a ţării, ca semnificaţie agrară, în vârf se leagă spice de grâu.

În Gorj de Armindeni la poarta casei se pun ramuri de gorun şi leuştean.

Folcloristul Florea Marian preciza semnificaţia agrară a armindenului: se lăsă dinaintea casei până pica singur sau până la măcinarea primului bob de grâu nou. Din maial se făcea foc şi se cocea pâine, din care mâncau toţi membrii familiei pentru a fi sănătoşi şi norocoşi.

De Armindeni ramura verde şi pelinul sunt reperele esenţiale Nu orice pelin însă, ci acela care a fost descântat la Sfântul Gheorghe, împreună cu leuşteanul şi bozul.

În zona Olteniei pelinul nu lipseşte din ritualul descântecelor de deochi de pocitură. Textul descântecului este o dovadă:

Păsărică albă

Cu aripa dalbă,

Din piatră ai crescut,

Cu norii te-ai bătut,

Trei izvoare din tine au iscat:

Unul de lapte,

Unul de vin,

Şi altul de pelin.

Cel ce a băut laptele s-a săturat.

Cel ce a băut vinul s-a-mbătat.

Iar cel ce a băut pelinul a crăpat.

Aşa să piară pocitura.

Urâtura.

Într-un ritual reperabil şi azi în Oltenia descântătoarea, adesea dezbrăcată şi despletită era însoţită de o altă femeie care juca rolul pelinului:

– Bună seara, Pelin Mare

Domn Mare!

– Mulţumim Dumitale!

Şezi!

– N-am să şed!

Şi-am venit să scot

Patruzeci şi patru de draci ai tăi!

Ziua de Armindeni este zi de mare sărbătoare în calendarul popular. Se fac petreceri la iarbă verde, se bea vin pelinat şi se mănâncă miel. Toate reprezintă semnificaţii ale primăverii, ale înnoirii timpului.

Vinul se bea cu bucurie, ca să fie oamenii veseli toată vara (când se munceşte), să fie sănătoşi (roşii în obraz ca vinul de Armindeni) şi să fie feriţi de rele.

Se mai crede că de Armindeni se bea mărţişorul, ţinut de la 1 martie la gât. Orice despărţire se-nsoţeşte cu bucurie.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 Foto: Monica Vlădaia

Trisfetitele

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 29 ianuarie 2020, 11:45 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:12

Sfinţii Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur)

Aşteptăm Trisfetitele, zi de sărbătoare mare: şi în calendarul popular este consemnată ca sărbătoare ţinută de femei şi luată ca „zi” însemnată de la soacră. Asta, ca să nu se zică: „soacra nu-i dă răgaz nurorii nici o zi”.  Îi dă una în an şi aceea când afară e iarna-n toi, de şi pisica e-ntoarsă cu spatele la uşă, simte alintata că vine viscolul!

(varianta radiofonică a rubricii)

În ziua de Trisfetite bine e să dăm de pomană o lumânare, ca să avem viaţa luminată. Sărbătoare e şi pentru bărbaţi. Se spune că s-ar ţine pentru iertarea păcatelor, de parcă o zi ar fi de-ajuns! În judeţul Mehedinţi, în comuna Iloviţa este un obicei numit „balul izmenelor”, o paradă a costumelor populare. Taraful cu suflători este cel ce animă sărbătoarea. Se face un concurs pentru a se alege cea mai frumoasă pereche, nu doar pentru chip frumos, ci şi pentru cum jucau de frumos. Balul izmenelor mehedinţene s-o face, nu s-o mai face, dar sărbătoarea trebuie ţinută de fete. Vor să-şi vadă ursitul în somn? Atunci, în această zi de Sfinţii Trei Ierarhi să mănânce doar pâine şi sare şi de foame o să li s-arate! Se spune că nu e bine să numeşti în acea zi sărbătoarea. Se mai spune: „cine lucrează în această zi i se strâmbă minţile”. Trisfetitele schimbă vremea, pe dos: de-o găsesc bună o fac rea, de-i rea o fac… Dumnezeu ştie cum!

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Monica Vlădaia

Datini și credințe în Ajunul Bobotezei

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 ianuarie 2020, 13:03 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:13

Ajunul Bobotezei este ziua care reuneşte simbolurile  Ajunului. Ziua care precede o mare sărbătoare este ziua pregătirilor, a mesei îmbelşugate semnificând sporul casei pentru perioada următoare. Bine este în această zi să nu lipsească grâul fiert şi îndulcit, înnobilat cu nucă, precum şi vinul şi colacii.

(varianta radiofonică a rubricii)

Sunt de fapt alimente rituale care amintesc de cele două lumi, pentru că n-ar trebui să uităm că toate sărbătorile de iarnă, de la Crăciun şi până la Bobotează sunt dedicate deopotrivă celor din Lumea aceasta, cu Dor, dar şi celor din Lumea fără Dor, înapoi ne-ntorcătoare.Cum n-au lipsit colacii de Ajun de Crăciun, daţi pe nume spre a fi primiţi, aşa n-ar trebui să lipsească şi din Ajunul Bobotezei, însoţiţi însă de vin. Iată elementul care aminteşte că se pregăteşte o sărbătoare cu petrecere. Şi aşa se reunesc la masa de sărbători spiritele celor ce nu mai sunt pe astă lume cu familia care nu uită de întregirea ei la zi de sărbătoare. Aşa arată masa de Ajun de Bobotează: cu bucate, cu colaci, cu vin. Când însă se dau de pomană, se însoţesc cu apă şi sare. Cu apă, pentru că Boboteaza este sărbătoarea sfinţirii apelor şi trebuie trimis un semn şi spre ei. Cu sare, pentru că nu uităm nici o clipă că spiritele celor morţi sunt invocate ca o prezenţă simbolică, dar, care vin dintr-o lume unde va fi fiind ea, şi neştiind ce pot aduce cu sine, bine e să le întâmpinăm cu sare pentru alungarea răului şi păstrarea binelui. Ajunul este o sărbătoare ţinută cu post, curăţenie trupească şi mai ales sufletească. Se spune: „cei ce ţin post se vor bucura de sănătate şi împlinire întregul an”. Postul are semnificaţie deosebită pentru fiecare categorie: „fetele ajunează ca să le dea Dumnezeu bărbaţi buni şi cuminţi”1 (e o dorinţă!), femeile pentru ferirea gospodăriei de răutăţi şi pierderi, bătrânii, pentru iertarea păcatelor. Se aştepta venirea preotului cu Boboteaza pentru a sfinţi casa şi ograda.

Nimeni nu se înfruptă din masa de Ajun până la venirea preotului. Ajunul pregăteşte, sărbătoarea împlineşte.

Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Monica Vlădaia

1 Ion Muşlea, Ovidiu Bârlea, Tipologia folclorului. Din răspunsurile la chestionarul lui B. P. Hasdeu, Bucureşti, Editura Minerva, 1970, p. 340.