Moşii de Sâmedru

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 octombrie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 13:06

Marea sărbătoare, a Sfântului Dumitru, trebuie întâmpinată cu un gând şi pentru cei plecaţi prea devreme în Lumea Fără Dor. Moşii de Sâmedru sunt în sâmbăta dinaintea sărbătorii.

(varianta radiofonică a rubricii)

Din complexul sistem al practicilor şi obiceiurilor reunite de cultul morţilor, „Moşilor” le revine un loc prioritar.

Obiectele de recuzită folosite în cadrul ceremonialului acestui obicei sunt variate, de la o zonă etnografică la alta. Peste tot însă sunt pregătite pentru această zi „oalele de moşi”, modelate într-o gamă tipologică şi ornamentală foarte bogată.

Moşii de Sâmedru sunt ştiuţi şi sub denumirea de Moşii de toamnă. Se dă de pomană grâu fiert pregătit cu unt (untură), cu lapte sau brânză. În Banat se fierbea scrob cu făină de grâu sau grâu. Mâncarea aceasta se numeşte chiar Moşi şi se dă de pomană. Când se împart moşii, e bine să se spună:

Voi moşi, strămoşi,

Să-mi fiţi voioşi

Să-mi daţi spor în casă,

Cu mult pe masă,

Cu mult ajutor

În câmpul cu flori.

Ziua de Moşi de Sâmedru e zi fără griji, că nu se fac farmece.

Dincolo de semnificaţia magică a gestului „datul de pomană”, „moşii” înseamnă şi într-ajutorarea celor nevoiaşi prin practicarea carităţii în numele celor dispăruţi.

Se spune: nu numai când ai şi dai e bine primit, mai ales când ai puţin şi dai, e facere de bine şi mulţumire. Că fericire de unul singur nu s-a pomenit.

Foto: doxologia.ro

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în cadrul structurii centrale a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sărindarul de obște

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 octombrie 2018, 07:16

Marea sărbătoare religioasă şi populară Sfântul Dumitru marchează deschiderea unui străvechi sezon pastoral de 6 luni. Este momentul când prin practici rituale se face liantul între Lumea cu Dor şi Lumea fără Dor. Moşii de Sâmedru ocupă un loc prioritar în complexul sistem al practicilor şi obiceiurilor reunite de cultul morţilor.  În Oltenia, de Sâmedru, în zona Calafatului, la Desa se derulează o secvenţă importantă a unui obicei tradiţional cu amplu scenariu ritual, ceremonial numit Sărindarul de obşte.

(varianta audio a rubricii)

Cercetările de teren realizate de reputatul folclorist Al. I. Amzulescu au evidenţiat trisecvenţialitatea acestui obicei.

Un prim moment „purtarea sărindarului” are loc în lunile februarie-martie când familiile fiecărei uliţe se leagă într-o ceată pentru a prăznui sărindarul lor de obşte. Al doilea moment, „slobozirea apelor” se desfăşoară în prima săptămână a lui septembrie.  În ambele momente bărbaţii nu participă. Al treilea însă, ce se petrece de Sfântul Dumitru, denumit „ spargerea sărindarului de obşte” reuneşte pe toţi membrii comunităţii.

Ineditul şi frumuseţea obiceiului l-au determinat pe marele folclorist Al. I. Amzulescu să realizeze un film în anul 1968, film circumscris în seria de circulaţie internaţională Enciclopaedia Cinematographica. Acesta a fost produs de Institutul de Film ştiinţific din Göttingen, Germania.

Spargerea sărindarului de obşte are câteva detalii semnificative: este un ospăţ bogat făcut de cetele de sărindar, la care participă toţi sătenii, timp de două zile. Este prilej de cântec şi joc, în preajma fântânii (simbolul apei), la care nu lipsesc pomii vieţii împodobiţi cu ghirlande şi dulciuri. Elementul care trimite cu gândul la cinstirea moşilor îl constituia apariţia măştilor închipuind bătrânii bărboşi. Apar astfel simbolic viii şi morţii, o „întâlnire” a generaţiilor.

Se configurează astfel o vie mitologie a cultului strămoşilor şi credinţa în unitatea obştii. Este o perindare a generaţiilor, legate prin sărindarul de obşte, care trimite la ideea de perenitate.

Spargerea sărindarului se încheie cu un foc mare, peste care sar tinerii, focul ştiut drept Focul lui Sâmedru. Este un prilej de petrecere şi de revigorare a legăturilor cu ceata de vârstă, de implicare în viaţa comunităţii a tinerilor familii şi de amintire a celor plecaţi în Lumea fără dor.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Lucinul și Moșii de Sâmedru

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 octombrie 2016, 05:50

În aşteptarea sărbătorii dedicată patronului păstorilor, Sfântul Dumitru, se respectă trei zile Filipii de Toamnă. Lucinul se preîntâmpină şi se cinsteşte şi în ziua lui, la 17 octombrie și amintește de practica legată de animale: încleştarea dinţilor de la pieptănul, cu care se scarmănă lâna. Astfel, animalele vor fi ferite de lupi. Dacă nu se lucrează în această zi cu fire de lână sau de păr, fetele din Vaideeni tot îşi amintesc de Ghemăriţa. Legenda locului spune cum fetelor, la coborârea de la munte, le ieşea în cale o babă înspăimântător de mare şi de slabă, care le cântărea tortul de lână strâns în gheme. Cele ce nu aveau multe gheme erau năpăstuite de Ghemăriţa: le punea să toarcă şi să depene fire din frunzele căzute din fagi. Ciobanii nu uită să le spună fetelor legenda Ghemăriţei atunci când urcă la munte, ca să ştie ce le aşteaptă la coborâre, dacă nu lucrează tortul de lână cât se cuvine.[1] E bine să ştii ce te aşteaptă în viaţă, dacă nu eşti muncitor. Sărbătoare pastorală dedicată lupilor pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul e de respectat, pentru că lupul tot lup e, chiar dacă nu ţi-a mâncat oile.

Ziua Lupului de Lucin, în ziua Sfântului Evanghelist Luca se ţine pentru a feri vitele de boli. Poţi feri vitele, dacă ai minte (ca sfântul Apostol Luca), dacă ai credinţă (cum au avut toţi cei şaptezeci de apostoli) şi dacă faci doar ce este îngăduit. De Ziua Lupului, 18 octombrie e rău de lupi, pentru că atunci când lupii se adună în haită e mare pericol. Şi acum e vremea lor pentru prăsilă. Şi, când răul se-nmulţeşte, frica e tot mai mare. Vitele trebuie ferite de lupi şi de boli. O boală cu leac greu de prins este deochiul. Se spune că, dacă vita nu poartă o panglică sau un ciucure de culoare roşie la coadă, se deoache una-două. Ca să le treacă de deochi li se descântă trei zile în tărâţe, sare şi apă. Apoi li se dau tărâţele pentru a le mânca. Secretul e că în tărâţele de grâu se amestecă muguri de salcie, miere şi aluat, abia apoi se dau tărâţele la vite[2]. Ştiu bătrânele ce ştiu, când spun cu blândeţe, urând de bine: Ptiu, să nu-ţi fie de deochi, da’ frumos mai eşti! Fir-ai al închinatului să fii!”

Moşii de Sâmedru

Marea sărbătoare, a Sfântului Dumitru, trebuie întâmpinată cu un gând şi pentru cei plecaţi prea devreme în Lumea Fără Dor. Moşii de Sâmedru sunt în sâmbăta dinaintea sărbătorii.

Din complexul sistem al practicilor şi obiceiurilor reunite de cultul morţilor, „Moşilor” le revine un loc prioritar.

Obiectele de recuzită folosite în cadrul ceremonialului acestui obicei sunt variate, de la o zonă etnografică la alta. Peste tot însă sunt pregătite pentru această zi „oalele de moşi”, modelate într-o gamă tipologică şi ornamentală foarte bogată.

Moşii de Sâmedru sunt ştiuţi şi sub denumirea de Moşii de toamnă. Se dă de pomană grâu fiert pregătit cu unt (untură), cu lapte sau brânză. În Banat se fierbea scrob cu făină de grâu sau grâu. Mâncarea aceasta se numeşte chiar Moşi şi se dă de pomană. Când se împart moşii, e bine să se spună:

Voi moşi, strămoşi,

Să-mi fiţi voioşi

Să-mi daţi spor în casă,

Cu mult pe masă,

Cu mult ajutor

În câmpul cu flori.

Ziua de Moşi de Sâmedru e zi fără griji, pentru că nu se fac farmece.

Dincolo de semnificaţia magică a gestului „datul de pomană”, „moşii” înseamnă şi într-ajutorarea celor nevoiaşi prin practicarea carităţii în numele celor dispăruţi.

Se spune: nu numai când ai şi dai e bine primit, mai ales când ai puţin şi dai, e facere de bine şi mulţumire. Că fericire de unul singur nu s-a pomenit.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Informator Ana V. Todeci, Vaideeni, 1947.

[2] George, Bujorean, Boli, leacuri şi plante de leac, Bucureşti, Editura Paieia, 2001, p. 160.