70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Giula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 noiembrie 2019, 15:21 / actualizat: 27 noiembrie 2019, 16:23

O mână întinsă şi o şansă istorică

70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Giula

Cu 70 de ani în urmă, în toamna anului 1949, în vechea clădire a fostei primării de pe strada Városház din Giula, şi-a deschis porţile prima şcoală medie românească din Ungaria de azi. La această şcoală au venit tineri români din numeroase localităţi cu populaţie românească din judeţele Bihor, Bichiş şi Ciongrad.

Cei mai mulţi însă erau originari din Micherechi şi Chitighaz.

În 1953, odată cu absolvirea primei promoţii, liceul a primit numele Nicolae Bălcescu. Pe atunci, elevii ştiau bine româneşte. Tinerii liceeni sosiţi din provincie erau sălăşluiţi în clădirea de la poalele cetăţii medievale, în căminul din strada Vár, care purta numele de I.C. Frimu, despre care puţini ştiau, cine a fost. În clădirile internatului astăzi funcţionează un hotel al oraşului balnear.

În cei 70 de ani de existenţă liceul Bălcescu a avut doar şase directori, iar timp de aproape cinci decenii, instituţia românească de învăţământ a fost condusă de doi directori, originari din Micherechi.

Ion Budai a stat în fruntea liceului, începând din 1970, timp de 32 de ani, iar succesorul său, Maria Gurzău Czeglédi conduce şcoala românească de 17 ani. În anul aniversar, i-am invitat pe amândoi să povestim despre începuturile singurului liceu românesc din Ungaria, dar şi despre rolul pe care acesta l-a avut în viaţa comunităţii româneşti de pe aceste meleaguri. Ne-am întâlnit în aula clădirii actuale a liceului, în care s-a mutat în toamna anului 1981.

– Prima şcoală românească cu patru clase era a bisericii, povesteşte Ion Budai, dar în 1946 s-a pus problema să fie și un al doilea ciclu şcolar. În Ungaria încă funcţionau liceele de 8 clase și în 1946, au început să adune câțiva copii din provincie şi din Giula, să înființeze circul doi, adică clasele 5-8. Între timp însă s-a trecut la sistemul şcolar de licee cu patru clase, desfiinţându-se liceele cu opt clase. Practic, atunci au luat naştere liceele cunoscute şi astăzi. Şcoala noastră funcţionează ca liceu din 1949, și după ce reşedinţa Judeţului Bichiş s-a mutat de la Giula la Bichişciaba, clădirea fostei prefecturi devenind goală, s-a mutat acolo primăria, iar clădirea primăriei, rămânând şi ea goală, ni s-a dat nouă. Liceul a funcţionat în acel edificiu din centrul oraşului, până când s-a dat în folosinţă această nouă clădire.

– În clădirea din centrul oraşului, în actuala bibliotecă orăşenească am fost şi eu elevă, adaugă actuala directoare, Maria Gurzău Czeglédi. Îmi aduc aminte cu mare dragoste de foştii mei profesori şi de tot ce mă leagă de anii de liceu.

În momentul înfiinţării Liceului Românesc din Giula, toată regiunea trăia anii grei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Şcolile românești din Ungaria abia atunci se reînființează, și începe din nou predarea în limba română. În 1949 se înființează liceul românesc din Ungaria, dar oare comunitatea românească din Ungaria, care trăia izolat de aproximativ 30 de ani, avea puterea intelectuală să creeze și să conducă o asemenea instituție importantă?

– Bineînțeles că nu a fost pregătită, recunoaşte fostul director, Ion Budai. Şcolile generale care s-au înfiinţat din 1946, au primit dascăli pregătiţi într-un singur an. Li s-a dat o diplomă de bacalaureat, iar apoi o diplomă de învățător. Din România însă, din diferite motive, au venii mulți intelectuali, printre ei fiind și cadre didactice bine pregătite, chiar foarte bine pregătite. Mă refer de exemplu la Vild Frici bácsi, cum îi ziceam noi pe vremuri, sau la Bónis şi Benkő. Nu întâmplător au ajuns mai târziu la diverse universităţi din Ungaria. Aşa cum spuneam, ei erau foarte bine pregătiţi, dar fără suflet românesc. Nu cu mult timp după primul bacalaureat, s-au retras şi au ales alte activităţi. Atunci a apărut o altă generaţie foarte bine pregătită, mă gândesc de exemplu la Svetozar Rotar care a fost absolventul liceului nostru, iar apoi s-a format la Bucureşti, studiind matematică, fizică şi chimie. Devine primul absolvent al liceului românesc care ajunge la Academia Maghiară de Ştiinţe, ca cercetător ştiinţific. După el au venit Ana Crişan, Ecaterina Tiritean sau Ana Varga. S-a adunat deci o echipă foarte talentată, care însă din motive regretabile, despre care n-aş vrea să vorbesc, a fost îndepărtată. Să nu uităm nici de Lucia Borza, alungată şi ea pentru că era fiică de preot.

– Pentru o mică comunitate se înfiinţase un liceu, dar um au ajuns aici primii tineri?

– Profesorii erau trimişi de către conducere, în toate localităţile populate şi de români, continuă domnul director. Astfel a fost posibil să avem elevi de la Leta Mare, Pocei, Peterd, Micherechi, Chitighaz şi până la Cenadul Unguresc. Veneau copiii, pentru că pe de o parte liceul era o noutate, pe de altă parte în situaţia foarte grea din anii ’50, era un mare ajutor pentru părinţi, că copilul primeşte de mâncare la un internat. El nu mai trebuie să lucreze, sau să devină membru al uni C.A.P., ci poate studia. Îmi amintesc că nu în fiecare săptămână se pleca acasă, şi părinţii duminica îşi aduceau copiii la internat, cu căruţa cu cai. Opreau caii în curtea căminului. Într-o anumită perioadă eram director adjunct la internat şi adunam taxele pentru cazare şi mâncare. Se plătea o sumă simbolică cuprinsă între 20 şi 50 de forinţi pe lună. Adunam această taxă de la 224 de elevi. Asta ţin minte foarte bine.

După Tratatul de la Trianon, timp de aproximativ 25 de ani, românii din Ungaria au rămas fără nicio instituție românească. Chiar şi parohiile ortodoxe existau fără nicio organizaţie bisericească. Din punct de vedere naţional, românii din Ungaria au trăit o perioadă grea. Conform unor intelectuali români din Ungraia, înfiinţarea şcolilor româneşti şi a liceului, a însemnat o mână întinsă din partea statului maghiar, ca românii din Ungaria să mai aibă şansa să se menţină.

– Deschiderea porților liceului este de o rară importanță în viața comunității românești de pe aceste meleaguri, pentru că au deschis porțile posibilităților ca copiii oamenilor simpli din aceste sate, copiii talentați au putut să se înscrie la o școală medie, ca apoi să își continue studiile la diferite universități, spune directoarea Maria Gurzău Czeglédi. Foarte mulți dintre ei au devenit profesori, ziariști sau jurişti. S-a format o nouă pătură intelectuală a românilor din Ungaria. Cred că înfiinţarea liceului este un eveniment capital în existența noastră. Fără liceu, în condițiile de atunci, tineri ar fi rămas la plug, și foarte multe talente nu s-ar fi putut afirma în societate, sau în comunitatea noastră. Dacă ne gândim la acea generație, liceul a dat personalității deosebite şi oameni care și-au îndeplinit misiunea lor în viață, din punct de vedere al menținerii identității acestei comunități.

– Cu toate acestea, continuă domnul director Ion Budai, când am devenim director începător, cineva mi-a spus că este foarte bine că la Giula vin mulţi copii, dar localităţile româneşti vor pierde foarte mult, pentru că aceşti tineri nu se vor mai întoarce în satele lor. Se vor întoarce doar cei care îşi vor găsi un rost în viaţă, şi vor deveni dascăli sau medici în localităţile lor. Majoritatea însă se va putea descurca în oraşele şi centrele universitare mai mari. Cam aşa s-a şi întâmplat, însă pentru tineretul de atunci a fost o mare şansă şă ajungă în băncile acestei şcoli.

– Mulţi dintre ei au devenit apoi mentori ai propriei comunităţi, adaugă actuale directoare. Este suficient să ne gândim la profesorii de la Catedra de Limba şi Literatura Română a Institutului Pedagogic Juhász Gyula din Seghedin. Acolo s-a format un focar de cultură românească. Rând pe rând s-au înființat apoi şi alte instituții. Alţi tineri români din Ungaria au fost formați la Universitatea Eötvös Lóránd din Budapesta, la catedra de română, iar mai târziu unii au studiat și în România. Pentru satele noastre ei au însemnat nu numai o pierdere, dar şi un mare câștig, pentru că dacă ar fi rămas numai în comunitățile rurale, ei nu se puteau dezvolta din punct de vedere cultural. Eu cred în forța intelectului, că trebuie să avem intelectuali care să conducă comunitatea. La acest proces a contribuit liceul românesc.

Copiii sosiţi la Liceul Românesc din Giula din satele româneşti din Ungaria, stăpâneau bine limba română vorbită în comunităţile lor. Până în anul 1960, la Liceul Nicolae Bălcescu din Giula s-a predat numai în limba română, însă, datorită unui ordin ministerial, s-a trecut la predarea în limba maghiară.

Nu este o problemă foarte mult dezbătută la noi, mai ales nu există un consens în legătură cu acele reglementări, care au transformat esenţial învăţământul în limba română. S-a trecut la practica ca toate disciplinele să se predea în limba maghiară, doar câţiva termeni tehnici se menţionau în limba română. Acel ordin a stabilit şi evoluţia din viitor a liceului.

– Generaţia mea a făcut matematică în limba română cu un profesor din România, care nu ştia să zică în maghiară nici măcar „bună ziua!”, spune Ion Budai. În ciuda faptului că am făcut matematică în limba română, mulţi dintre noi s-au descurcat şi la studiile superioare. Cu toate acestea, după părerea mea acest ordin a venit prea devreme. El trebuia să mai întârzie. Într-adevăr atunci veneau mulţi copii care, chiar dacă nu vorbeau o limbă literară, dar vorbeau româneşte. Cu acea bază de limbă se puteau face studii în limba română. Dar dacă aşa au decis, aşa au decis, şi din păcate, s-a trecut foarte uşor la limba maghiară. Totuşi, lumea vorbea mai bine ungureşte şi degeaba li s-au spus profesorilor să predea în mod bilingv, atunci nimeni nu ştia ce înseamnă bilingvismul. Nici astăzi nu este clarificat: ce înseamnă să predai în două limbi. Atunci s-a spus, că termenii tehnici pentru ştiinţa respectivă, trebuie să fie predaţi şi în româneşte. La chimie se vorbea despre acid sulfuric, dar expresia românească nu a fost pusă în nicio propoziţie, deci nu se exersa. Şi atunci ce rămâne din această expresie? Mergeam mai departe cu expresia maghiară: kénsav. Aşa se întâmpla şi la fizică, la biologie şi la toate celelalte materii. Deci acest bilingvism n-a ajutat la nimic, pentru că termenii în limba română s-au pierdut. Profesorul punea pe tablă doar în paranteză noţiunea în limba română. Fără rost. Repet deci, cred că această lege s-a introdus prea devreme, fără ca cineva se ştie cum să predea în condiţiile bilingvismului.

– Domnul profesor Teodor Oltean într-un interviu vorbea despre faptul că, pe acele vremuri sau înscris foarte mulți tineri români, și din Orașul Mare Românesc şi din Orașul Mic Românesc din Giula, și că apoi unii au avut probleme, pentru că nu au putut să intre la diferite universități, să facă față în limba maghiară, adaugă Maria Gurzău Czeglédi. Sigur, eu din suflet mi-aș dori dacă și în zilele de azi, am putea avea puterea ca liceul să fie pur românesc. Chiar dacă vorbeau mult mai mulți copii graiurile strămoșești, și atunci au întâmpinat greutăți de a intra la diferite universități, iar apoi s-a trecut la acel bilingvism.

Sub denumirea de Liceu cu Limbă de Predare Română, liceul nostru a devenit bilingv, fără ca profesorii să dispună de metodele adecvate pentru o predare în două limbi, dar acest lucru nu înseamnă că, măcar la orele de română, nu s-ar fi aprofundat temele legate de cultura românească.

– Între timp ne-am dat seama că formarea identității nu depinde numai de termeni tehnici, sau numai de limbă, continuă Maria Gurzău Czeglédi. Degeaba vorbește cineva fluent limba engleză, prin asta nu devine englez. Are nevoie de ceva în plus. Mai târziu ne-am străduit să facem o altă programă, pornită încă în timpul domnului director. Am introdus cultura și civilizația românească, ceea ce integrează mai multe discipline. Ne-am dat seama că s-a făcut foarte multă gramatică, literatură de la Cantemir până în prezent, însă se făcea mai puțină istorie a românilor din Ungaria, şi mai puțină etnologie. Trebuia să aflăm cât mai multe despre modul gândire, despre spiritul înaintașilor noștri: de unde au venit, cine au fost, cum au gândit, ce au lucrat şi cum au sărbătorit? De-a rândul anilor, s-au întocmit noi programe școlare, și cu câțiva ani în urmă am avut posibilitatea, să lansăm proiecte de tip european pentru întocmirea unor noi manuale. Acestea au luat în considerare nivelul diversificat de cunoaștere a limbii române. Am întocmit manuale atât pentru ciclul primar, cât și pentru cel gimnazial, dar și pentru liceeni. Pentru ciclul gimnazial și pentru școlile bilingve de azi, dar și pentru școlile unde limba se predă ca obiect de studiu.

Învăţământul întotdeauna a fost una dintre cele mai importante instrumente, prin care o naţionalitate poate lupta împotriva asimilării. Poate nu este întâmplător, că Liceul Românesc din Giula a fost locul unei lupte continue pentru perfecţionarea conţinutului cunoştinţelor transmise elevilor, şi locul căutărilor de noi drumuri pentru o predare mai eficientă?

– Intenţia a fost ca limba română, pe care elevii trebuiau s-o însuşească la un nivel mai ridicat, şi nu numai la nivelul graiului, să fie îmbogăţită şi în acest fel, cu alte cunoştinţe, subliniază Ion Budai. Dar ea nu s-a îmbogăţit deloc, pentru că termenii tehnici n-au rămas. Cu toate acestea, liceul a fost singura instituţie, unde s-a făcut ceva pentru a ne menţine ceea ce suntem.

În anul 1974, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare, Liceului Bălcescu din Bucureşti a dăruit giulanilor un bust al marelui revoluţionar paşoptist român. De atunci, statuia salută la venire şi la plecare, pe toţi cei care intră şi ies din liceul românesc.

– Petru familiile de români de atunci, era un lucru foarte firesc să-și înscrie copiii aici, la liceul românesc, adaugă actuala directoare a liceului. Eu predau la această şcoală din 1980, și așa am simțit că alături de foştii mei profesori şi de colegi, că pentru noi a fost un lucru absolut firesc că suntem de naționalitate română. După 1989, a venit un nou val de români și din România, iar astfel s-a schimbat cumva și componenţa elevilor școlii. La început ei soseau din satele noastre, de la Cenad, până la Pocei, de fapt și azi vin la liceu copiii din aceste școli mai ales bilingve, dar de atunci sunt şi foarte multe căsătorii mixte. Unii părinţi cu rădăcini românești și intelectuali maghiari din oraș, îşi înscriu copiii cu mare dragoste. Asistăm la o renaștere a descoperirii rădăcinilor. Cred că în ultimii cinci ani, de aceea s-a ridicat numărul elevilor cu 140 de copii, astăzi având înscriși 447 de elevi. Cu toţii devin bilingvi şi ne străduim, cu diferite metode, să predăm pe grupe, în funcţie de cunoştinţele de limbă ale elevilor. Avem începători, avansați şi avem tineri cu care putem participa și la olimpiade, dar avem câțiva tineri și din România, de aici din apropierea orașului Giula. Mulți din oraș zic că e foarte bine să-și înscrie aici copiii, odată că liceul are o atmosferă familiară, elevii își continuă studiile într-un număr foarte frumos la diferite universități, și nu numai că sunt admiși la aceste universități din Ungaria, dar primim burse și din partea statului român. În ultimii 20 de ani, peste 100 de tineri au fost formați în România. Mulţi dintre ei se reîntorc aici, în mediul nostru, iar foștii noștri elevi, în proporţie de 98% îşi înscriu copiii la noi. Avem mai multe familii ai căror membri de patru generaţii studiază în băncile liceul românesc.

– Vreau să îl întreb pe domnul director, dacă ar fi acceptat provocarea, dacă i-ar fi plăcut să fie director într-o perioadă mai deschisă a societăţii? De fapt ați prins cam zece ani de o lume mai deschisă, dar această lume a oferit mai multe posibilităţi după ce ați plecat.

– Sigur. Mă gândesc că atunci, când au început să apară pe aici, la diferite evenimente ambasadorii României de la Budapesta, puneam problema burselor din România. Prima generație, deci elevii care au absolvit în 1953, au avut posibilitate să studieze unde au vrut, să se prezinte fără examen de admitere, cum era atunci. Câţiva s-au înscris la petrol și gaze, la medicină… Bine, mulți au fugit acasă după aia, pentru că nu au suportat condiţiile de atunci, oferite de România. Dar totuși s-a putut merge. Apoi multă vreme nu s-a mai putut merge la studii în România. Asta a fost prima clasă care a avut şansa de a pleca în România, şi gata. Apoi totdeauna am pus problema, de ce nu se mai deschis porţile, să plece cine vrea în România. După nu ştiu câţi ani am primit două locuri. Primul era ocupat de fostul jurnalist, Ştefan Frătean. Apoi am mai primit trei locuri, după care nu s-au mai oferit burse în România. Sigur, acum este altceva. Te înscrii la orice facultate din România.

– Încotro liceul românesc? Există noi provocări la care trebuie să răspundeţi, sau apele sunt liniştite şi puteţi calcula viitorul?

– Eu am toată încrederea în viitorul acestui liceu, spune Maria Gurzău Czeglédi. Nu numai pentru faptul că vin așa de mulți tineri, şi se înscriu aici, ci şi pentru că și limba română și această cultură își are prestigiul. La noi se pune mare accent și pe alte limbi, pe predarea limbilor străine.

– Este o sursă foarte importantă pătura acelor foști elevi ai noştri, care au devenit părinți, și sunt conștienți de ceea ce sunt, și își trimit copiii la liceu, adaugă fostul director, Ion Budai. Pe lângă aceasta, din diferite motive, tot mai mulți din România, din localitățile apropiate vin încoace. Aceste două surse le consider eu foarte importante pentru viitorul liceului românesc.

Cum am putea încheia aceste rânduri dedicate celor şapte decenii de existenţă a Liceului Românesc din Giula? Poate gândurile unui material televizat realizat cu ani buni în urmă sunt valabile şi astăzi. Liceul Bălcescu, în cei 70 de ani de activitate, a educat şi a instruit, a pus bazele cunoştinţelor de cultură generală şi de cultură românească, a format viaţa a sute de elevi. Generaţii, mentalităţi, orientări profesionale diferite. Oameni pe care profesia, familia, soarta i-a împrăştiat prin toate colţurile ţării. Însă ceea ce îi adună astăzi la un loc pe absolvenţii liceului Bălcescu, este faptul că, fără îndoială, toţi simt în adâncul inimilor lor că, intrând pe uşile larg deschise, au ajuns cu toţii ACASĂ. Şi pentru noi toţi, ACASĂ înseamnă acele vremuri fericite ale adolescenţei, ale începutului drumului nostru omenesc, ale primei iubiri, ale minunaţilor şi veşnic tinerilor ANI DE LICEU!

 A consemnat: Tiberiu Boca, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Foto: Ecranul nostru, arhivă

Cel de-al XXIX-lea simpozion al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 16 noiembrie 2019, 15:23 / actualizat: 16 noiembrie 2019, 16:43

Întâlnirea anuală a cercetătorilor români din Ungaria, simpozionul ştiinţific, de această dată a fost organizat doar o singură zi, pe 9 noiembrie, la Jula, în sediul Uniunii Culturale. Cea de-a XXIX-a ediţie a cuprins, ca în anii anterori, prelegeri pe teme de istorie, cultură, lingvistică, etnografie românească, s-au lansat publicaţiile anuale ale Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria (ICRU) şi cel mai nou volum al scriitoarei şi cercetătoarei dr. Maria Berényi, cu titlul „Familii şi personalităţi macedoromâne din Pesta (secolele XVIII–XIX)”. Evenimentul şi editarea publicaţiilor s-a realizat cu sprijinul obţinut prin proiect de la Fondul Bethlen Gábor din Budapesta.

Trăim în societăți dominate de confuzia valorilor

Întâlnirea a fost deschisă de directoarea ICRU, dr. Maria Berényi, care greu îşi putea stăpâni emoţiile provocate de actuala întâlnire cu publicul, căruia i-a dezvăluit că se apropie vremuri care vor aduce schimbări şi în viaţa Institutului de Cercetări şi a tradiţionalului simpozion. Domnia sa şi-a început discursul cu o analiză a zilelor de azi, când în societatea noastră domină o confuzie a valorilor.

„Institutul nostru în urmă cu 26 de ani s-a constituit cu dorinţa, dar şi cu ambiţia, de a reflecta prin munca noastră istoria, cultura şi viaţa tradiţională a comunităţii româneşti din Ungaria, în toate aspectele ei, în care poate fi reconstituită şi valorificată. Cu o oareșcare tristețe trebuie să observăm că asimilarea e din ce în ce mai accelerată.

Mi se pare că aparţinem unei societăţi dominate de o tot mai amplă şi iresponsabilă confuzie a valorilor. Nu ne punem întrebări, nu ne interesează să aflăm adevărul despre un episod sau altul, nu vrem sau nu avem capacitatea să ne aducem aminte, să facem conexiuni şi să analizăm cu luciditate, ceea ce se întâmplă cu noi şi cu lumea în care trăim. Ne scufundăm în uitare şi ne complacem, să ştergem din memorie, cu bună ştiinţă, ceea ce nu ne convine sau ceea ce ar afecta imaginea, pe care vrem să o acredităm, la un moment dat, despre un personaj sau altul. Suferim, cu alte cuvinte, de o ciudată amnezie selectivă, care se manifestă, în grade diferite. Războiul împotriva memoriei este, tocmai de aceea, unul permanent şi aproape generalizat. Unii chiar se înfurie teribil când cineva îndrăzneşte să recurgă la memorie, să „dezgroape“ urmele trecutului şi să afirme că împăratul e gol sau, dimpotrivă, să readucă în centrul atenţiei figuri sau episoade de real curaj, marginalizate în timp. Senzaţia pe care o poate avea cineva, care ne priveşte din afară, este că ne complacem într-o comedie a erorilor de percepţie, care a generat, în ultimii douăzeci și cinci de ani, o amplă reconstrucţie a identităţilor publice.

Nu parcurgem vremuri obişnuite. Ne mişcăm într-un univers al iţelor confuze, al ţesăturilor indescifrabile. Legile sunt încurcate şi se tot încurcă, relaţiile dintre oameni sunt complicate, pline de dedesubturi şi de manevre interesate, instituţiile se încurcă unele pe altele, gesturile simple şi nevoile curente se exprimă şi se rezolvă pe căi întortocheate.

Trăind într-o lume traversată de conflicte interetnice şi de crize identitare, trebuie să spun, că, de-a lungul anilor, provocarea a existat mereu şi ea a fost cea care ne-a disciplinat şi ne-a întărit, pentru a merge mai departe. Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria a făcut eforturi eroice, uneori chiar disperate, pentru a se menţine pe linia de plutire, ca să supravieţuiască. Este unul din rarele exemple, când fapta a mers înaintea vorbelor, menţinându-şi pe parcursul anilor rolul pe care şi l-a asumat, nobil, dar deloc simplu.

Este enorm de greu a articula proiecte valabile, pentru vremurile, pe care le parcurgem. Lupta intelectualului nu este o luptă pentru putere, ci o luptă pentru exprimare.”

Identitatea minorităţilor se afirmă prin cultură, artă şi literatură

Maria Berényi a vorbit şi despre rolul intelectualilor din rândurile minorităţilor în aceste vremuri deloc uşoare: „Este cert că supravieţuirea unei naţiuni, a unei etnii, ca şi confirmarea succesiunii sale istorice, se va judeca pe măsura creaţiei sale spirituale. Trebuie să ne căutăm caracteristicile comune. Identitatea minorităţilor, din pricina lipsei adevăratelor forţe istorico-politice, se afirmă prin cultură, artă şi literatură. Aspiraţia spre autodefinire este deosebit de sugestiv dublată de nevoia de a i se recunoaşte propriul specific, originalitatea şi excepţionalitatea. Particularităţile etnice şi naţionale trebuie ocrotite, conservate şi păstrate pentru generaţiile viitoare.

Îndeosebi ca oameni ai cuvântului, avem o datorie a întreţinerii, a cultivării memoriei, a consemnării amintirilor. Pierderea istoriei individuale, ca şi a istoriei naţionale, înseamnă în fapt pierderea conştiinţei de sine şi, deci, pierderea identitară. Patrimoniul identitar reprezintă suma valorilor istorice, spirituale, morale, creatoare, tradiţionale. (…)

Pentru un minoritar limba maternă nu este doar un instrument, ea îi determină structura lăuntrică, îl plasează într-un spaţiu, este felul lui propriu de a gîndi şi a simţi, este casa, tradiţia – limba este memoria.

Ştim, acum, în acest moment din viaţa noastră comunitară, că şi Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria este pus, din nou, la noi încercări. Dacă posibilităţile îi vor permite, va depune eforturi mai mari ca oricând, pentru o reuşită revitalizare a comunităţii noastre. De o bucată de vreme, comunitatea noastră mi se pare că a intrat într-un tunel istoric. Lucru trist, dar deocamdată nu mi se întrezărește nici o luminiţă care pâlpâie la capătul tunelului. Complexitatea socială crescândă creează o nevoie nouă: interesele private trebuie reconciliate cu interesul public, dacă o comunitate doreşte să se menţină. Fragmentarea comunității noastre şi rupturile în imaginarul colectiv şi al identităţii s-au instalat la nivel structural.

Pe parcursul celor 26 de ani, Institutul nostru și-a păstrat autonomia și independența. Viața liberă și neconstrânsă de factorii politici și grupurile de presiune trebuie să rămână suprema garanție pentru funcționarea lui. Îndeplinirea misiunii principale de cercetare se realizează prin cultivarea virtuților, a valorilor și a încrederii. Spiritul de libertate ne conduce în acțiunile noastre. Între modalitățile de cultivare a virtuților și valorilor, dialogul devine fundamental. Acest dialog colegial înseamnă și polemici cordiale, înseamnă dreptul la opinia liberă, la acel schimb de idei, benefic pentru comunitate. Am încercat să devenim o instituție apărătoare și cultivatoare ale identității naționale, bazată pe limbă, origine, confesiune, cultură, tradiții etc.

Fiecare generaţie, fără îndoială, se simte chemată să schimbe lumea. A mea ştie, totuşi, că nu o va schimba. Dar misiunea ei este, poate, mai mare. Aceasta constă în a împiedica disoluţia comunităţii din care facem parte.

În această situaţie cum poate proceda Institutul nostru până mai există? Dați-ne amintirea dumneavoastră și noi o vom da mai departe istoriei! Prin cercetări şi cărţi.”

Acestea au fost gândurile cu care au fost deschise lucrările simpozionului din acest an.

Prelegeri despre limbă, istorie, etnografie

Publicul evenimentului a fost alcătuit din profesori din Jula, Micherechi, Bătania, fiind prezent şi noul preşedinte al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Gheorghe Cozma, şi noul preşedinte al Autoguvernării Româneşti din Jula, dr. Vasile Sucigan. Printre conferenţiari de această dată au fost doar trei invitaţi din România: etnologul Elena Rodica Colta din Arad şi doamnele lingviste Iulia Mărgărit şi Maria Marin din Bucureşti.

În cadrul simpozionului, publicul a putut asculta prelegeri pe mai multe teme: etnologie, folclor, literatură, istorie etc. Titlurile prelegerilor din acest an au fost: Elena Rodica Colta (Arad) – Serviciul de sănătate al statului și mentalitatea țărănească; Iulia Mărgărit (Bucureşti): – Valoarea sapiențial-lingvistică a unor formații paremiologice (pe baza unui material din județul Bichiș); Maria Marin, Daniela Răuțu, Carmen Radu (București) – „Grai și suflet”. Despre vorbirea românilor din Micherechi; Ana Borbély (Budapesta) – Individ, comunitate, societate: peisaj lingvistic în şcoala bilingvă din Micherechi; Stella Nikula (Jula) – Dansul – o modalitate de comunicare nonverbală; Emilia Martin (Jula) – Cultura populară în secolul 21; Grigore Poiendan (Micherechi) – Compararea cântecelor populare române și maghiare adunate la Nyíradony; Maria Berényi (Budapesta) – 100 de ani de la moartea renumitului bibliofil român, Iuliu Todorescu, mare donator al Bibliotecii Széchényi din Budapesta.

ICRU se află în prag de schimbări

În ultima parte a simpozionului au fost lansate publicaţiile nou apărute, „Simpozion”, „Izvorul” şi „Lumina” pe anul 2019.

„Orice început are şi un sfârşit. Numărul actual, numărul 40, este ultimul din acest serial”, scrie în introducerea celui mai nou număr al revistei de etnografie şi folclor, „Izvorul”, redactoarea publicaţiei Emilia Martin. Domnia sa a prezentat publicului de la simpozion primul număr, apărut în anul 1982, care a fost redactat de Alexandru Hoţopan. Ea a preluat ştafeta redactării începând cu numărul 14, apărut în anul 1994. Numărul actual, cel al 40-lea, publică cuprinsul şi coperta celor 39 de „Izvoare” apărute până acum, iar pe ultima pagină scrie: „Sfârşit…” „Renunţăm la forma aceasta a revistei, pentru că poate tocmai de asta este nevoie ca să se nască o nouă revistă românească, care să cuprindă istorie, etnografie, artă, etc.”, a spus cu mult optimism Emilia Martin.

Celelalte două publicaţii au fost prezentate de Maria Berényi, care a spus şi ea la rândul ei că acestea acum apar ultima dată în forma tipărită. Volumul „Simpozion” cuprinde comunicările sesiunii ştiinţifice de anul trecut, iar revista „Lumina” oferă cititorilor scrieri pe subiecte actuale pentru românii din Ungaria: împlinirea a 25 de ani de la a doua apariţie a revistei Lumina; primul deceniu (din cele şapte) al existenţei Catedrei de Română din Seghedin; 70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Jula; evocarea personalităţilor lui Teodor Oltean şi a lui Petru Silaghi.

Pe site-ul Institutului de Cercetări (www.romanintezet.hu) apar în formă digitizată toate cele trei publicaţii, alături de numerele din anii trecuţi şi de alte cărţi şi volume editate de ICRU.

Maria Berényi şi-a prezentat şi ultimul său volum, cu titlul „Familii şi personalităţi macedoromâne din Pesta (secolele XVIII–XIX)”, la care a lucrat de ani de zile şi cuprinde studii despre familiile Grabovsky, Mocioni, Nako, Sina, Dumba şi personalităţi ca de ex. Zaharia Carcalechi sau Emanuil Gojdu. (Despre acest volum vom reveni cu amănunte într-un număr viitor.)

Va mai fi un singur simpozion, după care urmează altceva

Maria Berényi a spus în încheierea simpozionului, că Institutul de Cercetări se află în prag de schimbări. După încetarea apariţiei publicaţiilor, şi simpozionul doar o singură dată se va mai organiza. „Institutul trebuie să se adapteze vremurilor noi”, a spus doamna Berényi, care a anunţat de pe acum că s-a stabilit data următorului şi, totodată, ultimului simpozion, cel cu numărul XXX, care va avea loc anul viitor, în zilele de 28–29 aprilie, la Budapesta, şi va fi dedicat comemorării a 150 de ani de la moartea lui Emanuil Gojdu.

În locul publicaţiilor de până acum, ICRU plănuieşte editarea unui Anuar, care să cuprindă scrieri pe teme de istorie, limbă, cultură, etnografie, etc. Iar locul simpozionul va fi preluat, conform planurilor, de forumuri şi workshopuri prin care să fie mai activi şi alţi membri ai comunităţii.

Înainte de încheierea simpozionului, au avut loc nişte discuţii foarte interesante, pe marginea cărora vom reveni în numărul următor.

În final, atmosfera a devenit una de sărbătoare, pentru că la simpozion a devenit deja o tradiţie să fie felicitate persoanele care au împlinit recent o vârstă rotundă. Sărbătoritele anului 2019 au fost Emilia Martin şi Maria Berényi.

A consemnat: Eva Șimon,redactor-șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

  Interviu cu Maria Berenyi

 Interlocutor dr. Maria Berényi, director, Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria

Reporter: Ștefan Crâsta, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Ceva tot rămâne din noi prin jocuri…

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 august 2019, 11:56

În localitatea Cenadul Unguresc din județul Ciongrad s-a organizat pentru a doua oară o tabără de dans popular românesc sub îndrumarea coregrafului și instructorului  Gheorghe Gros din Chitighaz. Organizator a fost Autoguvernarea Română din localitate. Tabăra s-a încheiat sămbăta trecută cu un spectacol dat de către cei 19 tineri participanți la această acțiune, care au arătat publicului dansurile însuşite în cele șapte zile de tabără: coregrafii românești din localitate, dar și din țara mamă. La eveniment au fost invitați  părinții copiilor, dar și  cenădenii iubitori de dansuri populare.

În reportaj îi puteți asculta pe elevul Lole Brandon, cenădanii Vasile Mărienuț și Ana Popa, instructorul și coregraful Gheorghe Gros și Vasile Rotar, președintele  Autoguvernării de Naționalitate Română din Cenadul Unguresc.

Reporter: Petru Câmpian, redactor MTVA, Emisiunile în limba română.

La revedere, şcoală dragă! Festivitatea de bun rămas a 53 de absolvenți ai Liceului „N. Bălcescu” din Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 18 mai 2019, 01:22

După anii de liceu, petrecuţi cu bune şi rele în băncile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula, elevii claselor a XII-a, promoţia 2015/2019, şi-au luat rămas bun sâmbătă, 4 mai, nu doar de la colegi şi profesori, ci şi de la copilărie, păşind pe drumul maturităţii. Astfel, cei 53 de absolvenţi ai celor două clase terminale, însoţiţi de diriginţii lor, profesorii Mariana Oros Martin şi Florica Santău, încărcaţi de emoţii, dar şi de nostalgii, au participat la festivitatea de încheiere a anilor de liceu, organizată în instituţia de învăţământ din Jula. Fiecare sfârşit de an şcolar reprezintă ceva deosebit în viaţa de elev, dar această festivitate este unică pentru absolvenţii claselor a XII-a, care îşi finalizează cursurile liceale, încep un nou drum şi tocmai de aceea acest eveniment e plin de emoţie, încredere şi speranţă, că drumul pe care îl vor începe acum va fi unul deosebit şi plin de reuşite. Pentru ei, clopoţelul a sunat pentru ultima dată…

Înainte de deschiderea serbării, absolvenţii au depus coroane de flori la bustul lui Nicolae Bălcescu, aflat în faţa instituţiei de învăţământ, după care plini de încredere pentru un viitor strălucitor, tinerii au păşit pe scena frumos amenajată, pentru a primi florile şi traista tradiţională de absolvire, înmânată de colegii lor de clasa a XI-a. Directorul liceului, dr. Maria Gurzău Czeglédi, a deschis festivitatea, subliniind solemnitatea momentului şi importanţa sa, după care le-a urat absolvenţilor un drum neted, fără obstacole, i-a asigurat că pe acest drum nu vor fi niciodată singuri şi că pot reveni oricând în acest loc, unde s-au format spiritual, intelectual, moral. De asemenea, le-a urat succes la examenele de bacalaureat, dar şi la examenele vieţii şi cât mai multe dorinţe materializate prin putere, credinţă, speranţă şi perseverenţă. În continuare a urmat un montaj liric, în care prin muzică şi versuri elevii şi-au exprimat recunoştinţa faţă de părinţi şi cadre didactice. Ziua de sâmbătă, 4 mai, a fost generoasă în cuvinte frumoase şi îndrumări înţelepte, adresate tinerilor eminenţi de către directorul instituţiei, doamna Czeglédi, care împreună cu adjuncta sa, Andreea Cefan Szántó, a înmânat premii unui număr mare de elevi performanţi. Toţi cei care au înregistrat succese în cele mai diverse domenii de activitate au fost decernaţi cu diplome, plachete şi premii. Pentru rezultatele exemplare la învăţătură, sârguinţă, conduită şi pentru depunerea eforturilor de promovare a limbii şi culturii române au fost premiaţi următorii elevi:

− Placheta „Bălcescu” (cel mai vechi premiu al liceului, înfiinţat în anul 1984 de Lucia Borza) a fost încredinţată elevelor cu rezultate deosebite la studii, dar şi în transmiterea valorilor culturale româneşti: Lidia Miron şi Vanessa Iurasoc;

− Premiul din partea corpului didactic al liceului, bazat pe Fundaţa „Pro discipulis − Pentru elevii noştri”, a fost înmânat pentru trei absolvente: Rebeca Bonczos, Dzsenifer Ruja şi Sorana Hajnal Putin;

− Distincţia profesoarei Iuliana Jurău Rad acordată pentru elevii cu o conduită exemplară, distincţie care anul acesta a ajuns la 25 de ani de la înfiinţare, a fost înmânată de către fondatorul acesteia tinerilor: Ana Martin şi Daniel Pelyva;

− Distincţia profesoarei Ana Crişan, pentru cei mai buni matematicieni au primit-o: Szabolcs Soltész şi Matei Pavlákovics;

− Premiul special din partea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria i-a fost oferit tinerei: Lavinia Bogdan;

– Premiu special şi o bursă de încurajare i-a fost oferită din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria unui tânăr, care îşi va continua studiile la Facultatea Teologică Ortodoxă: Vasile Martin;

– Premiul special din partea Autoguvernării Judeţului Bichiş i-a fost acordat elevei: Dora Goron;

– Autoguvernarea Românească din Jula a oferit anul acesta 6 premii membrilor formaţiei de dansuri a liceului: Dora Goron, Gheorghe Gurzău, Ioan Nemes, David Netea, Panna Ruja şi Hajnal Putin.

Și iată, aşa s-a scris o altă pagină în cartea de istorie a şcolii: o nouă generaţie (de 53 de absolvenţi), tineri cu vise înalte, şi-a luat rămas bun, de la frumoşii ani de liceu petrecuţi la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula. Le urăm tuturor tinerilor multe succese la examenele de bacalaureat!

A consemnat:Anca Becan, redactor, Foaia românească

Foto: Foaia românească

Reporter: Ștefan Crâsta, redactor, MTVA, Emisiunile în limba română

Concursul „Vocea de aur”, ediţia a 5-a, Bătania

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 aprilie 2019, 12:55

„Muzica este pentru suflet la fel cum exerciţiul fizic e pentru trup”, l-a citat pe Platon moderatoarea celei de-a cincea ediţii a concursului de interpretare vocală „Vocea de aur”, organizat vinerea trecută, 29 martie, la Şcoala Generală „Lucian Magdu” din Bătania. Profesoara Anca Stan a convins publicul încă de la începutul manifestării că vom avea parte de un program plăcut şi interesant: „Muzica are diverse funcţii, dar cred că cea mai importantă e puterea de-a lecui suflete. Muzica e pansament pentru suflet. În consecinţă, pentru ziua de azi ne-am propus să vă administrăm un tratament cu acest miraculos medicament: muzica!”

A cincea ediţie a concursului „Vocea de aur” a început cu un moment de reculegere în amintirea preşedintelui AŢRU, Tiberiu Juhász, decedat cu o săptămână în urmă. Înainte de a da startul concursului, au fost salutaţi oaspeţii oficiali, profesorii şi copiii sosiţi de la aproape toate şcolile în care se învaţă româneşte. O noutate a acestei ediţii a fost că pentru prima dată au participat şi elevi de liceu, astfel concursul de acum a cuprins elevi din clasele 1–12. Juriul concursului a fost alcătuit din: Lucia Aioanei, preşedintele juriului, artist liric (soprană) la Filarmonica de Stat Arad, Csilla Szabó, artist liric (altistă) la Filarmonica de Stat Arad şi Cristina Miculescu, artist instrumentist (violonistă) la Filarmonica de Stat Arad.

Cei 30 de copii şi tineri, care s-au înscris la concurs au sosit din localităţile: Jula, Bătania, Chitighaz, Aletea, Micherechi, Leucuşhaz, Săcal şi Pocei. Toţi, dar absolut toţi, au dat dovadă de o pregătire foarte serioasă şi de curajul lăudabil de a cânta în faţa publicului şi a juriului. Micii melomani au cântat cu toţii în limba română, melodii din diferite domenii: muzică populară, uşoară, religioasă, printre care am auzit şi melodii foarte cunoscute, ca de exemplu, „Trandafir de la Moldova”, „Samba florilor”, „Rău mă dor, ochii, mă dor”, „Drumurile noastre”, „Cine m-a făcut om mare”. Este de remarcat că cei trei elevi, care au sosit de la şcoala generală din Micherechi s-au pregătit cu cântece din repertoriul popular românesc tradițional, din satul lor natal şi din Cenadul Unguresc. De asemenea trebuie lăudată iniţiativa acelor copii, care interpretând muzică populară românească s-au gândit să-şi asorteze şi haina, purtând frumoase ii sau costume populare.

În timpul deliberării juriului, corul de fete al şcolii din Bătania, condus de profesoara de muzică Andreea Szenes, a oferit spectatorilor câteva piese muzicale, iar elevii Lior Cazac (clasa a 7-a) și Sebastian Stan (clasa a 3-a), au prezentat o mică scenetă artistică, cu titlul „Pomul care face ciori”, de Octav Pancu-Iași. În încheierea programului-cadou, oferit de către elevii şcolii-gazde, elevul Roland Ristin a interpretat la pian „Dansuri românești” de Bartók Béla.

La fel ca la toate concursurile dedicate şcolarilor, toţi concurenţii au fost răsplătiţi cu premii din partea organizatorilor, precum diplome, medalii şi cadouri, după meritele fiecăruia. Pe lângă aprecierile juriului, copiilor le-au fost acordate daruri şi premii speciale din partea oaspeţilor oficiali, care şi-au exprimat bucuria pentru acest gen de iniţiative, promovate cu consecvenţă de şcoala din Bătania. Rezultatele concursului le găsiţi în pagina a 12-a.

Sponsorii ediţiei actuale au fost: Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul de la Budapesta, Fondul „Bethlen Gábor” din cadrul Cancelariei Primului Ministru, Secretariatul pentru Culte şi Naţionalităţi de la Budapesta, Autoguvernarea de Naţionalitate Română din Bătania, Fundația „Lucian Magdu” din Bătania, Asociaţia Familia, Şanse Egale şi Voluntariat din Judeţul Bichiş, Școala Generală și Grădinița Română „Lucian Magdu” din Bătania.

Rezultate şi premii:

Clasele 1–2:

1. Vivianne Horváth, Bătania
2. Reka Rákóczi, Chitighaz
3. Ana Poiendan, Micherechi

Clasele 3–4:

1. Greta Farkas, Leucuşhaz
2. Regina Megyeri, Bătania
3. Teofana Stoica, Jula

Clasele 5–6:

1. Zita Stan, Chitighaz
2. Alexandra Mester, Bătania
3. Fanni Balog, Săcal

Clasele 7–8:

1. Reka Misik, Bătania
2. Shalomea Sutak, Pocei
3. Loredana Bali, Aletea

Clasele 9–12:

1. Antonia Jivan, Jula
2. Victoria Szabó, Jula
3. Dora Misik, Jula

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească, Arhid. Emanuel Văduva

Interlocutori:

Grigore Poiendan, profesor de muzică, Micherechi

Gheorghe Pătcaș, profesor de muzică, Jula

Antonia Jivan, elevă în clasa a XI-a, Liceul „Nicolae Bălcescu”, Jula

Lucia Aioanei, soprană, Filarmonica de Stat Arad – președintele juriului

Andrea Szenes, profesor de muzică, Bătania

 Reporter: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA, Emisiunile în limba română

„Ianuarie românesc la Jula”, un eveniment cultural de suflet

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 februarie 2019, 08:24 / actualizat: 10 februarie 2019, 9:39

Consulatul General al României la Jula, în colaborare cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria și Universitatea din Oradea, a organizat în seara zilei de miercuri, 30 ianuarie, manifestarea culturală ce poartă titlul cuprinzător „Ianuarie românesc la Jula”, eveniment ajuns anul acesta la a treia ediţie.

„V-am invitat la o seară frumoasă, într-o companie  românească. Am gândit încă de mai mulţi ani să organizăm o sărbătoare, care să înglobeze, să cuprindă la un loc mai multe repere românești, care se petrec în această lună ianuarie”, a spus în deschiderea programului consulul general Florin Vasiloni. „Ne referim la Ziua Culturii Naţionale, care coincide cu ziua nașterii poetului nostru naţional Mihai Eminescu, 15 ianuarie, de asemenea, Mica Unire, cum se numește în limbaj popular Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie. Deoarece ne aflăm la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria trebuie să marcăm, așa cum se cuvine, și faptul că în aceste zile se împlinesc 68 de ani de la prima apariţie a revistei Foaia românească. Nu în ultimul rând, doresc să aduc la cunoștinţa Dvs., că ne aflăm în momente foarte importante pentru România, în această perioadă când ţara noastră deţine președinţia Consiliului Uniunii Europene. Toate acestea au fost motivele pentru care am hotărât să organizăm o sărbătoare românească, pentru comunitatea istorică românească din Ungaria, cu ajutorul prietenilor dragi din România.

”Aflându-ne la început de an, manifestarea a început cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostit de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, căruia i s-a alăturat tot publicul, pentru ca perioada următoare să fie pașnică și prosperă. Din partea delegaţiei Universităţii din Oradea, Ioan Horga, decanul Facultăţii de Istorie a rostit un cuvânt de salut pentru comunitatea românească din Jula, trecând apoi în revistă etapele și importanţa rolului României în UE și a președinţiei Consiliului UE pe care România a preluat-o de la 1 ianuarie 2019. „Eu sunt de fiecare dată foarte emoţionat și greu îmi găsesc cuvintele atunci când vin în comunitatea românilor din Ungaria, pentru că întâlnesc aici atât de multe elemente de suflet și de bogăţie spirituală, încât, atunci când mă duc acasă, sunt mult mai bogat, mult mai senin. Eu sper că, la rândul nostru, contribuţia noastră, a Universităţii din Oradea, la această manifestare să aducă multă bogăţie în sufletele Dvs”, a menţionat decanul Ioan Horga.

Programul propriu-zis, care a fost moderat de jurnalista Eva Șimon, a început cu o scurtă prelegere a Gabrielei Elekes din Budapesta, care a redat câteva aspecte din lucrarea sa de doctorat, „Receptarea operei lui Mihai Eminescu în spaţiul cultural de limbă maghiară”, arătând prin exemple cât de apreciată a fost și este și azi opera eminesciană pentru publicul de limbă maghiară. Eleva Reca Hanyecz a citit apoi poezia „Atât de fragedă” în traducere ungurească, iar Gabriela Elekes, în limba română. Momentul aniversar de 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, în 24 ianuarie 1859, a fost evocat de către Mihaela Baicu, profesor detașat de la școala generală din Micherechi, care a vorbit despre circumstanţele unirii celor două principate, Moldova și Țara Românească, într-un stat comun, această unire de acum 160 de ani fiind actul politic fundamental prin care s-au pus bazele constituirii statului naţional român. Scena imaginară a sediului Uniunii Culturale a fost ocupată apoi de elevii Teatrului Român de Amatori de la Liceul „N. Bălcescu” din Jula, care au prezentat,în premieră pentru publicul larg, piesa „Chiriţa în balon”, adaptare după Vasile Alexandri, în regia Norei Chiriac. Din distribuţie au făcut parte: Reca Hanyecz, Antonia Jivan, Victoria Szabó, Delia Krausz, Carmen Toma, Tiberiu Şimon,Tamás Tisza şi Vlad Fărcaş. Pregătirea elevilor a fost ajutată de profesoara VeraGurzău Cser. Spectacolul tinerilor noștri a descreţit frunţile tuturor,  prezentând cu profesionalism o piesă veselă, care a fost nu doar spre bucuria publicului, dar și spre satisfacţia actorilor.

În continuarea programului, Eva Șimon, redactor-șef al revistei „Foaia românească”, a lansat noua ediţie a „Calendarului românesc 2019”, care cuprinde principalele activităţi culturale și spirituale ale comunităţii românești din Ungaria desfășurate în anul care a trecut, foarte bogat în astfel de manifestări, în ciuda numărului tot mai redus al comunităţii istorice românești.

Ultima parte a evenimentului a fost consacrat programului-surpriză al orădenilor. Din acest moment, moderarea a fost preluată de doamna Olivia Burtă, prorector al Universităţii din Oradea. A fost invitată în scenă – și o spunem fără nicio exagerare – cea mai frumoasă femeie din sală, îmbrăcată în „Rochia Centenar”(creaţie a designerului Rebeca Cotrău), purtată de domnișoara Dana Jurjuț, care a uimit publicul nu doar cu frumoasa rochie de mireasă din zona Bihor, pe brâu cu motive inspirate din Hora Unirii, dar și cu talentul său de cântăreaţă de muzică populară.

Frumuseţea feminină a stat și în centrul prezentăriide modă „CAPAbility”, creaţii ale designerului vestimentar Olimpia Urdea, profesor la Facultatea de Arte, care a ales pentru prezentare nu modele profesioniste, ci pe colegele sale și pe câteva studente de la Universitatea din Oradea. Creaţiile Olimpiei Urdea sunt niște cape (pelerine) speciale pentru doamne, decorate cu motive tradiţionale românești.

În ultima parte a programului s-a revenit la poezia lui Eminescu, prima dată printr-un mini-concert cu melodii puse pe versurile lui Eminescu, interpretate de un cor condus de doamna Carmen Vasile. Apoi, doamna Ligia Mirișan, directoarea Bibliotecii Judeţene „Gh. Șincai” din Oradea a prezentat o expoziţie de cărţi, aduse la Jula sub genericul „De la lume adunate și napoi la lume date”, care au fost oferite românilor din Ungaria. În încheiere, a fost invitat și publicul să interacţioneze și să-și prezinte emoţiile, experienţele legate de poezia lui Mihai Eminescu. Alături de cei menţionaţi mai sus, manifestarea a fost onorată și de prezenţa noului consul al României la Seghedin, Adrian Tudor, precum și de Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula, Margareta Tat, primarul comunei Micherechi, Amelia Palcu, directorul Liceului „MihaiVeliciu” din Chișineu-Criș. Serata culturală s-a  încheiat cu o recepţie oferită din partea Consulatului Generalal României la Jula.

Evenimentul a reușit din nou să-i adune la un loc pe românii din cele două părţi ale graniţei, din Ungaria și România, pentru a retrăi sentimente de identitate comună.

Reporter: Ștefan Crâsta, redactor, MTVA, Emisiunile în limba română

A consemnat: Eva Şimon, redactor-șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

Moment aniversar: prof. dr.Gheorghe Petrușan la 80 de ani

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 noiembrie 2018, 07:26 / actualizat: 12 noiembrie 2018, 8:34

În perioada 29–31 octombrie, Facultatea de Litere a Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a organizat Conferinţa Internaţională de Studii Românești, ediţia a 3-a. La eveniment au fost invitaţi să participe și profesori români din Ungaria: dr. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de limba și literatura română a Universităţii de Științe din Seghedin şi profesorul dr. Gheorghe Petruşan, fost șef de catedră.

De asemenea, în cadrul conferinţei plenare, profesorul Florin Ioan Cioban, lector la Universitatea ELTE din Budapesta, a susţinut prelegerea „Anul 1918 în istoria catedrei de limba română de la Universitatea din Budapesta”.

Înainte de finalul conferinţei a avut loc momentul aniversar „prof. dr. Gheorghe Petrușan la 80 de ani”, în cadrul căruia domnul Gh. Petrușan, fostul șef al Catedrei de română din Seghedin, a fost felicitat și distins pentru cariera sa de profesor și istoric român din Ungaria. Un interviu de Tiberiu Boca. 

A consemnat: Tiberiu Boca, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Foto: dr. Mihaela Bucin

Artistul Ştefan Oroian, distins cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” 2018

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 octombrie 2018, 09:24

Sâmbătă, 13 octombrie 2018, în somptuoasa sală a Cinematografului Urania din Budapesta au fost decernate premiile Pro Cultura Minoritatum Hungariae 2018. Secretarul de stat pentru culte și relația cu naționalitățile, Soltész Miklós, a subliniat că în Ungaria naționalitățile sunt considerate un tezaur care îmbogățește întreaga națiune maghiară, țara în întregimea ei și întregul Bazin Carpatic. A precizat că premiul acordat reprezentanților naționalităților este foarte important nu numai pentru premianți, ci și pentru fiecare comunitate în parte, fiind un prilej de mândrie și pentru acestea.

Fototext: Doamna subsecretar de stat Langerné Victor Katalin de la Ministerul Resurselor Umane, domnul secretar de stat Soltész Miklós de la Oficiul Primului Ministru şi distinsul românilor, domnul Ştefan Oroian.

Au fost premiați reprezentanți propuși de comunitățile celor 13 naționalități recunoscute în Ungaria. Din partea comunității românești istorice din Ungaria a primit premiul Pro Cultura Minoritatum Hungariae 2018 domnul Ștefan Oroian, fiind astfel recunoscut ca cel mai renumit artist plastic de etnie română din Ungaria, dar și pentru activitatea sa de păstrare și promovare a culturii naționalității din care provine.

Ceremonia de decernare a premiilor a fost însuflețită de spectacolul oferit de grupul grecesc Palio Buzuki, grupul croat Kolo și de Grupul de Naționalitate al Slavilor Sudici din Tököl.

A consemnat: Gabriela Elekes, corespondent MTVA, emisiunile în limba română 

Foto: Bajtai László

Tabără de iconografie în Curțile Gojdu din Budapesta

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 iulie 2018, 14:18 / actualizat: 12 iulie 2018, 10:16

Cu binecuvântarea PS Episcop Siluan, în săptămâna 18-24 iunie, la Budapesta a avut loc cea de a şaptea ediţie  a taberei de iconografie pe sticlă pentru copii și tineret.

Tabăra a fost iniţiată şi organizată din anul 2012 de preşedinta Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta şi susţinută financiar de Autoguvernarea românească din cartierul XI din capitala Ungariei. Ca şi ediţiile precedente, tabăra s-a desfăşurat în clădirea care a aparţinut Fundaţiei Gojdu şi în care funcţionează Capela Ortodoxă Română şi Aşezământul Monahal Sfântul Ioan Botezătorul.

Sub îndrumarea părintelui paroh de la Jaca, Cosmin Florentin Pop, 11 copii, cu vârsta cuprinsă între 7 şi 15 ani, au încercat să pătrundă în tainele picturii pe sticlă, cu inocenţa şi cu talentul cu care fiecare este înzestrat.

Tabăra este de fiecare dată şi un prilej de a lega prietenii şi de a-i convinge pe copii că prin răbdare şi perseverenţă pot face lucruri frumoase care le aduc bucurie lor şi celor din jur.

Încercând să picteze scene biblice şi sfinţi, copiii au aflat lucruri din viaţa sfinţilor şi despre simbolismul culorilor folosite în iconografia pe sticlă.

Rolul acestor tabere nu este neapărat de a face din copii viitori iconari, ci de a-i aduce în preajma bisericii, a tradiţiei şi culturii româneşti, de a-i rupe pentru un timp de viaţa virtuală a calculatorului şi a internetului. De la an la an această tabără de creaţie a devenit tot mai populară şi aşteptată în comunitatea budapestană.

Este o satisfacţie şi pentru organizatori să descopere că s-a creat un grup de copii interesat de acest gen de petrecere a vacanţei, care renunţă pentru un timp la tentaţiile lumii virtuale din zilele noastre. Și ediţia din acest an s-a bucurat de purtarea de grijă părintească şi de ospitalitatea slujitorilor de la Aşezământul Monahal Sfântul Ioan Botezătorul.

Vernisajul expozitiei cu lucrările pictate de copii a avut loc după Sfânta Liturghie din duminica Nașterii Sf. Ioan Botezătorul, ocrotitorul Capelei, la care a slujit alături de preoții gazdă și părintele Cosmin Florentin Pop.

În cuvântul său a mulțumit slujitorilor Așezământului Monahal pentru sprijinul acordat zi de zi pe parcursul taberei, dnei Gabriela Elekes pentru toată activitatea și implicarea sa, care au facut posibilă organizarea și în acest an, nu în ultimul rând părinților care și-au încredințat copiii. A precizat că este foarte plăcut ca îndrumător să observi evoluția copiilor în timp. Doi dintre aceștia fiind prezenți la toate edițiile, iar unii care erau nou născuți la prima ediție, astăzi deja sunt participanți la tabără. A dat exemplu pe Mălina Munteanu de 15 ani, care în acest an a venit cu gândul să ajute și să îndrume pe fratele și pe verișoarele ei să picteze, fiind astfel de mare ajutor  și organizatorilor. Părintele a mai adăugat că pictura pe sticlă se deosebește de cea pe lemn sau pe hârtie, prima necesitând mai mult timp. Pictura pe sticlă îi învață pe copii să fie mai ordonați, mai atenți și totodată le dă satisfacția că într-un timp scurt pot să realizeze un lucru frumos.

Evenimentul s-a încheiat printr-o agapă frățească, cu mâncăruri de post oferite de membrele Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta.

Intelocutori: părintele paroh de Jaca, Cosmin Pop și Mălina Munteanu, elevă în clasa a X-a.

A consemnat: Gabriela Enea Elekeș, colaborator MTVA, Emisiunile în limba română

Foto: Gabriela Enea Elekeș

Ziua Olteniei – N-auzirăți de-un oltean?

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 martie 2018, 09:45 / actualizat: 24 martie 2018, 17:56

Președintele României Klaus Iohannis a promulgat la 13 aprilie 2017 Legea privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei. Proiectul a fost inițiat de 27 de deputați și senatori de la PSD, PNL, minorități, UDMR și parlamentari neafiliați.

La Craiova, întreaga săptămână a fost animată de evenimente culturale organizate de instituțiile culturale care au dorit să evidențieze valorile oltenești intrate în patrimoniul cultural național și universal.

Ziua de 21 martie 1821 este semnificativă pentru istoria românilor: este ziua când Tudor Vladimirescu, după elaborarea celui mai important document programatic al Revoluției de la 1821, Cererile norodului românesc, intră în  București. În zilele de 16 și 20 martie ale aceluiași an se adresează prin două proclamații locuitorilor Capitalei. Pe 21 martie, Tudor Vladimirescu intră în București și coboară pe Podul Calicilor. Acesta este momentul care va consfinți rolul lui Tudor Vladimirescu și al pandurilor săi în formarea statului român modern.

Pentru a marca acest moment, Ansamblul folcloric ”Maria Tănase” a susținut pe scena Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova spectacolul N-auzirăți de-un oltean? (scenariul și regia: Gabriela Rusu-Păsărin, scenografia: Niculina Stoican). A fost un spectacol complex menit să evidențieze două componente esențiale: spiritul oltenesc și repere din istoria unității românilor. Membrii ansamblului s-au dovedit a fi adevărați artiști. Nu doar au interpretat sau dansat jocurile de altădată știute de bătrânii satului, dar au intrat în rolul scenei tematice și au produs emoția artistică atât de așteptată de publicul iubitor de folclor autentic.

Primul tablou a fost conceput ca o clacă, la care participă toate neamurile, argument pentru a ilustra specificitatea folclorului din toate cel 5 județe ale Olteniei: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți și Vâlcea. Ca la clacă, au fost nelipsiți copiii, bătrânele care le învață pe cele tinere rostul vieții (și mai ațipesc după miezul nopții), bătrânii care nu se lasă și intră în joc. Gazda clăcii a fost Niculina Stoican, reputată interpretă, om de televiziune (cu simțul intrării în rol) și managerul Ansamblului folcloric ”Maria Tănase”.

Al doilea tablou a marcat patru momente importante din istoria Olteniei, personaje istorice originare din această regiune sau din familii oltenești.

Mihai Viteazul este cel ce a înfăptuit prima unire a românilor. Scria George Coșbuc despre Craiova: ”Dacă nu ne-ar fi dat nimic alta decât pe Mihai Viteazul, ea tot ne-ar rămâne cuib sfânt dintru care ne-a ieșit viteazul cel cu șapte suflete”. Secvența cinematografică din filmul ”Mihai Viteazul” a adus un argument în plus: personajul istoric a fost interpretat de Amza Pellea, un alt oltean, iar regizorul filmului a fost Sergiu Nicolaescu, tot oltean. Doina lui Mihai Viteazul a fost interpretată de Liviu Dică.

Un al doilea moment al acestui tablou a creat emoția retrăirii unei istorii tragice: mazilirea lui Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianăchiță Văcărescu. Puțini sunt cei ce știu că la cumplita scenă a asistat chiar Doamna Marica, privind cu sufletul cernit cum pe rând sunt uciși sub ochii săi cei patru fii. Pe ea nu a întrebat-o nimeni dacă renunță la viața copiilor săi sau acceptă să-și schimbe credința. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a rămas în istorie drept exemplul de unire prin cultură și credință până la jertfa supremă. Balada lui Brâncoveanu a fost interpretată de Lavinia Bârsoghe, iar ”Hora de pomană” (specifică acestei regiuni) a fost cântată de Petrică Mîțu Stoian.

Tudor Vladimirescu a fost personajul principal al tabloului. Pentru ilustrarea personalității sale au participat membrii fanfarei Militare a Garnizoanei Craiova, elevii Colegiului Național Militar ”Tudor Vladimirescu”, membrii Ansamblului folcloric ”Maria Tănase” în haine de epocă și Petrică Mâțu-Stoian în rolul lui Tudor Vladimirescu. Un rol dificil dus cu demnitate și profesionalism până la final. Doina lui Tudor a fost interpretată cu emoție de Niculina Stoican și pentru că piesa face parte din repertoriul mamei ei, Angelica Stoican.

Născut la Caracal, deci oltean get-beget, Iancu Jianu este craiovean prin mama sa, originară de aici, iar el a copilărit şi s-a format în Craiova. De aceea cântecul dedicat lui aminteşte că e “pui de craiovean”.

Cântecul lui Iancu Jianu a fost interpretat de Marius Măgureanu.

Puțini știu că ”M-a făcut mama oltean” este cântecul creat în cinstea haiducului Iancu Jianu, în 1809 de către vestitul lăutar al Craiovei, Niţă Băloi, din Işalnița ca un gest de apreciere pentru vestitul haiduc, după ce a învins oastea lui Paşa Pazvant Oglu la Vidin.

Viaţa e un rotund al împlinirii. O viaţă începe În Lumea cea Mare şi devine fără de vârstă în Lumea cea fără de Dor. Și totuși, cei ce împlinesc rotundul destinului nostru sunt de-a pururi Dincolo de uitare. Iar împlinirea este chiar unirea. Și poate de aceea unirea are imaginea emoționantă a unei hore, cât rotundul format din dorințele noastre a fi împreună. Ctitorii acestui rotund al unirii s-au aşezat de-a pururi în panteonul valorilor umanității. Iar noi, la răstimpuri, poate neîngăduit de rar, îi amintim spre bucuria de-o clipă a unei sărbători. Unirea, un rotund al horei cât o licărire de-un veac.

Cel de-al treilea tablou al spectacolului a creat buna dispoziție prin spiritul hâtru al olteanului și prin cântecele de neuitat. Unde îl cunoști mai bine pe oltean? La MAT. Cârciumar (actor în adevăratul sens al termenului) a fost Constantin Enceanu. Iar simbolurile oltenești nu au lipsit; cobilița, prazul, zaibărul, pâinea în țăst și bucatele tradiționale. Iar glumele s-au ținut lanț, intrând în rol nu numai interpreții și dansatorii, ci și membrii orchestrei.

Finalul spectacolului a fost marcat de aplauze la scenă deschisă. Binemeritate momente după un spectacol, în care membrii Ansamblului folcloric ”Maria Tănase” au trăit intens fiecare clipă, oferind publicului un spectacol complex.

http://www.cvlpress.ro/23.03.2018/editorial-ziua-olteniei-in-asteptarea-primaverii-animati-de-un-suras/, accesat 23 03 2018

Spectacolul a fost transmis în direct la TVR Craiova, va fi difuzat la TVR3 în Săptămâna Luminată. Iar noi vom transmite spectacolul la MTVA, Radiodifuziunea ungară, emisiunile în limba română, sperăm, spre bucuria românilor din jurul României.

A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Cosmin Diaconu

Corul Pro Musica pune sub brad un compact disc cu colinde

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 decembrie 2017, 13:10 / actualizat: 19 decembrie 2017, 14:20

Recent în aula liceului românesc din Jula corul Pro Musica din Jula şi-a înregistrat cel de-al doilea compact disc, de această dată de colinde. A fost o muncă eroică depusă de membrii corului şi de dirijorul Adrian Bugyi, dar la finalul zilei s-au arătat şi roadele… cu asistenţa tehnică a colegului nostru Hegedus János am înregistrat 12 colinde. Preşedintele Fundaţiei Pro Musica, Ştefan Oroian, ne-a informat că proiectul a fost realizat cu ajutorul Autoguvernărilor Româneşti din Judeţele Csongrad şi Bichiş, a Autoguvernării de Naţionalitate Română din Jula, şi cu sprjinul Liceului românesc Nicolae Bălcescu, care a pus la dispoziţia coriştilor aula şcolii. Un interviu cu dirijorul Adrian Bugyi.

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator MTVA, Emisiunile în limba română

Tradiţia continuă – Festivalul cântecului popular „Elena Roizen” ediţia a X-a

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 iulie 2017, 13:21 / actualizat: 18 decembrie 2017, 17:53

Centrul Cultural „Elena Roizen” al oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa, a organizat cea de-a X-a ediţie a Festivalul cântecului popular „Elena Roizen”, dovedind astfel o continuitate de remarcat în promovarea marilor personalităţi ale Dobrogei, a acelora care au consacrat cântecele specifice zonei şi au identificat această zonă etnofolclorică pe harta folclorului muzical românesc.  Ediţia din acest an a avut deschidere internaţională prin participarea tinerilor interpreţi din Republica Moldova şi din Ucraina, purtători de tradiţie românească. Popov Violeta din Republica Moldova a obţinut menţiune. Trofeul festivalului a fost acordat Roxanei Astrid Croitoru din judeul Gorj. După obţinerea Premiului I la Festivalul Naţional al cântecului popular „Maria Lătăreţu” (2016) şi  a Trofeului Festivalului de folclor „Lică Militaru” (Drăgăneşti, Olt, 2017), Roxana Croitoru obţine cea mai înaltă distincţie şi la festivalul de la Ovidiu, confirmând astfel valoarea calităţilor sale interpretative, a ţinutei scenice, a grijei pentru purtarea cu demnitate a costumului gorjenesc, altul la fiecare nouă competiţie muzicală. Gala Festivalul cântecului popular „Elena Roizen” ediţia a X-a a fost transmisă la Radio România Constanţa şi va fi difuzată şi la Radiodifuziunea ungară, MTVA, emisiunile în limba română, Radio România Regional contribuind astfel la promovarea culturii tradiţionale româneşti peste hotare.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune