Muzeul ASTRA în aer liber din Dumbrava Sibiului va organiza la sfârşitul săptămânii, în perioada 24-26 iunie, a IX-a ediţie a evenimentului Ziua Universală a Iei, la care vor fi prezenţi şi 36 de meşteri şi creatori populari de piese de port popular.
Programul de anul acesta al evenimentului va fi desfăşurat pe sectorul textil din muzeul în aer liber, unde vor fi deschise porţile la opt case tradiţionale. Aici vor fi prezenţi 36 de meşteri şi creatori populari, care vor expune/ comercializa produsele lor.
De asemenea, în acelaşi cadru, vor fi organizate 12 ateliere interactive, susţinute de meşteri populari, restauratori, muzeografi.
Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, şi a fost iniţiată în anul 2013 de Comunitatea online La Blouse Roumaine.
Muzeul ASTRA organizează evenimentul „Mărțișorul. Ateliere creative”. Acesta va avea loc în perioada 26-28 februarie, între orele 10:00 – 17:00
Vizitatorii vor avea parte de:
25 de ateliere creative/ interactive & standuri special amenajate cu tematica mărțișorului,
ateliere de confecționat mărțișoare din lână vopsită natural, inspirate de natură, din materiale prietenoase cu mediul, mărțișoare cu semințe, mărțișoare cusute pe material textil, mărțișoare din piele pictată, mărțișoare din ceramică pictată.
De asemenea, vizitatorii vor putea să se implice și să-și facă mărțișoare după preferințe.
Ghidaje tematice dedicate lui Constantin Brâncuşi la Muzeul ASTRA!
Publicat de Andra Radu,
17 februarie 2022, 15:30 / actualizat: 17 februarie 2022, 18:14
Vizitatorii Muzeului ASTRA din Sibiu vor beneficia în weekendul următor, de ghidaje tematice, dedicate lui Constantin Brâncuşi.
„Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează în acest sfârşit de săptămână, 19-20 februarie (între orele 11:00-15:00), evenimentul „Weekendul Brâncuşi”. La împlinirea a 146 de ani de la naşterea Maestrului Constantin Brâncuşi, Muzeul ASTRA reliefează acest moment printr-o călătorie specială în lumea satului tradiţional din zona Olteniei de Nord, prezent aici cu monumente şi obiecte de patrimoniu.
În cele două zile dedicate sculptorului Constantin Brâncuşi, vor fi organizate ghidaje tematice în gospodăriile din Bălăneşti, Târgu-Cărbuneşti, Musculeşti-Petreşti, Croici-Mătăsari, Stolojani, crama viticolă din Bălăneşti, crama pomicolă din Polovragi şi povarna din Sârbeşti, monumente expuse în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului”, se arată în comunicatul Muzeului ASTRA.
Muzeografii vor oferi vizitatorilor informaţii despre arta, tradiţiile gorjene, dar şi despre viaţa şi opera sculptorului român.
De asemenea, meşterul Andrei Buda va pune în scenă un atelier de sculptură la Gospodăria din Târgu-Cărbuneşti, între orele 11:00-15:00, în care toţi cei interesaţi vor avea ocazia să realizeze sculpturi din lemn, în miniatură, inspirate din opera Maestrului Brâncuşi.
Muzeul ASTRA, catalogat cu trei stele Michelin în Ghidul aniversar „România 500 peisaje, destinaţii şi experienţe”!
Publicat de Andra Radu,
5 noiembrie 2021, 16:00 / actualizat: 5 noiembrie 2021, 18:18
Muzeul ASTRA a fost catalogat cu trei stele Michelin în Ghidul aniversar „România 500 peisaje, destinaţii şi experienţe”, alături de Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Ţăranului Român.
„Este o distincţie care ne onorează şi demonstrează iar că merită să fie făcute investiţii în sectorul cultural. Să fii de două ori consecutiv catalogat cu 3 stele Michelin înseamnă că eforturile autorităţilor locale, ale noastre şi ale vizitatorilor dau roade, iar Muzeul ASTRA este o instituţie care oferă programe şi acţiuni culturale de calitate.
Aveam nevoie de această recunoaştere, fiindcă poate acum, la nivel central, se va înţelege că instituţiile de cultură trebuie asumate mai bine şi mai eficient din punct de vedere financiar, iar alocările financiare nu sunt o cerinţă, ci o normalitate. Noi nu cerem, noi merităm! Cultura merită susţinută din toate punctele de vedere”, a declarat directorul general al Muzeului ASTRA, Ciprian Ştefan.
„Înfiinţat acum mai bine de un secol, Muzeul ASTRA cuprinde o adevărată comoară culturală a arhitecturii rurale româneşti. Peste 400 de case, anexe gospodăreşti şi instalaţii tehnice redau originalitatea satului şi păstrează spiritul autentic al ţăranului român. (…) Pe suprafaţa celor 96 de hectare, vizitatorii pot resimţi atmosfera idilică a satului românesc, iar prin intermediul atelierelor meşteşugăreşti, al târgurilor şi al festivalurilor organizate în cadrul muzeului se păstrează încă autenticitatea tradiţiilor populare”, menţionează autorii Ghidului aniversar Michelin.
Trupa Vama începe, de astăzi, 31 iulie, turneul naţional „Vama Neconvenţional”, în zece oraşe din România.
Formaţia va concerta în locuri mai puţin obişnuite, unde va crea un spaţiu care să găzduiască până la ora concertului diverse activităţi recreative, cu implicarea comunităţilor locale.
Spaţiile concertelor vor deveni locuri prietenoase unde fanii formaţiei şi nu numai ei vor putea să îşi petreacă timpul până la concert într-o atmosferă de vacanţă, pigmentată cu cafea de specialitate, mâncare gustoasă, cărţi, târguri diverse, open sound-check Vama, discuţii cu formaţia adresate celor care vor să înceapă o carieră în muzică sau expoziţii diverse.
Vama îşi propune astfel să creeze comunităţi de o zi în jurul muzicii.
„În ultima vreme oamenii vor să trăiască din plin şi să amestece experienţele. Şi e normal după atâtea restricţii să vrei să trăieşti totul. Să vrei să fii în toate locurile şi să experimentezi mai multe stări la un loc. Şi noi simţim nevoia asta. Şi atunci ne-am zis să încercăm mai mult decât un turneu cu zece concerte, să oferim oamenilor muzica noastră în spaţii frumoase unde se pot crea comunităţi de o zi.
Spaţii în care oamenii să se întâlnească, să se răcorească, să vorbească, să cumpere o carte, să bea o cafea bună sau să se tolănească la umbră şi să nu facă nimic până la concert. Ne e dor să cântâm, dar mai mult decât asta sau poate la fel de mult ne e dor să vedem oamenii împreună bucurându-se de o zi cu diverse activităţi şi să fim alături de ei. Aşa că muzica noastră a devenit un pretext pentru Vama Neconvenţional”, spune Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, citat în comunicat.
Concertele vor avea loc pe:
31 iulie la Castelul Corvinilor din Hunedoara;
1 august la Cetatea din Oradea,
6 august la Cetatea Medievală din Târgu-Mureş,
7 august – Cetatea Rupea,
14 august – Faber Comunity din Timişoara,
21 august – Muzeul Astra din Sibiu,
27 august – Senzoria (Zona de agrement Ciric) din Iaşi.
Ultimele trei locuri în care vor avea loc concerte vor fi comunicate ulterior de organizatorii turneului.
„România e o ţară frumoasă şi poate vă ajutăm să o vedeţi prin ochii noştri, ai membrilor trupei Vama şi prin acest turneu neconvenţional care se va desfăşura în locuri minunate din ţara noastră, în locuri inedite, dar şi în locuri încărcate de istorie”, afirmă Tudor Chirilă.
La Muzeul Astra, vizitatorii vor putea, până joi, să încondeieze 16 ouă de carton, de aproximativ un metru şi jumătate, sub îndrumarea muzeografilor care le vor explica însemnătatea folosirii culorilor naturale.
Activitatea „Oul uriaş” are loc în aer liber, între orele 10:00-16:00, în Pavilionul nou – zona Etno Tehno Parc.
„Muzeul ASTRA organizează în această săptămână o activitate inedită, destinată vizitatorilor de toate vârstele şi denumită sugestiv „Oul uriaş”. Aşa se face că participanţii vor avea ocazia să picteze planşe din carton, sub forma unor ouă uriaşe, care măsoară aproximativ 1,30 m.
Sub îndrumarea muzeografilor şi pedagogilor din Muzeul ASTRA, ouăle „gigant” vor fi pictate cu motive tradiţionale regăsite pe ouă încondeiate. În tot acest timp, muzeografii le vor oferi pictorilor de ocazie informaţii despre tehnica încondeierii ouălor, dar şi despre folosirea culorilor naturale în acest proces şi ce simbolizau desenele respective.
Ca să încurajăm vizitatorii să se implice în acest eveniment, am expus prin mai multe gospodării din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului nu mai puţin de 16 ouă uriaşe, pictate recent de copii care au participat la activităţile educaţionale din muzeu”, se arată în comunicatul muzeului.
Muzeul Astra din Pădurea Dumbrava Sibiului a pus la dispoziția vizitatorilor plimbări cu sania trasă de câini, la iniţiativa unuia dintre angajaţii muzeului, pasionat de concursurile cu atelaje trase de câini, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Cosmin Călinescu.
Aproximativ 50 de vizitatori ai Muzeului ASTRA, majoritatea copii, s-au bucurat, începând de sâmbătă, de plimbări cu sania trasă de câini, a precizat arheologul Dani Tentiş, cel care a adus sania trasă de câini în muzeu.
Muzeul Astra nu a fixat o taxă pentru plimbarea cu sania trasă de câini, însă fiecare vizitator a putut să facă o donaţie către cei care îngrijesc cei patru câini din rasa Husky siberian şi Malamut de Alaska.
Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare va reuni în acest sfârşit de săptămână tradiţii şi arte din ţară şi din străinătate.
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte la acest sfârşit de săptămână peste 200 de artiști din Ardeal, Banat, Muntenia și Ucraina.
La ediția de anul acesta participă reprezentanți din județele Argeș, Caraș-Severin și Covasna, printre care un cizmar, o familie de meșteri șelari din Covasna și un meșter opincar din Argeș.
Reprezentanții celor trei județe participante sunt împărțiți în șapte secțiuni tematice: arte religioase, literatură populară, arte muzicale și coregrafice, arte plastice tradiționale, mecanice și artă culinară.
Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare se desfăşoară în perioada 14-16 august.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.