Expoziția foto-documentară și conferință cu tema „GÖBEKLİTEPE- primul sanctuar al lumii” la Constanţa

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 octombrie 2019, 09:48

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța găzduieşte miercuri, 9 octombrie 2019, începând cu ora 14:00, expoziția foto-documentară și conferință cu tema „GÖBEKLİTEPE- primul sanctuar al lumii”. Conferința va fi susținută de conf.univ.dr. Silvana Rachieru de la Centrul de Studii Turce, Universitatea din București. Evenimentul este organizat şi coordonat de Seher KORUCU, directorul Institutului Cultural Turc Yunus Emre din Constanța/Yunus Emre Enstitüsü.

Göbekli Tepe  este un sanctuar Neolitic ridicat pe o creastă de munte din sud-estul Anatoliei, aflat la circa 15 km, nord-est, de orașul Șanlıurfa. Acesta este cea mai veche structură religioasă cunoscută realizată vreodată de om. Cel mai probabil, sanctuarul a fost construit de către vânători-culegători în cursul mileniului al X-lea î.Hr. Nu doar că a fost ridicat înainte ca omul săînveţeolăritul sau să cunoască scrisul sau roata, dar a fost construit înainte de practicarea agriculturii sau creşterea animalelor. Împreună cu Nevalı Çori, acest sit a revoluționat statutul Neoliticului Euroasiatic.
Stâlpii de susţinere, de aproximativ 5 – 7 metri înălţime, 3 metri lăţimeşi cu o greutate de circa 5 de tone, în formă de T, sunt dispuţi circular. Coloanele sunt decorate cu animale, în basorelief, lei, reptile, crocodili, vulpi, păsări, insecte şi păianjeni, care ne spun câte ceva despre animalele din acea perioadă şispaţiu geografic.

            Göbeklitepe este rezultatul celei mai importante descoperiri din istoria arheologiei. Göbeklitepe a fost identificat pentru prima dată în 1963 în timpul cercetărilor de teren făcute de către Prof. Dr. Halet Çambel și Prof. Dr. Robert John Braidwood, în cadrul unui proiect comun de cercetări preistorice în Anatolia de Sud-Est al Universităților Istanbul și Chicago. Șantierul arheologic de la Göbeklitepe a fost deschis trei decenii mai târziu, în 1995, de către prof.dr. Klaus Schmidt, sub administrarea directorului Muzeului de la Sanliurfa, Adnan Mısır și a directorului Institutului German de Arheologie de la Istanbul, Harald Hauptmann. Săpăturile au scos la iveală structuri monumentale, stâlpi de piatră sculptați și alte elemente extrem de importante care au modificat modul de percepție a istoriei.

După ani de cercetări arheologice detaliate, Göbeklitepe a oferit rezultate științifice solide care au permis reinterpretarea și reevaluarea revoluției neolitice și a condițiilor care au pregatit-o. La acest moment se consider că cea mai timpurie utilizare a locului datează de faza A a neoliticului pre-ceramic, 9600-7300 a.Chr., adică aproximativ cu 11600 de ani în urmă. Folosirea Göbeklitepe ca centru spiritual a continuat până în jur de 8000 a.Chr. când a fost abandonat și nereutilizat pentru alte scopuri. Toată această arhitectură monumental scoasă la suprafață de către cercetările arheologice a făcut din Göbeklitepe un loc unic și special. În acest context, s-a decis în registrarea sitului de la Göbeklitepe pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO încadrul celui de-al 42-lea Comitet al Patrimoniului Mondial din 2018.

            Göbeklitepe, primul sanctuar construit înainte de viața urbană, apare ca una dintre cele mai mari descoperiri arheologice din ultimii ani privitoare la comunitățile umane de vânători-culegători, care erau încă departe de momentul de sedentarizare și practicarea agriculturii.

Sanctuarul, pentru care nu a fost găsit încă un răspuns despre cum a fost construit acum 12000 de ani, este impresionant și prin faptul că a fost construit cu 6600 de ani înainte de Stonehenge și de piramidele egiptene.

Ghiulşen I. Ismail

Radio România Constanţa

Dublă lansare de carte la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 ianuarie 2019, 09:10 / actualizat: 23 ianuarie 2019, 10:12

Dublul eveniment editorial organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM)„Gavrilă Simion“ din Tulcea, aduce în atenţia cititorilor două volume extrem de interesante.

            Volumele lansate la Constanţa sunt „Raporturi între românii – turcii și tătarii din România. Dinspre sfârșitul secolului al VIII-lea până la începutul secolului al XXI-lea“, un volum bine documentat, scris de Lavinia-Dacia Gheorghe și regretatul său tată, profesorul Gheorghe Dumitrașcu, apărut la editura Imperium, Constanța şi „Dobrogea și Marea Unire la Centenar“ semnat tot de muzeograful Lavinia-Dacia Gheorghe, alături de buna ei prietenă, Ligia Dima – director al Bibliotecii Județene „Panait Cerna”, din Tulcea, sunt  un omagiu adus memoriei lui Gheorghe Dumitraşcu, reputat istoric din Constanța, profesor, cercetător ştiinţific şi om politic cu o activitate susținută în perioada 1990-2000. Anul acesta pe 17 ianuarie s-au împlinit doi ani, de la trecerea sa în nefiinţă.

Cartea „Raporturi între românii – turcii și tătarii din România. Dinspre sfârșitul secolului al VIII-lea până la începutul secolului al XXI-lea“, este dedicat comunităţii de tătări şi turci, cetăţeni români şi europeni ai României comune. “Este o carte scrisă de mine și de tata, începută în 1999, la București, ne-a ajutat și mama la început  până când a plecat și ea dintre noi, și apoi am continuat-o, am terminat-o în 2014, a apărut tâziu, a fost editată târziu și publicată și mai târziu, adică astăzi, 17 ianuarie 2019. Este un omagiu și o mulțumire pentru cei mai loiali etnici ai României. Niciodată nu este prea târziu să ne apreciem valorile, dar dacă facem acest lucru cât timp ele mai sunt în viață, este cu atât mai înalțător”, este de părere istoriograful Lavinia Dumitrașcu. În cele 446 de pagini ale cărţii sunt cuprinse articole, memorii, anchete şi chestionare, documente inedite şi / sau rare, recesâminte, statistici, contribuţii şi sugestii bibliografice.

Cel de-al doilea volum  lansat la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța se intitulează „Dobrogea și Marea Unire la Centenar“ și este coordonat tot de muzeograful Lavinia Dumitrașcu, alături de Ligia Dima – director al Bibliotecii Județene „Panait Cerna”, din Tulcea. Cartea este rezultatul unei sesiuni de comunicări științifice naționale, care a avut loc la sfârșitul  anului trecut, la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea.

Despre primul volum apărut cu sprijinul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, la Editura Imperium din Constanța au vorbit directorul MINAC, dr. Sorin Colesniuc, dr. Amet Aledin de la Departamentul pentru Relații Interetnice, prof. Serin Turkoglu de la Uniunea Democrată Turcă din România, generalul Nezir Gelaledin (este primul general turc al României şi a ocupat funcţii importante în Ministerul Afacerilor Interne,  la MapN sau în Ministerul Justiţiei), istoricul constănţean Stoica Lascu, scriitoarea Ghiuner Acmolla, iar al doilea volum a fost  prezentat de Ligia Dima, co-autor.

În loc de introducere, în deschiderea volumului „Raporturi între românii – turcii și tătarii din România. Dinspre sfârșitul secolului al VIII-lea până la începutul secolului al XXI-lea“, autorii motivează apariţia lucrării astfel:„Născuţi, crescuţi şi trăiţi, până spre sfârşitul nostru, în conglomeratul etnic dobrogean, în care românii, turcii şi tătarii au constituit esenţa demografică şi de comportament moral, suntem datori înainte de toate, părinţilor şi prietenilor noştri, turci şi tătari din toată Dobrogea şi de oriunde, dar, în primul rând celor de la Nisipari, Tulcea, Medgidia, Valu lui Traian, Valea Seacă şi Constanţa.”   Această carte prezintă identitatea turcilor şi tătarilor cu toate componentele ei culturale, precum tradiţiile, obiceiurile, cultura scrisă şi cea religioasă. Poveştile spuse de etnicii turci şi tătari, memoriile şi jurnalele acestora constituie o sursă vie a valorilor culturale ale celor două etnii. Interesante sunt toate capitolele care se referă la Musulmanii din România şi lumea întreagă, unde este prezentată problema crimeeană, despre constituirea uniunii după1989. Anul 1989 a însemnat pentru România şi pentru ţările din Europa Centrală şi de Est, anul marii schimbări, dar a fost de o însemnătate aparte şi pentru toate minorităţile naţionale din România. Instituţiile identitare turceşti şi tătăreşti, cât şi presa în limbile turcă şi tătară sunt abordate pe larg. Autorii au identificat şi personalităţile aparţinând celor două etnii şi au punctat contribuţiile lor în ceea ce priveşte punerea în valoare a etniilor din care fac parte. În ultimul capitol intitulat sugestiv „De aici plecăm”, capitol unde sunt însumate câteva bibliografii de provenienţe diverse şi din timpuri diverse, aşa cum precizează autorii la începutul capitolului. Iar la finalul lucrării cu titlul „Cuvânt de sfârşit şi început”, autorii mărturisesc că acest volum „...e mai mult un instrument de lucru decât o istorie a comunităţilor”.

Despre  istoricul Gheorghe Dumitrașcu

Prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrașcu s-a născut la 25 septembrie 1939, în satul Nisipari, comuna Castelu. Gheorghe Dumitrașcu a urmat școala primară în sat, între anii 1953-1956, cursurile Liceului teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia. Apoi, în perioada 1956-1961, Facultatea de istorie a Universității București. A fost cercetător științific la Institutul de istorie al Academiei, filiala Cluj, asistent și lector universitar la Institutul pedagogic din Constanța, profesor la Colegiul Mircea cel Bătrân,  muzeograf principal la Muzeul de istorie națională și arheologie Constanța. Doctorat în istorie în 1976, la Facultatea de istorie a Universității din București cu tema „Locul Partidului Țărănist Radical în istoria României, 1932-1938”(ziarul local Ziua de Constanţa din 25 sept.2017). A semnat peste 800 de articole de specialitate.  A fost unul din iniţiatorii învăţământului în limba turcă în judeţul Constanţa, imediat după 1989, şi introducerii unei secţii la nivel superior la Universitatea „Ovidius” din Constanţa; preşedinte şi vicepreşedinte al Grupului Parlamentar Român de Prietenie cu Parlamentul Turciei; participant activ la viaţa politică românească, iniţiator de legi. Istoricul Gheorghe Dumitraşcu afirma despre Dobrogea în cotidianul Adevărul din 2009, asfel: „În Dobrogea vorbim despre un model. Ce se întâmplă în Dobrogea nu se întâmplă nicăieri în ţară.”

Despre Lavinia Dumitraşcu

Lavinia Dumitraşcu este doctor în istorie, cu o bogată activitate la catedră, în prezentmuzeograf la Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa. Provine dintr-o familie de cadre didactice, mama învăţătoare, iar tatăl profesor. A moștenit pasiunea  de a scotoci în documentele de arhivă și de a dezgropa, din praful uitării, informații din trecutul Dobrogei, de la tatăl său, istoricul Gheorghe Dumitrașcu.  Și exact asta este menirea sa, ne spune muzeograful  Lavinia Dumitrașcu, specialistul de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie  din Constanța (MINAC), (interviu la Radio Constanţa din 16 martie 2018).

Despre satul din stepa dobrogeană-Nisipari(Caratai)

Un sat mic „din stepa dobrogeană” păstrează şi astăzi urmele multiculturalităţii ce face din Dobrogea un ţinut aparte. „Străzile principale urmează albia pârâului Caratai”, se arată în monografia „Nisipari – un sat din stepa dobrogeană” semnată de Jenica şi Bogdan Dumitrel Sava. Nisipariul are origini tătăreşti, este o veche aşezare în apropierea comunei Castelu din judeţul Constanţa. Tătarii sunt vechii locuitori ai acestiu sat. Acum mai bine de 150 de ani satul  număra peste 500 de familii de tătari unde existau şi 3 geamii. Din păcate în localitate a mai rămas doar o singură geamie construită în anul 1854. În trecut localitatea Caratai era renumită şi pentru cele 9 feluri de botka (pilaf) şi era cunoscută sub denumirea de „Dokiz botkali Karatai”(Caratai- satul cu cele 9 feluri de pilaf). O alta legendă în privinţa denumirii acestei localităţi datează din perioada emigrării tătarilor din Crimeea, tot atunci a venit în sat şi un tătar bătrân cu doi măgari negri la căruţă (Cara-negru, Tai-mânz) de unde şi denumirea de Karatai-Caratai.”

Ghiulşen Ismail-Iusuf

Radio România Constanţa

Panel literar româno-turc „Mihai Eminescu şi Yunus Emre” la Constanţa

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 februarie 2017, 15:19 / actualizat: 7 martie 2017, 10:13

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa a găzduit panelul „Yunus Emre și Mihai Eminescu”. Evenimentul a fost organizat de Yunus Emre Enstitüsü(Institutul Cultural Turc-Yunus Emre)din Constanța, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța şi Asociația Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea.

Despre Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu au conferenţiat profesori de la Universitatea Ovidius din Constanța, prelegeri despre viața, personalitatea și opera lui Yunus Emre-poetul iubirii au susţinut profesori de la Universitatea Erciyes din Kayseri, Turcia şi Universitatea Hacettepe din Ankara, Turcia.

Panelul literar româno-turc a facilitat cunoaşterea reciprocă a operelor literare naţionale şi dialogul între mediile de creaţie literară şi cercetare filologică din cele două ţări. Evenimentul s-a bucurat de un auditoriu numeros, reprezentanţi ai mediului universitar, filologi, iubitori ai literaturii celor două culturi române şi turce.

Mai jos redau fragmente din interesantele discursuri susţinute de specialişti.

Prof.univ.dr. Angelo Mitchievici a susţinut prelegerea intitulată „Condiția geniului: Imaginea lui Mihai Eminescu între literatură și artă.” „În cultura română, Mihai Eminescu instituie o astfel de limită a discursului, sau o dificultate a lui în proximitatea unei limite pe care a creeat-o identificarea simbolică a figurii eminesciene cu spiritul național într-un rezistent mit indentitar. Mihai Eminescu (1850-1889) este considerat drept „ultimul mare romantic european” sau un „romantic întârziat.”

Conf.Univ.Dr. Florentina Nicolae a abordat tema: „Fundamentele românești ale creației eminesciene”, unde a subliniat că, „Opera lui Mihai Eminescu nu poate fi înțeleasă fără o analiză prealabilă a surselor gândirii sale, generatoare a unui spirit universal, enciclopedic. Perspectiva istorică și filosofică a antichității și epocii medievale (veacuri paradisiace, cel puțin până la o anumită dată, după cum le-au descris îndeosebi Miron Costin și Dimitrie Cantemir) l-au impregnat pe Eminescu, om al timpului modern, cum îl numea Titu Maiorescu, posesor însă al unei nostalgii creatoare, cunoscător în adâncime și iubitor al istoriei vechi, în cel mai înalt grad, între poeții și scriitorii de limbă română.”

Prof.univ.dr. Mustafa Argunşah (Universitatea Erciyes din Kayseri, Turcia) a vorbit despre poetul „Yunus Emre şi limba turcă.” Redau un fragment din prelegere: „Yunus Emre a avut o contribuție deosebită în punerea bazei limbii turce și ca această limbă să fie folosită ca limbă scrisă. Yunus Emre care a trăit în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea și-a scris poeziile în limba vorbită de popor și a reușit să transforme limba vorbită într-o limbă literară. Prin urmare Yunus Emre este unul dintre cei mai activi întemeietori ai limbii turce vorbite și scrise de noi în ziua de azi.Yunus Emre nu este doar poetul național al oghuzilor ci al tuturor turcilor. Este cel care a scris sentimentele poporului său în limba poporului său. Mărinimia lui principală se află în limba pe care a folosit-o. În timp ce cei dinaintea sa și-au scris operele în limba persană și arabă, el a cucerit inimile cu limba oamenilor din ținutul în care s-a născut și a crescut și anume Anatolia. A fost poetul național al secolelor XIII și XIV și un poet internațional al secolului XXI. Acest fapt l-a reușit prin ideile sale împletite în jurul dragostei și prin turca sa pură și limpede care răsună asemenea unor râuri învolburate.”

Prof.univ.dr. Özkul Çobanoğlu (Universitatea Hacettepe din Ankara, Turcia) a susţinut tema „Dragostea față de oameni din lumea cugetării lui Yunus Emre.” Un fragment din discursul luiÇobanoğlu … „Yunus Emre ne transmite că esența dragostei față de oameni se află în Creator și ne declară într-un mod simplu că astfel, a-l iubi pe om înseamnă mai întâi de toate a-l iubi pe Dumnezeu.” Vino, dar, să ne-mpăcăm,

De ești străin, să ne cunoaștem,

Calul să-l încălecăm,

Zburând spre aștri, să renaștem. Slavă Domnului! „Să iubim, să fim iubiți, căci lumea n-o s-o moștenim.”(trad. Nedret şi Enver Mahmut)

Ghiulşen Ismail-Iusuf