Ascultă Radio România Regional Live

Muzeul Judeţean din Vaslui

Suceava: Spadă originală a lui Ştefan cel Mare expusă, în premieră, la Muzeul Bucovinei

Suceava: Spadă originală a lui Ştefan cel Mare expusă, în premieră, la Muzeul Bucovinei

Publicat de adinaiftime, 15 august 2017, 09:00

Una dintre spadele voievodului Ştefan cel Mare, identică cu cea expusă la Muzeul Topkapî din Istanbul, va putea fi văzută, pentru prima dată, într-o expoziţie ce va fi vernisată, luni, la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Emil Ursu.

El a precizat că vor fi expuse peste 250 de piese, documente şi obiecte religioase provenite de la muzee din ţară şi din Republica Moldova.

”Expoziţia ‘Ştefan cel Mare – din istorie în veşnicie’ se doreşte a fi cea mai importantă acţiune de acest fel, cel puţin după 1990. Este vorba, pe de o parte, de numărul mare de piese care participă la această expoziţie. Din România, o parte importantă a pieselor vor veni de la Muzeul Naţional de Istorie al României, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional al Literaturii Române, dar şi de la muzeele judeţene din Neamţ, Botoşani, Vaslui, Iaşi şi Bacău”, a afirmat Ursu.

Potrivit acestuia, majoritatea exponatelor sunt ”foarte valoroase”, exemplificând cu un steag liturgic de epocă Ştefan cel Mare, o serie de tetraevangheliare lucrate manual donate de voievod unor aşezăminte religioase, dar şi un fragment din racla originală a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, din lemn pictat, reprezentând o scenă din viaţa acestuia.

Emil Ursu a spus că ‘vedeta’ expoziţiei este o spadă a lui Ştefan cel Mare, ”sora geamănă” a celei din Turcia, adusă de la Muzeul Judeţean din Vaslui, unde a fost ţinută în depozit.

”Spada este practic sora geamănă a celei cunoscute de români de la Muzeul din Topkapî. Spada a fost descoperită la sfârşitul anilor ’70 într-o locuinţă din curtea domnească din Vaslui. (…) Ca atare, această spadă reprezintă o noutate absolută şi o surpriză foarte plăcută, deoarece din acest moment putem vorbi că în România există o spadă a marelui voievod, cunoscută şi datată cert”, a arătat Ursu. El a adăugat că această descoperire arheologică a fost făcută publică în 1980, fără a se prezenta o fotografie.

Ursu a subliniat că exponatele sunt originale, cu excepţia a două copii ce reprezintă o cădelniţă şi tetraevangheliarul de la Humor ale căror originale se află la Mănăstirea Putna.

Expoziţia de la Suceava a fost organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, iar Muzeul Bucovinei a finanţat asigurarea pieselor de la toate celelalte muzee participante cu excepţia celor din Capitală.

Emil Ursu a precizat că Muzeul Bucovinei a plătit prima de asigurare pentru aproximativ 150 dintre piesele expuse. Acestea au fost asigurate pentru aproximativ 90 de milioane de euro.

Evenimentul de la Suceava este dedicat împlinirii a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a marelui voievod, organizatorii considerând ”necesară readucerea în prim-plan atât a personalităţii lui Ştefan cel Mare, care constituie şi astăzi un model, cât şi a Sucevei medievale, la vremea respectivă principala reşedinţă domnească, centru politic, militar şi religios al Moldovei”.

Expoziţia va putea fi vizitată la Suceava până în februarie 2018, după care aceasta va fi itinerantă, urmând ca la 1 decembrie 2018 să fie prezentată la Alba Iulia.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc