Peste 20 de artişti naivi din ţară participă, în perioada 13 – 27 octombrie, la Festivalul Naţional de Artă Naivă de la Oradea, cu lucrări expuse la Muzeul Ţării Crişurilor, dar şi la alte evenimente culturale.
Festivalul Naţional de Artă Naivă de la Oradea, dedicat exclusiv artei naive contemporane româneşti, este cel mai aşteptat eveniment de acest gen din România, în acest an fiind organizat în al nouălea an.
Anul acesta, la secţiunea „debutantul anului” au fost invitaţi doi artişti promiţători, Lucia Conţan şi Cristina Baraga, iar pe simeze pot fi admirate lucrări de pictură pe pânză (acrilic şi ulei), grafică (acuarelă, cerneală, linogravură), pictură pe carton şi pe sticlă, precum şi tapiserie.
Vernisajul expoziției, pe 13 octombrie, va fi precedat în aceeași zi, de lansarea cărții Luciei Conțan, cu ilustrații de autor, care va avea loc la Liceul de Arte Oradea.
Conducerea Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea a anunţat finalizarea amenajării secţiei de artă românească, o nouă etapă în procesul de reînfiinţare a secţiilor muzeale în noul sediu din strada Armatei Române nr. 1/A, după reabilitarea clădirii fostei garnizoane.
Expoziţia de bază a secţiei de artă românească, pornind din 1918 trecând prin generaţiile Atelier 35, Opzecişti până în prezent, cuprinde 326 piese, din care 256 picturi, 36 sculpturi, 6 lucrări de grafică şi 28 lucrări de artă decorativă.
Acestea reprezintă doar în jur de 10% din colecţiile muzeului. În timp, o parte din expoziţie va fi înlocuită cu lucrări din depozit, pentru a oferi o varietate cât mai mare exponatelor. De altfel, ultima porţiune a galeriei este dedicată Generaţiei 80 Azi. Un loc aparte îl reprezintă pictorii şi sculptorii orădeni.
Noua amenajare a secţiei, modernă, nu mai este compartimentată pe săli, ci este o galerie continuă, cu pereţi dubli pentru a evita lumina naturală şi pereţi despărţitori mobili, care permit reconfigurarea spaţiilor.
Înainte, însă, toate exponatele au trecut printr-un proces de restaurare şi conservare preventivă. Designul expoziţiei actuale a trebuit să ţină cont de prevederi legale importante, precum nivelul de iluminare, de microwaţi pe lumen, de umiditate relativă, respectiv elemente de infrastructură speciale şi aparate care nu se văd (senzori de fum şi ploaie artificială etc).
Secţia de Artă a MTC, întinsă pe o suprafaţă de circa 1200 metri pătraţi la etajul doi, deţine un patrimoniu de 12.930 de piese muzeale. Pe lângă secţia de artă românească, aici se vor mai amenaja în cursul lunii ianuarie şi secţiile „Artă europeană”, „Arta 1900” şi Galeria de artă decorativă românească.
Clădirea Muzeului a fost reabilitată, prin fonduri europene, este finalizată în proporţie de 90%, urmând ca până în 31 mai 2022, lucrările să fie încheiate.
Etajul I găzduieşte secţiile de Istorie şi Ştiinţe Naturale, etajul II este dedicat Artei, iar etajul III va adăposti secţia de Etnografie.
Aproape o sută de picturi naive realizate de 20 de artişti din ţară vor fi expuse, timp de două săptămâni, în perioada 14 octombrie – 1 noiembrie, la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, în cadrul Festivalului Naţional de Artă Naivă, un eveniment dedicat exclusiv artei naive autohtone.
După şapte ediţii de mare succes la public, manifestarea se află anul acesta la a opta ediţie. Având în vedere contextul pandemic, doar o parte din artişti vor fi prezenţi fizic la vernisaj.
Toţi cei care apreciază combinaţia de frumuseţe şi veselie sunt aşteptaţi joi, 14 octombrie, la ora 17:30 la Muzeul Ţării Crişurilor, la vernisajul expoziţiei.
Tot în cadrul vernisajului va avea loc şi un moment muzical susţinut de Facultatea de Muzică a Universităţii Oradea, precum şi un spectacol de teatru ţărănesc (teatru nescris) cu participarea trupei din comuna bihoreană Roşia.
Peste 150 de meşteri populari din diferite zone geografice şi etnografice ale ţării vor participa, în perioada 16-18 iulie, la Târgul meşterilor populari din România, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor (MTC) din Oradea în parcul Bălcescu.
Sunt aşteptaţi meşteri populari din Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania şi Crişana, care vor prezenta publicului vizitator o diversitate impresionantă de obiecte – ceramică, obiecte de fier, lemn, papură şi împletituri din nuiele, piese textile, port popular tradiţional, podoabe, pictură naivă, icoane pe sticlă, ouă încondeiate şi multe altele.
Ca şi la celelalte ediţii, sunt invitaţi meşteri populari din Serbia, care vor aduce obiecte din lemn şi machete de instalaţii tehnice, precum şi din Republica Moldova, care vor veni cu podoabe ţărăneşti, jucării din lemn şi ceramică neagră.
De asemenea, vor fi prezentate creaţiile asociaţiilor unde activează copii cu dizabilităţi, precum Asociaţia „Down” Oradea sau Casa „Steaua Norocoasă”.
Târgul meşterilor populari din România va avea loc în două serii!
Publicat de Andra Radu,
10 iulie 2020, 15:00 / actualizat: 10 iulie 2020, 16:24
Tradiţionalul Târg al meşterilor populari din România se va desfăşura în acest an, din cauza pandemiei, în două serii consecutive, în perioadele 17-19 iulie şi 24-26 iulie, a anunţat organizatorul principal al evenimentului, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea.
Potrivit unui comunicat al instituţiei muzeale, târgul va avea loc în Parcul Nicolae Bălcescu de lângă Grădina Zoologică, cu respectarea regulilor şi măsurilor de distanţare socială.
În prima perioadă, la târg vor participa meşteri care vor expune ceramică, ouă încondeiate, podoabe, piese textile, port popular tradiţional, obiecte din sticlă, os, plante medicinale şi turtă dulce.
În perioada 24-26 iulie 2020 vor fi prezenţi meşteri care vor expune obiecte din lemn, piele, icoane şi pictură naivă, împletituri din papură şi nuiele, instrumente muzicale şi măşti.
Meşterii populari participanţi sunt din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării – Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crişana.
Vor fi invitate să-şi expună creaţiile spre vânzare asociaţiile unde activează copii cu dizabilităţi: Asociaţia „Down” Oradea, Centrul de Zi Iedera, DGASPC Bihor, Centrul nr. 3 şi Casa „Steaua Norocoasă” Oradea.
Spectacolele de muzică populară vor fi susţinute zilnic de membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Crişana”.
Muzeul Țării Crișurilor aduce, la Oradea, expoziția cu titlul „Que Viva Picasso!”, care prezintă peste 120 de litografii și heliogravuri, avându-l ca autor pe celebrul artist plastic spaniol Pablo Picasso.
Lucrările ce vor fi expuse fac parte din colecția particulară de artă a lui Thomas Emmerling.
Această expoziție a mai fost prezentată în mai multe țări din Europa (Austria, Polonia, Slovacia), dar și în câteva muzee din România: Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Muzeul de Artă din Timișoara, Palatul Cantacuzino din Bușteni, bucurându-se de un mare succes.
Vernisajul va avea loc astăzi, 14 februarie 2020, de la ora 17:00.
Expoziția este împărțită pe serii de litografii și gravuri: „L’espace et la flûte”, „Les menines et la vie”, „Las Meninas”, „Toros y Toreros”, „La mémoire d’homme” și „Picasso 1916-1961”.
Sursa foto: http://www.radiocluj.ro
În expoziție mai este prezentă o litografie cu titlul „Don Quijote”, care reia desenul lui Picasso realizat, în 1955, pentru revista „Les Lettres françaises”. Artistul a mai abordat acest subiect pentru realizarea unui afiș care a figurat în Expoziția hispano-americană de la Galeria „Henry Tronche” (Paris, 1951).
Muzeul Picasso din Barcelona deține două variațiuni litografice ale afișului expus la Paris, intitulate „Don Quijote și Sancho Panza”, realizate în același an, ambele dedicate lui Jaume Sabartés.
Expoziția conține şi două dintre cele mai cunoscute afișe realizate cu concursul Imprimeriei Mourlot din Paris. Amintim în acest sens afișul „Les Menines”, care fusese desenat integral de către Pablo Picasso, iar ulterior editat de către Galeria „Louise Leiris” cu ocazia expoziției pe care Picasso a avut-o la această galerie în perioada 22 mai-27 iunie 1959.
Afișul „Congrès National du mouvement de la Paix” a fost, de asemenea, desenat de către Pablo Picasso în luna decembrie 1961 și a fost publicat, în 1962, de Imprimeria Mourlot.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 29 martie 2020.
Expoziţia ”Ultimii dinozauri din Transilvania” se poate vizita de miercuri, 8 noiembrie, de la ora 10, timp de 10 zile, la sediul nou al Muzeului Ţării Crişurilor.
Cercetările paleontologice derulate de UBB Cluj au pus în evidență noi situri cu faună de vertebrate din Cretacicul Superior, atât în Bazinul Hațeg, cât și în Poiana Ruscă și în județele Alba, Cluj şi Sălaj.
Dinozaurii vieţuiau alături de o întreagă faună în care se remarcă alte reptile, precum şopârle, şerpi, pterozauri, crocodili, țestoase, peşti şi mamifere.
Expoziția cuprinde patru reconstituiri în mărime naturală ale reptilelor zburătoare şi dinozauri care populau Transilvania la sfârșitul Cretacicului, realizate de artista Ionela Pop.
Sunt expuse şi fosile unicat, cum ar fi ouă de dinozaur, resturi scheletice de broaşte ţestoase care au trăit în aceeaşi perioadă cu dinozaurii.
La ceas aniversar – artisul plastic julan Ștefan Oroian a împlinit 70 de ani
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
24 februarie 2017, 21:58 / actualizat: 7 martie 2017, 10:11
Ștefan Oroian, fără îndoială, este cel mai cunoscut și reprezentativ artist plastic care provine din micuța comunitate românească din Ungaria actuală. Unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai neoconstructivismului din Câmpia Ungară, Ștefan Oroian s-a născut pe data de 19 februarie 1947, la Bătania.
Ca artist s-a format în Ungaria, dar a devenit cunoscut atât în țara sa natală, cât și în România, de care se leagă prin originea sa. După o jumătate de veac de activitate artistică, tablourile și sculpturile sale s-au răspândit în întreaga lume, având expoziții colective și individuale de la Paris până la Jula. Trăiește și lucrează încă din tinerețe în orășelul bichișean. În anul 1991, la inițiativa sa, la Jula s-a înființat și Corul Pro Musica. Pedagogi, elevi, tineri, pensionari şi alţi români din oraş și-au unit atunci inimile, gândurile şi glasurile pentru a proslăvi prin cântec neamul românesc.
Cu doar câteva zile după ziua sa de naștere jurnalistul Ştefan Crâsta i-a pregătit o surpriză. A sunat prieteni și apropiați să povestească de ce îl apreciază.
Interlocutori: jurnalistul Ștefan Frătean, graficiana Adela Kiss, educatoarea Cornelia Taga, directorul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, Aurel Chiriac și sărbătoritul, artistul plastic Ștefan Oroian.
A consemnat Ștefan Crâsta, redactor, Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română
Cu acest prilej, publicul poate admira peste 1.000 de piese care ilustrează o perioadă de peste 6000 de ani, cuprinsă între Neo-Eneolitic şi Antichitatea Târzie. Artefactele prezentate au fost descoperite pe teritoriul ţării noastre, multe dintre ele provenind în urma unor săpături arheologice, fapt care le sporeşte valoarea.
Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” va rămâne la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea până în 31 august.
Preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi de 5 lei pentru copii.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.