Albume de colecție – ANCA PARGHEL – „Midnight Prayer”!
Publicat de Bogdan Dragomir,
1 octombrie 2020, 13:47 / actualizat: 21 iunie 2023, 16:55
Bun găsit tuturor la o nouă ediție a rubricii ”Albume de colecție”!
În acestă ediție vom asculta, pentru că selecția pieselor îmi aparține în exclusivitate, din repertoriul unei mari artiste de jazz din România, câteva melodii editate într-un album de referință, reprezentativ pentru arta interpretativă a unicei și inegalabilei ANCA PARGHEL, intitulat ”Midnight Prayer”editat pe CD și casetă audio în anul 1996 de casa de discuri INTERCONT MUSIC!
ANCA PARGHEL (n.16 septembrie 1957, Câmpulung Moldovenesc — d.5 decembrie 2008, Timișoara) a fost interpretă, pianistă, compozitoare, textieră și profesoară de jazz.
A cântat în cadrul marilor festivaluri de jazz începînd cu 1984 (București, Brașov, Sibiu, Costinești, Iași, Nürnberg, Leipzig, Varșovia, Leverkusen, Viena, Liège, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Lomza și Bratislava), dar și în cluburile de jazz din România, Bulgaria, Germania, Belgia, Austria și Elveția.
În apreciata sa carieră artistică a interpretat cu mare dăruire și cu mult har alături de muzicienii români Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar și împreună cu mari nume din jazzul mondial (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Marc Levine și mulți alții.)
” I’ll Be On Your Side” de pe albumul „Midnight Prayer” interpretat de Anca Parghel. Lansat: 1996. C&P 1996 Intercont Music.
Albumul ”Midnight Prayer” a fost editat pe compact disc și casetă audio în anul 1996 de Casa de discuri INTERCONT MUSIC și conține 10 piese, reprezentative din creația și repertoriul său, alese pentru această producție muzicală chiar de către interpretă! Înregistrările și post procesarea acestui material discografic au fost realizate în Studioul Sfinx Experience (februarie-aprilie 1996), maeștri de sunet – Mihai Cernea și Adrian Dobre! Soliști: Anca Parghel, Anca Parghel & Bogdan Dragomir. Backing vocals: Romantic Group ’94. Grafica, de excepție, a acestui album aparține lui Bitay Andras (RQA Design) și fotografiile lui Gabriel Banciu! C&P 1996 INTERCONT MUSIC!
„Midnight Prayer” de pe albumul „Midnight Prayer” interpretată de Anca Parghel & Romantic Group ’94. Lansat: 1996. C&P 1996 Intercont Music.
„Donna Lee” de pe albumul „Midnight Prayer” interpretată de Anca Parghel. Lansat: 1996. C&P 1996 Intercont Music.
„Summertime” de pe albumul „Midnight Prayer” interpretată de Anca Parghel. Lansat: 1996. C&P 1996 Intercont Music.
În încheierea acestui material jurnalistic muzical aș dori să-i aduc sincere mulțumiri bunei mele prietene pentru experiența artistică extraordinară de a colabora și de a realiza împreună înregistrări live, o artistă desăvârșită (interpretă, pianistă, compozitoare și textieră) – ANCA PARGHEL – și să o asigur că o voi păstra cu mult drag în sufletul meu!
„Bitter Wife Blues” de pe albumul „Midnight Prayer” interpretată de Anca Parghel. Lansat: 1996. C&P 1996 Intercont Music.
Surse: RADOR, Intercont Music, Dan Bitay (grafica originală album) şi materiale jurnalistice din arhiva personală. Piesele muzicale în format audio sunt selectate de pe albumul “Midnight Prayer” (C & P 1996 – INTERCONT MUSIC).
Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – Albume de colecție – Nicolas Simion – TRANSYLVANIAN JAZZ!
Publicat de Bogdan Dragomir,
16 iulie 2020, 11:27 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:05
Bun regăsit tuturor! Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul emisiunii Muzica Unei Generații Perene la Radio România Regional și astăzi, la rubrica „Albume de colecție”, vă invit să ascultați câteva piese de pe albumul TRANSYLVANIAN JAZZ, unul dintre cele peste 50 de albume ale celui mai cunoscut solist instrumentist de jazz din România!
Pentru cei care-l cunosc mai puţin, consemnăm că saxofonistul, compozitorul, şeful de formaţie Nicolas Simion (născut la 15 iunie 1959 în localitatea Dumbrăviţa din zona Braşovului) şi-a început studiile muzicale la Liceul de Artă din Braşov, apoi a continuat la Conservatorul bucureştean unde s-a pregătit temeinic în domeniul marii muzici.
„Transylvanian Wood” (comp.&arr. by Nicolas Simion) de pe albumul „Transylvanian Jazz” (C&P 2013 Estefan Prodcom) interpretată de Nicolas Simion Group.
După terminarea studenţiei la Conservator (absolvit în 1983), a luat timp de trei-patru ani lecţii particulare de dirijat cu maestrul baghetei Constantin Bugeanu şi de compoziţie cu profesorul Nicolae Coman. A devenit poli-instrumentist autodidact (saxofoane, bass-clarinet, taragot, flaut), debutând în jazz în anii ’80 și continuă să performeze cu succes și în actualitate după patru decenii de carieră neîntreruptă!
Între anii 1981-1988, Nicolas Simion a activat în România, mai precis în Bucureşti, apoi perioada de la Viena derulată între 1989 şi 1998, etapa de la Köln, din 1998 până în prezent, dar și concertele și turneele remarcabile din punct de vedere artistic realizate începând cu 1991, în Austria, Germania (unde s-a stabilit ulterior, la Köln, în 1998), în Polonia, Bulgaria, Ungaria, Elveţia, Franţa, Comunitatea Statelor Independente, Japonia, Grecia, SUA etc.
„Wedding Songs from Banat” (comp.&arr. by Nicolas Simion) de pe albumul „Transylvanian Jazz” (C&P 2013 Estefan Prodcom) interpretată de Nicolas Simion Group.
Artistul Nicolas Simion, cu peste 50 de discuri realizate – a devenit muzicianul român de gen cu cea mai bogată discografie și s-a impus în ultimii ani drept cel mai notoriu reprezentant peste hotare al jazz-ului românesc, lui conferindu-i-se de altfel, în primii ani ai mileniului, Premiul pentru cel mai valoros muzician român din diaspora.
Neîndoielnic, Nicolas Simion este şi rămâne unul dintre puţinii, dacă nu unicul muzician al nostru care continuă în contemporaneitate, pe linia de filiaţie deschisă de un Jancy Körössy, un Richard Oschanitzky, un Johnny Răducanu, tradiţia configurării unui crez stilistic şi conceptual care să particularizeze jazz-ul românesc ca o voce distinctă în concert internaţional. (Sursa: “Omul cu două note în nume” de Florian Lungu – selecțiuni)
„Hora Funk” (comp&arr. by Nicolas Simion) de pe albumul „Transylvanian Jazz” (C&P 2013 Estefan Prodcom) interpretată de Nicolas Simion Group.
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, vă mulțumește pentru atenție și audiție și până la o nouă reîntâlnire muzicală vă dorește toate cele bune!
Surse: Casa de producție Estefan Prodcom, “Omul cu două note în nume” de Florian Lungu – selecțiuni, info și muzică din arhiva personală. Mulțumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – Albume de colecție – „Ultima noapte de iubire!” – ILIE MICOLOV!
Publicat de Bogdan Dragomir,
2 iulie 2020, 08:54 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:06
Vă salut cu drag, sunt Bogdan Dragomir – muzician și jurnalist la Radio România Regional – și vă invit la o nouă întâlnire pe calea undelor cu un album de colecție mai special, numai aici, la emisiunea Muzica Unei Generații Perene.
„Sunt român” (muz. și text Ilie Micolov) de pe albumul „Ultima noapte de iubire” (C&P 1999 Radio România), interpretată de Ilie Micolov.
Astăzi, cunoscutul și îndrăgitul interpret de muzică ușoară ILIE MICOLOV ar fi împlinit 70 de ani de la naștere (n.2 iulie 1950 – Suceava / d. 21 iulie 2018 – Piatra Neamț)! Îi aducem și noi un omagiu muzical activității sale artistice, oferindu-vă câteva informații biografice și piese muzicale de pe albumul editat în anul 1999 de Editura Casa Radio a Societății Române de Radiodifuziune, intitulat “Ultima noapte de dragoste!”, interpretat de ILIE MICOLOV.
Ilie Micolov s-a născut la Suceava și a fost atras din copilărie de artă și sport, a participat la cercul de teatru, la cel de dansuri, dar a practicat şi unele discipline sportive (atletism, hochei, motocros) la Casa Pionierilor din oraşul natal. La 12 ani s-a îndrăgostit pentru totdeauna de chitară și evoluția sa artistică pe scena muzicii ușoare românești a fost una mai specială!
„Dor de Ardeal” (muz. Ilie Micolov/text. Florin Vârlan Neamțu) de pe albumul „Ultima noapte de iubire” (C&P 1999 Radio România), interpretată de Ilie Micolov.
De-a lungul vieții sale, Ilie Micolov, după finalizarea studiilor, a fost economist la Direcția Sanitară a județului Suceava, apoi o perioadă – consilier pe teme muzicale al radioului public, dar cel mai mult îndrăgea să cânte în spectacolele Teatrului “Constantin Tănase” din București și în turnee prin țară, în special cu Formația “Romanticii”, condusă de Mircea Drăgan!
Ilie Micolov a reușit să ajungă la sufletul românilor cu cea mai cunoscută piesă a sa – “Dragoste la prima vedere” – compusă în anul 1983 pe muzica și versurile sale – melodie care s-a impus rapid în peisajul muzical autohton prin simplitatea și emotivitatea interpretării sale. Această piesă a fost inclusă și pe Discul nr.4 al Colecției de șlagăre ale muzicii ușoare românești intitulată „80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio România”, editată de Roton & Radio România în 1995!
„Dragoste la prima vedere” (muz. și text Ilie Micolov) de pe albumul „80 de ani de muzica în 80 de ani de Radio România” (C&P 1995 Roton & Radio România) – Disc 4, interpretată de Ilie Micolov.
Succesul la public al acestei piese a fost momentul potrivit realizării editării unui disc de autor, pe care l-a realizat împreună cu compozitorul Mircea Drăgan. Albumul a fost reeditat de aproximativ 20 de ori, ajungând să se vândă în peste 600 000 de exemplare. Alte albume editate și interpretate de Ilie Micolov: LP-ul “Cine te iubește”, „Din Bucovina” – CD cu muzică populară, un CD cu muzică country şi albumul de față intitulat „Ultima noapte de iubire” – un album de autor, alcătuit din 10 piese, muzică și versuri Ilie Micolov, cu excepția piesei nr. 6 – “Dor de Ardeal”, la care a colaborat cu textierul Florin Vârlan Neamțu.
20200623_163926 Foto coperta ext. CD Prima noapte de iubire – Ilie Micolov.1100 (C&P 1999 Radio Romania)
Acompaniamentul muzical a fost realizat de Orchestra „Ilie Micolov”, inginer de sunet – Gheorghe Grosaru, efecte speciale – Dumitru Târțopan, grafica și DTP – Sideral Studio, editori: Dragoș Șeuleanu și Sebastian Sârcă, o producție 1999 – Editura Casa Radio a Societății Române de Radiodifuziune!
„Ultima noapte de iubire” (muz. și text Ilie Micolov) de pe albumul „Ultima noapte de iubire” (C&P 1999 Radio România), interpretată de Ilie Micolov.
Timbrul său vocal inconfundabil, sensibilitatea și emotivitatea interpretării muzicii și a versurilor, scrise de cele mai multe ori chiar de el, au fost calitățile prin care artistul Ilie Micolov s-a impus pe piața muzicală românească a anilor ’80 – ’90!
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, vă mulțumește pentru atenție și audiție și până la o nouă reîntâlnire muzicală vă dorește toate cele bune!
„Sfânta Maria” (muz. și text Ilie Micolov) de pe albumul „Ultima noapte de iubire” (C&P 1999 Radio România), interpretată de Ilie Micolov.
Surse: Agenția de presă RADOR, Agerpress, Editura Casa Radio – Societatea Română de Radiodifuziune, info și muzică din arhiva personală. Mulțumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – Albume de colecție – „de-alaltăieri… și până ieri!” – Doru Stănculescu 70 – La mulți ani!
Publicat de Bogdan Dragomir,
25 iunie 2020, 13:00 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:06
Bun găsit cu drag, tuturor melomanilor și ascultătorilor Radio România Regional, astăzi – la Muzica Unei Generații Perene, rubrica Albume de Colecție – ne reîntâlnim cu un gen muzical, din păcate din ce în ce mai rar ascultat la radio, un gen creat la începutul anului 1970, interpretat într-un stil autentic și personal de unul dintre fondatorii muzicii folk din România, aflat astăzi la ceas aniversar – arhitect, compozitor, textier, interpret, pe scurt… cantautorul DORU STĂNCULESCU (n. 25 Iunie 1950, București)! La mulţi ani, cu sănătate şi cu toate gândurile bune!
„Circul” (m. și text Doru Stănculescu) de pe albumul „de-alaltăieri … și până ieri” (C&P 1998 Intercont Music) interpretată de Doru Stanculescu.
În calitate de martor și de producător artistic și muzical, la momentul editării acestui material muzical (1998) – pe CD și casetă audio, al casei de discuri INTERCONT MUSIC, voi insera câteva piese de pe albumul prezentat mai jos, împreună cu câteva selecțiuni din fișa artistică din cartea CD-ului, semnată de colegul și prietenul meu de la Radio România Actualități – „psihologul muzical” ANDREI PARTOȘ!
Foto coperta ext. CD Doru Stănculescu – De alaltaieri…si până ieri.1100 (C&P 1998 Intercont Music/arh.pers.B.Dragomir)
„Apariţia acestui album este într-adevăr o minune!… Despre Doru Stănculescu s-ar putea scrie un roman, în timp ce spaţiul pentru discografie s-ar rezuma la un rând…”
…”S-a născut la Bucureşti într-o duminică dimineaţa (25 iunie 1950). La vârsta de 7 ani a fost respins de la şcoala de muzică. Ambii părinţi erau iubitori de artă, aşa că Doru a început prin a lua lecţii de vioară şi a trecut brusc (la 12 ani) la chitară. Iniţial a urât instrumentul, dar la 14 ani cânta de zor prin casă. În anul 1968 s-a dus la casa studenţilor unde a cântat piesa intitulată “Ion Crâşmaru”; apoi a ajuns prin intermediul lui Titi Acs la Televiziune, cu aceeaşi compoziţie. Sora lui, Mihaela Mihai (mai mare cu 3 ani şi 8 luni) a făcut figuraţie la înregistrări. Lumea nu ştia că sunt rude. În 1969 a primit de la Picky Iglesias (Olimpic ’64) o chitară care a fost botezată cu numele de “Grasa” şi care a rezistat până în 1990 când prin “amabilitatea” unui prieten a plecat în Italia şi n-a mai venit.”
„Ion Crâșmaru” (muz. și text Doru Stănculescu de pe albumul „de-alaltăieri … și până ieri” (C&P 1998 Intercont Music) interpretată de Doru Stanculescu.
„O serie de melodii de elev apar pe acest album: “Romanţă nordică”(1966), a fost cântată iniţial cu formaţia Liceului 33; “La groapa lui Lae Chioru”(1966) urma să ajungă la Cornel Chiriac (dar n-a fost să fie); “Mandolinate”(1967) despre care colegii i-au spus că miroase a Leonard Cohen. În anul 1973 Doru obţinea Marele Premiu la “Primăvara Baladelor”, festival-concurs la care au participat şi Marcela Saftiuc, Vali Sterian & Carmen Marin, Mircea Vintilă şi Pro Musica.
„Mandolinate” (muz. și text Doru Stănculescu de pe albumul „de-alaltăieri … și până ieri” (C&P 1998 Intercont Music) interpretată de Doru Stanculescu.
A fost prezent şi la primele “şedinţe” ale Cenaclului Flacăra. Muzicuţa la care ţine enorm, a primit-o în 1970 de la Steve Katz (de la Blood Sweat & Tears, grup care ne-a vizitat ţara atunci) Doru şi Dan Chebac au pătruns în culise. De bucurie a compus piesa “Ai hai” pe versuri populare. Melodia a ajuns pe faţa A a unicului său disc single editat de “Electrecord” în 1979. Pe faţa B se afla “Cântec între apele ţării” (născut în bufetul Radiodifuziunii în 1969).”
„Ai, hai” (muz. Doru Stănculescu / vers. populare de pe albumul „de-alaltăieri … și până ieri” (C&P 1998 Intercont Music) interpretată de Doru Stanculescu.
„Doru nu a renunţat niciodată la “Cenaclul Flacăra”, cum n-a renunţat nici la Arhitectură; a început-o în 1972 şi a terminat-o în 1984 (făcând o pauză de 6 ani)…Nimeni nu ştie precis cum s-a lipit Doru de porecla “ El Presidente”. După plecarea Mihaelei Mihai în Franţa (1975), Doru s-a rezumat la apariţiile scenice în sute de concerte. Abia în 1990 a plecat în Franţa (înaintea mineriadei), de unde a revenit în 1996. Și bine a făcut! De dragul istoriei trebuie să ştiţi că Doru Stănculescu este singurul artist român care n-a lipsit nici o vară de la Costineşti din 1956 până în 1987. A fost şi rămâne unul dintre cei mai speciali oameni ai muzicii folk, deşi el susţine cu umoru-i cunoscut că “Stilul meu este acela de a nu avea stil”. Veţi găsi pe acest L.P. şi “Ecou de romanţă” lansată de Mihaela Mihai în 1969, când a fost prezentată în Gala Revistei Săptămâna ca “Melodia anului”. Atunci Doru a acompaniat-o pe sora sa la chitară. Cu aceeaşi piesă “El Presidente” a ajuns şi la “Mamaia 1970” (tot alături de Mihaela). A fost singuta lui prezenţă pe acea scenă”.
„Ecou de romanță” (muz. și text Doru Stănculescu de pe albumul „de-alaltăieri … și până ieri” (C&P 1998 Intercont Music) interpretată de Doru Stanculescu.
…Acesta este Doru Stănculescu “De-alaltăieri … şi până ieri !” – o producţie 1998 a Casei de Discuri INTERCONT MUSIC.”
(Sursa: ANDREI PARTOȘ – O minune – prezentare din booklet-ul CD-ului „de-alaltăieri… și până ieri” – interpret Doru Stănculescu!)
Foto copertă CD Doru Stănculescu – De alaltăieri…și până ieri.1100 (C&P 1998 Intercont Music/arh.pers.B.Dragomir)
Surse: Agenția de presă RADOR, Casa de discuri INTERCONT MUSIC, info și muzică din arhiva personală. Mulțumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Portrete Muzicale – Aniversare MARIUS ŢEICU 75!
Publicat de Bogdan Dragomir,
9 mai 2020, 10:15 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:09
Bun găsit tuturor, ascultaţi Radio România Regional, emisiunea MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE! Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul acestui program şi împreună cu colegul meu, Florin Bordeiaşu – regizor de emisie, vă invităm să ascultaţi o ediţie specială (din arhiva emisiunii), de această dată îi spunem cu drag LA MULŢI ANI 75!, compozitorului şi bunului nostru prieten, MARIUS ŢEICU!
Aici puteţi asculta varianta audio (din arhivă) a emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene din data de 09.05.2017, invitat aniversat – Compozitorul MARIUS ŢEICU! O producţie Radio România Regional, realizată de Bogdan Dragomir! Regia de emisie – Florin Bordeiaşu.
*****
Aici Radio România Regional, emisiunea Muzica Unei Generaţii Perene, astăzi am avut privilegiul de a-l aniversa pe calea undelor pe compozitorul Marius Ţeicu, un creator de şlagăre ale muzicii uşoare româneşti dar şi un maestru în şlefuirea artistică a vedetelor de ieri, de azi, dar şi de mâine!
La finalul emisiunii, ne luăm rămas bun de la dvs. dar vă invităm să accesați pagina noastră de internet www.www.radioromaniaregional.ro, acolo unde veți găsi informații detaliate și muzică pe toate gusturile!
Bogdan Dragomir – realizatorul emisiunii și Florin Bordeiașu – regizor de emisie vă doresc sănătate și toate gândurile bune oriunde vă aflați!
Surse info: Agenţia de Presă RADOR, wikipedia.org.com, mariusteicu.ro, facebook.com/mariusteicu şi alte materiale jurnalistice din arhiva personală.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – De Paște, muzică pentru suflet! – „Patimile și învierea lui Iisus!” – Corul „Madrigal” dirijat de Maestrul Marin Constantin! „HRISTOS A ÎNVIAT!” (din arh. emisiunii)
Publicat de Bogdan Dragomir,
17 aprilie 2020, 09:51 / actualizat: 20 iunie 2023, 15:37
Bun găsit tuturor! Mi s-a părut potrivit în această perioadă, foarte apropiată de Sfânta Sărbătoare de Paște, să parcurgem împreună, din punct de vedere artistic-muzical, dar mai ales, sufletește, patimile și învierea Domnului nostru Iisus Hristos, cel care s-a sacrificat pentru ca noi, muritorii de rând, să putem fi puternici în clipele grele și să ne bucurăm împreună cu cei dragi de momentele frumoase ale vieții noastre!
Foto după copertă disc Patimile si invierea lui Iisus – Madrigal.Electrecord (foto si prel.1100 B.Dragomir)
Sunt Bogdan Dragomir și vă invit să ascultați un album muzical unic în discografia românească, ce ilustrează exact ce am descris mai sus, un album marca ELECTRECORD, înregistrat – în anul 1993 la Sala de Concerte Radio a Societății Române de Radiodifuziune – de Corul Național de Cameră MADRIGAL dirijat de Maestrul MARIN CONSTANTIN și intitulat „Patimile și învierea lui Iisus!”.
Foto după interior disc Patimile si invierea lui Iisus – Madrigal.Electrecord (foto si prel.1100 B.Dragomir)
Albumul conține cântări religioase și versete biblice de rit ortodox, soliști – Lucian Bonifaciu și Constantin Petrescu, rostirea versetelor din Triod – actorul George Oancea, maestru de cor – Veronica Bojescu, maestru de sunet – Cornelia Andreescu, asistența tehnică – Erich Schafer, Silviu Zvorișteanu, editare digitală – Dorina Grosaru, consultant și expert în bizantinism – Titus Moisescu, informații conținut booklet – Părinte Dimitrie Stăniloaie, Sf. Ioan Gură de Aur!
20190327_131117 foto by cover CD Patimile si invierea lui Iisus – Madrigal – Electrecord (foto si prel.1100 B. Dragomir)
Atenție! Pentru a putea asculta și înțelege cu adevărat această înregistrare este nevoie de o stare specială, reculegere și împăcare cu sine a fiecăruia dintre noi! Amin!
Cu prilejul Sfintei Sărbători, vă doresc tuturor sănătate, liniște în suflet și „Paște fericit!” împreună cu toți cei dragi! HRISTOS A ÎNVIAT!
Audiție plăcută!
Foto după copertă finală disc Patimile si invierea lui Iisus – Madrigal.Electrecord (foto si prel.1100 B.Dragomir)
„Patimile si învierea lui Iisus” de pe albumul „Patimile si învierea lui Iisus” (C&P 1995 Electrecord) interpretată de Corul Național de Cameră MADRIGAL dirijat de Maestrul Marin Constantin.
Sursa: Casa de discuri ELECTRECORD, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Cornel Constantiniu (65), Gică Petrescu (105) și Teo Peter (66)!
Publicat de Bogdan Dragomir,
6 aprilie 2020, 12:48 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:10
Bună ziua dragi ascultători! Sunteţi pe frecvenţele Radio România Regional, sunt Bogdan Dragomir şi vă invit să ascultați o ediție specială din arhiva emisiuniiMuzica Unei Generaţii Perene, dedicată artiștilor interpreți CORNEL CONSTANTINIU (aniv. 75 ani), GICĂ PETRESCU (in memoriam 105 ani) și TEO PETER (in memoriam 66 ani)!
* * * * *
(AUDIO) Aici puteţi asculta varianta audio a rubricii Fonoteca Melomanului din cadrul emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene! (Realizator – Bogdan Dragomir, Regizor de emisie – Florin Bordeiaşu)
* * * * *
În cadrul emisiunii veți putea asculta două piese de referinţă din muzica uşoară românească dar şi din repertoriul îndrăgitului şi apreciatului interpret CORNEL CONSTANTINIU (n. 6 aprilie 1945, Bucureşti), artist căruia îi dorim La mulţi ani, cu multă sănătate, împliniri şi bucurii!
„N-aţi văzut o fată?” (muz. şi text Alexandru Mandy) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Radio România şi Roton) și“Doar o vorbă” (muz. Ionel Tudor, text Andreea Andrei) de pe albumul „Cornel Constantiniu” (C&P 1996 ELECTRECORD).
În continuare, aducem un omagiu artistic unui alt celebru muzician aniversat, un nume de legendă al muzicii uşoare, al romanţei şi al muzicii de petrecere româneşti – Maestrul GICĂ PETRESCU (n. 2 aprilie 1915, București – d. 18 iunie 2006, București)!
Din repertoriul celebrului interpret vom difuza piesele „Cel mai frumos tango din lume” (muz. Ion Vasilescu, text Nicuşor Constantinescu), de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Radio România şi Roton) şi potpuriul alcătuit din piesele „Astăzi e ziua ta – Ţi-am luat un mărţisor – Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară – Cântă-mi să uit dragostea”, de pe albumul „Greatest Hits” (C&P 1995 Intercont Music).
Aproape de finalul acestei ediţii, vă invit, pentru diversitate, în registrul muzicii rock româneşti pentru a-l aniversa şi a-i aduce un omagiu in memoriam muzicianului, chitaristului bass şi membrului fondator al Trupei COMPACT – TEOFIL PETER (cunoscut ca Teo Peter, n. 11 aprilie 1954, Cluj-Napoca – d. 4 decembrie 2004, București).
Vom difuza din repertoriul formaţiei COMPACT piesele „Fata din vis” (muz. şi text Paul Ciuci) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Radio România şi Roton) şi „Dă-mi o veste” (muz. şi text COMPACT), de pe albumul “Cântec pentru prieteni” (C&P 1988 – Electrecord).
Realizatorul emisiunii, Bogdan Dragomir împreună cu Florin Bordeiaşu – regizor de emisie, vă mulţumim pentru atenţie şi audiţie şi vă aşteptăm la o nouă reîntâlnire muzicală!
Sursa: Agenţia de Presă RADOR, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional, pixabay.com . Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Portrete Muzicale – Omagiu la 100 de ani de la naştere – Maestrului HENRY MĂLINEANU!
Publicat de Bogdan Dragomir,
25 martie 2020, 11:44 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:11
Bun găsit tuturor, sunt Bogdan Dragomirşi vă invit să parcurgem împreună o ediție specială Portrete Muzicale, o ediție din arhiva emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene!
În această ediţie, vom aduce omagiul nostru unui renumit artist român, aniversat „in memoriam” astăzi la 100 de ani de la naştere – Maestrul HENRY MĂLINEANU– pianist şi compozitor de muzică ușoară, romanțe, operetă, muzică de film și de teatru din România!
HENRY MĂLINEANU(n. 25 martie1920, București, d. 12 noiembrie2000) a fost un compozitor de muzică ușoară, romanțe, operetă, muzică de film și de teatru evreu din România. Studiază, în paralel cu liceul, la Conservatorul Regal de Muzică sub îndrumarea marilor profesori Cecilia Nitzulescu-Lupu (vioară), Ion Nonna-Otescu (armonie), Mihail Andricu (muzică de cameră)… și înființează la numai 16 ani propria formație de jazz numită întâi „Tango”, apoi „Metropol”… Repede remarcat de marele compozitor, dirijor și om de teatru Ion Vasilescu, obține, la 18 ani, postul de pianist în orchestra teatrului Alhambra și astfel are loc și debutul său artistic în revista „De la munte la mare” pe scena grădinii „Colos”.
„Şi eu am fost student odatã” (Claude Romano/Claude Romano) de pe albumul „Cristian Vasile – Maestrul tangourilor CD1” (C – UCMR ADA &P – 2010 Star Media Music) interpretat de Cristian Vasile.
Anul 1938 îi aduce și prima înregistrare a unor melodii proprii pe discuri Columbia și Electrecord, precum și admiterea ca membru al Societății Compozitorilor Români în urma primelor succese muzicale: cântecul „Întoarce-te curând”, scris pentru Lya Crăciunescu e reluat de Jean Moscopol dar și de tânărul Gică Petrescu. Același fidel interpret lansează șlagărul de mai târziu „Ce bine ne-nțelegem noi doi !”.
„Ia-mă cu tine” (H. Mălineanu/H. Mălineanu)” de pe albumul „Duete celebre Vol. 2” (C – Electrecord & P – 2010 – Roton) interpretat de Anca Agemolu şi Aurelian Andreescu.
Obligat să părăseasca oficial lumina rampei din cauza legilor legionare, va continua să compună si să scrie sub ocrotirea (si pseudonimul Claude Romano) unor mari personalități artistice și literare precum Ion Vasilescu și Tudor Mușatescu multe cântece de neuitat (de exemplu „Astă seară mă fac „praf”, reluat mult mai târziu de Ștefan Bănică…) în revistele teatrelor Alhambra și Gioconda.
„Astă seară mă fac praf” (H. Mălineanu/E. Mirea)” de pe albumul „Vă rog să-mi acordaţi…” (C&P – 2000 Electrecord) interpretat de Ştefan Bănică.
A fost dirijor la Teatrele „Barașeum” (1942-1944), „Gioconda” (1944-1948), director muzical și dirijor la Teatrul de Revistă din București (1950-1958).
„Nici o dragoste nu e ca a noastră” (H. Mălineanu/J. Fulga, H. Negrin) de pe albumul „Melodii din alte vremuri” (C – Electrecord & P – 2009 – Roton) interpretat de Constantin Drăghici.
Anii 60 văd nașterea noii generații de interpreți ai muzicii ușoare românești, pentru care va compune cântece precum „Nici-o dragoste nu e ca a noastră” (Margareta Pâslaru, interpretată şi de Constantin Drăghici), „Nimeni” (Doina Badea), „Dacă n-oi trăi acum” (Dan Spătaru), „Adevărata mea dragoste“ – Dorina Drăghici, „Cele mai frumoase fete“ – Gică Petrescu, „Iubito“ – Luigi Ionescu, „Mica serenadă“ – Nicolae Nițescu, „Toată tinerețea mea ești tu“ – Margareta Pâslaru, „Luna, marea și noi“, „Aș vrea iar anii tinereții“ – Ioana Radu, „O melodie dintr-o mie“, „E de necrezut“, „Diseară mergem să dansăm“, „Nimeni“, „Te-am găsit și te voi păstra“…
În același timp, melodii ca „Am început să-mbătrânesc”, „Aș vrea iar anii tinereții” și „Nu se poate” îl consacră ca fiind unul din cei mai apreciați compozitori de romanțe. A compus, printre altele, muzica filmelor „Gaudeamus igitur„ și „Bună seara, domnule Wilde!”.
„Ce cauţi tu în viaţa mea” (H. Mălineanu/H. Mălineanu) de pe albumul „Duete Celebre” ( C – Electrecord & P – 2009 Roton) interpretat de Monica Anghel şi Ştefan Iordache.
La începutul anilor 70, Henry Mălineanu creează în colaborare cu Eugen Mirea la Teatrul Nottara comediile muzicale „Lady X”, „Cele două orfeline” și mai ales „Bună seara domnule Wilde!”, vârf incontestabil al genului în România, plebiscitată de public, adaptată și reluată de numeroase teatre din țară și străinătate. Va compune muzica de scenă pentru piesele „Micul infern”, „Căruța cu paiaţe”, „Comedie de modă veche” (care se va juca timp de 15 ani!) și multe altele, muzică de film („Marinică”, „Pantoful Cenușăresei” etc), operetă, teatru pentru copii („Mica sirenă”)…
„Ioana Radu – Aş vrea iar anii tinereţii!” (H. Mălineanu) de pe albumul „IOANA RADU – Volume 1” (C&P – 1995 Electrecord) de Ioana Radu.
Artist Emerit (1962), Laureat al Premiului de Stat (1953), a obținut premiile Festivalurilor de muzică ușoară Mamaia (1963, 1964, 1969, 1971) și „Crizantema de aur” Târgoviște (1980) precum și Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1971, 1977, 1978, 1991 pentru întreaga activitate muzicală). Se stinge din viață la București, în noiembrie 2000. (www.henrymalineanu.ro şi www.wikipedia.org )
Surse: Agenţia de Presă RADOR, Daniela Caraman-Fotea (radioromaniacultural.ro), Fundația Henry Mălineanu, henrymalineanu.ro, Youtube.com, Pixabay.com, arhiva personală Bogdan Dragomir. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE – Aniversarea compozitorului şi chitaristului ADRIAN ORDEAN – La Mulți Ani 65!
Publicat de Bogdan Dragomir,
10 martie 2020, 11:00 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:13
Astăzi, la Radio România Regional – MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE, îi dorim cu mare drag LA MULŢI ANI, cu sănătate şi cu toate gândurile bune artistului şi prietenului ADRIAN ORDEAN!
Adrian Ordean la Radio Romania
Adrian Ordean(n. 10 martie1955, Sibiu) este un chitarist și compozitor român. Este unul dintre compozitorii de marcă ai muzicii ușoare românești și unul dintre cei mai prolifici compozitori români. Ordean este cel ce a inventat trupa A.S.I.A. și a făcut din Compact un brand pe scena pop-rock-ului. De asemenea, Adrian Ordean a cântat în lunga sa carieră în formațiile Riff, Roșu și Negru, Vocal Jazz Quartet Stereo,Schimbul III și Grup 74.
„Pseudofabula” (Adrian Ordean/Traian Furnea) de pe albumul „The Best of CLUB A” (C şi P – Electrecord EDC 311) interpretată de Roşu şi Negru.
La finele anului 1981, Adrian Ordean este recrutat în formația Roșu și Negru condusă de Liviu Tudan. Aici va cânta de-a lungul timpului, până-n anul 1988, alături de muzicieni de marcă precum chitariștii Dan Bădulescu, Florin Ochescu și Gabriel Nacu, basiștii Liviu Tudan, Mircea Marcovici, Dan Creimerman și Marty Popescu, bateriștii Liviu Hrișcu, Dorel Vintilă-Zaharia și Titi Herescu, claviaturiștii Cornel Cristei și Valentin Stoian. În 1988, va părăsi formația pentru a deveni membru al trupei Compact.
AO1_medium (radioromaniacultural.ro)
În perioada 1988 – 1996, Adrian Ordean face parte din grupul Compact, alături de Teo Peter, Emil Laghia, Aurel Vasilescu, Vlady Cnejevici și Leo Iorga.
Între 1996 – 2000, cântă la Schimbul 3, împreună cu Leo Iorga, George Pătrănoiu, Cătălin Dalvarea, Mario Țiclea, Andy Savastre. În 1997 apare primul album care se numește „Schimbul 3”, produs de casa de discuri Tempo Music, a lui Ioan Gyuri Pascu. Sub egida Roton, apare in 1998 „Schimbul 3 unplugged”.
„Inima mea (Adrian Ordean/Dinu Olăraşu)” de pe albumul „Cântaţi cu noi – Muzică Uşoară Românească” – CD4 (UCMR-ADA 2006) interpretată de Grupul vocal A.S.I.A.
Formația de muzică ușoară A.S.I.A a apărut în martie 1999 atunci când Adrian Ordean a avut ideea de a concepe un proiect muzical ce implica o formație de fete. Ordean a fost compozitorul tuturor pieselor formației dance care a făcut carieră în perioada de după 2000.
„Vreau să zbor” (A. Ordean/A. Ordean) de pe albumul „Vreau să zbor” (C si P – Magdalena Tara 2012) interpretat de Magdalena Tara.
În mai 2012, Adrian Ordean a înființat formația „Ordean”, împreună cu Codruț Croitoru (voce, ex The Crown), Andrei Bărbulescu (tobe, ex Timpuri Noi, Taxi), Adrian Borțun (chitară bass, ex Timpuri Noi, Taxi), Marius Vintilă (keyboards) și Alexandru Albiter (chitară, ex- Grup ’74).
Adrian Ordean 1 RRA
Din toamna anului 2012, Adrian Ordean a cântat cu trupa „Leo Iorga & Ordean”, alături de Leo Iorga, Cristi Iorga, Dan Ștețco „Polymoog”, Alex Ardelean, Marian „Lacke” Mihăilescu. În decembrie 2012 a avut loc „botezul” trupei, care de atunci se numește PACT by Leo Iorga & Adi Ordean.
„Cheamă un înger” de pe albumul „PACT by Leo Iorga & Adi Ordean – Demo CD” interpretat de PACT by Leo Iorga & Adi Ordean.
În februarie 2013, Dan Ștețco „Polymoog” s-a retras din trupă, însă formația a continuat să susțină numeroase concerte în țară pe parcursul anului 2013.
„Pentru dragostea ta” (m./t. Adrian Ordean, interpr. Dida Drăgan) de pe albumul „Adrian Ordean – Compoziţii”.
În 2014, Cătalin „Bibanu” Dalvarea (ex-Neutron, Schimbul 3, Spitalul de Urgență) l-a înlocuit la tobe pe Cristi Iorga, care a plecat din țară. În aprilie 2014, trupa PACT a lansat albumul „Numărul Unu”. Ulterior, acesta a fost înlocuit de Răzvan Gorcinscki (ex-Antract).
La începutul anului 2017, Adrian Ordean decide să se întoarcă la un proiect muzical anterior foarte drag sufletului său şi …iată ce declară în data de 6 februarie pe pagina de facebook: „Februarie 2017…M-am hotărât să iau în seamă îndemnul mai multor prieteni, de a pune în practică o idee mai veche: ”un compozitor care își cântă cântecele”…”un compozitor și cântecele sale”…așa că urmând acest concept m-am hotărât să repun pe picioare o trupă a mea, născută în 1996 și botezată de Florian Pitiș…”Schimbul 3”.
”Derivat din Compactul de Bucuresti, adună 3 dintre cei mai buni chitaristi români. Album de referintă in 1996. Music By Adrian Ordean, Mixed By Adrian Ordean… Lyrics By – Adrian Ordean, Ioan Gyuri Pascu, Mircea Rusu. Recorded at Migas Real Compact studio (1996, autumn)”
Asta scrie ”john silver” pe o pagină de internet despre trupa ”Schimbul 3”, cu primul album care s-a numit tot “Schimbul 3”, produs de casa de discuri Tempo Music, a lui Gyuri Pascu. Venim acum în 2017 cu o formulă proaspătă, cu piese noi dar nu le uităm nici pe cele vechi. Am alăturat numelui ”Schimbul 3” un indice de identificare mai rapidă a formației, așa că acum trupa o găsim sub denumirea de ”Schimbul 3” by Adrian Ordean. Vom folosi în repertoriul nostru numai piese compuse de mine de-a lungul timpului.”
„Am avut noroc. Am fost mai norocos decât alţii doar şi pentru simplul motiv că mi-am văzut ţara de la un capăt la altul. Am văzut şi o treime din globul pământesc. Lumea trebuie să vadă artistul pe scenă. Cel mai important factor din tot mecanismul care angrenează viaţa unui artist este spectatorul!”, concluziona Adrian Ordean după o lungă experienţă artistică petrecută pe scenele de concert din România şi din străinătate.
Semnătura muzicală a lui Adrian Ordean – compozitor, chitarist, textier, orchestrator – se regăseşte de-a lungul a peste trei decenii în componenţa unor trupe de referinţă ale pop-rockului românesc: Roşu şi Negru, Compact, Schimbul 3 şi PACT by Leo Iorga & Adi Ordean.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Omagiu și Remember compozitorilor AUREL MANOLACHE și DAN ANDREI ALDEA!
Publicat de Bogdan Dragomir,
9 martie 2020, 11:26 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:14
Bun găsit la o nouă întâlnire cu mari artiști, muzicieni români și creația lor artistică inegalabilă doar aici la Radio România Regional, pe www.www.radioromaniaregional.ro , în cadrul emisiunii MUZICA UNEI GENERAȚII PERENE! Sunt Bogdan Dragomir, vă spun „Bun găsit!” şi vă invit să ascultaţi o nouă ediţie a rubricii „Fonoteca melomanului”! Astăzi, vom comemora şi omagia doi artişti reprezentativi ai muzicii româneşti, compozitori, cu stiluri diferite, dar extrem de îndrăgiţi de publicul meloman din România – AUREL MANOLACHE – comemorare 10 ani (d. 9.03.2010) și DAN ANDREI ALDEA – aniversare 70 de ani de la naștere (n. 9.03.1950)!
În cadrul emisiunii puteți asculta muzică și informații despre activitatea artistică a celor doi muzicieni de marcă ai României („Ale Tale” – muzica Aurel Manolache, text Ovidiu Dumitru, interpreţi Margareta Pâslaru şi Dan Spătaru, C&P 1968 – Electrecord; “Ce frumoasă e marea!” – interpretată de Florin Apostol! Muzică: Aurel Manolache, versuri: Saşa Georgescu! – înreg. din colecţia pers. Prod. Florin Apostol; „Om bun” (muz. şi vers. Dan Andrei Aldea) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Radio România şi ROTON), interpretată de Dan Andrei Aldea și „Brad bătrân” (muz. şi vers. Dan Andrei Aldea) de pe albumul „Cenaclul Flacăra”, editat în anul 2005 de Jurnalul Naţional (C&P Electrecord&Intercont Music), interpretată de Dan Andrei Aldea.
Vă dorim audiție plăcută!
* * * * *
Aici puteţi asculta varianta AUDIO a emisiunii! (Realizator – Bogdan Dragomir, regizor de emisie – Florin Bordeiaşu. O emisiune Radio România Regional 2020).
* * * * *
Aţi ascultat Fonoteca Melomanului, o rubrică dedicată aniversării sau comemorării unor personalități muzicale românești, din cadrul emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene difuzată la Radio România Regional!
Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul acestei emisiuni şi împreună cu colegul meu, Florin Bordeiaşu – regizor de emisie, vă mulţumim pentru atenţie şi audiţie, ne luăm rămas bun şi vă dorim toate cele bune!
Surse: Agenţia de Presă RADOR, andreipartos.ro, Pixabay.com, arhiva personală Bogdan Dragomir. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Albume de Colecție – „Oana Sîrbu – Un altfel de portret”! – Aniversare 65 – VIRGIL POPESCU!
Publicat de Bogdan Dragomir,
26 februarie 2020, 09:11 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:15
Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul emisiunii Muzica Unei Generații Perene și vă spun „Bun găsit!”! Pentru că astăzi este o zi specială pentru unul dintre cei mai importanți compozitori români contemporani, îi dorim sănătate, multe bucurii şi tradiţionalul „La mulţi ani!”, celebrului muzician – VIRGIL POPESCU – compozitor, orchestrator, instrumentist dar şi pedagog pentru tânăra generaţie! În această ediție, vom difuza câteva piese din repertoriul său componistic, editate pe albumul intitulat “Oana Sârbu – Un altfel de portret”, pe vers. poetului George Popovici, editat în anul 2011 – C&P Virgil Popescu)!
Foto Virgil Popescu.1100 (Agentia de Presa RADOR)
* * * * *
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene, ALBUME DE COLECȚIE – „Oana Sîrbu – Un altfel de portret!” – VIRGIL POPESCU 65! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2020 Radio România Regional. Audiţie plăcută!
* * * * *
Un altfel de portret – interior.1100 (foto Bogdan Dragomir, C&P Virgil Popescu/arh.pers.B.Dragomir)
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, împreună cu Florin Bordeiașu – regizor de emisie, ne luăm rămas bun de la dvs., vă mulțumim pentru atenție și audiție și până la o nouă reîntâlnire muzicală vă dorim toate cele bune!
Surse: Agenția de Presă RADOR, colecția personală Virgil Popescu, materiale jurnalistice din arhiva pers. Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Portrete Muzicale – Aniversare NICO (Nicoleta Matei)!
Publicat de Bogdan Dragomir,
1 februarie 2020, 09:33 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:16
Astăzi, la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene – vom aniversa cu drag pe una dintre cele mai apreciate soliste de muzică pop din România – LA MULŢI ANI, NICOLETA MATEI – Nico!
nico-radio-romania1100 (foto Radio Romania)
* * * * *
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene, PORTRETE MUZICALE – NICO (Nicoleta Matei)! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2020 Radio România Regional. Audiţie plăcută!
* * * * *
Sunt Bogdan Dragomir – realizatorul emisiunii şi împreună cu colegul meu Florin Bordeiaşu – regizor de emisie, vă mulţumim pentru atenţie şi audiţie şi vă aşteptăm la o nouă reîntâlnire muzicală! Până atunci, vă dorim sănătate şi toate gândurile bune!
Surse: http://www.nicomusic.ro/biografie.html , agerpress.ro, materiale jurnalistice din arhiva pers. Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – Portrete Muzicale – La mulți ani, STELA ENACHE!
Publicat de Bogdan Dragomir,
24 ianuarie 2020, 13:42 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:18
Bun găsit Doamnelor, Domnișoarelor și Domnilor, ascultați Radio România Regional – emisiunea Muzica Unei Generații Perene, sunt Bogdan Dragomir şi vă invit, să ascultaţi o ediţie specială a rubricii Portrete Muzicale, dedicată aniversării unei personalități muzicale interpretative, o artistă remarcabilă a muzicii ușoare românești – Doamna STELA ENACHE! La mulți ani, cu sănătate și cu multe bucurii, din partea mea și a colegilor mei de la Radio România Regional!
* * * * *
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene, PORTRETE MUZICALE – Stela Enache! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2020 Radio România Regional.
* * * * *
Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul acestei emisiuni şi împreună cu colegul meu, Florin Bordeiaşu – regizor de emisie, vă mulţumim pentru audiţie şi vă aşteptăm cu drag, la o nouă reîntâlnire muzicală! Până atunci, vă dorim sănătate, toate gândurile bune şi vă lăsăm în compania pieselor interpretate de STELA ENACHE!
Stela Enache (radioresita.ro)
Surse info:Materiale audio muzicale din Fonoteca Radio România şi Radio România Regional, wikipedia.org (selecțiuni) și materiale jurnalistice din arhiva personală Bogdan Dragomir.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Albume de Colecție – „Cântece din Bucureştii de altădată”! – comemorare 75 – ZAVAIDOC
Publicat de Bogdan Dragomir,
14 ianuarie 2020, 13:10 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:18
Bun găsit tuturor, astăzi la rubrica ALBUME DE COLECȚIE promovăm muzica românească de calitate cu interpretări şi creaţii celebre! În această ediție, vom aduce un omagiu artistic și vom comemora 75 de ani de la dispariția unui celebru interpret de muzică „de altădată”, din repertoriul căruia vom difuza două melodii de succes, intitulate „Cântecul lui Zavaidoc” şi „Mărie şi Mărioară!”, de pe albumul „Cântece din Bucureştii de altădată”– vol. 5, editat în anul 2005 de casa de discuri Star Media Music sub licenţa UCMR-ADA!.
Zavaidoc.1100 (Rador.ro)
Interpretează…”fără pereche” – Marin Teodorescu (artistul cunoscut mai bine sub numele de ZAVAIDOC) (n. 8 martie 1896, Pitești — d. 13 ianuarie 1945)!
* * * * *
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene, ALBUME DE COLECȚIE – ZAVAIDOC – „Cântece din Bucureştii de altădată”! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2020 Radio România Regional.
* * * * *
Surse info:Materiale audio muzicale din Fonoteca Radio România şi Radio România Regional, materiale jurnalistice din arhiva personală Bogdan Dragomir.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Aniversări: DOINA BADEA și SANDA LADOȘI!
Publicat de Bogdan Dragomir,
8 ianuarie 2020, 13:23 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:19
Bun regăsit tuturor!
În ediția de astăzi a rubricii FONOTECA MELOMANULUI am ales să difuzăm din fonoteca muzicală Radio România Regional, două piese – „Când vine seara…” (muz. Dan iagnov, text Andreea Andrei) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio” Disc 3 (C&P 1995 Radio România/ROTON) și „Nu mă iubi!”, în duet cu actorul Ștefan Iordache, (muz. Dan Iagnov, text Andreea Andrei) de pe albumul „Duete Celebre” (C&P 2009 ROTON) – piese muzicale de referinţă din repertoriul îndrăgitei şi apreciatei interprete SANDA LADOȘI (n. 2.01.1970),
Foto Radio Romania Tg. Mures – Sanda Ladosi.1100
artistă căreia îi dorim La mulţi ani, cu multă sănătate, împliniri şi fericire, iar la finalul ediției, vom asculta două piese din repertoriul interpretei DOINA BADEA (n. 6.01.1940) – „Cânta un matelot” (V. Veselovski /I. Minulescu) şi „Ploaia şi noi” (Vasile V. Vasilache / Flavia Buref), de pe albumul „Vasile Veselovski – Strada Speranţei” editat în anul 2002 de Casa de discuri ELECTRECORD –
3-doina-badea 1100 (foto Rador.ro)
o mare artistă, de asemenea aniversată și omagiată în luna Ianuarie!
* * * * *
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene, Fonoteca Melomanului – Aniversări: DOINA BADEA și SANDA LADOȘI ! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2020 Radio România Regional.
Surse info:Materiale audio şi video muzicale din Fonoteca Radio România, Radio România Târgu Mureș şi Radio România Regional, materiale jurnalistice din arhiva personală Bogdan Dragomir.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Fonoteca Melomanului – Colinde Româneşti! La mulţi ani!
Publicat de Bogdan Dragomir,
23 decembrie 2019, 18:25 / actualizat: 20 iunie 2023, 15:16
Pentru că este Sfânta Sărbătoare a românilor de pretutindeni, Naşterea Domnului IISUS HRISTOS, împreună cu colegii mei de la Radio România Regional, vă dorim sănătate, fericire, bucurie şi pace în suflet, dar şi tradiţionalul LA MULŢI ANI!
Vă invităm să ascultaţi şi să vă bucuraţi de COLINDE ROMÂNEȘTI, daruri muzicale interpretate cu mult har de mari artişti muzicieni români – Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, dirijat de Maestrul Marin Constantin (Astăzi s-a născut Hristos! / Iată, vin colindători! / Moș Crăciun cu plete dalbe și Bună Dimineața la Moș Ajun!),
Ştefan Hruşcă (Zoriori de ziuă / Urare!),
Anca Parghel(Colind pentru România),
Adrian Daminescu(Cântec de Crăciun!),
Corina Chiriac & Nicolae Caragia (Am să-l rog frumos pe Moș Crăciun!),
Florin Apostol (Atunci când iarna vine!),
Andra (Vis de iarnă),
Laurenţiu Cazan (Angel),
Dida Drăgan(N-am ce-ți da, Măicuță!),
Grupul Coral SONG, dirijat de Ioan Luchian Mihalea (E ajun de Crăciun!),
Ducu Bertzi (Florile dalbe / Pe podele de nuiele / Primenește gazdă, casa!),
Distinto(Luna),
Jonathan Alexandru (Seara Sfântă de Crăciun!),
George Miron & Acapella(Colindăm!),
Marcel Pavel & Sunetul Muzicii(Iarna spune povești!),
Bogdan Dragomir(E Seara de Ajun!),
Noni Răzvan Ene (Prayer),
Pact by Leo Iorga & Adrian Ordean (Cheamă un Înger!),
dar şi de un invitat surpriză – Roberto Alagna (O, ce veste minunată!)!
* * * * *
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene, Fonoteca Melomanului – COLINDE ROMÂNEŞTI! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2019 Radio România Regional.
* * * * *
Dacă citiţi aceste rânduri înseamnă că v-aţi bucurat sufletul cu aceste frumoase colinde, oferite împreună cu cele mai bune gânduri de semnatarul acestei rubrici!
CRĂCIUN FERICIT şi un An Nou mai bun! LA MULŢI ANI!
Surse info:Materiale audio muzicale din Fonoteca Radio România şi Radio România Regional, materiale jurnalistice din arhiva personală Bogdan Dragomir.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Albume de Colecţie – Muzică Tradiţională din România cu Orchestra ŞTEFAN BUCUR!
Publicat de Bogdan Dragomir,
5 decembrie 2019, 16:31 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:22
Orchestra regretatului muzician Ștefan Bucur a fost înființată în 1986 și a fost una dintre formațiile folclorice instrumentale cu cele mai bogate prezențe europene după 1990. Este de remarcat intensa lor colaborare cu marele naist Gheorghe Zamfir. Structura formației, alcătuită din Alexandru Marian – vioară, Marian Mirea – contrabas, Costel Pandelescu – țambal, Dan Ionescu – instrumente de suflat tradiționale, Pancirel Costandache – trompetă, Ilie Gheorghe – acordeon, Gheorghe Dumitru – nai și Ștefan Bucur – violă și conducerea muzicală, este cea a unui taraf țărănesc tradițional, îmbogățit cu instrumente de culoare zonală (vioară, violă, contrabas, țambal, trompetă, clarinet, caval, fluier, tilincă, pai, ocarină, saxofon sopran, acordeon și nai) menite să acopere, din punct de vedere al repertoriului, întregul spațiu cultural românesc. Sincronizarea extraordinară a întregului grup este evidențiată prin multitudinea de soluții de prelucrare utilizate de Ștefan Bucur, autorul aranjamentelor orchestrale. Experimentele lui Ștefan Bucur în tratarea armonică a melodiilor populare au repurtat succese semnificative mai ales în turneele din străinătate (Belgia, Olanda, Elveția, Danemarca, Franța, Germania).
Foto copertă CD Stefan Bucur.1100 (foto by orig. Bogdan Dragomir)
Formația instrumentală a lui Ștefan Bucur, se caracterizează prin originalitate, construindu-și un sunet propriu, care o reprezintă și punând în prim-plan o selecție repertorială, pargurgând toate zonele folclorice muzicale, în care aflăm valori antologice ale doinei păstorești, cântecului de dragoste, repertoriului de joc, sau ale cântecului bătrânesc, redate cu o sensibilitate și cu o bogăție coloristică surprinzătoare.
Foto CD Stefan Bucur.1100 (foto by orig. Bogdan Dragomir)
Acest Album de Colecție, a fost înregistrat în Studioul Migas Real Compact din București, în perioada aprilie –mai 1997, maestru de sunet – Adrian Ordean și editat pe CD de Casa de Discuri INTERCONT MUSIC. Materialul artistic este bogat în bijuterii muzicale din Ardeal, Muntenia, Oltenia, Banat și Moldova, interpretate atât sub formă de suite orchestrale cât și ca solistică acompaniată.
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene, Albume de Colecţie – Muzică Tradiţională din România cu Orchestra ŞTEFAN BUCUR! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2019 Radio România Regional. Audiţie plăcută!
*****
Surse info:Casa de Discuri INTERCONT MUSIC, materiale jurnalistice din arhiva personală Bogdan Dragomir.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – Fonoteca Melomanului – LIVIU TUDAN şi MIHAI ALEXANDRU!
Publicat de Bogdan Dragomir,
9 noiembrie 2019, 14:08 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:23
Bun găsit tuturor! Astăzi la Muzica Unei Generaţii Perene, aici la Radio România Regional, vom avea o ediţie specială a Fonotecii Melomanului dedicată muzicienilor români – LIVIU TUDAN și MIHAI ALEXANDRU!
În luna noiembrie, Liviu Tudan ar fi împlinit 72 de ani! Îi aducem, aşadar, omagiul şi recunoştinţa noastră pentru aportul său creativ-muzical-artistic la dezvoltarea muzicii rock româneşti!
LIVIU TUDAN (nume original: Dumitru Tunsoiu, n. 29 noiembrie 1947, București – d. 26 mai 2005, București) – a fost basist, vocalist și compozitor român de muzică rock, membru şi apoi, din anii ’70, conducător al formației „Roșu și Negru”.
„Alfabetul (muz. Liviu Tudan, vers. Corina Brăneanu)”, înregistrări din Fonoteca Radio România, interpretată de Liviu Tudan (Roşu şi Negru).
Născut în București, unde studiază în cadrul Școlii de Muzică nr. 1, absolvă la Iași cursurile Conservatorului de Muzică GEORGE ENESCU, clasa Compoziție. Se îndreaptă rapid spre curentul rock, devenind de-a lungul timpului membru (chitară bas) al mai multor grupuri cunoscute, cum ar fi Sideral sau Metronom, dar trupa care l-a consacrat și de numele căreia rămâne legat este Roșu și Negru.
„Pseudofabulă” (muz. Adrian Ordean, vers. Traian Furnea) – Înregistrări din Fonoteca Radio România, interpretată de Liviu Tudan (Roşu şi Negru).
Are colaborări cu multe personalități muzicale românești – Nuțu Olteanu, Gabi Nacu, Florin Ochescu, Adrian Ordean, Nelu Dumitrescu, Marti Popescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, fiind și unul dintre compozitorii preferați ai interpretei Dida Drăgan.
Dida Drăgan – „Lacrimă de stea” (muz. Liviu Tudan, vers. Eugen Dumitru) de pe albumul „Muzică de Colecţie, Vol. 34 – Dida Drăgan (C-Electrecord & P-2007 Intercont Music /Jurnalul Naţional).
* * * * *
Mihai-Alexandru la BucurestiFM.1100 (foto by BucurestiFM)
MIHAI ALEXANDRU este unul dintre cei mai talentaţi compozitori români, charismatic şi unic prin felul de a fi şi de a scrie, este, într-adevăr, un compozitor prolific. S-a născut în ziua de 9 noiembrie a anului 1965, iar debutul muzical al lui Mihai s-a întâmplat la vârsta de 18 ani cu grupul Sui Generis, apoi la 20 ani a devenit membru al trupei IRIS, cu care a şi înregistrat două albume, 3 dintre piese fiind compuse de el: „Frumuseţea ta”, „Ploaia de vise”, „Ultima toamnă”. După succesul fulminant în calitate de chitarist al formaţiei Iris, veleităţile de compozitor încep să renască şi iată că, în 1989, întâlnind-o pe Nicola, o lansează spectaculos în lumea muzicală, compunându-i câteva piese ce devin în scurt timp hituri ale anilor ’90 si 2000, fiind cuprinse în cele 5 albume de succes înregistrate împreună: „Cu tălpile goale” – 1999, „Milioane” – 2000, „Lângă mine” – 2002, „Don’t break my heart” – 2003, „Dincolo de noapte e zi” – 2003, „Îţi multumesc” – 2004, „Honey” – 2005 şi „De mă vei chema” – 2005.
Lângă mine (Mihai Alexandru, Nicola) – „80 de ani de muzică” (Prod. Radio România & Roton 2006) interpretată de Nicola.
Prezent de zece ori în Finala Naţionala EUROVISION mai întâi cu Nicola în 1992 cu piesa „Balerina”, apoi „Doar amintiri” în 1994, „Undeva departe” în 1996, „I feel good” în 1999, „I do” în 2002, iată că în anul 2003 câştigă selecţia cu piesa „Don’t break my heart” interpretată de Nicola şi reprezintă România la Eurovision în Letonia la Riga, ocupând locul 10. Au mai urmat două selecţii naţionale la care a ocupat locul 3 cu piesa “Brand new feeling” 2006 avându-l coautor pe Mark Pfeling (Belgia) si textier pe Jamie Winchester (Irlanda), solistă Dora şi locul 6 cu Formaţia „Pacifica” solist Leo Iorga şi piesa “Prea mici sunt cuvintele”. Însă, anul 2017 îi aduce compozitorului Mihai Alexandru o binemeritată recompensă artistică – Locul 7 la Eurovision – Kiev (locul 5 în clasamentul televot) cu piesa YODEL IT, compozitor Mihai Alexandru, text Alexa Niculae, interpreţi Ilinca Băcilă şi Alex Florea!
Premii în Festivalul MAMAIA: 2001 Locul I cu piesa “Întinde mâna” cântată de „No Name”, 2002 locul II cu piesa “Lângă mine” solistă Nicola, 2006 locul II cu piesa “Acolo unde ştii” interpretată de Proconsul, 2007 locul II cu piesa “Cum te pot iubi” cantată de Bogdan Dima, locul I în anul 2008 cu piesa “Dă-mi o bere” solişti Mihai Alexandru şi 1-Q Sapro. Colaborarea cu 1Q Sapro datează din negura timpului, însă haiosul tandem şi-a aflat concreteţea şi s-a lansat oficial în vara anului 2008, pe scena de la Mamaia cu piesa „Dă-mi o bere”. Noi, însă nu vă cerem o bere ci vă invităm să ascultăm o piesă din ce în ce mai actuală… semnată de comp. Mihai Alexandru şi 1-Q Sapro, intitulată sugestiv… Lasă-te de furat!!!
Mihai Alexandru & 1 Q Sapro & various artists – Lasă-te de furat! prod. Al Mike Production.
De-a lungul timpului compozitorul a avut colaborări fructuoase cu aproape toţi soliştii consacraţi dar şi din generaţia nouă, cum ar fi: Nicola, Laura Stoica, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Marina Florea, Daniela Vladescu, Aurelian Temişan, Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Carmen Trandafir, Mihaela Mihai, Luminiţa Dobrescu, Corina Chiriac, Doina Spătaru, Nico, Andra, Alina Sorescu, Raluca Ocneanu, Bogdan Dima, Alin Pascal, Alexa, grupurile Iris, Proconsul, Leo Iorga şi Pacifica, Body and Soul, No Comment, No Name, Blondi, Morometzii, Distinto.
Distinto – Luna (Muzică, orchestraţie si versuri: Mihai Alexandru, prod. Al Mike Production 2015)
Studiile sale muzicale sunt Liceul de Artă „George Enescu”, secţia violoncel, iar apoi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti la secţia Pedagogie Muzicală, în paralel urmând tot în incinta facultăţii cursuri de Dirijat de Orchestră (prof. Petru Andriesei) şi canto clasic (prof. Daniela Sluşanschi). Sunt atâtea emisiuni la care a participat în calitate de artist, de compozitor al interpreţilor sau de realizator al muzicii pentru generice, că nu se mai ştie nici numărul lor. (mihai-alexandru.ro)
La finalul acestui scurt portret muzical-artistic al compozitorului Mihai Alexandru, trebuie să mărturisesc că nu vorbim numai de un muzician strălucit, un făuritor de şlagăre ci şi despre un prieten extraordinar, îl cunosc de peste 30 de ani, am fost colegi în Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti şi mă bucur şi sunt onorat de prietenia sa! La mulţi ani cu sănătate şi cu mult drag, Mihai!
Surse: Agenţia de presă RADOR, mihai-alexandru.ro, andreipartos.ro, youtube.com şi materiale din arhiva audio-video personală. Mulţumiri speciale tuturor pentru sprijinul dat la realizarea acestui material jurnalistic!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Albume de Colecţie – MIHAELA RUNCEANU – Remember 30!
Publicat de Bogdan Dragomir,
1 noiembrie 2019, 10:00 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:24
„Cântecul este modul prin care dăruim oamenilor tot ce avem mai bun şi mai frumos în noi…” – acesta a fost moto-ul vieţii Mihaelei Runceanu, o stea a muzicii uşoare româneşti, răpită prematur şi nedrept din vieţile noastre în urmă cu 30 de ani.
Bun găsit tuturor prietenilor emisiunii MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE! Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul acestui program şi împreună cu colegul meu, Florin Bordeiaşu – regizor de emisie, vă salutăm cu drag! Astăzi, la „Albume de Colecţie”, vom face un Remember 30 pentru una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate soliste de muzică uşoară dar şi un pedagog cu un har deosebit – MIHAELA RUNCEANU! Viaţa i s-a curmat brutal şi nedrept într-o noapte de noiembrie a anului 1989.
Vom omagia şi noi, aici la Radio România Regional, scurta dar frumoasa carieră artistică a interpretei MIHAELA RUNCEANU prin prezentarea albumului VOM FI MEREU, editat şi produs în 1999 de Casa de Discuri ELECTRECORD!
În continuare, vom asculta câteva şlagăre în interpretarea Mihaelei Runceanu,de pe albumul “Vom fi mereu” editat post mortem pe CD în 1999 de Casa de discuri Electrecord. Acompaniază orchestra Electrecord – dirij. Alexandru Imre şi Orch. de estradă Radio – dirij. Sile Dinicu.
*****
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene, un Remember 30 adus interpretei MIHAELA RUNCEANU! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2019 Radio România Regional).
*****
Radio România Regional, emisiunea Muzica Unei Generații Perene – Albume de Colecţie, am ascultat astăzi câteva şlagăre din repertoriul unei mari artiste! Ne aducem aminte cu drag de Mihaela Runceanu și o vom reasculta cu plăcere de fiecare dată aici la Radio România!
La finalul emisiunii, ne luăm rămas bun de la dvs. dar vă invităm să accesați pagina noastră de internet www.www.radioromaniaregional.ro, acolo unde veți găsi informații detaliate și muzică pe toate gusturile!
*****
Surse info:Agenția de Presă RADOR, www.wikipedia.org.com, materiale jurnalistice din arhiva personală Bogdan Dragomir, Casa de Discuri ELECTRECORD, (http://runceanumark.blogspot.ro/2009/02/biografie-mihaela-runceanu.html), http://www.mihaelarunceanu.blogspot.ro/
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
In memoriam MIHAI CONSTANTINESCU – Drum lin în lumină!
Publicat de Bogdan Dragomir,
29 octombrie 2019, 20:59 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:25
Astăzi, dedicăm o ediție specială in memoriam unui artist special, unui interpret și compozitor important al muzicii ușoare românești, unui bun prieten și coleg de scenă – MIHAI CONSTANTINESCU! Drum lin în lumină, Mihai!
mihai constantinescu mare(1).1100 (romania-actualitati.ro-psihologul muzical)
Mihai Constantinescu este numele unui artist de referință al muzicii ușoare românești! S-a născut pe 4 ianuarie 1946 la București și a decedat pe 29 octombrie 2019. După prezența în Mondial și-o activitate intensă la Casa Studenților “Grigore Preoteasa” din București, Mihai Constantinescu devine noul idol după un spectacol de varietăți la Sala Radio în ’71, în care a cântat “Porumbița” și “Un vapor” (ambele din repertoriul lui Serge Prisset). Cu “Un zâmbet, o floare” (lansată tot la Sala Radio în ’73) va începe seria șlagărelor lui Mihai Constantinescu, compozitor și interpret.”
În 1972 a absolvit cu succes cursurile Școlii Populare de Artă, la clasa prof. Florica Orăscu, iar în 1973 devine licențiat al Institutului de Educație Fizică și Sport din București.
În 1975 a obținut Premiul al III-lea la Festivalul Șlagărelor de la Dresda cu piesa „Am visat”, interpretată de Corina Chiriac. În 1981 a obținut Premiul I la emisiunea concurs “Șlagăre în devenire” cu piesa “I.E.F.S, ura!”. A făcut parte din Corul de copii al Radiodifuziunii Române, iar în 1964 a intrat in Grupul Mondial. Tot în această perioadă au apărut și primele piese, printre care și piesa „Păpușa”.
A cântat cu trupa „Modern Group” a lui Petre Magdin, din repertoriul căruia, la solicitarea lui Titus Munteanu, are și primele sale înregistrări. Mihai a fost remarcat de Titus la una din audițiile organizate la clasa prof. Florica Orascu, unde împreună cu Olimpia Panciu și Marius Țeicu s-a format un trio celebru. În 1999 a scos single-ul „Iubim și câinii vagabonzi”, iar pe unul din albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc, lansat în 2003, se regăsesc și piese compuse de Mihai Constantinescu.
„Un zâmbet, o floare!” (Mihai Constantinescu, Mihai Constantinescu) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio” (C&P Radio România & Roton) interpretată de Mihai Constantinescu.
A participat la turnee în toate țările ex-socialiste, în Germania, SUA și în câteva state din Vestul Europei. În mai 2002 a primit Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare “O zi printre stele” din partea Ministerului Culturii și Cultelor. Tot în 2002, Editura muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România i-au editat un „Caiet de cântece” selectate din șlagărele lansate în trei decenii.
1987 – «Sînt un om obișnuit» (Album – Electrecord)
1989 – «Cîntă iubire» (Album – Electrecord)
1991 – «La est și vest de Prut», împreună cu Anastasia Lazariuc (Album – Electrecord)
1993 – «Adio tristețe», împreună cu Anastasia Lazariuc (Album – Electrecord)
1994 – «Maria» (Album – Electrecord)
1994 – «Cine știe» (Album – Electrecord)
1996 – «Anotimpurile» (Album)
1999 – «O lume minunată» (Album)
2000 – «Samba, samba» (Album)
2010 – «Parte din viața mea» 4 CD Box (Compilație)
Mihai ne-a părăsit prea devreme, dar sufletul său bun și copilăros ne va însoți mereu în căutarea unei lumi mai bune, „…o lumeminunată!„ Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Surse: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Constantinescu, eualegromania.ro, youtube.com, facebook.com/Mihai Constantinescu, romania-actualitati.ro-psihologul muzical, materiale jurnalistice din arh. personală B. Dragomir.
Mulțumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic.
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist la Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Portrete Muzicale – La mulţi ani, CORINA CHIRIAC!
Publicat de Bogdan Dragomir,
26 octombrie 2019, 09:21 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:25
Ascultaţi Radio România Regional, emisiunea MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE, bun găsit tuturor!
Sunt Bogdan Dragomir și vă invit, în cadrul rubricii Portrete Muzicale, să sărbătorim o mare artistă a scenei muzicale româneşti dar şi cu realizări internaţionale deosebite – Doamna CORINA CHIRIAC!
Îi spunem şi noi cu drag LA MULŢI ANI şi îi dorim sănătate şi multe bucurii!
Aici puteţi asculta varianta audio a emisiunii (Bogdan Dragomir – realizator, Florin Bordeiaşu – regizor de emisie). Audiţie plăcută!
Emisiunea MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE a fost realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, tvr.ro, corinachiriac.ro, Wikipedia.org şi cu materiale jurnalistice muzicale din arhiva personală.
Ne reîntâlnim şi în edițiile viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci, realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir de la microfon şi Florin Bordeiaşu din regia de emisie vă doresc tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – DAN SPĂTARU 80 – Albume de Colecție!
Publicat de Bogdan Dragomir,
17 octombrie 2019, 12:01 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:27
Bun găsit, tuturor! Am considerat normal și onorant pentru mine și pentru noi toți, melomanii muzicii ușoare românești, ca – la împlinirea a 80 de ani de la naștere – în ediția de astăzi să-i aducem un omagiu marelui artist interpret, poate cel mai cunoscut și apreciat solist din România – DAN SPĂTARU!
„Te-așteaptă un om” (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio” Disc 4 (C&P 1995 Radio România &Roton) interpretată de Dan Spataru.
La Muzica Unei Generații Perene, în cadrul rubricii Albume de Colecție – vă invit să ascultăm câteva dintre cele mai cunoscute șlagăre înregistrate pe albumul intitulat chiar așa – DAN SPĂTARU, album editat în anul 1996 de Casa de discuri ELECTRECORD.
După prima piesă, ascultată deja, intitulată „Te-așteaptă un om”, piesă regăsită și pe culegerea audio muzicală intitulată „80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio” – editată de Radio România și Casa ROTON – urmează alte două piese selectate de pe albumul DAN SPĂTARU: „Țărăncuță, țărăncuță” și „În rândul patru”.
„Țărăncuță, țărăncuță!” (Ion Vasilescu/Mihai Maximilian) de pe albumul DAN SPĂTARU (C&P 1996 Electrecord) interpretată de Dan Spătaru.
„În rândul patru” (Temistocle Popa/Mircea Block) de pe albumul DAN SPĂTARU (C&P 1996 Electrecord) interpretată de Dan Spătaru.
Interpretul de muzică ușoară Dan George Spătaru (n. 2 octombrie 1939, Aliman, jud. Constanța – d. 8 septembrie 2004, București), un fenomen în zona interpretativă, cu totul diferit de alte voci, a fost – probabil – cea mai mare vedetă a cântecului autohton, pe care compozitorul Horia Moculescu îl numește “un interpret cu stea”.
„A debutat în 1964 într-un spectacol televizat alături de Pompilia Stoian. A fost premiat la Concursul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia (ediția 1966, cu Olimpiada tinereții de Temistocle Popa, în 1969 cu premiul pentru interpretare). La Sopot-Polonia, ca reprezentant al Casei de discuri Electrecord, cu care a colaborat frecvent (la Festival, în Ziua Discului a fost aplaudat de peste 7000 de spectatori, timp de 20 de minute – record al manifestării, consemnat în Cartea de Onoare). Între 1972-1979 a fost prim solist al Teatrului Fantasio din Constanța. Și compozitorul și dirijorul Aurel Manolache, directorul instituției, avea fler la lansarea și cultivarea vedetelor. De altfel și melodia acestuia „Ale tale”, a devenit în interpretarea lui Dan Spătaru un mare șlagăr. Prezența interpretului în turnee internaționale (Rusia, Germania, Israel, Cuba, Ungaria, Italia) se bucura de aceeași apreciere a publicului. Vocea lui Dan Spătaru cucerea orice fire artistică, deschisă către muzică…”
Să ascultăm încă două piese celebre de pe albumul DAN SPĂTARU, în interpretarea unică și plină de farmec a artistului omagiat astăzi, intitulate „Drumurile” și „Măicuță, îți mulțumesc!”.
„Drumurile” (Repert. internațional/Dan Spătaru) de pe albumul DAN SPĂTARU (C&P 1996 Electrecord) interpretată de Dan Spătaru.
„Măicuță, îți mulțumesc!” (Temistocle Popa/Eugen Mirea) de pe albumul DAN SPĂTARU (C&P 1996 Electrecord) interpretată de Dan Spătaru.
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, vă mulţumește pentru atenţie şi – la finalul rubricii „Albume de colecție” – vă invită să ascultaţi, de pe albumul “DAN SPĂTARU” editat în anul 1996 de Casa de Discuri ELECTRECORD, o piesă de referință din repertoriul său, cu mare succes la public, intitulată sugestiv „Să cântăm, chitara mea!”
„Să cântăm chitara mea (Temistocle Popa/Mircea Block)” de pe albumul DAN SPĂTARU (C&P 1996 Electrecord) interpretată de Dan Spătaru.
Sursa: https://radioromaniacultural.ro/greii-muzicii-usoare-romanesti-dan-spataru/ – Daniela Caraman Fotea, Casa de Discuri ELECTRECORD, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
P.S.: Am avut privilegiul de a cânta muzică ușoară (împreună cu colegii mei din Cvintetul vocal LUCHIAN – condus de Ioan Luchian Mihalea) pe scenă, împreună cu Dan Spătaru și cu alți mari artiști ai scenei românești… și de fiecare dată ne-a oferit o lecție de profesionalism, ținută impecabilă, colegialitate deosebită și o modestie exemplară… cum rar mai găsești astăzi în acest domeniu! Mulțumesc, Dan Spătaru!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – Albume de Colecție – „Ducu Bertzi – Povești din Maramureș!”
Publicat de Bogdan Dragomir,
23 septembrie 2019, 11:04 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:35
Bun găsit, cu drag, tuturor! Am primit de curând, în dar, de la artistul Ducu Bertzicea mai recentă realizare muzicală a sa – albumul intitulat „Povești din Maramureș!”.
„Iza” de pe albumul „Ducu Bertzi – Povești din Maramureș! (C&P Asociația Interculturală Ducu Bertzi, 2019) interpretată de Ducu Bertzi.
Pentru că, doar în urmă cu câteva zile, prietenul și colegul meu Ducu Bertzi și-a aniversat ziua de naștere (21.09.1955), îi doresc, împreună cu toți cei care citiți aceste rânduri și ascultați muzica sa, multă sănătate, realizări frumoase artistice și personale, bucurii și fericire împreună cu cei dragi! La mulți ani!
La Muzica Unei Generații Perene, în cadrul rubricii Albume de Colecție – vă propun să ascultăm câteva piese muzicale de pe albumul inspirat din repertoriul folcloric tradițional românesc, aranjate și orchestrate la nivelul anului 2019, intitulat sugestiv „Ducu Bertzi – Povești din Maramureș!”.
După prima piesă, ascultată deja, intitulată „Iza”, urmează alte două piese selectate de pe albumul mai sus menționat, interpretate „moroșenește” de Ducu Bertzi : „Mândra mea” și „Io-s fecior de moroșan!”
„Mândra mea” de pe albumul „Ducu Bertzi – Povești din Maramureș! (C&P Asociația Interculturală Ducu Bertzi, 2019) interpretată de Ducu Bertzi.
„Io-s fecior de moroșan” de pe albumul „Ducu Bertzi – Povești din Maramureș! (C&P Asociația Interculturală Ducu Bertzi, 2019) interpretată de Ducu Bertzi.
Reprod. foto booklet CD Povesti din Maramures 2019 – Ducu Bertzi.1100 (foto by Mariana Scubli /arh.pers.B.Dragomir)
Albumul editat în anul 2019 de Asociația Interculturală Ducu Bertzi și intitulat „Ducu Bertzi – Povești din Maramureș!” este interpretat de artistul DUCU BERTZI! Au participat la realizarea acestui produs discografic, colegii săi muzicieni – Marius Bațu(voce, chitară), Mihai Neniță (vioară), Vlady Cnejevici(clape), foto – Dan Borzan (coperta 1) și Mariana Scubli (booklet), grafică – Luciana Gingărașu!
Interpretul de muzică folk Ducu Bertzi, născut în data de 21 septembrie 1955, a debutat în anul 1976 la Baia-Mare în cadrul manifestărilor Cenaclului Flacăra (unde a activat până în anul 1985). Paralel cu genul care l-a consacrat, a devenit în scurt timp membru permanent al Grupului Coral “SONG”.
Prima înregistrare audio muzicală a realizat-o în noiembrie 1979 la Radiodifuziunea Română; au urmat alte imprimări și foarte multe spectacole. După o perioadă în care muzica folk a intrat într-un con de umbră, în anul 1986 Ducu Bertzi a continuat să înregistreze noi piese, dintre care cele mai cunoscute s-au transformat în șlagăre (“Şi de-ar fi; Floare de colţ; M-am îndrăgostit numai de ea; Suflet fără chei; Omul pădurii”).
Activitatea sa concertistică din țară și din afara granițelor este extrem de intensă, numărul spectacolelor realizate de-a lungul celor peste 40 de ani ai carierei sale artistice fiind de cca. 6000). Detalii despre activitatea sa artistică pot fi aflate pe pagina de internet a cantautorului – www.ducubertzi.ro
Reprod. foto coperta CD Povesti din Maramures 2019 – Ducu Bertzi.1100 (foto by Dan Borzan/arh.pers.B.Dragomir)
Să ascultăm încă două piese muzicale de pe acest album de colecție: „Auzit-am” și „La cosit”!
„Auzit-am” de pe albumul „Ducu Bertzi – Povești din Maramureș!” (C&P 2019 Asociația Interculturală Ducu Bertzi) interpretată de Ducu Bertzi.
„La cosit” de pe albumul „Ducu Bertzi – Povești din Maramureș!” (C&P 2019 Asociația Interculturală Ducu Bertzi) interpretată de Ducu Bertzi.
„În Maramureș am copilărit, acolo am crescut și m-am format! Este un mare noroc pentru mine şi cred că pentru orice maramureșean, fiindcă este foarte important să te naşti într-o zonă bogată spiritual. Şi, faptul că provin din Maramureş, chiar mi-a purtat noroc în viaţă!…” – mărturisește Ducu Bertzi pentru Radio Cluj.
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, vă mulţumește pentru atenţie şi – la finalul rubricii „Albume de colecție” – vă invită să ascultaţi, de pe albumul “Ducu Bertzi – Povești din Maramureș!” editat în anul 2019 de Asociația Interculturală Ducu Bertzi, o piesă de referință din repertoriul său, cu mare succes la public, intitulată sugestiv „Omul Pădurii”!
„Omul pădurii” de pe albumul „Ducu Bertzi – Povești din Maramureș!” (C&P 2019 Asociația Interculturală Ducu Bertzi) interpretată de Ducu Bertzi.
Sursa: Asociația Interculturală Ducu Bertzi, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – La mulți ani, Dida Drăgan și Nicolae Caragia!
Publicat de Bogdan Dragomir,
16 septembrie 2019, 13:54 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:36
Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi vă invit astăzi, într-o ediție specială, aniversară pentru doi mari artiști ai României, să facem o dedicație tuturor melomanilor!
Aniversații lunii septembrie, cărora le dorim LA MULȚI ANI, cu sănătate, bucurii și fericire sunt Dida Drăgan și Nicolae Caragia!
Glasul special prin care vom face această dedicație este al unei Doamne a României, al unei artiste cu totul excepțională – Doamna DIDA DRĂGAN!
Recital DIDA DRAGAN la Chișinău (foto www.radiochisinau.md.A. Obreja/arh.pers.B.Dragomir)
Pentru început, din repertoriul extrem de vast și valoros al interpretei cu voce de aur, reprezentativă pentru muzica pop-rock și rock din România – marea artistă, Doamna DIDA DRĂGAN – vom asculta piesa intitulată: “Lacrimă de stea” (muz. Liviu Tudan, text Eugen Dumitru)!
„LACRIMĂ DE STEA” (muz. Liviu Tudan, text Eugen Dumitru) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1998 Roton & Radio România),interpretată de Dida Drăgan.
În continuare, vă propun două piese noi, una dintre ele reorchestrată și reînregistrată de Doamna Dida Drăgan în 2018 și o piesă nouă din 2019! Audiție plăcută!
„NORUL” (muz. Sorin Chifiriuc, text Dida Drăgan) din fonoteca muzicală Radio România Regional (C&P 2018 Dida Drăgan),interpretată de Dida Drăgan.
„Bun rămas” (Adrian Ordean/Adrian Ordean) din arhiva Radio România Regional, interpret și producător 2019 – Dida Drăgan.
La rubrica Fonoteca Melomanului, promovăm muzica românească de calitate cu interpretări şi creaţii celebre! Am păstrat pentru finalul acestei ediţii, aniversarea unui alt compozitor de seamă al creaţiei româneşti, chitarist de excepție, interpret cu dar și har – muzicianul NICOLAE CARAGIA, căruia îi dorim sănătate, bucurii, fericire şi LA MULŢI ANI!
Din creaţia sa muzicală, deosebit de apreciată de interpreții români și nu numai, am selectat pentru emisiunea de astăzi două piese difuzate în premieră națională la Radio România Regional, intitulate „Misterioasa mea!” și „Maria”! Interpretează cu sensibilitate şi cu multă dăruire, chiar autorul acestor frumoase melodii, compozitorul NICOLAE CARAGIA!
Bogdan Dragomir – Realizatorul emisiunii – vă mulţumeşte pentru atenţie şi până la următoarea ediţie vă doreşte toate cele bune!
(AUDIO) „MISTERIOASA MEA!” (muz. și text Nicolae Caragia) din fonoteca muzicală Radio România Regional (C&P Nicolae Caragia),interpretată de Nicolae Caragia.
(AUDIO) „MARIA” (muz. și text Nicolae Caragia) din fonoteca muzicală Radio România Regional (C&P Nicolae Caragia),interpretată de Nicolae Caragia.
Sursa: Materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional şi bogdandragomir.ro . Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei rubrici!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – Albume de Colecție – GICĂ PETRESCU – „Cu păhărelul după mine!”
Publicat de Bogdan Dragomir,
11 iunie 2019, 10:50 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:41
Bun găsit, cu drag, tuturor! Astăzi – la Muzica Unei Generații Perene, rubrica Albume de Colecție – vă propun să ascultăm câteva piese muzicale de pe albumul intitulat sugestiv „Cu păhărelul după mine!”, interpretate cu mare har și „dar” de celebrul trubadur al muzicii de revistă și de petrecere – Maestrul GICĂ PETRESCU!
Pentru început, vă invităm să ascultați primele două piese selectate de pe albumul mai sus menționat, interpretate fără egal de Gică Petrescu: Trece timpul și Hai noroc și iar noroc!
„Trece timpul” (V. Veselovski / M. Maximilian) de pe albumul „Cu păhărelul după mine” (C&P 1996 Intercont Music) interpretată de Gică Petrescu.
„Hai noroc și iar noroc!” (G. Petrescu / C. Moldoveanu) de pe albumul „Cu păhărelul după mine” (C&P 1996 Intercont Music) interpretată de Gică Petrescu.
20190606_130043.1100 Foto by cover CD Gica Petrescu – Cu paharelul dupa mine (C&P Intercont Music – prel. B.Dragomir)
Albumul cu muzică de petrecere editat de Casa de Discuri INTERCONT MUSIC și intitulat „Cu păhărelul după mine” interpretat de maestrul GICĂ PETRESCU acompaniat de Orchestra de muzică populară dirijată de Maestrul Paraschiv Oprea, a fost înregistrat, post procesat și masterizat în luna Iunie 1996 la Studioul Migas Real Compact din București!
Vom continua scurta noastră incursiune muzicală în atmosfera „Micului Paris” de altădată cu piesele Of, of, of, măi șprițule! și Hai să bem un păhărel!
„Of, of, of, măi șprițule!” (H. Mălineanu / Text popular) de pe albumul „Cu păhărelul după mine” (C&P 1996 Intercont Music) interpretată de Gică Petrescu.
„Hai să bem un păhărel!” (H. Mălineanu / Text popular) de pe albumul „Cu păhărelul după mine” (C&P 1996 Intercont Music) interpretată de Gică Petrescu.
Aranjamentele orchestrale aparțin Maestrului Paraschiv Oprea, Maestru de sunet: Adrian Ordean, Director artistic: Bogdan Dragomir, Producător executiv: George Mărăcine. Fotografiile originale: Vasile Blendea. Grafica albumului fabricat de DanDisc din Danemarca a fost realizată de Radu Zaharescu – [ iorik ] design !
În timpul carierei sale excepționale, interpretul Gică Petrescu a primit numeroase premii și distincții dintre care amintim:
Artist Emerit al Republicii Populare Române (1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice”.
Ordinul Meritul Cultural – clasa a II-a – 1968
Premiul discului – Electrecord – 1968
Diploma de excelenţă „Muzica e viaţa mea” – TVR – 1999
Radio România i-a decernat în anul 2001 Premiul Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III” şi în 2006 – Premiul special “Cântecul e viaţa mea”!
Life Time Award – MTV Romanian Music Awards – 2004
Zeci de alte premii la diferite Festivaluri şi evenimente culturale româneşti!
În data de 5 mai 2003, în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Palatul Cotroceni, Ion Iliescu – Preşedintele României la acea vreme, i-a acordat Maestrului Gică Petrescu – Ordinul Național STEAUA ROMÂNIEI în grad de Cavaler, cu ocazia împlinirii vârstei de 88 de ani, pentru îndelungata şi prodigioasa carieră artistică pusă în slujba cântecului românesc, prin care a încântat sufletele a numeroase generaţii.
20190606_125958.1100 Foto by cover CD Gica Petrescu – Cu paharelul dupa mine (C&P Intercont Music – prel. B. Dragomir)
Să ascultăm încă două piese muzicale de succes din repertoriul interpretului Gică Petrescu, regăsite și pe acest album de colecție: De ce e viața sucită? și Dragoste, bătute-ar vina!
„De ce e viața sucită?” (V. Veselovski / M. Maximilian) de pe albumul „Cu păhărelul după mine” (C&P 1996 Intercont Music) interpretată de Gică Petrescu.
„Dragoste, bătute-ar vina” (G. Petrescu / C. Moldoveanu) de pe albumul „Cu păhărelul după mine” (C&P 1996 Intercont Music) interpretată de Gică Petrescu.
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, vă mulţumește pentru atenţie şi – la finalul rubricii „Albume de colecție” – vă invită să ascultaţi, din bijuteriile muzicale înregistrate de-a lungul timpului de marele interpret GICĂ PETRESCU și oferite dumneavoastră astăzi, de pe albumul “GICĂ PETRESCU – Cu păhărelul după mine!” editat în anul 1996 de Casa de discuri INTERCONT MUSIC, piesa intitulată sugestiv „Dragi prieteni, sus paharul!”
„Dragi prieteni, sus paharul!” (G. Petrescu / C. Moldoveanu) de pe albumul „Cu păhărelul după mine” (C&P 1996 Intercont Music) interpretată de Gică Petrescu.
Gica petrescu.1100 (rador.ro)
Sursa: Intercont Music, Agenția de Presă RADOR, AGERPRESS, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Nicu Alifantis, Oana Sîrbu și Aurelian Andreescu!
Publicat de Bogdan Dragomir,
31 mai 2019, 10:00 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:41
Buna găsit tuturor! Aniversaților lunii Mai – OANA SÎRBU și NICU ALIFANTIS – le dorim sănătate, bucurii, toate gândurile noastre bune și tradiționalul LA MULȚI ANI, iar pentru marele și regretatul nostru interpret AURELIAN ANDREESCU – omagiul și prețuirea noastră!
nicu-alifantis (www.tvr3.tvr.ro)
S-a născut pe 31 mai 1954, la Brăila, din părinți greco-macedonieni, face studii muzicale particulare și debutează scenic în anul 1973. Este poreclit Elifantis, colecționează instrumente muzicale și elefanți! În 1997, a suferit un infarct şi de atunci bea cafea decofeinizată și fumează țigări slim. A compus muzica pentru 118 piese de teatru, poartă pălării de Panama, cântă și compune muzică de 47 de ani! Citatul lui Alifantis este: „Mi-a plăcut al dracului de tare ceea ce fac. În plus, am și avut foarte mare încredere în mine. De-asta am și reușit”.
„Poştalionul (Nicu Alifantis/Radu Stanca)” de pe albumul „25” (C – 1969-1996 Nicu Alifantis & P – 1998 Intercont Music) interpretată de Nicu Alifantis.
Alifantis 1 (main.romania-actualitati.ro)
„Piata romană nr. 9 (Nicu Alifantis/Alexandru Andries)” de pe albumul „25” ( C – 1969-1996 Nicu Alifantis & P 1998 Intercont Music) interpretată de Nicu Alifantis & Grupul Coral SONG (Ioan Luchian Mihalea).
O altă frumoasă, talentată și sensibilă artistă dedicată muzicii ușoare românești și aniversată în luna Mai, este OANA SÎRBU! LA MULȚI ANI!
(AUDIO) „Inimi hoinare” (muz. Virgil Popescu, vers. George Popovici) de pe albumul „Oana Sârbu – Un altfel de portret!” (C&P 2011 Radio România) interpretată de Oana Sârbu.
20190527_111620 foto by cover CD Un altfel de portret – Oana Sîrbu (prel. 1100 by Bogdan Dragomir)
„Un altfel de portret” (Virgil Popescu/George Popovici) de pe albumul „Oana Sîrbu – un altfel de portret” (C – 2011 Virgil Popescu/Distribuit de E-media), interpretată de Oana Sîrbu.
Am păstrat pentru finalul acestei ediţii, o aniversare “in memoriam” a unuia dintre cei mai îndrăgiţi şi apreciaţi interpreţi din muzica uşoară românească – AURELIAN ANDREESCU! Vom difuza din repertoriul său piesele „Copacul!” (muz. Jolt Kerestely – vers. Ovidiu Dumitru) şi „Tu eşti primăvara mea” (muz. Florin Bogardo, vers. Ioana Diaconescu), ambele înregistrări de pe albumul “Aurelian Andreescu” editat post mortem pe CD în anul 2001 de Casa de discuri Electrecord. Acompaniază orchestra Electrecord – dirij. Alexandru Imre.
Realizatorul emisiunii, Bogdan Dragomir, vă mulţumește pentru atenţie şi vă aşteaptă cu drag şi la ediţiile viitoare! Toate cele bune!
(AUDIO) „Copacul” (muz. Zsolt Kerestely, text Ovidiu Dumitru) de pe albumul “Aurelian Andreescu” (C&P 2001 Electrecord), interpretată de Aurelian Andreescu.
coperta CD Aurelian Andreescu.1100 (foto by cover CD Electrecord – prel. Bogdan Dragomir)
(AUDIO) „Tu eşti primăvara mea!” (muz.Florin Bogardo, text Ioana Diaconescu) de pe albumul “Aurelian Andreescu” (C&P 2001 Electrecord), interpretată de Aurelian Andreescu.
Sursa: Agenţia de Presă RADOR, topromanesc.ro, alifantis.ro, ro.wikipedia.org, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – DUMITRU FĂRCAȘ, taragot – Albume de colecție
Publicat de Bogdan Dragomir,
17 mai 2019, 12:00 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:43
Bun regăsit, cu drag, ascultătorilor Radio România Regional! În ediția Muzica Unei Generații Perene de astăzi, la rubrica Albume de Colecție – revenim la bijuteriile muzicale ale patrimoniului de aur al folclorului românesc autentic şi omagiem un alt inegalabil artist instrumentist, solist al instrumentelor de suflat oboi și taragot – Maestrul solist, dirijor, profesor, regretatul muzician de renume internațional DUMITRU FĂRCAȘ (n. 12 mai 1938, Groși, județul Maramureș – d. 7 august 2018, Cluj-Napoca)! Omagiul și recunoștința noastră, Maestre!
„Suita din Țara Moților” de pe albumul „Dumitru Fărcaș, taragot – Bijuterii folclorice românești” (C&P 1993 Electrecord) interpretată de Dumitru Fărcaș.
Ați ascultat prima piesă de pe albumul de colecție „Bijuterii folclorice românești” interpretate la taragot de Dumitru Fărcaș. Albumul cuprinde 26 de piese înregistrate cu acompaniamentul orchestrei conduse de Dumitru Fărcaș și Alexandru Viman și a fost editat pe CD în anul 1993 la Casa de discuri ELECTRECORD. Echipa tehnică de realizare și editare: Daniela Roxana Gibescu (redactor muzical), Theodor Negrescu și Vasile Sibana (ingineri de sunet), Emil Mihai (post procesare sunet), C&P 1993 Electrecord.
20190401_143928 Foto by booklet CD Dumitru Farcas.Electrecord (foto si prel.1100 Bogdan Dragomir)
DUMITRU FĂRCAȘ și-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare. În 1962 a preluat Ansamblul „Mărțișorul” al Casei de Cultură a studenților din Cluj-Napoca, împreună cu care a obținut numeroase premii naționale și internaționale.
„Mărunțel din Groși” de pe albumul „Dumitru Fărcaș; taragot – Bijuterii folclorice românești” (C&P 1993 Electrecord) interpretată de Dumitru Fărcaș.
Albume muzicale pe CD:
Trésors folkloriques roumains (1993, Electrecord EDC 160)
Trésors folkloriques roumains vol. 2 (2000, Electrecord EDC 393)
„Cântec bătrânesc din Groși” de pe albumul „Dumitru Fărcaș, taragot – Bijuterii folclorice românești” (C&P 1993 Electrecord) interpretată de Dumitru Fărcaș.
Premii și distincții:
1962 – Premiul I și titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, Helsinki
1972 – Discul de aur decernat de Academia „Charles Cros” din Paris
1991 – Laureat al Premiului Ethnos
1999 – Laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive Festival”, Washington
1999 – Premiul I la Festivalul Internațional de la Bruxelles
2000 – Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică și Dans „Cele cinci Lyre”, Budapesta.
„Învârtita din Glod” de pe albumul „Dumitru Fărcaș, taragot – Bijuterii folclorice românești” (C&P 1993 Electrecord) interpretată de Dumitru Fărcaș.
DUMITRU FĂRCAȘ a primit titlul de „Cetățean de onoare” al orașului Phenian (Coreea de Nord) și al orașelor Cluj-Napoca, București, Reșița și Baia Mare. Este președinte de onoare al Congresului Internațional al Taragotiștilor.
„Românesc de pe Valea Almașului” de pe albumul „Dumitru Fărcaș, taragot – Bijuterii folclorice românești” (C&P 1993 Electrecord) interpretată de Dumitru Fărcaș.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Dumitru Fărcaș la 29 noiembrie 2002 Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. El i-a conferit la 7 februarie 2004 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
„Bărbătesc din Maramureș” de pe albumul „Dumitru Fărcaș, taragot – Bijuterii folclorice românești” (C&P 1993 Electrecord) interpretată de Dumitru Fărcaș.
20190401_143954 Foto by cover final CD Dumitru Farcas.Electrecord (foto si prel.1100 Bogdan Dragomir)
„Fecioreasca de pe Mureș” de pe albumul „Dumitru Fărcaș, taragot – Bijuterii folclorice românești” (C&P 1993 Electrecord) interpretată de Dumitru Fărcaș.
La 7 martie 2008, DUMITRU FĂRCAȘ a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. La 7 august 2018 și la vârsta de 80 de ani, Marele artist DUMITRU FĂRCAȘ a plecat de la noi către Domnul și a lăsat un gol imens artistic în sufletele noastre!
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, vă mulţumește pentru atenţie şi – la finalul rubricii „Albume de colecție” – vă invită să ascultaţi, din bijuteriile muzicale înregistrate de Marele artist omagiat astăzi – DUMITRU FĂRCAȘ – piesa intitulată „Roata feciorilor”, de pe albumul “Dumitru Fărcaș, taragot – Bijuterii folclorice românești” editat în anul 1993 de Casa de discuri ELECTRECORD.
„Roata feciorilor” de pe albumul „Dumitru Fărcaș, taragot – Bijuterii folclorice românești” (C&P 1993 Electrecord) interpretată de Dumitru Fărcaș.
Sursa: Wikipedia.com.org, AGERPRESS, electrecord.ro, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Portrete Muzicale – ZSOLT KERESTELY 85! La mulți ani!
Publicat de Bogdan Dragomir,
12 mai 2019, 08:51 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:43
Bun găsit tuturor, aici la Radio România Regional! Sunt Bogdan Dragomir şi vă invit să ascultaţi o nouă ediţie a rubricii Portrete Muzicale din cadrul emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene!
Am ales din fonoteca muzicalăRadio România Regional, dar şi din creaţia de mare succes, cu sute de şlagăre şi peste 55 de ani de activitate artistică a celebrului compozitor de muzică uşoară românească aniversat astăzi – ZSOLT KERESTELY – două piese celebre, prima şi unul dintre cele mai fredonate şlagăre ale artistului, intitulată simplu „COPACUL” (compozitor Zsolt Kerestely, textier Ovidiu Dumitru), o piesă interpretată de un artist cu mare har – Aurelian Andreescu şi piesa „ÎMI SPUI VORBE-N VÂNT” (muz. Zsolt Kerestely, text N. Niţă), interpretată cu mare sensibilitate de Adrian Daminescu! Aşadar, sănătate, bucurii şi LAMULŢI ANI,ZSOLT KERESTELY!
(AUDIO) „COPACUL” (muz. Zsolt Kerestely, text Ovidiu Dumitru) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Roton & Radio România),interpretată de Aurelian Andreescu.
Jolt Kerestely.1100(eualegromania.ro)
„Compozitorul, fiu al unui preot care a locuit, o vreme, în satul mureşean Cuieşd, are adânc întipărite în memoria afectivă imagini din copilărie care au constituit sâmburele, ideea melodiei. În primul rând, erau pădurile prin care băiatul rătăcea ore în șir. În al doilea rând, muzicianul ne-a împărtăşit amintirea dragă a celor doi copaci pe care i-au sădit părinţii la naşterea lui şi a surorii sale.” – Detaliile despre piesa Copacul, interpretul Aurelian Andreescu și compozitorul ZSOLT KERESTELY au fost înregistrate de colega noastră Dana Ardelean de la Radio România Târgu Mureș pentru serialul EU ALEG ROMÂNIA – 100 DE MELODII ALE ROMÂNILOR (eualegromania.ro)
(AUDIO) „ÎMI SPUI VORBE-N VÂNT” (muz. Zsolt Kerstely, text N. Niţă), de pe albumul “Best Of… Adrian Daminescu” (C&P 2008 Ovo Music), interpretată de Adrian Daminescu.
Compozitorul, instrumentistul şi dirijorul Jolt Kerestely s-a născut la 12 mai 1934, în localitatea Şiclod, judeţul Harghita. A absolvit Conservatorul ”Gh. Dima” din Cluj în 1963.
20171020_101603 Maestrul Zsolt Kerestely la pas cu tehnologia in Muzeul Romantei – Crizantema de Aur, Targoviste 2017.1100 (foto Bogdan Dragomir)
A fost corepetitor la Institutul Pedagogic (1962-1964) şi dirijor la Casa de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca. A ieşit la pensie de la Televiziunea Română, unde a lucrat 30 de ani ca regizor muzical. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România din 1970.
A debutat în 1966, la radio, cu piesa ”Primul pas”, palmaresul său însumând peste 400 de compoziţii: a scris muzică de teatru, de film, de desene animate, muzicaluri, spectacole de revistă, cântece pentru copii, dar şi pentru solişti de operă şi operetă. ”Cerbul de Aur”, ”Festivalul Mamaia”, ”Steaua fără nume” sunt evenimente care s-au născut şi au crescut sub ochii lui. A fost membru în numeroase jurii naţionale de muzică uşoară, potrivit volumului „Meridianele cântecului” de Daniela Caraman Fotea (1989, Editura Muzicală).
Multe dintre compoziţiile sale au ajuns şlagăre şi au fost răsplătite cu premii la festivalurile de muzică uşoară: ”Copacul”, ”Nu mai cred în vorbe”, ”Să nu te joci cu dragostea”, ”Bună ziua, dragoste”, ”Tăcutele iubiri”, „Lumea de dragoste”, ”Noapte, fată cu cercei de smoală”. Piesele sale au fost puse în valoare de vocile unor interpreţi valoroşi ai muzicii uşoare româneşti sau ai operetei – Margareta Pâslaru, Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Constantin Drăghici, Aurelian Andreescu, Eva Kiss, Marcel Pavel, Monica Anghel, Mihaela Runceanu, Aura Urziceanu, Dan Spătaru, Loredana Groza, Gabriel Dorobanţu, Sanda Ladoşi, Anca Ţurcaşiu, Marina Voica, Silvia Dumitrescu, Elena Cârstea, Cătălin Crişan, Aurelian Temişan, Oana Sârbu, Carmen Trandafir, Daniel Iordăchioaie, Viorela Filip, Adrian Enache, Adrian Daminescu, Stela Enache, Marina Florea, Angela Gheorghiu, Liliana Pagu, Daniela Vlădescu, Valentin Teodorian, Ludovic Spiess, Dorin Teodorescu.
În 2001, a primit Diploma de Excelenţă Mamaia 2001, pentru întreaga activitate profesională. A fost răsplătit de Ministerul Culturii şi Cultelor, în 2002, cu un Premiu de Excelenţă. În 2004, preşedinţia României i-a acordat Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, vă mulţumește pentru atenţie şi vă dorește sănătate și gânduri bune!
Sursa: Agenţia de Presă AGERPRES, youtube.com, „Meridianele cântecului” de Daniela Caraman Fotea, Radio România Târgu Mureș, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – De Paște, muzică pentru suflet! – „Patimile și învierea lui Iisus!” – Corul „Madrigal” dirijat de Maestrul Marin Constantin! „HRISTOS A ÎNVIAT!”
Publicat de Bogdan Dragomir,
24 aprilie 2019, 13:06 / actualizat: 20 iunie 2023, 15:02
Bun găsit tuturor! Mi s-a părut potrivit în această perioadă, foarte apropiată de Sfânta Sărbătoare de Paște, să parcurgem împreună, din punct de vedere artistic-muzical, dar mai ales, sufletește, patimile și învierea Domnului nostru Iisus Hristos, cel care s-a sacrificat pentru ca noi, muritorii de rând, să putem fi puternici în clipele grele și să ne bucurăm împreună cu cei dragi de momentele frumoase ale vieții noastre!
Foto după copertă disc Patimile si invierea lui Iisus – Madrigal.Electrecord (foto si prel.1100 B.Dragomir)
Sunt Bogdan Dragomir și vă invit să ascultați un album muzical unic în discografia românească, ce ilustrează exact ce am descris mai sus, un album marca ELECTRECORD, înregistrat – în anul 1993 la Sala de Concerte Radio a Societății Române de Radiodifuziune – de Corul Național de Cameră MADRIGAL dirijat de Maestrul MARIN CONSTANTIN și intitulat „Patimile și învierea lui Iisus!”.
Foto după interior disc Patimile si invierea lui Iisus – Madrigal.Electrecord (foto si prel.1100 B.Dragomir)
Albumul conține cântări religioase și versete biblice de rit ortodox, soliști – Lucian Bonifaciu și Constantin Petrescu, rostirea versetelor din Triod – actorul George Oancea, maestru de cor – Veronica Bojescu, maestru de sunet – Cornelia Andreescu, asistența tehnică – Erich Schafer, Silviu Zvorișteanu, editare digitală – Dorina Grosaru, consultant și expert în bizantinism – Titus Moisescu, informații conținut booklet – Părinte Dimitrie Stăniloaie, Sf. Ioan Gură de Aur!
20190327_131117 foto by cover CD Patimile si invierea lui Iisus – Madrigal – Electrecord (foto si prel.1100 B. Dragomir)
Atenție! Pentru a putea asculta și înțelege cu adevărat această înregistrare este nevoie de o stare specială, reculegere și împăcare cu sine a fiecăruia dintre noi! Amin!
Cu prilejul Sfintei Sărbători, vă doresc tuturor sănătate, liniște în suflet și „Paște fericit!” împreună cu toți cei dragi! HRISTOS A ÎNVIAT!
Audiție plăcută!
Foto după copertă finală disc Patimile si invierea lui Iisus – Madrigal.Electrecord (foto si prel.1100 B.Dragomir)
„Patimile si învierea lui Iisus” de pe albumul „Patimile si învierea lui Iisus” (C&P 1995 Electrecord) interpretată de Corul Național de Cameră MADRIGAL dirijat de Maestrul Marin Constantin.
Sursa: Casa de discuri ELECTRECORD, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Cornel Constantiniu, Angela Ciochină și Șerban Georgescu!
Publicat de Bogdan Dragomir,
17 aprilie 2019, 14:25 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:44
După cum vă spuneam şi în ediţiile precedente, şi în luna Aprilie avem mulţi muzicieni de aniversat sau de omagiat, aşa că am ales din fonoteca muzicalăRadio România Regional, două piese de referinţă din muzica uşoară românească dar şi din repertoriul îndrăgitului şi apreciatului interpret CORNEL CONSTANTINIU (n. 6 aprilie 1945, Bucureşti), artist căruia îi dorim La mulţi ani, cu multă sănătate, împliniri şi bucurii!
COPERTA-carte-ZAPEZILE-COPILARIEI-de-CORNEL-CONSTANTINIU.1100 (revistamuzicala.radioromaniacultural.ro-prel. B. Dragomir)
Pentru început să ascultăm piesele „N-aţi văzut o fată?” (muz. şi text Alexandru Mandy) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Radio România şi Roton) şi “Doar o vorbă” (muz. Ionel Tudor, text Andreea Andrei) de pe albumul „Cornel Constantiniu”, editat în anul 1996 de casa de discuri ELECTRECORD! Interpretează Cornel Constantiniu!
(AUDIO) „N-aţi văzut o fată?” (muz. şi text Alexandru Mandy) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Radio România şi Roton), interpretată de Cornel Constantiniu.
(AUDIO) “Doar o vorbă” (muz. Ionel Tudor, text Andreea Andrei) de pe albumul „Cornel Constantiniu” (C&P 1996 ELECTRECORD), interpretată de Cornel Constantiniu.
Emisiunea Muzica Unei Generaţii Perene, rubrica Fonoteca Melomanului! În continuare, vom omagia o artistă completă, cu un timbru vocal special, cu un repertoriu extrem de variat şi cu interpretări fără cusur – ANGELA CIOCHINĂ (n. 17 aprilie 1955 – d. 7 iulie 2015)!
angela.1100 (radioconstanta.ro)
Din Fonoteca Radio România Regional am ales două piese reprezentative intitulate „Vremea cireşelor” (muz. Victor Socaciu, text Dan Verona) şi “Dansul de păsări” (muz. Angela Ciochină, text Dan Verona) ambele piese au fost înregistrate în anii ’70 în studioul muzical al Societăţii Române de Radiodifuziune! Interpretează cu glasul său cristalin şi angelic, Angela Ciochină!
(AUDIO) „Vremea cireşelor” (muz. Victor Socaciu, text Dan Verona), înregistrare din Fonoteca Radio România, interpretată de Angela Ciochină.
(AUDIO) “Dansul de păsări” (muz. Angela Ciochină, text Dan Verona) înregistrare din Fonoteca Radio România, interpretată de Angela Ciochină.
La finalul acestei ediţii, aniversăm şi omagiem un alt muzician şi compozitor de seamă al creaţiei pop-rock româneşti, plecat mult prea devreme dintre noi, dar şi jurnalist, realizator de emisiuni muzicale al Societăţii Române de Radiodifuziune – muzicianul ŞERBAN GEORGESCU (n. 5 aprilie 1952 – d. 4 martie 2007)!
serban-georgescu.640 (arh. Radio Romania)
Din creaţia sa componistică, am selectat pentru emisiunea de astăzi două şlagăre extrem de difuzate la Radio România, intitulate „Fată dragă” (pe versurile lui Aurel Felea), de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio”, editat de Radio România & Roton în anul 1995 şi „Te-am văzut, mi-ai plăcut” (pe versurile Mădălinei Manole), de pe albumul „Muzică de Colecţie”, editat în anul 2008 de Jurnalul Naţional şi Casa de discuri ELECTRECORD! Interpretează cu timbrul său unic, în numele muzicianului Şerban Georgescu, muza vieţii sale – Mădălina Manole!
(AUDIO) „FATĂ DRAGĂ” (muz. Şerban Georgescu, text Aurel Felea) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Roton & Radio România),interpretată de Mădălina Manole.
(AUDIO) „TE-AM VĂZUT, MI-AI PLĂCUT” (muz. Şerban Georgescu, text Mădălina Manole) de pe albumul “Muzică de Colecţie” (C – Electrecord, P 2008 Jurnalul Naţional), interpretată de Mădălina Manole.
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, vă mulţumește pentru atenţie şi vă dorește sănătate și gânduri bune!
Sursa: Agenţia de Presă RADOR, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Premiul TINERE TALENTE la Festivalul Internațional de Muzică LUCKY KIDS 2019 de la Roman!
Publicat de Bogdan Dragomir,
11 aprilie 2019, 10:00 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:46
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și concursuri muzicale, naționale și internaționale din România!
În perioada 23-24 Martie 2019, în frumoasa și moderna Sală de Festivități a Primăriei Roman, s-a desfășurat a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică pentru Copii și Adolescenți LUCKY KYDS!
DSC_0006.1100 (Sala de festivit. a Primariei Roman – Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 – foto Bogdan Dragomir)
Trebuie să menționez că interesul artistic manifestat de concurenți a fost extrem de ridicat, numărul participanților în festival fiind de aproximativ 150 de copii și adolescenți din România și din străinătate.
Această reușită ediție, a fost organizată de Asociația Lucky Dance Club din Roman,
în colaborare cu Consiliul Local și cu Primăria Roman, întregul eveniment fiind coordonat cu profesionalism de cei doi manageri ai festivalului – Prof. Sergiu Rudich și Prof. Mihaela Tertelici. Felicitări!
20190323_114136.juriul festiv. Lucky Kyds Roman 2019.1100 (foto Bogdan Dragomir)
Un juriu alcătuit din profesioniști, personalități artistice și mass-media de specialitate –
Viorel Gavrilă – Compozitor și Dirijor, Vicepreședinte al UCMR-ADA și Bogdan Dragomir– Muzician și Jurnalist, Realizator-coordonator programe muzicale Radio România Regional, dar și un juriu al copiilor (artiști interpreți) extrem de atent și pretențios – Giulia Dancă, Maria Juravle și Sofia Damian – au stabilit următorul palmares al competiției:
20190323_114209 Juriul Copiilor Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Premiul Special MAMAIA COPIILOR – LUCKY KIDS 2019:
1. ARIANA CREANGĂ – Roman
2. IOANA POPOVICI – Roman
3. ADELINA MARIA TIMOFTE – Piatra Neamț
Premiul de Promovare TINERE TALENTE – Radio România Regional:
BRIANA IOANA GUȘU – Galați
Au fost 10 categorii de grupe si la fiecare s-a acordat TROFEUL CATEGORIEI:
1. SOFIA GABRIELA COZMA – 5 ani – Piatra Neamț
2. MARIA DARIA LUNGU – 6 ani – Târgoviște
3. CLARA ELENA SCRIPCARIU SAV – 7 ani – Târgoviște
4. MARKUS SEBASTIAN MATEI – 8 ani – Roman
5. ALEXANDRU IOAN OJOG – 9 ani – Bacău
6. LUCA BOGDAN MASTACAN – 10 ani – Bârlad
7. MARIA BOGDANA ONU – 11 ani – Roman
8. AMALIA MARIA BLEOJU – 12–13 ani – Bârlad
9. ROMINA CIOCOIU – 14–15 ani – Roman
10. VASILIA STOICHKOVA – 16–18 ani – Bulgaria
P.S.: Palmaresul complet al festivalului poate fi consultat pe adresa https://www.facebook.com/FestivalulLuckyKidsRoman/
Atenție! Galerie foto realizată de Bogdan Dragomir la finalul articolului!
DSC_0301.1100 – Briana Gusu la Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Radio România Regional împreună cu colegii de la Studioul Regional RADIO ROMÂNIA IAŞI – parteneri media ai acestui eveniment, au acordat Premiul TINERE TALENTE pentru calităţi artistice deosebite interpretei BRIANA IOANA GUȘU, din Galați.
20190324_093350.1100 – Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
BRIANA IOANA GUȘU are 12 ani și locuiește în Galați.
A început studiul muzical prin cursuri de canto de la vârsta de 8 ani, la școala privată CrissMusic CantoSchool Galați, avându-i profesori de la debut și până în prezent, pe Cristina și Valentin Vasopol.
Pe parcursul anilor, Briana Gușu, a participat la numeroase festivaluri naționale și internaționale de muzică, fiind recompensată cu premii importante! Voi menționa aici palmaresul său artistic din 2017 și până în prezent:
La NEXT STAR, în 2017, interpretând în show melodia Arethei Franklin – Think, a primit Trofeul Golden Star, ajungând astfel direct în Finala Mare Next Star;
Interviu cu BRIANA IOANA GUȘU – PREMIUL TINERE TALENTE, realizat de Mona Vîlceanu de la Radio Iaşi (Festiv. Lucky Kyds – Roman 2019)
Felicitări, BRIANA şi mult succes în continuare!
DSC_0013.1100 – Sergiu Rudich – compozitor, Director Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festivalul Internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenți LUCKY KYDS – Roman 2019 a fost organizat de Asociația Lucky Dance Club din Roman, în colaborare cu Consiliul Local și Primăria Roman. Parteneri media: Radio România Regional şi Radio România Iaşi.
DSC_0100.1100 – Mihaela Tertelici – Prof., Director executiv Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Felicitări organizatorilor, câştigătorilor, profesorilor-coordonatori şi tuturor participanţilor la acest frumos eveniment!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir – Muzician şi jurnalist Radio România Regional.
(Sursa: Materiale din arhiva personală şi din arh. festivalului. Mulţumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!).
GALERIE FOTO FESTIVAL by Bogdan Dragomir:
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Festiv. Lucky Kyds Roman 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – Aniversare GHEORGHE ZAMFIR – Albume de Colecție!
Publicat de Bogdan Dragomir,
6 aprilie 2019, 10:00 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:49
Bun găsit, cu drag, tuturor melomanilor și ascultătorilor Radio România Regional, astăzi – la Muzica Unei Generații Perene, rubrica Albume de Colecție – ne întoarcem către patrimoniul de aur al folclorului românesc autentic şi către unicul, inegalabilul zeu al naiului – Maestrul GHEORGHE ZAMFIR (n. 6 Aprilie 1941, Găești, județul Dâmbovița)! La mulţi ani, cu sănătate şi cu toate gândurile bune!
Gheorghe Zamfir invitat de regretatul nostru coleg Daniel Prodan la Radio Iași.1100 (radioiasi.ro)
Pentru început, vă invităm să ascultați din repertoriul folcloric românesc, două doine, două piese de referință ale muzicii românești tradiționale, interpretate cu mare sensibilitate de inegalabilul artist GHEORGHE ZAMFIR – Doina de jale! și Doina de la Vișina!
„Doina de Jale (Trad./Arr. Zamfir)” de pe albumul „Cele mai frumoase doine” – cu Cristian Micșunescu la orgă (C&P 2001 – Electrecord) interpretată de Gheorghe Zamfir.
„Doina de la Vișina (Gh. Zamfir)” de pe albumul „Cele mai frumoase doine” – cu Cristian Micșunescu la orgă (C&P 2001 – Electrecord) interpretată de Gheorghe Zamfir.
Pe parcursul unei cariere muzicale de peste 55 de ani, Gheorghe Zamfir creează peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic. Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă și clasică precum Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John.
În continuare, la rubrica ALBUME DE COLECȚIE, naistul de renume mondial Gheorghe Zamfir va interpreta alte două piese, prelucrări muzicale din repertoriul clasic și pop internațional:
„Meditation from Thais„ (Massenet/arr. Zamfir) de pe albumul „Clasique – Serenade D`Amour” (C&P 2002 – Electrecord) interpretată de Gheorghe Zamfir.
„Thank You For The Music” (music Benny Andersson & Bjorn Ulvaeus/Arranged By, Producer – Leif Pedersen, Søren Bundgaard) de pe albumul „The Feeling of Romance” (P&C 1999 CMC Records A/S) interpretată de Gheorghe Zamfir.
Gheorghe Zamfir este câștigătorul a 120 de discuri de aur și platină, are peste 190 de discuri înregistrate, și are peste 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA și singurul artist român care a câștigat un disc de aur în Ungaria.
De-a lungul întregii cariere, Gheorghe Zamfir primește numeroase premii, distincții și medalii, printre care: Medalia Vaticanului, Ordinul Meritul Cultural al Franței, Titlul de Ofițer și Cavaler al Franței, Belgiei și Luxemburgului, Ordinul Comandorului în Columbia, Diploma Universității Don Bosco din Roma (de două ori), Medalia de aur a Asociației din cadrul Academiei de Artă, Științe și Litere a Franței(de două ori), Premiul Academiei Charles Cros, Premiul Țitera de aur în Franța, Premiul Săgetătorul de Aur, în Italia, Premiul Internațional Omnia pentru întreaga operă muzicală, în cadrul premiilor anuale ale Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” (ediția 2009), Ordinul Republicii(Republica Moldova), 2014.
„Frunză verde unt de lemn„ (folclor) de pe albumul „Legenda Românească” (C&P 2001 Rapsodia) interpretată de Gheorghe Zamfir.
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, vă mulţumește pentru atenţie şi – la finalul rubricii „Albume de colecție” – vă invită să ascultaţi, din bijuteriile muzicale înregistrate pe întreg mapamondul, la renumite case de discuri, dar și din repertoriul distinsului şi apreciatului artist aniversat astăzi, piesele inspirate din folclorul românesc intitulate „De-a lungul” şi „Sârba lui Pompieru”, de pe albumul “GHEORGHE ZAMFIR – Legenda Românească” editat în anul 2001 de Casa de discuri RAPSODIA.
Aranjament orchestral, dirijor şi solist – GHEORGHE ZAMFIR, acompaniat de orchestra „Lăutarii din Chișinău”, condusă de Nicolae Botgros!
(AUDIO) „De-a lungul” (folclor/arranj. orch. Gheorghe Zamfir) de pe albumul „GHEORGHE ZAMFIR – Legenda Românească” (C & P 2001 Rapsodia), interpretată de Gheorghe Zamfir.
GHEORGHE-ZAMFIR-LA-RADIO-IASI (foto radioiasi.ro)
(AUDIO) „Sârba lui Pompieru” (folclor/arranj. orch. Gheorghe Zamfir) de pe albumul „GHEORGHE ZAMFIR – Legenda Românească” (C & P 2001 Rapsodia), interpretată de Gheorghe Zamfir.
Alte detalii despre cariera Maestrului GHEORGHE ZAMFIR puteți afla din pagina de internet eualegromania.ro :
Sursa: Agenţia de Presă RADOR, AGERPRESS, electrecord.ro, radioiasi.ro, eualegromania.ro, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Portrete muzicale – Aniversare 70 – MIRCEA VINTILĂ! La mulți ani!
Publicat de Bogdan Dragomir,
23 martie 2019, 11:00 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:50
Bun găsit tuturor! Sunt Bogdan Dragomir şi vă invit să aflaţi amănunte despre cariera artistică şi să ascultăm piese muzicale reprezentative ale cantautorului MIRCEA VINTILĂ, căruia îi dorim astăzi sănătate, toate gândurile bune şi La mulţi ani 70!
Aici puteţi asculta varianta audio a ediţiei din 23.03.2017 a emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene de la Radio România Regional, realizator – Bogdan Dragomir, regizor de emisie – Florin Bordeiaşu, invitat aniversat cantautorul MIRCEA VINTILĂ! Audiţie plăcută!
Mircea Vintila 1-1100 (www.romania-actualitati.ro)
Mircea Vintilă, cunoscut în lumea muzical-artistică și sub pseudonimul Ciocu’, este un muzician, cântăreț și compozitorromân (cantautor) de muzică folk.
Mircea Vintilă face parte din prima generație de artiști folk din România, cea a anilor ’70. El este cunoscut atât pentru activitatea sa solo sau cu formația de acompaniament Brambura, dar și ca membru fondator al super-grupului Pasărea Colibri. A compus cântece pe versuri de Adrian Păunescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Florian Pittiș, Gheorghe Azap și alții. Este recunoscut pentru faptul că o parte dintre cântecele sale recreează atmosfera și farmecul Bucureștiului de odinioară.
„Bade Ioane” (Mircea Vintilă/Tudor Arghezi) – Înregistrare din Fonoteca SRR – Radio România interpretată de Mircea Vintilă.
Mircea Vintila la Radio Iasi in 2011 (vechi.radioiasi.ro)
S-a născut pe 23 martie 1949 la Bucureşti şi a fost interesat de muzică din copilărie. A urmat Şcoala de Muzică (clasa de violă). A terminat „Liceul Lazăr” şi apoi a absolvit Institutul de Construcţii în anul 1974. A cântat alături de alţi prestigioşi artişti (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studenţesc de folk din anul 1971, la clubul „303” al Politehnicii bucureştene, apoi la clubul „Universitas”, la „Casa de Cultură a Studenţilor” şi în Cenaclul Flacăra.
„Proverbe” (Mircea Vintilă/Adrian Romcescu) – Înregistrare din Fonoteca SRR – Radio România, interpretată de Mircea Vintilă.
Mircea Vintila la RRActualitati 2 (andreipartos.ro)
În 1982 este editat LP-ul Peripeţii noi şi apoi, în 1986, un alt album, intitulat Mircea Vintilă. (Titlul original era Se retrage la Vatra Luminoasă, dar nu a fost acceptat). În perioada 1978-1984 au fost editate două compilaţii folk pe care apare în total cu patru piese. În 1990 primeşte Marele Premiu pentru întreaga Activitate în cadrul Festivalului Naţional de Muzică Folk „Om bun”. Urmează o serie de turnee în Austria, Franţa, Rusia, Germania şi Slovacia.
„Peste răbdări” (Mircea Vintilă/Gheorghe Azap)” de pe albumul „Ciripituri” (C – 1996 – Pasarea Colibri & P – 1996 – Intercont Music), interpretată de „Pasărea Colibri”.
Cantautorul Mircea Vintilă susţine spectacolul „Faţă în faţă cu lumea” la Teatrul „Bulandra”, alături de Florian Pittiş, cu care în anul 1992 editează albumul Nu trântiţi uşa. La acest album colaborează pentru prima dată cu prietenii şi colegii săi Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori în realizarea materialului.
În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiş şi Vlady Cnejevici grupul Pasărea Colibri, desfăşurînd o intensă şi prestigioasă activitate discografică (În căutarea cuibului pierdut – CD/MC, 1995 Blue Ridge International Computers & Roton, Ciripituri – CD/MC, 1996 Intercont Music & Pasărea Colibri, Cântece de bivuac – CD/MC, 1999 Roton) dar şi numeroase turnee artistice în ţară şi în străinătate (SUA, Canada, Germania).
„Miruna” (muz. şi vers. Mircea Vintilă) de pe albumul „Ciripituri”, interpretată de „Pasărea Colibri” (C – 1996 Pasărea Colibri & P – 1996 Intercont Music).
În octombrie 2000, Mircea Vintilă înregistrează și lansează la Casa de discuri ROTON albumul “Madama de pică”, primul proiect solo după o perioadă în care a activat mai mult împreună cu Pasărea Colibri. Albumul include doar piese noi, cu un sound remarcabil, la care şi-au adus contribuţia artişti de marcă: Mugurel Vrabete, în calitate de producător executiv, Horia Stoicanu – co-autor, Gheorghe Emanuel – programare şi claviaturi, Relu Biţulescu – percuţie, Eugen Caminschi – la chitară, Marius Baţu – chitară acustică şi backing vocal, Mugurel Vrabete – chitară bass. Primul single extras, „Noros Cecer„, beneficiază de un superb videoclip. „Madama de pică” a fost declarat „cel mai bun album folk al anului 2000”, iar videoclipul piesei „Noros Cecer” a luat premiul pentru „Cel mai bun videoclip al anului”, decernat de Uniunea Artiştilor Profesionişti din Televiziune.
„Lăptaria lui Enache” (muz. şi vers. Mircea Vintilă) de pe albumul „Ciripituri”, interpretată de Pasărea Colibri. (C – 1996 Pasărea Colibri & P – 1996 Intercont Music).
mircea-vintila (andreipartos.ro)
Trei ani de pauză discografică au însemnat destule schimbări. În primul rând – despărţirea, în vara anului 2003 – de „Pasărea Colibri”, alături de care a mai lansat în acest interval două LP-uri – „Încă 2000 De Ani” (2001) şi „10 Ani” (2003), ambele la Roton. În plus, Vintilă a semnat un nou contract cu altă casă de discuri, părăsind Roton-ul pentru Intercont Music. O altă noutate o reprezintă Trupa “Brambura”, care îl acompaniază pe muzician in concerte, dar şi pe noul material. Grupul este compus din instrumentişti de valoare: Eugen Caminschi (la chitară), Gelu Ionescu (claviaturi), Vadim Tichişan (tobe), Cătălin Creţeanu (chitară bas), Elena Pavel şi Andrada Popa (backing vocal).
„Tinere domn” (muz. şi text: Mircea Vintilă & Horia Stoicanu) de pe albumul „Toţi Într-o Barcă (C&P 2003 – Intercont Music), interpretată de Mircea Vintilă şi Trupa „Brambura”.
În albumul Toţi într-o Barcă, Mircea Vintilă continuă colaborarea cu Horia Stoicanu, alături de care a înfiinţat în anul 2000, după spusele sale, un „comando muzical” prin care cei doi au dorit să „debarce în forţă pe plaja de manele”. Ca urmare, dintre cele 10 piese care fac parte din acest disc, cinci sunt creditate tandemului Vintilă – Stoicanu, iar încă două sunt semnate individual de cei doi. Restul aparţin lui Eugen Caminschi şi lui Iulian Vrabete. În general, este un album mai mult îndreptat spre pop-rock ca de obicei; Toţi într-o barcă surprinde prin prospeţimea pieselor şi prezentarea acestora.
„Alte clipe trăite, alt epilog” (Mircea Vintilă/Florian Pittiş) de pe albumul „Ciripituri” (C – 1996 Pasărea Colibri & P – 1996 Intercont Music), interpretată de „Pasărea Colibri”.
Pe 14 decembrie 2005, Mircea Vintilă a lansat albumul Opere & operete, produs de Intercont Music şi Fundaţia „Mircea Vintilă”, album ce conţine 13 piese, adevărate hituri lansate de solist de-a lungul anilor („Pământul deocamdată”, „Cu tine prin New-York”, „Miruna”, „Făt Frumos”, „Bade Ioane” etc.), şi o piesă nouă, inedită, care constituie o mare supriză, datorită accentelor ei hip-hop, „Dramă de cartier”. Piesele mai vechi incluse în acest Best of au fost rearanjate orchestral şi aduse, ca sound, la standardele anului 2005.
Mircea Vintila la RRActualitati (andreipartos.ro)
Patru ani mai târziu, la 2 martie2009, cotidianul Jurnalul Național lansează un supliment însoțit de un CD cu 21 de piese, dedicat lui Mircea Vintilă, în cadrul seriei „Ediție de colecție – Mișcarea de rezistență”. Tot în 2009, este reformat grupul Pasărea Colibri, alături de Vintilă, din formație mai făcând parte Mircea Baniciu, Marius Bațu și Vlady Cnejevici. În 2013 albumul Madama de pică este reeditat de către Roton, apărând pe piață cu o grafică modificată și sub titulatura Madama de pică – Ediție de aur. În anul 2014 Vintilă lansează două cântece noi, ambele ilustrate de clipuri: „Ceva se întâmplă cu noi” (alături de Alexandra Ușurelu) și „Musette”.
„Bade Ioane” (Mircea Vintilă/Tudor Arghezi) – varianta pop de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” – (C – Radio România / P – 1995 Roton) interpretată de Mircea Vintilă.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Aniversări: Horia Moculescu, Olimpia Panciu și Dan Bittman!
Publicat de Bogdan Dragomir,
18 martie 2019, 11:23 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:51
MUZICA UNEI GENERAȚII PERENE la Radio România Regional! În această frumoasă lună Martie avem o ediție specială pentru muzica ușoară românească și pentru aniversații săi – La mulți ani, Horia Moculescu, Olimpia Panciu și Dan Bittman!
„Mai dă-mi o speranţă” (Horia Moculescu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) de pe albumul Best Of – C&P 2008 OVO MUSIC interpretată de Adrian Daminescu.
O zi specială pentru muzica uşoară românească şi pentru un mare artist al României – La mulţi ani, HORIA MOCULESCU – 82 ANI! (n. 18 martie 1937, Râmnicu-Vâlcea)
A compus peste 400 melodii, colaborând cu Mihaela Mihai, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Corina Dogaru, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru, Adrian Daminescu, Gabriel Cotabiță și alții. Dintre melodiile cele mai cunoscute amintim: „Pentru tot ce-a fost îți mulțumesc”, „Fir de busuioc”, „Inima ta”, „Păi de ce?”, „Primăverii n-ai ce-i face”, „Prima iubire și ultima”, „Până ieri”, „La mulți ani”, „Cere-mi”, „Azi nu voi putea dormi”, „Ce bine e să știi să citești”, „Balanța inimii”, „Anul 2000”, „Fântânile albastre”.
„Şi dacă” (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian) de pe albumul „Vasile Veselovski – Strada Speranţei” – C&P 2001 Electrecord, interpretată de Horia Moculescu.
În continuarea ediției speciale de astăzi a rubricii aniversare FONOTECA MELOMANULUI, îi dorim sănătate, multe bucurii și toate gândurile bune unei alte mari artiste, o voce de referință a muzicii pop românești din perioada anilor 1970-1985 – OLIMPIA PANCIU (n. 30.03.1953)!
„Un party de ziua mea” (Mircea Romcescu/ Olimpia Panciu) de pe albumul NUMAI ÎMPREUNĂ (C&P 2003 SRR-Edit. Radio) interpretată de Olimpia Panciu.
„Olimpia Panciu a absolvit Școala Populară de Artă din București (1969). În 1970 se clasează pe locul 2 la spectacolul concurs „Se caută o vedetă” și atrage atenția unor importanți realizatori de televiziune. Melodia „Păpușa” de Mihai Constantinescu, devenită mare șlagăr, intră în programele de „heavy rotation” ale Radioului național, alături de alte piese pe care compozitorii de succes ai vremii i le oferă. Trio-ul Marius, Olimpia și Mihai (lansat în 1982), promovat în serialele de televiziune de mare popularitate – Cenușăreasa, 3 prieteni, Frumoasa din pădurea adormită, Poppey marinarul, îi atestă vedetariatul. Simpatica și atrăgătoarea solistă figurează în distribuțiile a sute de spectacole. Între 1972-1983 participă la festivaluri internaționale (Grecia, Polonia-Sopot, Cehoslovacia, Iugoslavia-Ljubliana), Ungaria, R.D.Germania-Dresda). Face turnee în Cehoslovacia, Germania, Rusia (1982-1983). Mircea Romcescu îi scrie serialul de piese transpus pe discul Olimpia – 1982. Se stabilește în Danemarca (1985), împreună cu viitorul soț – Mircea Romcescu. Desfășoară o activitate susținută ca textieră. Prin vocea cu timbru particular, muzicalitate, prezența scenică, Olimpia și-a asigurat întâietate printre vedetele pop-ului românesc.” – Daniela Caraman Fotea(extras din prezentarea din booklet-ul CD-ului Mircea Romcescu & Olimpia Panciu – NUMAI ÎMPREUNĂ – C&P 2003 SRR-Editura Radio)
„Ne-am cunoscut întâmplător” (Mircea Romcescu/ Olimpia Panciu) de pe albumul NUMAI ÎMPREUNĂ (C&P 2003 SRR-Edit. Radio) interpretată de Olimpia Panciu.
Am păstrat pentru final, un nume sonor, un artist extrem de prețuit, solist al unei formații de renume, cu o activitate de peste 40 de ani pe scenele muzicale românești! Îi dorim, cu mult drag, sănătate, bucurii și fericire, solistului trupei HOLOGRAF – DAN BITTMAN!
Dan Bittman la Premiile Radio Romania 2016 (foto Razvan „Ciumpy” Dolea)
„Holograf – Ti-am dat un inel” de pe albumul HOLOGRAF-Best Of Radio Compilation (Inreg. 1999-2003, Magic Sound, C-Holograf Prod., P-Media Pro Music) interpretat de Holograf.
Pierd înălțimea din ochii tăi (muz. și text Dan Bittman, orch.: Holograf, Label: MediaPro Music 2019), interpretată de Dan Bittman și Holograf!
20190305_213458 Dan Bittman – Holograf.1100 (foto by Bogdan Dragomir)
Bogdan Dragomir – Realizatorul emisiunii – vă mulţumește pentru atenţie şi până la următoarea ediţie vă dorește toate cele bune!
Sursa: Materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional şi bogdandragomir.ro . Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei rubrici a emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene, la Radio România Regional!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – DIDA DRĂGAN – Albume de colecție!
Publicat de Bogdan Dragomir,
8 martie 2019, 15:09 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:52
Muzica Unei Generații Perene la Radio România Regional! Astăzi, într-o zi specială, facem o dedicație specială tuturor femeilor dragi din viața noastră, cărora le dorim LA MULȚI ANI, cu sănătate, bucurii și fericire!
Glasul special prin care vom face această dedicație este al unei Doamne a României, al unei artiste cu totul specială – Doamna DIDA DRĂGAN!
Vă invit să ascultăm în continuare o ediție specială cu multă muzică intitulată „Albume de colecție”!
Pentru început, din repertoriul extrem de vast și valoros al interpretei cu voce de aur, reprezentativă pentru muzica pop-rock și rock din România – marea artistă, Doamna DIDA DRĂGAN – vom asculta piesa intitulată: “Lacrimă de stea” (muz. Liviu Tudan, text Eugen Dumitru)!
(AUDIO) „LACRIMĂ DE STEA” (muz. Liviu Tudan, text Eugen Dumitru) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1998 Roton & Radio România),interpretată de Dida Drăgan.
În continuare, vă propun trei piese noi, două dintre ele reorchestrate și reînregistrate de Doamna Dida Drăgan în 2018 și o piesă nouă din 2019! Audiție plăcută!
„Cu îngeri a nins” (Liviu Tudan/Eugen Dumitru)” , din arhiva Radio România Regional, interpret și producător 2018 – Dida Drăgan.
„Norul” (Sorin Chifiriuc/Dida Drăgan)” , din arhiva Radio România Regional, interpret și producător 2018 – Dida Drăgan.
„Bun rămas (Adrian Ordean/Adrian Ordean) din arhiva Radio România Regional, interpret și producător 2019 – Dida Drăgan”.
La finalul acestui recital, oferit de Marea Artistă a României și a Republicii Moldova – Doamna DIDA DRĂGAN – tuturor doamnelor într-o zi de sărbătoare, vă invit să ascultăm două bijuterii muzicale din repertoriul popular, prelucrări folclorice, de pe albumul „Pentru Buni și Pentru Răi…” – un album de colecție ce nu ar trebui să lipsească din fonoteca oricărui român!
20190227_093838.1000 foto cover CD Dida Dragan by Bogdan Dragomir (original C&P Electrecord/arh.pers.B.Dragomir)
„Fir De Iarbă” (prel. folclor) de pe albumul „Pentru Buni și Pentru Răi…” (C&P 2001 Electrecord) interpretat de Dida Drăgan.
„Într-un fel sau altul, toți marii oameni de artă, indiferent că au aparținut istoriei muzicii, literaturii sau picturii, ne sunt modele. Un model nu este pentru a fi imitat, ci pentru a te raporta la el. Nu trebuie să devină idol. E bine să privești de departe lumina cuiva și să nu te apropii prea mult fiindcă îți rupi aripile…….Cred că o rază a lui Dumnezeu m-a călăuzit întotdeauna… Dumnezeu s-a îndurat de mine și a făcut din ființa mea vasul în care a turnat o picătură de har… Sper să înțelegeți din felul în care cânt tot ceea ce este de înțeles!” DIDA DRĂGAN – selecție de cuvinte potrivite de pe albumul „Pentru Buni și Pentru Răi…”
20190227_093849.1000 foto cover CD Dida Dragan by Bogdan Dragomir (original C&P Electrecord/arh.pers.B.Dragomir)
„Codrule, batrânule!” (prel. folclor) de pe albumul „Pentru Buni și Pentru Răi… ” interpretat de Dida Dragan.
Bogdan Dragomir – Realizatorul emisiunii – vă mulţumește pentru atenţie şi până la următoarea ediţie vă dorește toate cele bune!
Sursa: Materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional şi bogdandragomir.ro . Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei rubrici a emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene, la Radio România Regional!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Portrete Muzicale – In memoriam GEORGE GRIGORIU 20 !
Publicat de Bogdan Dragomir,
22 februarie 2019, 11:56 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:52
Emisiunea Muzica Unei Generaţii Perene, rubrica Fonoteca Melomanului ! În această ediţie „In memoriam”, aducem un omagiu artistic unui compozitor de seamă al muzicii româneşti, creaţia sa a fost extrem de apreciată şi interpretată în perioada anilor ’60-’80, unul dintre “greii” muzicii uşoare româneşti, cum îl denumeau colegii săi de breaslă – Compozitorul GEORGE GRIGORIU!
Foto George Grigoriu cover album (romaniacultural.ro)
Maestrul compozitor GEORGE GRIGORIU (8 aprilie 1927, Brăila – 23 februarie 1999, București), a fost unul dintre „reperele” muzicii uşoare româneşti, un vizionar şi un deschizător de drumuri pentru creaţia românească a anilor 1960-1980. Prin educaţia sa muzicală, primită din familie (tatăl său, Radu Grigoriu, a fost violinist), fiind absolvent al secţiei Canto a Academiei Regale de Muzică din Bucureşti, colaborează cu Angel Grigoriu (de asemenea absolvent al secţiei canto de operă) şi evoluează împreună în diferite formaţii vocale, cariera sa componistică începând cu mult timp înainte de a deveni membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1962);
În 1946, Cezar Grigoriu (viitorul regizor), se alătură celor doi muzicieni şi se formează emblematicul Trio Grigoriu, lansat chiar la Radio România! Angel va deveni alături de Romeo Iorgulescu autorul majorității textelor melodiilor lui George, care a scris mult și pe versurile fiicei sale Andreea Andrei. Deşi a studiat multă muzică clasică (cu maeştrii Ioan D. Chirescu şi Mircea Basarab) şi muzică de jazz, la sfatul dirijorului şi compozitorului Sile Dinicu, se dedică total creaţiei muzicii uşoare româneşti începând cu anul 1950.
Primul şlagăr al compozitorului George Grigoriu, intitulat Broscuța Oac, a fost interpretat cu ocazia primului concert susţinut de Trio-ul Grigoriu în 1957. În acelaşi an se înregistrează la Electrecord și LP-ul Trio Grigoriu interpretează melodii de George Grigoriu.
În calitatea sa de artist-compozitor şi de membru al Uniunii Compozitorilor s-a preocupat de lansarea tinerelor talente, a format voci, a lansat soliști importanți, cu care a participat la evenimente muzicale naţionale şi internaţionale: Angela Similea, Stela Enache, George Enache, Cristian Popescu, Mihaela Runceanu, Doina Spătaru, George Sava, George Nicolescu, Marina Florea ș.a. A contribuit, de asemenea la evoluția tinerilor compozitori la acea vreme (Marius Țeicu, Marcel Dragomir, Ionel Tudor). A făcut parte din jurii ale Concursurilor de la Soci (de trei ori și premiat pentru creație), Sofia, Malta (Concursul Golden Cross), Praga (premiat pentru creație), Atena, Berlin, Sopot, URSS (Să facem florile să cânte).
A scris muzică pentru scenă, reviste (18 spectacole), 4 operete, muzică de film (37). A fost distins cu numeroase premii: 13 (1964-1987) la Concursul național de muzică ușoară de la Mamaia (și două mențiuni), Premiul II și Premiul Uniunii Compozitorilor din URSS (1967), Premiul Uniunii Compozitorilor și muzicologilor din România (1969, 1971, 1977, 1979).
Câteva şlagăre din creația sa: Podul Grand, Serenada tinereții, Spre soare zburăm, Vârsta întrebărilor, Pentru un sărut, Dacă nu iubești, Neuitate, De-ar fi să mă mai nasc odată, (Premiul Radioteleviziunii, 1966), Ia-ți mireasă ziua bună, A doua tinerețe, București, iubirea mea, Cred în fericirea noastră, Amurgul, Eternitate, Maria, Liliana, Mărunțica, Macarale, Dacă tu m-ai fi iubit, Și mă miram eu pentru ce, Iubire tu, Ia te uită ce mai fete, Dulce, dulce Românie, În România, Frumuseții tale, Aici la mine-acasă, Să știe lumea că iubesc, Fetele cu ochi albaștri, Un cântec fără final, Ne iubim, da, ne iubim, În fiecare zi mi-e dor de tine ș.a.
Am ales din creaţia sa pentru această ediţie specială, două piese intitulate: „Eternitate” (muz. George Grigoriu, text Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu), de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Radio România şi Roton), interpretată de George Nicolescu şi „Marea mea iubire, Marea…” (muz. George Grigoriu, text Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu), de pe albumul „George Grigoriu – În lumea şlagărului…”, editat de Casa de discuri Electrecord, interpretată de Marina Florea. Aşadar, omagiul nostru compozitorului GEORGE GRIGORIU!
(AUDIO) „Eternitate” (muz. George Grigoriu, text Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu), de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Radio România şi Roton), interpretată de George Nicolescu.
(AUDIO) „Marea mea iubire, Marea…” (muz. George Grigoriu, text Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu), de pe albumul „George Grigoriu – În lumea şlagărului…”, editat de Casa de discuri Electrecord, interpretată de Marina Florea.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Omagiu adus artiștilor Radu Șerban, Ioana Radu și Dan Iagnov!
Publicat de Bogdan Dragomir,
13 februarie 2019, 11:47 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:55
Din fonoteca muzicalăRadio România Regional, pentru ediția lunii februarie 2019, am ales trei piese de referinţă din creația muzicală românească, aducând un omagiu artistic marii noastre interprete IOANA RADU dar și carierei componistice a creatorilor RADU ȘERBAN și DAN IAGNOV !
Pentru început vă invit să ascultăm din creația compozitorului RADU ȘERBAN (1 decembrie 1927, Caracal – 6 februarie 1984, București), piesa
„Parfumul străzilor” (Radu Şerban/Constantin Cârjan), interpretată de Corina Chiriac. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
În continuare, din repertoriul multîndrăgitei artiste a poporului IOANA RADU (17 februarie 1917, București – 19 septembrie 1990, București), o mare interpretă căreia îi aducem astăzi un respectuos omagiu muzical!
Să ascultăm piesa I-auzi valea cum sună! de pe albumul „IOANA RADU – vol.1”, editat în anul 1995 de Casa de discuri ELECTRECORD. Interpretează din folclorul românesc, Doamna IOANA RADU!
“I-auzi valea cum sună!” (folclor românesc) de pe albumul „IOANA RADU – vol.1” (C&P 1995 – ELECTRECORD) interpretată de IOANA RADU şi Orch. dirijate de Nicuşor Predescu şi Victor Predescu.
În încheierea ediției speciale a lunii februarie – „Fonoteca Melomanului”, vă propun piesa compozitorului DAN IAGNOV (6 februarie 1935, București – 19 februarie 2012 București),
intitulată „Când vine seara” (Dan Iagnov / Andreea Andrei), interpretată de Sanda Ladoși!
„Când vine seara” (Dan Iagnov / Andreea Andrei) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio România” – Disc 3, (C&P 1995 Roton și Radio România, interpretată de Sanda Ladoși.
Muzica românească este mult mai săracă, astăzi, fără acești mari artiști…
Surse: Fonoteca Radio România, electrecord.ro, wikipedia.org, ovomusic.ro, materiale din arhiva personală B. Dragomir.
Mulțumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului: Mihai Constantinescu, Mălina Olinescu și Ovidiu Komornyic!
Publicat de Bogdan Dragomir,
29 ianuarie 2019, 12:26 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:56
Astăzi, la FONOTECA MELOMANULUI, am selectat dintre aniversații lunii ianuarie, trei nume importante ale muzicii ușoare românești – ne gândim cu drag și cu mult dor la MĂLINA OLINESCU și le dorim sănătate, bucurii și fericire artiștilor MIHAI CONSTANTINESCU și OVIDIU KOMORNIYC – La mulți ani!
mihai constantinescu mare(1).1100 (romania-actualitati.ro-psihologul muzical)
Mihai Constantinescu este numele unui artist de referință al muzicii ușoare românești! S-a născut pe 4 ianuarie 1946 la București. „După prezența în Mondial și-o activitate intensă la Casa Studenților “Grigore Preoteasa” din București, Mihai Constantinescu devine noul idol după un spectacol de varietăți la Sala Radio în ’71, în care a cântat “Porumbița” și “Un vapor” (ambele din repertoriul lui Serge Prisset). Cu “Un zâmbet, o floare” (lansată tot la Sala Radio în ’73) va începe seria șlagărelor lui Mihai Constantinescu, compozitor și interpret.”
În 1972 a absolvit cu succes cursurile Școlii Populare de Artă, la clasa prof. Florica Orăscu, iar în 1973 devine licențiat al Institutului de Educație Fizică și Sport din București.
În 1975 a obținut Premiul al III-lea la Festivalul Șlagărelor de la Dresda cu piesa „Am visat”, interpretată de Corina Chiriac. În 1981 a obținut Premiul I la emisiunea concurs “Șlagăre în devenire” cu piesa “I.E.F.S, ura!”. A făcut parte din Corul de copii al Radiodifuziunii Române, iar în 1964 a intrat in Grupul Mondial. Tot în această perioadă au apărut și primele piese, printre care și piesa „Păpușa”.
A cântat cu trupa „Modern Group” a lui Petre Magdin, din repertoriul căruia, la solicitarea lui Titus Munteanu, are și primele sale înregistrăridin. Mihai a fost remarcat de Titus la una din audițiile organizate la clasa prof. Florica Orascu, unde împreună cu Olimpia Panciu și Marius Țeicu s-a format un trio celebru. În 1999 a scos single-ul „Iubim și câinii vagabonzi”, iar pe unul din albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc, lansat în 2003, se regăsesc și piese compuse de Mihai Constantinescu.
„Un zâmbet, o floare!” (Mihai Constantinescu, Mihai Constantinescu) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio” (C&P Radio România & Roton) interpretată de Mihai Constantinescu.
A participat la turnee în toate țările ex-socialiste, în Germania, SUA și în câteva state din Vestul Europei. În mai 2002 a primit Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare “O zi printre stele” din partea Ministerului Culturii și Cultelor. Tot în 2002, Editura muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România i-au editat un „Caiet de cântece” selectate din șlagărele lansate în trei decenii.
1987 – «Sînt un om obișnuit» (Album – Electrecord)
1989 – «Cîntă iubire» (Album – Electrecord)
1991 – «La est și vest de Prut», împreună cu Anastasia Lazariuc (Album – Electrecord)
1993 – «Adio tristețe», împreună cu Anastasia Lazariuc (Album – Electrecord)
1994 – «Maria» (Album – Electrecord)
1994 – «Cine știe» (Album – Electrecord)
1996 – «Anotimpurile» (Album)
1999 – «O lume minunată» (Album)
2000 – «Samba, samba» (Album)
2010 – «Parte din viața mea» 4 CD Box (Compilație)
Interpreta MĂLINA OLINESCU s-a născut pe data de 29 ianuarie 1974, la București. A absolvit Liceul de filologie „Iulia Hașdeu”, provenind dintr-o familie de artiști (mama, Doina Spataru, cântăreață consacrată și verișoară cu Dan Spataru, iar tatăl, Boris Olinescu, un actor apreciat în anii ’60). Mălina iubește muzica și începe să cânte încă de la vârsta de 5 ani, participând apoi la numeroase festivaluri împreună cu corul școlii gimnaziale.
Începând cu anul 1993, după terminarea liceului, Mălina cântă în programele unor cluburi din București. În 1995 participă la Festivalul de muzică ușoară „Aurelian Andreescu”, secțiunea interpretare unde câștigă Premiul I. În anul 1996, Mălina are șansa să facă parte dintr-o echipă de cântăreți talentați, numită „Școala vedetelor”, coordonată de același maestru – Titus Munteanu, într-un show de televiziune foarte apreciat și urmărit, împreună cu care solista a realizat și numeroase concerte în întreaga țară. Această perioadă a însemnat pentru Mălina rampa de lansare în lumea muzicală și șansa ei de a câștiga un public din toate categoriile de vârstă.
În 1996, participă la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde obține premiul III la secțiunea „Interpretare”. În 1997, în cadrul aceluiași festival obține împreună cu compozitorul Adrian Romcescu, Premiul I la secțiunea „Șlagăre”, cu melodia „Mi-e dor de tine”. De altfel, anul 1997 este un an plin de succese pentru Mălina, în care câștigă și premiul I la secțiunea „Interpretare” a prestigiosului festival „Cerbul de Aur”.
În 1998, împreună cu același compozitor, Adrian Romcescu, câștigă Selecția Națională Eurovision și reprezintă România la Birmingham, Anglia, cu melodia „Eu cred”. Tot în același an, câștigă Premiul III, împreună cu colegul ei, compozitorul Adrian Despot, la secțiunea „Creație” a Festivalului Mamaia, cu piesa „Pot să zbor”.
Începând cu toamna anului 2007, Mălina începe colaborarea cu trupa lui Călin Geambașu („Călin Geambașu Band”), participând alături de aceasta la diverse evenimente. Având o fire modestă, dar deschisă și prietenoasă, Mălina a lăsat muzica și aparițiile sale să vorbească cel mai bine pentru ea. Publicul său a primit-o cu multă căldură și dragoste de fiecare dată, lucru care a determinat-o să își pregătească cu grijă fiecare etapă a carierei sale, chiar dacă a mai întâmpinat dificultăți de-a lungul timpului.
A plecat spre stele luni, 12 decembrie 2012, lasând în urma ei o durere de nedescris în sufletele celor care au iubit-o și au admirat-o.
Ovidiu Komornyik s-a născut în oraşul Dej, judetul Cluj, la data de 29 ianuarie 1969. Debutul în activitatea muzicală a fost în anul 1988, când a fost angajat ca solist vocal la Teatrul de Revistă din Deva, având şi numeroase turnee în ţară. A primit multe premii la festivaluri interjudeţene precum Trofeul „Stelele Cetăţii” de la Deva, „Floare de Lotus” – Oradea, „Nufărul Alb” – Sf. Gheorghe.
În anul 1990, Ovidiu Komornyik şi-a făcut debutul în televiziune prin participarea la Festivalul de la Mamaia, iar în anul 1991 a primit Premiul Festivalului Internaţional Bucureşti, la secţiunea Interpretare, urmat de Premiul II la secţiunea de Interpretare a Festivalului de la Mamaia din acelaşi an. În perioada 1992-1993 a participat la turnee în Italia alături de Marilena Dobre şi Emilia Diţu. A susţinut şi recitaluri alături de vedete internaţionale precum Michele Bavarro şi Antonello Venditti.
„Te-am trădat (remake)” (Ovidiu Komornyic) de pe albumul „Iartă-mă daca ți-e dor” (C&P 2009 Ovo Music) interpretată de Ovidiu Komornyik.
Ovidiu Komornyik primeşte în anul 1996, două noi premii: unul la secţiunea „Creaţie” a Festivalului de la Mamaia cu piesa „Tot mai mult” şi Premiul Presei la acelaşi festival, la secţiunea „Şlagăre”, cu melodia „Spune-mi unde să te gasesc”.
Timp de opt ani, 1990-1998 a participat ca invitat la numeroase emisiuni de televiziune înregistrate sau difuzate în direct pe postul naţional, fiind nelipsit din programele de maximă audienţă, cum ar fi programul de revelion.
Primul său album a fost lansat în anul 1998, intitulat „Te iubesc tot mai mult”, albumul conţinând piese compuse de Dragoş Docan, Dan Teodorescu şi Dumitru Lupu. Debutul în calitate de compozitor şi textier are loc în anul 1999 si tot atunci începe colaborarea cu mari artişti din ţară, precum Sanda Ladoşi, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu, Anca Ţurcaşiu şi Elena Cîrstea. În primul an de compoziţie reuşeşte la Festivalul de la Mamaia, ediţia 2000, la doua secţiuni: „Şlagăre” cu melodia „Frumoasa Mea” interpretată de Marcel Pavel şi la „Creaţie” cu melodia „Eu Cred”, solist Ovidiu Komornyik.
În decembrie 2000 lansează piesa „Te-am Trădat” împreună cu videoclipul care obţine un succes deosebit din partea publicului. Albumul „Te-am Trădat” conţine 14 piese, dintre care 8 sunt interpretate de Mirabela Dauer.
În activitatea sa muzicală au urmat albumele „Eşti mireasa vieţii mele”, „Nu plânge iubito” (2003), „Cand vin acasă” (2005).
„Esti mireasa vieții mele (remake)” (Ovidiu Komornyic) de pe albumul „Iartă-mă dacă ti-e dor” (C&P 2009 Ovo Music) interpretată de Ovidiu Komornyik.
În anul 2008, Ovidiu Komornyik realizează un turneu prin ţară împreună cu Angela Similea de promovare a albumului lor de duet „De dragul tău” şi tot în acest an a câştigat campania de susţinere a românilor din Italia „SOS pentru românii din Italia” cu piesa „Dragostea ne va salva”.
Cel mai recent album al său este lansat în mai 2009, „Iartă-mă dacă ţi-e dor”, album ce conţine şi piesa „Iartă-mă” ce asigură coloana sonoră a serialului „Fetele marinarului”.
Surse: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Constantinescu, eualegromania.ro, youtube.com, Biografie blogspot Malina Olinescu, ovomusic.ro/OvidiuKomorniyc, facebook.com/Mihai Constantinescu, romania-actualitati.ro-psihologul muzical, materiale jurnalistice din arh. personală B. Dragomir.
Mulțumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic.
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist la Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
„Unde dragoste nu e, nimic nu e” (Gheorghe Gheorghiu / Roxana Popescu) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 2008 Roton & Radio Romania) interpretată de Gheorghe Gheorghiu.
„O iubire-ți schimbă viața” (Gheorghe Gheorghiu/ Gheorghe Gheorghiu)” de pe albumul CD Promo Turneu Mix Music „Unde dragoste nu e, nimic nu e” (C&P 2008 Mix Music Production) interpretată de Gheorghe Gheorghiu.
„Ține aproape” (Gheorghe Gheorghiu/Gheorghe Gheorghiu)” de pe albumul CD Promo Turneu „Unde dragoste nu e, nimic nu e” (C&P 2008 Mix Music Production) interpretată de Gheorghe Gheorghiu.
În anul 2008, cu ocazia lansării primului său album „Best of Gheorghe Gheorghiu”, a avut loc un turneu național de promovare cu 26 de spectacole în cele mai importante orașe ale țării! Producătorii acestui turneu – Fundația Culturală GHEORGHE GHEORGHIU și Mix Music Production, în parteneriat media cu Radio România au editat un CD Promo intitulat sugestiv „Unde dragoste nu e, nimic nu e”!
20190116_102215 cover CD promo Turneu Gh. Gheorghiu 2008.1100 (foto cover B. Dragomir)
Am selectat de pe acest CD, pentru această ediție aniversară, câteva șlagăre ale cantautorului Gheorghe Gheorghiu! Cu prilejul aniversării frumoasei vârste de 65 de ani, îi dorim multă sănătate, împliniri profesionale și fericire! LA MULȚI ANI!
„Ultima vară” (Gheorghe Gheorghiu/Gheorghe Gheorghiu)” de pe albumul CD Promo Turneu „Unde dragoste nu e, nimic nu e” (C&P 2008 Mix Music Production) interpretată de Gheorghe Gheorghiu.
Surse: gheorghegheorghiu.eu, romania-actualitati.ro, mix music production, materiale jurnalistice din arhiva personală B. Dragomir, bogdandragomir.ro . Mulțumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir – Muzician și Jurnalist la Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
In memoriam ADRIAN BERINDE! Drum bun și lin, prietene!
Publicat de Bogdan Dragomir,
17 ianuarie 2019, 12:42 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:58
Ne-a părăsit un artist mare și un prieten cum rar mai întâlnești – ADRIAN BERINDE!
L-am cunoscut în 1998, în calitate de Producător artistic al casei de discuri INTERCONT MUSIC și am colaborat excelent la realizarea albumului său VERTICAL! De atunci, au trecut anii dar prietenia noastră a rămas neschimbată și ne bucuram extraordinar la fiecare întâlnire!
Am scris și eu câteva cuvinte, acompaniate cu piesele sale frumoase, cu ocazia aniversării sale de 60 de ani și vă invit să le recitiți aici, la Radio România Regional –
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Portrete muzicale – Cristi Minculescu 60 – La mulţi ani!
Publicat de Bogdan Dragomir,
10 ianuarie 2019, 13:43 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:59
Bun regăsit tuturor la prima ediţie MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE la Radio România Regional din 2019! Vă dorim, cu drag, un 2019 cu sănătate, bucurii şi multe împliniri profesionale şi personale!
Am ales pentru această ediţie de Portrete muzicale, un aniversat „de top” al muzicii rock din România, solistul vocal, textier şi compozitor – CRISTI MINCULESCU! La mulţi ani, Cristi!
Cristian Alexandru Minculescu (născut pe 9 ianuarie1959, Pitești), cunoscut sub numele de Cristi Minculescu, este solist vocal și compozitor de muzică rockromânească. Este remarcat de “marele public” în special pentru activitatea sa de peste 40 de ani ca vocalist al trupei Iris.
Cristi Minculescu și-a început cariera în 1979 ca solist vocal al trupei Harap-Alb, alături de muzicieni precum chitaristul Gabi Nacu sau basistul Anton Hașiaș. Minculescu rămâne la Harap-Alb până în 1980, când Anton Hașiaș îl prezintă celor de la Iris, care aveau nevoie de un vocalist.
Începând din anul 1980, este vocalistul trupei rock Iris. Cristi Minculescu reprezintă alături de Iris simbolul rezistenței culturale pentru generații întregi de fani rock în perioada comunismului, și, de asemenea, unul dintre puținii artiști care au făcut legătura între acele generații și cele actuale, el activând cu mare succes și după 1990, până în prezent.
La sfârșitul anului 1981, revista „Săptămâna”, care avea unul dintre cele mai apreciate topuri muzicale din presa comunistă, l-a desemnat pe Cristi Minculescu drept cel mai bun solist din 1981. În 1982, împreună cu chitaristul Adrian „Adi” Ilie, Cristi Minculescu părăsește Iris și înființează trupa Voltaj. În locul său, la Iris este adus ca vocalist Dan Bittman.
Componența inițială (Horațiu Rad — bass, Nikki Dinescu — tobe, Gabi Nacu — chitară, Cristi Minculescu — voce, Adrian Ilie — chitară) nu rezistă, iar trupa se desființează în 1983. Octombrie 1986 este considerat un nou început, cu apariția lui Cristi Ilie ca solist, Amedeo Bolohoi la chitară, Dan Mateescu la bass, Doru „M.S.” Istudorla tobe și Adrian Ilie la chitară, singurul ce rămâne din formula anterioară.
În 1984Cristi Minculescu cântă în trupa Totuși, în Cenaclul „Flacăra“, alături de Andrei și Ioana Păunescu. Din această perioadă datează piesa „Trenul fără naș” a trupei Iris, pe versuri de Adrian Păunescu. La Cenaclul Flacăra, Minculescu a mai cântat și alături de trupa Flacăra Pop – Flapo (Al. Jimmy Zărnescu, Jerry Schwartz, Romeo Beianu).
„Trenul fără naş” (muz. şi text Cristi Minculescu) înregistrări din Fonoteca Radio România” interpretată de Cristi Minculescu şi IRIS.
În 1984 Dan Bittman pleacă la Holograf, iar în februarie 1985Cristi Minculescu se întoarce la Iris, alături de care va rămâne până în 2012. În total, Cristi Minculescu a înregistrat cu Iris 19 CD-uri și DVD-uri, a întreprins sute de turnee și și-a pus o amprentă de neșterș asupra trupei. Salutul „Bună seara, prieteni”, ajuns o emblemă personală, a devenit celebru, iar imaginea lui Cristi Minculescu este practic inseparabilă de cea a formației Iris.
În 1992, împreună cu Minculescu, în cadrul festivalului de la CannesIris ocupă locul II la secțiunea rock și îi este consacrat un reportaj ce a fost difuzat pe postul MTV, fiind prima formație românească ce a fost difuzată pe celebrul post.
În 2010, Cristi Minculescu a primit Premiul Artistul Anului 2009 din partea Radio România Actualităţi, în cadrul unui spectacol organizat la Sala Radio.
„Strada ta” (muz. şi text Cristi Minculescu) de pe albumul „80 de ani de muzică – Radio România” interpretată de IRIS (C – Radio România, P 2008 Roton).
În 2012Cristi Minculescu părăsește trupa Iris. La scurt timp după plecarea din trupa Iris,acesta se mută cu familia în Germania . Împreună cu Judy Seutter – chitară, Boris Rusakov – bass, Mauro Ciccarelli – tobe, Regina Hammerle – backing vocal , formează grupul Lotus și susține o serie de concerte de promovare în România.
În 2013Cristi Minculescu împreună cu fostul său coleg din trupa Iris, Ion Olteanu , formează grupul „Cristi Minculescu & Nuțu Olteanu Super Grup” . Acest grup fiind format și din membrii trupei lui Ion „Nuțu” Olteanu . Grupul are o serie de concerte în toată țara , interpretând și piese consacrate ale trupei Iris, precum : „Strada ta”, „Trenul fără naș”, „Lumina zilei”, „Pe ape ” ,dar și din repertoriul trupelor deja celebre în lume .
În 2015, Cristi Minculescu revine în Iris, de unde pleacă din nou în vara lui 2017.
Din 2018, activează în trupa „Cristi Minculescu, Valter& Boro – Bună seara, prieteni!”, cu care a lansat, la 12 noiembrie 2018, clipul piesei „Învingători”.
Pe 6 octombrie2007 membrii trupei Iris au fost decorați de Traian Băsescu, președintele României, cu Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Cavaler „pentru contribuția adusă timp de 30 de ani la promovarea muzicii rock”. A fost pentru prima dată când în România șeful statului a acordat o astfel de decorație unei formații de muzică rock.
Cristi Minculescu a fost primit în trupa Iris pe9 ianuarie1980. Era ziua în care acesta împlinea 21 de ani. Primul său concert împreună cu Iris a avut loc pe 5 februarie 1980, la Casa de cultură „Mihai Eminescu”, lângă Piața Galați, înBucurești. În total, Cristi Minculescu a înregistrat cu Iris 19 CD-uri și DVD-uri:
Iris I(LP) – Electrecord, 1984
Iris II(LP/MC) – Electrecord, 1987
Iris III – Nu te opri!(LP/MC) – Electrecord, 1988
Iris IV(LP/MC) – Electrecord, 1990
Iris 1993(LP/MC) – Electrecord, 1993
The Best of Iris(CD) – Electrecord, 1993 (compilație)
Lună plină(CD/MC) – Zone Records, 1996
Iris 20 de ani(CD/MC) – Zone Records, 1997 (live)
Mirage(CD/MC) – Zone Records, 1998
Casino(CD/MC) – Zone Records, 1999 (maxi-single)
Iris 2000(CD/MC) – Zone Records, 1999
De vei pleca…(CD/MC) – Zone Records, 2000 (maxi-single)
Iris Athenaeum – Vol. I(CD/MC) – Zone Records, 2000 (live)
Iris Athenaeum – Vol. II(CD/MC) – Zone Records, 2000 (live)
Iris Digital Athenaeum(DVD/VHS) – Zone Records, 2001 (live)
Da, da, eu știu!(CD/MC) – Zone Records, 2002 (maxi-single)
Mătase albă(CD/MC) – Zone Records, 2002
R.I.S. 4Motion(4xCD/4xMC) – Zone Records, 2003
Iris Maxima(CD/MC) – Zone Records, 2005
Cei ce vor fi – Vol. I(CD/MC) – Roton, 2007
Cei ce vor fi – Vol. II(CD/MC) – Roton, 2007
Iris Aeterna – Dăruind vei dobândi(DVD) – Roton, 2010 (live)
12 porți(CD/MC) – Roton, 2010
O lume doar a lor – 35 de ani(CD) – Cat Music, 2012
„Iris Digital Athenaeum” este primul DVD al unei formații românești și conține reprezentația de la București a turneului Athenaeum, precum și o istorie ilustrată a trupei.
Discografia completă Iris a fost remasterizată și reeditată începând cu luna mai 2009, toate albumele trupei fiind relansate pe piață până la sfârșitul lui septembrie 2009.
Surse: Materiale jurnalistice din arhiva pers. Bogdan Dragomir, eualegromania.ro, bucurestifm.ro, Radio România Reşiţa, wikipedia.org, cristi.minculescu.oficial/facebook, andreipartos.ro.
Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca melomanului – Cornel Fugaru, Aura Urziceanu şi Laurenţiu Cazan!
Publicat de Bogdan Dragomir,
28 decembrie 2018, 11:35 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:01
În ultima ediţie a FONOTECII MELOMANULUI din acest an, am ales trei personalităţi ale muzicii româneşti!
Unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi compozitori ai muzicii uşoare româneşti şi totodată unul dintre primii interpreţi şi creatori ai rock’n roll-ului românesc – Cornel Fugaru! Un artist complet – pianist, vocalist, compozitor şi aranjor – a îmbogăţit Fonoteca de aur a radioului public cu o valoroasă colecţie de piese muzicale, a plecat în nefiinţă în data de 13 iulie 2011, după o nedreaptă suferinţă.
S-a născut la 2 decembrie 1940, la Bucureşti. În perioada 1961 – 1966 a studiat la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din București şi în anul 1964, la 22 octombrie, a debutat pe scenă, la Casa de cultură a sectorului 2 din București, împreună cu formația Sincron pe care a fondat-o, în acelaşi an, și pe care a condus-o până în anul 1978. Trupa este considerată prima formaţie de la noi care a cântat rock ‘n’ roll autentic. Sincron îi avea în componenţă pe Cornel Fugaru – la voce, orgă și pian, Alexandru Arion – voce şi chitară solo, Dan Voinescu – voce şi chitară, Antoniu Cobîrzan – chitară bas, Ilie Mihalache – la baterie şi Constantin Cobîrzan – la chitară melodică.
Trupa a rămas cunoscută pentru interpretarea unor prelucrări ale unor melodii populare românești, cum sunt „Ana Lugojana”, „Pe lângă plopii fără soț”, „Ducea rufele la râu”, „Alunelul”, sau „Jocul fetelor”.
„Ana Lugojana” de pe albumul „In Memoriam CORNEL FUGARU” interpretat de Sincron.
După absolvirea Conservatorului, Cornel Fugaru a fost profesor la Școala Populară de Artă din București. A realizat numeroase turnee în străinătate, a făcut parte din jurii naţionale de concursuri de muzică uşoară, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret în filme – „Opt minute de vis” (1966); „Opt exerciţii de 625 de linii” (1967), film TV; „Împuşcături pe portativ” (1967), regia Cezar Grigoriu – şi a scris şi muzică de film pentru pelicule precum „Brezaia”, „Cici”, Cei 4 M”, „Oacă şi Boacă” etc. A adaptat numeroase melodii populare româneşti, precum „Ducea rufele la râu”, „Pe lângă plopii fără soţ”, „Alunelul”, „Jocul fetelor”, „Sârba muntenească”, „Hăulita de la Gorj”.
A compus zeci şi zeci de melodii, multe dintre acestea devenind şlagăre veritabile. Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Nu sunt sclavul tău”, „Eu nu mai sunt cel de ieri”, ”Ave Maria”, ”Cât de grea e tăcerea”, ”Lângă mine să fii”, ”Cerul nopții”, ”Ne-a pierdut de pe aripa ei iubirea”, ”Fluturi de lumină”, ”Nu te mai iubesc”, ”Așteptam un cuvânt”, „Am ales nemărginirea” sau ”De ce-ai plecat din viața mea”. În calitate de compozitor a colaborat cu unii dintre cei mai buni soliști ai muzicii româneşti – Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Anda Călugareanu, Corina Chiriac, Elena Cârstea, Monica Anghel, Aurelian Temișan fiind doar câţiva dintre artiştii care au făcut ca mesajul muzicii lui Cornel Fugaru să ajungă în inimile românilor.
„Spune-mi” (Cornel Fugaru/Mirela Fugaru) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C – Radio Romania , P – 2006 Roton) interpretat de Monica Anghel.
cornel-fugaru-1_medium
Activitatea muzicală a lui Cornel Fugaru a fost, încă din 1964, strâns legată de radioul public, care i-a difuzat compoziţiile, atât în interpretarea artiştilor consacraţi, cât şi a tinerelor talente. Îndrăgitul artist, cunoscut inclusiv pentru că a compus muzică de film şi imnul dedicat Naţionalei de fotbal a României, a fost şi un descoperitor al talentelor autentice, pe care le-a susţinut şi format de-a lungul carierei sale.
Cornel Fugaru a făcut parte din juriile unor festivaluri muzicale naţionale şi internaţionale, a susţinut concerte şi recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret, în filme şi a obţinut numeroase premii la marile concursuri din România şi din străinătate: Sofia (1968), Poznan (1978), Mamaia (1983 şi 1986), Australia (1997 şi 1998), dar şi premii ale Uniunii Compozitorilor din România (1988, 1990, 1995).
Peste 600 de piese muzicale sub semnătura sa, muzică de film, muzică de teatru, dar şi o rapsodie, compuse de maestrul Cornel Fugaru, creator, împreună cu soţia sa, interpreta şi poeta Mirela Fugaru, a faimosului festival internaţional „Steaua de aur”, apreciat la superlativ chiar de către FIDOF, cea mai înaltă autoritate în materie de festivaluri din lume. Cornel Fugaru s-a ocupat până în ultimele clipe de cei mai tineri interpreţi, cu răbdare şi cu o extraordinară pasiune.
„Prayer” de pe albumul „In Memoriam CORNEL FUGARU” interpretat de Noni Razvan Ene.
La 29 noiembrie 2004, Societatea Română de Radiodifuziune, în colaborare cu TVR 2 l-au omagiat pe Cornel Fugaru, la Studioul de Concerte „Mihail Jora” al Radioului, în spectacolul dedicat aniversării a 40 de ani de carieră de compozitor şi de la lansarea formaţiei „Sincron”. Tot cu acel prilej, a fost lansat un set de patru albume cu melodii ce au marcat şi punctat cariera compozitorului Cornel Fugaru şi, de asemenea, cartea semnată de ziarista Oana Georgescu, ambele purtând acelaşi titlu – „Fugar(u) prin lumea muzicii”.
(Emotie de toamna – Cornel Fugaru/Nichita Stanescu)
Nestăpânită-i va fi fost Aurei Urziceanu dragostea de oameni, dacă a putut face un cântec precum acesta! Era deja o răsfăţată a publicului de jazz, după ce o descoperise marele Duke Ellington (şi apăruse alături de acesta la Carnegie Hall, în 1972); cântase cu Quincy Jones, Dizzie Gillespie, Thad Jones & Mel Lewis, şi alături de mari vocaliste, precum Sarah Vaughan şi Ella Fitzgerald, pe mari scene ale lumii; era a lumii, dar revenea mereu acasă, în România.
Muzicologul Florian Lungu a admirat-o şi prezentat-o în numeroase ocazii. În 1986, Aura a compus şi înregistrat, în ţară, în jur de 40 de melodii. Toate şlagăre. „Dor de viaţă”, pe versuri de Dan V. Dumitriu, a fost orchestrată de George Natsis şi lansată chiar la Sala Radio, cu ocazia concertului aniversar Aura Urziceanu & Radio Big Band, în 1987. Artista plecase apoi din nou în turnee, iar una din mătuşile sale, cu care ţinea legătura, îi spunea, bucuroasă, că „Dor de viaţă” se aude şi de şase ori pe zi la radio!
În Japonia, Brazilia, Australia, ca şi-n alte colţuri de lume, Aura Urziceanu şi-a obişnuit publicul nu doar cu teme de jazz, cu prelucrări după Bach, Paganini sau Enescu, ci şi cu folclor sau cu muzică pop. Brazilienilor le-a plăcut cel mai mult din întreg repertoriul româncei „Dor de viaţă”. Cu siguranţă, le-a evocat tuturor exuberanţa Carnavalului de la Rio! Cu toate că a interpretat, de-a lungul anilor, muzică în mai multe limbi, Aura Urziceanu a simţit că mesajul optimist al cântecului „Dor de viaţă” nu trebuie tradus, nici în portugheză şi nici măcar în engleză! Şlagărul se regăseşte pe albumul editat la Electrecord sub titlul „Dor de viaţă” , ca şi pe compilaţia „The Best of Aura”.
Ascultătorii Radio România au iubit dintotdeauna „Dor de viaţă”. Artista a povestit că era adesea oprită pe stradă de admiratori, cu aceste cuvinte: „Parcă special cei de la radio difuzează piesa, ca să avem chef să mergem la serviciu! Ne transmite o stare de bine şi, într-adevăr, ni se face chef de viaţă!”. A scrie un şlagăr cu sonorităţi de jazz, care se ascultă cu drag, la radio, în plină zi, şi după 40 de ani, este o dovadă de inteligenţă artistică.
Socotită drept una dintre vocile cu cea mai mare capacitate improvizatorică din jazz-ul mondial, artista are drept motto cuvintele „Nu sunt geniu, sunt muzică”. „Dor de viaţă” este dovada că Aura Urziceanu e muzică şi multă, multă bucurie!
Sursa: Youtube.com – Proiectul „Eu aleg România!” – Radio România Tg. Mureş
Coordonator proiect – Dana Ardelean
Realizator/voice over – Dana Ardelean
Prezentator – Nicoleta Ghişa
Editor imagine/operator video – Alin Mariş
Laurentiu-Cazan (andreipartos.ro)
S-a născut la Bacău în data de 28.12.1957 şi locuieşte în Buzău. Este un multiinstrumentist (vioară, pian, chitară, muzicuță, percuție), compozitor, textier, solist vocal şi orchestrator. A studiat vioara și pianul încă din copilărie. Fiind autodidact, mai târziu învață să cânte la chitară (acustică, electrică, bas) și își însușește tehnica percuției. Pentru el, muzica se împarte în bună şi proastă. Abordează cu dezinvoltură genuri muzicale foarte diferite: simfonică, populară, ţigănească, spaniolă, italiană, country, grecească, pop, rock, jazz, etc. Astfel, cu toată varietatea genurilor pe care le abordează, creaţia sa este foarte unitară stilistic. Pe parcursul carierei a interpretat melodii atât în limba română cât și în alte 8 limbi străine.
„Say Something” (L. Cazan/L. Cazan) de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan (audio).
Ca instrumentist, (vioară, pian, chitară, percuţie şi muzicuţă) cântăreţ, compozitor şi orchestrator, Laurenţiu Cazan este considerat a fi unul dintre cei mai populari artişti din România. Se poate spune despre el că este un cantautor prin excelenţă, dar se mai spune că excepţiile întăresc regula. Astfel, vizita generoasă în România a unui grup de compozitori de elită (din Nashville – S.U.A.) ce viza un schimb de experienţă dintre aceştia şi compozitorii români, (din care a făcut parte şi Laurenţiu) având ca fond încurajarea drepturilor de autori din ţara noastră, a dus la crearea unor compoziţii remarcabile. Aşa a luat naştere piesa “Without me”, lucrare scrisă la Sinaia în martie 1994 (muzică şi text: Laurenţiu Cazan-România & Gary Burr-S.U.A.).
„Without Me” (Laurenţiu Cazan / Garry Burr) de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan (audio).
Primul LP al lui Laurenţiu Cazan, editat de Casa de Discuri INTERCONT MUSIC şi intitulat “Say Something “, este o superbă culegere de hit-uri, pentru că de aici nu lipsesc “Angel”, ”Pescăruşul”, ”Noaptea în vis”, cântece binecunoscute deja dar şi piese vechi de peste 30 de ani, cum ar fi ”Copil orfan” sau piesa instrumentală “Întoarcere în timp”, sau binecunoscuta compoziţie “Without me”- considerată de către casa producătoare ca fiind hitul discului.
Începuturile carierei sale sunt legate de Orchestra Liceului de Muzică dinBacău, unde cântă într-un taraf, la vioară. În perioada următoare cântă în mai multe formații:Omicron (1973-1978), Nona (1978-1979) alături de Mihaela Runceanu, Apollo a Teatrului „Toma Caragiu”, Ploiești (1980-1981), Litoral (1981-1982), Cromatic (1985-1986), Sfinx (1986-1990).
„Întoarcere în timp” (L. Cazan/instrumentala) de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan (audio).
Primii paşi în afirmarea artistică îi face pe scena Teatrului din Ploieşti (1981), împreună cu formaţia LITORAL, al cărei chitarist era. Un an mai târziu, în 1982 are prima apariţie TV într-o emisiune realizată la TVR de renumitul Producător şi Realizator Titus Munteanu, în care îşi interpretează compoziţia „Uită tristeţea„.
piesă care-i pune în valoare deosebita personalitate artistică.
La finalul acestui material dar şi la final de 2018, vă doresc sănătate multă, bucurii împreună cu cei dragi şi Un An Nou 2019 mai bun! LA MULŢI ANI!
Sursa: wikipedia.org.com, youtube.com, www.radioromaniaregional.ro/eualegromania/ , Agenţia de presă RADOR, arh. pers. Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România! Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist la Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Remember Ion Vasilescu, Liviu Tudan şi Ion Cristinoiu!
Publicat de Bogdan Dragomir,
22 noiembrie 2018, 14:26 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:08
Bun găsit tuturor! Astăzi la Muzica Unei Generaţii Perene, aici la Radio România Regional, vom avea o ediţie „Remember” a Fonotecii Melomanului dedicată muzicienilor români – ION VASILESCU, LIVIU TUDAN și ION CRISTINOIU!
Dirijor la Teatrul Național din Craiova, profesor de muzică la liceele Frații Buzești, D. A. Sturdza și Nicolae Bălcescu din Craiova, profesor la Conservatorul Cornetti din Craiova, dirijor la teatrele de revistă Cărăbuș, Alhambra, Gioconda, Ion Vasilescu și Teatrul de Estradă din București, Ion Vasilescu a fost cea mai importantă personalitate a muzicii ușoare românești din secolul XX. A creat o muzică ușoară cu caracter național precis conturat, valorificând intonațiile și ritmica cântecului popular. A mai compus muzică de cameră, de scenă și de film, precum și coruri. (wikipedia.org)
Jean Moscopol – Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară? (Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/C – Electrecord, P 2001 Intercont Music & Jurnalul Naţional „Cântecele noastre toate…”)
“Ion Vasilescu a avut ambiţia, vocaţia de ctitor: o dată cu el s-a desăvârşit la noi şcoala muzicală de gen; cu melodică originală, plăcută, rafinată, ethos naţional, cu varii prelungiri în satiră, pastoral, lirism, dans. Ion Vasilescu le-a cuprins pe toate în doar 27 de ani creatori: muzeu sonor cu ecou peste mode şi timp……….În 1936 apărea piesa „Nu–ţi pare rău când vezi că plîng”: fără excepţie, aşa s-a perpetuat până azi exerciţiul sonor, se scria şi muzică lirică. În 1938, Vasilescu semna superba melodie „Astăzi e ziua ta”. Cu un an înainte el scrisese şi prima piesă dedicată capitalei: „Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea”. Anul 1940 consemnează mega hit-urile „Țărăncuţă, ţărăncuţă” şi „Mi-am pus busuioc în păr”…
„Cel mai frumos tango din lume” (Ion Vasilescu/Nicușor Constantinescu) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 2008 Roton & Radio Romania) interpretat de Gică Petrescu.
Ion Vasilescu a cunoscut şi consacrarea meridianelor: Piesa „Azi noapte te-am visat”, se cânta sub titlul „In the garden of Granada”, „Nu mă uita când altă dragoste vei întâlni” era cunoscută ca „Ne m’oublie pas”, la Paris, „Vergiss mich nicht” la Viena.” – Daniela Caraman Fotea (http://www.radioromaniacultural.ro/greii_muzicii_usoare_romanesti_ion_vasilescu-19112)
Tot în luna noiembrie, Liviu Tudan ar fi împlinit 71 de ani! Îi aducem, aşadar, omagiul şi recunoştinţa noastră pentru aportul său creativ-muzical-artistic la dezvoltarea muzicii rock româneşti!
„Alfabetul (muz. Liviu Tudan, vers. Corina Brăneanu)”, înregistrări din Fonoteca Radio România, interpretată de Liviu Tudan (Roşu şi Negru).
Născut în București, unde studiază în cadrul Școlii de Muzică nr. 1, absolvă la Iași cursurile Conservatorului de Muzică GEORGE ENESCU, clasa Compoziție. Se îndreaptă rapid spre curentul rock, devenind de-a lungul timpului membru (chitară bas) al mai multor grupuri cunoscute, cum ar fi Sideral sau Metronom, dar trupa care l-a consacrat și de numele căreia rămâne legat este Roșu și Negru.
Roşu şi Negru – „Pseudofabulă” (muz. Adrian Ordean, vers. Traian Furnea) – Înregistrări din Fonoteca Radio România.
Dida Drăgan – „Lacrimă de stea” (muz. Liviu Tudan, vers. Eugen Dumitru) de pe albumul „Muzică de Colecţie, Vol. 34 – Dida Drăgan (C-Electrecord & P-2007 Intercont Music /Jurnalul Naţional).
În încheierea acestei ediții REMEMBER, ne vom aduce aminte cu drag şi ne vom înclina „artistic” în faţa activităţii muzicale şi mai ales, creatoare, a compozitorului ION CRISTINOIU, un omagiu adus carierei sale profesionale şi a calităţilor sale umane deosebite!
Dan Spătaru – „Te-aşteaptă un om” (muz. Ion Cristinoiu, vers. Mihai Dumbravă) de pe albumul „80 de ani de muzica”. O prod. Radio România & Roton 2006.
A scris peste 700 piese de muzică ușoară; peste 3000 de orchestrații, muzică pentru cinci spectacole de revistă…
Angela Similea – „De n-ai să vii (muz. Ion Cristinoiu, vers. Ovidiu Dumitru)” de pe albumul „Te aşteaptă un om – Ion Cristinoiu” (P – 2000 Electrecord)
A scris muzica pentru 7 filme de lung metraj, a primit Premiul Uniunii Compozitorilor pentru compoziție în anii 1978, 1979, 1982, 1984, 1995. Premiul pentru orchestrație la Festivalul internațional al șlagărului din Dresda, 1982.
A avut cele mai multe participări (16) la Festivalul Mamaia, unde a obținut: 5 Trofee Mamaia: 1984 De n-ai sa vii; text: Ovidiu Dumitru, solist: Angela Similea; 1988 Dacă într-o zi mă vei iubi; text: Ovidiu Dumitru, solist: Daniel Iordăchioaie și Deschid fereastra; text: Aurel Storin, solistă: Corina Chiriac; 1992 Lasă-mi pe cer o stea; text: Dan V. Dumitriu, solist: Gabriel Cotabiță; 1995 Raiul pe pământ; text: Mihai Dumbravă, solist: Gabriel Cotabiță; 1997 Daca n-ai pleca; text: Roxana Popescu, solistă: Monica Anghel, Un titlu de laureat, un premiu I, două premii II, două premii III, un premiu al criticii, un premiu al publicului, patru mențiuni.
Gabriel Cotabiţă – „Raiul pe pământ (muz. Ion Cristinoiu, vers. Mihai Dumbravă)” de pe albumul „Te aşteaptă un om – Ion Cristinoiu”, C&P 2000 Electrecord.
În calitate de solist şi membru al Cvintetului vocal LUCHIAN, condus de regretatul interpret şi dirijor al Grupului SONG – Ioan Luchian Mihalea, am avut onoarea şi privilegiul de a-l cunoaşte personal şi de a colabora artistic cu Maestrul Ion Cristinoiu în perioada 1981-1990 la diferite proiecte muzicale de studio, atât în radio cât şi în televiziune. În acest sens îi aduc şi eu, împreună cu colegii mei din Cvintetul LUCHIAN, un omagiu:
Cvintetul LUCHIAN – „Prin ploaie trecător” (muz. Ion Cristinoiu, vers. Eugen Rotaru), înreg. din Fonoteca Radio România 1981-1990.
Sursa: wikipedia.org.com, Agenţia de presă RADOR, arh. pers. Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România! Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist la Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
14 noiembrie 2018, 11:42 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:10
În acestă ediție vă invit să ascultăm câteva piese muzicale din repertoriul unui artist special, cu o personalitate aparte şi cu un spirit creator cum rar am întâlnit, un pictor, poet şi muzician din România, căruia îi dorim sănătate multă, bucurii, fericire şi multe realizări frumoase în continuare! Pentru că am avut privilegiul de a lucra şi de a realiza împreună unul dintre albumele sale muzicale şi pentru că anul acesta artistul ADRIAN BERINDE a împlinit frumoasa vârsă de 60 de ani, îi urez cu drag LA MULŢI ANI şi vom audia câteva melodii editate într-un album de referință, reprezentativ pentru repertoriul său, intitulat ”Vertical” – editat pe CD și casetă audio în anul 1998 de casa de discuri INTERCONT MUSIC!
Adrian Berinde s-a născut pe data de 4 mai 1958, la Oradea. Absolvent al Şcolii de Arte Plastice din Cluj, se stabileşte în 1982 la Moudon, în Elveţia şi profesează ca pictor liber profesionist, vernisând până în 1994 mai multe expoziţii personale la Lausanne sau Fribourg. În 1986 expune o colecţie personală de pictură pentru Amnesty International (Payerne – Paris). Una din lucrările sale a fost utilizată pentru o carte poştală de Centrul Cultural Francez GEORGE POMPIDOU din Paris.
„Fug caii verzi” (text, muz. si voce Adrian Berinde, orch. Jimi El Lako) de pe albumul „Vertical” (C&P 1998 Intercont Music) interpretată de Adrian Berinde.
Despre muzică dar şi despre celelalte activităţi artistice ale sale, ni se confesează chiar Adrian Berinde: „…la 5 ani după primul zâmbet al lui Iliescu a ieșit Absent, primul meu album de muzică, pe care l-am înregistrat în studioul pe care îl construisem între timp în Cluj-Napoca, Studioul Taurus. Aşa am început cu muzica … Şi dacă tot m-am apucat, trebuia să o fac ca lumea, nu? Anul următor, am lansat al doilea CD, Negru de fum, apoi au urmat Vertical, Captiv în inutil, Albaştri după ploişi în sfârşit în zilele noastre, Azil şi Atât de bine!
Am cântat pe scene mici şi mari, în club, în aer liber, la festivaluri, în concerte televizate aproape un an, la începutul acestui secol, am cântat în Cirque du Soleil în Canada, în spectacolul Varekai……muzica mea s-a auzit pe radio, la televizor, în case de oameni cu sufletul deschis spre lumea pe care o imaginez eu… …am făcut nişte emisiuni de radio, am scos un volum de versuri – Captiv în inutil, am regizat o piesă de teatru după o nuvela a lui Cehov – Salonul 6 şi un videoclip, am condus câţiva ani Clubul Prometheus, am făcut prima mea expoziţie de pictură în ţară la invitaţia Delegaţiei ONU în România, am mai manageriat ceva evenimente culturale, campanii publicitare, gale.” – Extras din Adrian Berinde – Autobiografie (adrianberinde.ro):
Albumul ”Vertical” a fost editat pe compact disc și casetă audio în anul 1998 de Casa de discuri INTERCONT MUSIC și conține 12 piese, reprezentative din creația și repertoriul său, alese pentru această producție muzicală chiar de către autor! Înregistrările acestui material discografic au fost realizate în Studioul Taurus din Cluj Napoca (decembrie 1996-septembrie 1997), celelalte detalii le găsiţi pe coperta CD-ului! Grafica, de excepție, a acestui album aparține Elenei Sâncă! C&P 1998 INTERCONT MUSIC!
„Albeşte-mă” (text, muz. si voce Adrian Berinde, orch. Jimi El Lako) de pe albumul „Vertical” (C&P 1998 Intercont Music) interpretată de Adrian Berinde.
Discografie: Absent – 1995 (Adrian Berinde şi Taurus), Negru De Fum – 1996 (Agora şi Taurus), Vertical – 1998 (Intercont Music), Captiv În Inutil– 2001 (Zoom Studio), Albaştri După Ploi – 2003 (Zoom Studio), Azil – 2011 (MHO Music) şi Atât de bine – 2015!
În încheierea acestui material aș dori să-i mulțumesc prietenului şi muzicianului ADRIAN BERINDEpentru experiența artistică extraordinară de a colabora și de a realiza împreună acest album discografic!
„Călugărul, cartoful şi măgarul” (text, muz. si voce Adrian Berinde, orch. Jimi El Lako) de pe albumul „Vertical” (C&P 1998 Intercont Music) interpretată de Adrian Berinde.
Surse: adrianberinde.ro, Intercont Music, Elena Sâncă (grafica originală album) şi materiale jurnalistice din arhiva personală. Piesele muzicale în format audio sunt selectate de pe albumul “Vertical”(C & P 1996 – INTERCONT MUSIC).
Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Premiul TINERE TALENTE la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară STEA PRINTRE STELE – Bacău 2018!
Publicat de Bogdan Dragomir,
7 noiembrie 2018, 10:51 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:12
Asociaţia “Centrul Daniel”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău, a organizat în perioada 12-13 octombrie 2018 a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară “STEA Printre Stele”, concurs de interpretare care îşi propune să contribuie la descoperirea de copii si tineri interpreţi de muzică uşoară, sa aducă împreună copii talentati, copii cu dizabilităţi şi personalităţi marcante ale muzicii uşoare româneşti.
Evenimentul, coordonat fără cusur de Ionela Cătălina Popa– Director general al festivalului –
20181012_103600 (Teatrul Bacovia din Bacau 2018.1100. foto by Bogdan Dragomir)
s-a desfăşurat pe scena Teatrului Municipal BACOVIA din Bacău şi s-a bucurat de un larg interes naţional şi internaţional.
20181012_111037 Prima zi festival.prezentatorii Alessia Popa si Matei Bogdan.1100 (foto by Bogdan Dragomir)
Prin realizarea acestui eveniment, organizatorii au urmărit dezvoltarea unui bun cultural de interes local, naţional şi internaţional care să satisfacă nevoile iubitorilor de artă, să promoveze valorile în rândul participanţilor şi să crească accesul publicului la viaţa socio–culturală a oraşului Bacău!
20181012_111109 Juriul Stea Printre Stele 2018.1100 (foto by Bogdan Dragomir)
Juriul fazei finale, alcătuit din personalităţi ale muzicii româneşti şi jurnalişti de specialitate, Mihai Alexandru, Aurelian Temişan, Cezar Ouatu, Bogdan Dragomir, George Vanvu, Claudiu Bulete, Marcel Iorga şi Mărioara Popa – Preşedinte al Centrului DANIEL şi Preşedinte onorific al juriului, a desemnat următorii câştigători ai Trofeelor festivalului:
20181013_194142 Cele 3 trofee.1100 (foto Bogdan Dragomir)
ELA TRANDAFIR – Marele Trofeu al Festivalului
20181013_193350 Trofeu Ela Trandafir.1100 (foto Bogdan Dragomir)
Felicitări întregii echipe de organizare a Centrului DANIEL din Bacău pentru realizarea acestui eveniment cultural-artistic şi tuturor participanţilor – concurenţi, părinţi, profesori, artişti interpreţi, echipa de sunet şi imagine, colegilor din juriu dar şi colegilor mei de la Radio România Iaşi pentru aportul profesional şi artistic adus prin participarea şi promovarea acestui act artistic!
Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Sursa: Asociaţia „Centrul DANIEL” din Bacău, informaţii şi foto din arh. personală B. Dragomir.
Vezi GALERIA FOTO ataşată la final!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir
Muzician şi jurnalist, Realizator Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Portrete Muzicale: LUMINIŢA ANGHEL 50! La mulţi ani!
Publicat de Bogdan Dragomir,
25 octombrie 2018, 13:07 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:13
În această ediţie, la MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE – Portrete Muzicale, vă invit să o aniversăm artistic pe îndrăgita şi apreciata interpretă de muzică uşoară dar şi vedetă de televiziune… LUMINIŢA ANGHEL!
Luminiţa Anghel s-a născut la Bucureşti, în data de 7 octombrie 1968 şi este absolventă a cursurilor muzicale ale Şcolii Populare de Artă, secţia Canto (1986) şi a Facultăţii de Sociologie-Psihologie din cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti.
Cea mai importantă realizare artistică a sa, până în prezent, este reprezentarea României la Concursul muzical „Eurovision” în 2005, alături de trupa Sistem, cu piesa Let me try, compusă de Cristian Faur. Concursul s-a desfăşurat la Kiev, iar reprezentanţii României s-au clasat pe locul al treilea.
De-a lungul timpului, cunoscuta interpretă a mai câştigat locul I la Festivalul Internaţional „Cerbul de aur” (2001), Premiul I şi Trofeul pentru cea mai bună voce internaţională la „Song for Europe Festival” din Malta şi Premiul I şi Trofeul pentru cea mai bună voce internaţională la Festivalul Internaţional „Cairo” (2003), interpretând piesa „I Ask You Why”.
„Doar o noapte” (muz. şi text Cristian Faur) de pe albumul „Sampler Music CD” (C&P Chartmaker Music & Publishing), interpretat de Luminiţa Anghel.
Alte premii şi distincţii ale interpretei Luminiţa Anghel:
-Trofeul si Premiul I la Festivalul Naţional “Mamaia” pentru piesa “Din tot ce a fost” (1993);
-Locul al III-lea la Festivalul “Mamaia” pentru piesa “Fereastra” (1995), compozitor Ionel Tudor;
-Locul al III-lea la Festivalul “Mamaia” pentru piesa “Şansa e de partea mea”(1996), compozitor Ionel Tudor;
-Locul I la Festivalul Internaţional “Cerbul de Aur” la secţiunea POP şi Premiul de popularitate (2001);
-Premiul I si Trofeul pentru Cea mai buna voce internaţională la Festivalul “Discovery” din Bulgaria (2002);
-Premiul al III- lea la Festivalul „Universe Talent” din Praga (2002);
„Nu mai eşti al meu” (muz. si text Cristian Faur) de pe albumul „Sampler Music CD” (C&P Chartmaker Music & Publishing), interpretat de Luminiţa Anghel.
Cu prilejul împlinirii frumoasei vârste, îi dorim Luminiţei Anghel multă sănătate , bucurii, fericire şi împliniri profesionale şi personale! LA MULŢI ANI!
SURSA: Agenţia de presă RADOR, Wikipedia.org, youtube.com, muzică, foto şi info din arh. personală Bogdan Dragomir. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Bogdan Dragomir – Muzician şi jurnalist Radio România Regional
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Premiul TINERE TALENTE la prima ediție a Festivalului Concurs de Pop-Rock Autohton Pentru Tineret PORTO FRANCO!
Publicat de Bogdan Dragomir,
18 octombrie 2018, 12:36 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:14
În cel mai estic punct al Uniunii Europene, aflat simultan la Marea Neagră și la Dunăre, în perioada 28-29 iulie, la SULINA, jud. Tulcea a avut loc prima ediție a Festivalului Concurs de Pop-Rock Autohton Pentru Tineret PORTO FRANCO!
Consiliul local și Primăria orașului Sulina, Casa de Cultură SULINA și Asociația EUXINUS SULINA, în calitate de organizatori, au invitat publicul meloman pe faleza din Sulina, jud. Tulcea pentru a-i asculta și viziona pe concurenții calificați în faza finală dar și cele două recitaluri extraordinare susținute de formațiile „Krypton Unplugged” și „Timpuri Noi”!
Au urcat pe scena festivalului în calitate de concurenți: Ela Trandafir, Mihaela Butâlchin, Antonia Raluca Lorenți, Dragoș Luca, Delia Racu, Mădălina Alupoaie, Dimitrie Sevastian Mareș, Costina Elena Crăciun, Andrada Bianca Bratovianu și Trupa „INEDIT 87 Nord” din Satu Mare! (vezi galeria foto pe adresa www.bogdandragomir.ro)
Juriul primei ediții, alcătuit din Bogdan Dragomir (președinte), Eugen Mihăescu, Oana Crețu, Doru Rocker Ionescu, Paul Prisada și Paul Nour, a ascultat concurenții și a hotărât următorul palmares:
COSTINA CRĂCIUN – Trofeul festivalului
DELIA RACU – Premiul I
ANDRADA BRATOVIANU – Premiul II
DRAGOȘ LUCA – Premiul III
SEVASTIAN DIMITRIE MAREȘ – Premiul Special al Juriului
În cadrul Galei de premiere, RADIO ROMÂNIA REGIONAL a acordat Premiul de promovare TINERE TALENTE concurentei ELA TRANDAFIR, pentru calități artistice deosebite! Felicitări Ela!(vom face update cu materialele ce vor fi primite ulterior publicării acestui articol)
Parteneri media: Radio România Regional, Radio Constanța-Radio Vacanța și TVR!
Apreciez că această primă ediție a Festivalului Concurs de Pop-Rock Autohton Pentru Tineret PORTO FRANCO a fost un succes, în primul rând pentru organizatori (Felicitări echipei de la Casa de Cultură Sulina coordonată de Paul Nour – Director!) dar și pentru concurenți și profesorii coordonatori (Felicitări doamnei prof. Irina Pashalov, Școala M.Y. Music Art din Moinești jud. Bacău pentru frumoasele rezultate obținute cu elevii săi la acest festival!) și aș dori să-i felicit pe toți cei care au contribuit la realizarea acestui frumos și deosebit eveniment de la Sulina și mult succes la următoarele ediții!
Sursa: Alexandra Veronica Stroe (foto), Irina Pashalov (foto), Casa de Cultură Sulina (foto și info), Stănel Rotaru (sunet și foto), materiale jurnalistice din arhiva personală Bogdan Dragomir. Mulțumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
38085733_10214954882536818_3306345242701070336_o (B.D. foto by Al. Ver. Stroe).1100
Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist RADIO ROMÂNIA REGIONAL
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi „HERMANNSTADTFEST”, Sibiu – 2018
Publicat de Bogdan Dragomir,
3 octombrie 2018, 10:29 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:19
Festivalul Internațional de Muzică pentru Copii și Adolescenți „HermannstadtFest” a ajuns la cea de a șasea ediție și s-a desfășurat în perioada 22-24 iunie 2018 la Sala de evenimente a Centrului Militar din Sibiu.
Evenimentul a fost organizat de Asociația „Domy Music Star” – Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu, Arhiepiscopia Ortodoxa Romana –Sibiu în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Sibiu, Casa Corpului Didactic Sibiu, Academia Forţelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, Asociația „David Petrovici pentru copii” – București.
DSC_0004.organizatorii Hermannstadtfest 2018.1100 (foto by Bogdan Dragomir)
Organizatorii au sprijinit și încurajat și în acest an participarea la festival a copiilor talentati cu dizabilități și din centre de plasament. Festivalul, de o înaltă ținută artistică, a reunit mici artiști din țară și din străinătate – soliști de muzică ușoară și populară.
Sectiunea „Remember” a fost dedicată compozitorului Dumitru Lupu iar în acest an, micii artiști interpreți au putut concura și la sectiunea speciala „In numele iubirii – Stela Enache – Florin Bogardo”!
Noutatea absolută a acestei ediții a fost organizarea workshop-ului „Igiena vocală pentru cântăreți” susținut de doamna doctor foniatru Rodica Mureșan.
Desfăşurarea cu succes a celei de a VI-a ediţii a Festivalului a confirmat situarea acestui eveniment în topul manifestărilor artistico-educative de gen din România!
În cadrul Galei festivalului, Radio România Regional a acordat Premiul special de promovare TINERE TALENTE pentru calităţi artistice deosebite, concurentei IOANA VECERDEAdin Sibiu!
DSC_0175 Ioana vecerdea la Hermannstadtfest 2018 (foto by Bogdan Dragomir)
Ioana Vecerdea are 15 ani şi este din Sibiu. În prezent este elevă a Liceului de Artă din Sibiu, unde a urmat cursuri speciale de pian principal, între 2010-2016 şi din 2016-în prezent cursuri de arte plastice! De asemenea, Ioana este şi elevă la cursurile de Canto-Muzică uşoară (2014-în prezent), Chitară (2015-în prezent), Teatru (2018-în prezent), Ecoturism (2018-în prezent) şi Voluntariat în Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” (ONCR) (2018-prezent)
DSC_0178 arh. Hermannstadtfest 2018 (foto by Bogdan Dragomir).1100
Dintre realizările sale artistice din ultimii doi ani de studiu vom remarca câteva dintre premiile foarte importante obţinute:
2017-Premiul II, Concursul National de Arte Plastice Hans Hermann,specialitatea pictura,Sibiu
2017-Diploma de voluntar in organizarea si desfasurarea Concursului Regional Dance Art Fusion,Sibiu
2017-Premiul I,Concursul judetean interdesciplinar Scoala mea are Talent,Sibiu
2017-Premiu Special ,Festivalul International de muzica pentru copii si adolescenti Hermannstadtfest,sectiunea Portret de Artist, Adrian Ordean,Sibiu,
2018-Premiul I,Concursul judetean de muzica vocal-instrumentala, sectiunea Solisti Muzica Usoara ,Medias Sibiu
2018-Premiul I cu excelenta,Concursul Regional Scoala mea are Talent ,sectiunea teatru,Sibiu
2018-Premiu Special Adrian Ordean,Festivalul International
2018-Premiul Special de Promovare Tinere Talente in cadrul Festivalului International de Muzica, Sibiu
2018-Premiul I,Festivalul National Mugurasii cantecului si dansului,sectiunea Muzica usoara ,Buzau
2018-Diploma de Chitarist,Sibiu Guitar Meeting,
2018-Premiul I,Cupa Prieteniei,Turism Sportiv Montan,Rau Sadului
2018-Trofeu,Festivalul-Spectacol ART RESPECT,interpretare muzica usoara ,Brasov.
Juriul festivalului a fost alcătuit din personalităţi muzical-artistice din România şi din străinătate:
Adrian Ordean – compozitor şi preşedintele juriului Hermannstadtfest 2018, Rodica Popa Comăniciu- Interpreta muzică populară şi laureată a concursului „FLOAREA DIN GRĂDINĂ,, , Stela Enache — Interpreta muzică ușoară, Ileana Șipoteanu – Interpretă muzică ușoară, Bogdan Dragomir– Muzician – Realizator de emisiuni la Radio Romania Regional; Rodica Roşioru – Muzician, prof. Republica Moldova, Conf. Univ. Dr. Gabriela Rusu-Păsărin – Realizator emisiuni Radio Romania Regional, Cătălina Dumitrean– Interpreta muzică ușoară, Codruţ Croitoru – Solist vocal al trupei Schimbul 3 by Adrian Ordean, Rumiana Nacheva– Director Festival SILVER YANTRA (Veliko Tarnovo, Bulgaria), Daniel Vecsei– Profesor de muzică – Director al Palatulului Copiilor Sibiu.
Dominique Simionescu – recital în cadrul Festivalului International Hermannstadt Fest 2018 – (Eu voi zbura – comp. Codruţ Croitoru, preluare de pe youtube.com)
În cadrul evenimentului a avut loc și o prezentare de modă cu vestimentaţie pentru copii (fetitele de la Karina Dance si creatii de Vec Design by Claudia Suciu)! Felicitări micuțelor pentru modul artistic de prezentare, dar au fost susţinute şi două recitaluri extraordinare interpretate cu mare profesionalism de marile artiste ale scenei muzicale româneşti – STELA ENACHE şi ILEANA ŞIPOTEANU! Felicitări!
În calitate de parteneri media, Radio România Regional, Radio România Iaşi, Radio România Cluj şi Radio România Antena Sibiului, transmit felicitări organizatorilor, tuturor participanţilor, părinţilor şi profesorilor coordonatori şi gânduri bune tuturor celor ce au contribuit la realizarea acestui frumos și deosebit eveniment muzical – HERMANNSTADTFEST 2018!
Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist la Radio România Regional
(Sursa info, audio, video şi foto: Daniela Simionescu – Director festival HERMANNSTADFEST 2018, youtube.com şi arhiva foto şi video Bogdan Dragomir).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.