Un festival inedit: Festivalul Național de folclor ”Cheile Oltețului”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 25 iulie 2019, 12:40 / actualizat: 26 iulie 2019, 9:54

 Consiliul Județean Gorj, Primăria şi Consiliul  Local  Polovragi, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și ADLPC Polovragi  au organizat în ziua de 19 iulie 2019 prima ediție a Festivalului Național de Folclor ”Cheile Oltețului”.

Într-un loc mirific, cunoscut pentru frumusețile naturii care au făcut din această zonă una dintre cele mai frumoase din țară, iar comuna Polovragi a fost recunoscută drept stațiune turistică având ca obiective Mănăstirea Polovragi și Peștera lui Zamolxe, înființarea acestui festival a avut câteva repere de noutate. Specificul acestui festival concurs este promovarea repertoriului muzical exclusiv pastoral, ceea ce asigură ineditul și primatul acestui festival în contextul festivalurilor naționale de profil.Ocupația tradițională principală a locuitorilor zonei, păstoritul, a fost însoțită de-a lungul vremii cu performarea repertoriului ciobănesc interpretat la fluier și vocal. Readucerea în actualitate a cântecelor care au făcut bucuria generațiilor în comunitățile ciobănești, transmiterea lor prin glasul tinerilor care au crescut în dragoste pentru valorile culturale tradiționale, a fost un alt obiectiv al acestui festival.

Alegerea locului și a perioadei de desfășurare a festivalului nu  fost întâmplătoare: sărbătoarea Sfântului Ilie și nedeia de Sântilie cunoscută în întreaga țară identifică această zonă în calendarul sărbătorilor de peste an. De aceea, perioada de trei zile a sărbătorii a fost marcată de organizatori prin spectacole, parada portului popular și festivalul național concurs.

Și a mai fost un argument important: Ansamblul folcloric „Cheile Oltețului” a împlinit 71 de ani de la înființare, fiind considerat singurul ansamblu folcloric din județul Gorj cu activitate neîntreruptă peste șapte decenii.

Specificul acestui festival concurs fiind prezentarea unui repertoriu muzical exclusiv pastoral, ceea ce asigură ineditul și primatul acestui festival în contextul festivalurilor naționale de profil, a contribuit la catalizarea interesului pentru participare a tinerilor din zonele pastorale limitrofe comunei Polovragi.   În urma evoluției în concurs juriul a acordat următoarele premii:

Marele Premiu – Manasiescu Mălina

Secțiunea soliști vocali:

Premiul I: Șandru Ioana

Premiul al II-lea: Ursu Alina

Premiul al III-lea: Ursu Monica Ileana

Secțiunea soliști instrumentiști

Premiul I: Alevandru Marin (acordeon)

Premiul al II-lea: Gioacă Eduard Marian (saxofon)

Premiul al III-lea: Văduva Florian (fluier)

Premiul special Stelian Florescu

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a acordat, în amintirea regretatului profesor Stelian Florescu, un premiu care poartă numele repurtatului profesor concurentei Manasia Andreea.

Invitat special la această primă ediție a Festivalului Național de Folclor ”Cheile Oltețului” a fost Ansamblul folcloric Profesionist ”Doina Gorjului”.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în cadrul structurii centrale a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sfântul Ilie

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 20 iulie 2018, 05:00

Sfântul Ilie este sfântul tunetelor şi al fulgerelor. El dă ploile cele mai mari şi grindina în dorinţa de a omorî toţi dracii de pe pământ. Îi aleargă până îi găseşte şi în scorbura copacilor sau în spatele tufelor sau pitulaţi în câini sau pisici. El este stăpânul cerului. Trei zile se ţine sărbătoarea Sf. Ilie. Numai el nu ştie când e. O legendă spune cum Sfântul Ilie îl tot întreabă pe Dumnezeu când e ziua lui şi află numai după ce aceasta a trecut. Dacă ar fi ştiut, ar fi petrecut cu mare zarvă şi pământul s-ar fi putut prăpădi.

(varianta audio a rubricii)

Sfântul Ilie este de temut, pentru că are şapte tunuri: „de ploaie, de secetă, de foamete, de holeră, de boală, de moarte şi de bătălie, cu ele orânduieşte el”.[1]

Sfântul Ilie umblă în cer cu carul, pentru că Dumnezeu, văzând câtă putere are, i-a tăiat mâna dreaptă şi piciorul drept. Când îi aleargă pe draci, ca să-i prăpădească se urcă în carul lui, care e lucru sfânt, nu se vede. „Oamenii ştiu însă când trece Sfântul Ilie cu carul în cer, pentru că se face un nor mare, iar cuiele de pe talpa roţii găuresc bolta cerească, lăsând să curgă ploaia”[2]. „Uruitul carului e bolboroseala cerului”, iar fulgerele sunt scânteile care  se fac de la copitele de argint ale cailor albi ai Sfântului Ilie.

Se crede că atunci când tună, Sfântul Ilie a trăsnit un drac.[3]

De Sfântul Ilie tună şi fulgeră, iar după Sfântul Ilie vin ploile, semn de supărare a Sfântului că n-a ştiut când i-a fost ziua.

În această mare sărbătoare nu se lucrează, fiind rău de trăsnet şi grindină.

O povestire din satul Cănicea, comuna Izverna spusă de Elena Popescu de 79 de ani şi publicată de Cornel Boteanu[4] aminteşte de păţania preotului care a pus oamenii să lucreze în zilele de Circovii de Vară sau Circovii Sfântului Ilie. Păcatul a fost îndoit cu fapte şi cu vorba, pentru că la sfârşitul zilei în care tot satul a adunat fânul preotul a zis: „Doamne, acu poate să ploaie, că te-am păcălit”. Şi Dumnezeu a dat o ploaie şi i-a trăsnit toate clăile. De atunci oamenii ţin sărbătoare în cele trei zile dinaintea Sfântul Ilie (16-18 iulie), pentru că Sfântul, stăpânitor al cerului cu ploi şi tunete pedepseşte nu doar pentru nerespectarea zilei sale, ci şi a celor de până la el.

De Sântilie se fac nedei la munte. Ciobanii din Polovragi ştiu de nedeia de Sântilie de peste 200 de ani. Se făcea în Muntele Nedeii. De la începutul secolului XX petrecerea a fost organizată la Polovragi şi se ştie de ea ca bâlci la Polovragi. Nedeia era bucuria tinerilor.

La Novaci ciobanii în vârstă aveau grijă să-i înlocuiască la stână pe cei tineri, pentru ca aceştia să poată coborî la bâlci, să se întâlnească cu mândruţele.

Se făceau şi se mai fac „nedeile munţilor”, chiar în inima munţilor, acolo unde sunt şi stânele. Novăcenii ştiu de Poiana Muierii, dincolo de Lotru, la graniţa cu judeţul Alba. În Poiana Sibiului sau la Rânca, ciobanii se reuneau pentru a petrece. Dis-de-dimineaţă se îndreptau spre locul nedeii, cu băutură purtată în ploşti şi cu mâncare în săcoteele specifice zonei. Se jucau învârtite în doi, în patru sau în şase.

La Nedeile păstoreşti de la Vaideeni, la miazăzi de Munţii Căpăţânii, participa cine voia, dar numai după ce se înfigea o prăjină de brad în locul unde urma să fie petrecerea. În vârful prăjinii se punea o pânză albă, semn că oricine binevoieşte, la nedeie se primeşte.

Vârfurile Ursu, Roman, Nedei din Munţii Căpăţânii erau locurile de atracţie pentru ciobanii tineri şi bătrâni, pentru cine se-ncumeta să ia pieptiş muntele spre a-i atinge vârful aureolat de albastrul cerului, semn al spiritului descătuşat.

Nedeile au fost şi au rămas prilejul cel mai bun pentru tineri spre a se cunoaşte şi mai apoi a se căsători.

Pe vremuri nu-ncepea petrecerea până când preotul nu făcea sfeştania în mijlocul turmelor şi din această zi se făcea numai o mulgere pe zi, nu două ca până atunci, semn al împuţinării laptelui.

Nedeile în sat sau în munte sunt de neuitat, iar pentru tineri o atracţie extraordinară. Se şi spune: Crapă să se ducă la nedeie, măcar o jumătate de ceas.

Târgul-nedeie sau nedeia în munte, Sântiliile, sunt repere certe într-un calendar pastoral, cu o atestare documentară veche, anul 1373[5].

Petrecerea şi restricţiile de muncă sunt de respectat în această zi dedicată divinităţii solare şi meteorologice, sfântul Ilie singurul sfânt cu trup şi suflet. „Dacă e bine de Sf. Ilie, e bine tot anul”.[6]

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Tudor Pamfile, op. cit., 1997, p. 129.

[2]  Gorovei Artur, op. cit., p. 148.

[3] I. Muşlea, O. Bârlea, op. cit., p. 393.

[4] Cornel Boteanu, Legende din Plaiul Cloşani, Drobeta Tr. Severin, Centrul Cultural Mehedinţi, 2004.

[5] Ion Conea, Vechile târguri-nedei de pe culmile Carpaţilor în „Buletinul Ştiinţific”, Secţia de Ştiinţe geologice şi geografice, în tom II, 1957, nr. 1-2, p. 108.

[6] Traian Gherman, Pronosticuri, „Comoara satelor”, an. I, nr. 7-8, 1923.