Ascultă Radio România Regional Live

negociatori

Brexit: Michel Barnier consideră „realist” să se ajungă la un acord în următoarele săptămâni

Publicat de Camelia Teodosiu, 18 septembrie 2018, 14:18

„Dacă suntem realiști, suntem capabili să ajungem la un acord privind prima etapă a acestor negocieri, și anume Tratatul asupra Brexit, în termen de șase până la opt săptămâni”, a declarat Barnier la o conferință ţinută în Slovenia, Bled Strategic Forum 2018.

„Marea Britanie a decis să plece în martie anul viitor”, pe 29 martie, a reamintit Michel Barnier.

„Ținând cont de procesul de ratificare, al Camerei Comunelor, pe de o parte, al Parlamentului European și al Consiliului (statele membre), pe de altă parte, trebuie să ajungem la un acord înainte de începutul lunii noiembrie. Eu cred că acest lucru este posibil „, a adăugat francezul.

Iniţial, negociatorii intenționau să convină asupra unui acord de retragere înaintea unui summit al șefilor de stat și de guvern din UE programat pentru data de 18 octombrie la Bruxelles, adică peste doar șase săptămâni.

Acum pare puțin probabil și mulți de la Bruxelles se așteaptă la un summit extraordinar în noiembrie.

Principala chestiune în suspans dintre UE și Regatul Unit rămâne granița dintre provincia britanică Irlanda de Nord și Irlanda, membră UE, graniţă a cărei revenire nu o doreşte nimeni.

Brexitul se va afla pe meniul liderilor europeni la un summit informal care va avea loc pe  20 septembrie la Salzburg (Austria).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Protest la înaltime în Bucureşti

Protest la înaltime în Bucureşti

Publicat de Mihaela Costache, 27 iulie 2015, 14:00

Un bărbat în vârsta de 40 de ani din Paşcani s-a urcat pe o clădire situată pe strada Mircea Voda pentru a-şi striga nemulţumirea faţă de anumite probleme pe care le are în instanţă.

Individul protesteaza in acest fel de 24 de ore.

Potrivit poliţiei, la faţa locului au fost trimise echipe de negociatori, ambulanţe şi efective ale inspectoratului pentru situaţii de urgentă.

Din primele informatii se pare ca barbatul este comunicativ cu negociatorii si ca a venit pregatiti cu rezerve de apă şi mâncare.

Bărbatul s-a mai urcat la sfârşitul lunii mai pe o macara în zona Calea 13 Septembrie, la intersecţie cu strada Sebastian.