De ce repetăm aceleași tipare?

Publicat de Andra Radu, 19 februarie 2022, 17:48 / actualizat: 20 februarie 2022, 17:51

Principiul repetiției sau compulsiunea la repetitie are două perspective: (1) psihopatologia, care reprezintă procesul inconștient, prin care persoana se plasează activ în situații neplăcute, repetând astfel experiențe vechi, fără a-și aminti de prototipul lor și (2) psihanaliza – desemnează existența unui „simptom” care, practic, devine fenomen de repetiție. Simptomul reproduce, mai mult sau mai puțin deghizat, anumite elemente ale unui conflict din trecutul individului.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), putem înțelege, deci, că principiul repetiției se referă la faptul că suntem ghidați, conștient sau inconștient, să retrăim aceleași scenarii vechi, pe care le cunoaștem deja și care ne produc o plăcere imediată, prin simplul fapt că ne mențin în zona de confort.

„Asta nu înseamnă că suntem masochiști când alegem aceleași tipare toxice pentru relațiile noastre sau alte situații din viața noastră. Principiul repetiției face referire la o nevoie neuronală profundă, o nevoie a creierului nostru, de face un minim de efort în acțiunile de zi cu zi.

Din acest motiv, ne va ghida să alegem ceea ce ne este deja cunoscut, pentru e nu fi nevoiți să căutăm moduri noi de reacție la ceva nou, diferit. Iar asta, indirect, se traduce în plăcere imediată, pentru că lipsa de efort, de schimbare și familiarul în sine sunt o parte percepută ca fiind plăcută.

Deci, dacă te-ai surprins vreodată întrebându-te „Cum am ajuns iarăși aici? Nu am învățat nimic?!”, îți pot spune că da, poate ai înțeles rațional lecția însă nu ai integrat-o emoțional și nu ai făcut nimic să „cureți” locul în care a fost gândul sau emoția care te tot aduce înapoi la același tipar”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Principiul plăcerii/neplăcerii

Mai mult decât atât, specialistul consideră că prin plăcere înțelegem satisfacerea unei nevoi, iar acest principiu vizează funcționarea mintală în sensul că ansamblul activității psihice are ca scop să evite neplăcerea și să procure plăcerea.

„Pentru că „neplăcerea” este legată de creșterea cantității de excitație – vezi ce simți de fiecare dată când trebuie să faci o schimbare – iar plăcerea de reducerea acesteia, principiul plăcerii este considerat a fi un principiu economic. Practic, acest principiu se bazează pe ideea că vom căuta să obținem plăcerea imediată, în detrimentul celei date de ceva care ne oferă rezultate bune într-un timp mai lung – ca de exemplu, a alege o salată în locul unei prăjituri”, declară Andra Tănăsescu.

Acest principiu al plăcerii a fost preluat de către S. Freud de la Fechner („principiul de plăcere a acțiunii”), care susținea că nu numai finalitatea urmărită de acțiunea umană este plăcerea, dar și actele noastre sunt determinate de plăcerea sau de neplăcerea procurate în prezent.

Astfel, tiparele pe care le retrăim, aparent la nesfârșit, sunt de fapt lecții pe care avem nevoie să le privim atent și emoții sau convingeri cu care să lucrăm conștient pentru eliberarea de ele sau modificarea lor.

„Simpla conștientizare a „căilor greșite” este un pas enorm și totodată incomplet în rezolvarea unor astfel de tipare. După observarea și conștientizarea lor, este important să le lucrezi cât să te poți elibera cu adevărat de credințele limitative și emoțiile care te ancorează în situații de genul. Creierul nostru va căuta în permanență calea de a obține plăcerea imediată, cu cel mai mic efort, deci dacă nu prelucrăm lucrul care ne face să ne păstrăm „loialitatea” față de acel tip de situație, el ne va conduce, constant, înapoi către oameni și situații similare”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.