Ascultă Radio România Regional Live

NER 300

Uniunea Europeană oferă finanţare substanţială pentru proiecte de mediu inovatoare

Uniunea Europeană oferă finanţare substanţială pentru proiecte de mediu inovatoare

Publicat de Andrei Cretoiu, 10 iulie 2014, 12:00 / actualizat: 14 iulie 2014, 15:13

Uniunea Europeană oferă finanţare substanţială pentru proiecte de mediu inovatoare, cu emisii reduse de carbon. Mai multe detalii ne oferă Sorin Şchiopu, de la Studioul regional Radio România Târgu Mureş, în rubrica “Local, regional, european – EuranetPlus”

La începutul acestei săptămâni Comisia Europeană a anunțat acordarea unei finanțări în valoare de 1 miliard de euro pentru susținerea a 19 proiecte menite să combată schimbările climatice.

Banii vor fi oferiţi prin așa numitul program NER 300, care este cel mai mare program din lume ce vizează finanţarea proiectelor inovatoare de producere a energiei prin dezvoltarea noilor tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon.

NER 300 se numeşte astfel pentru că face referire la certificatele de emisii de carbon din Rezerva pentru instalaţiile nou intrate fiind o prescurtare a cuvintelor englezeşti „new entrants’ reserve” şi este finanţat din vânzarea a 300 de milioane de astfel de certificate.

Acest program se derulează în cadrul a două apeluri de proiecte, unul ce se finanțează din vânzarea a 200 de milioane de certificate de emisie, iar celălalt din diferența de 100 de milioane, finanțarea NER300 fiind eliberată către beneficiari anual, pe baza cantității de „energie verde” produsă.

Proiectele finanțate pot fi din diverse domenii, precum bioenergie, energie solară concentrată, energie fotovoltaică, geotermală, eoliană, oceanică, hidroelectrică, managementul surselor regenerabile distribuite, oferindu-se sprijin financiar pentru pentru cel mult trei proiecte din fiecare stat membru, într-o limită de 50 % din costurile relevante, pentru fiecare proiect.

Prin costuri relevante se înţelege investiţia suplimentară necesară pentru implementarea unei tehnologii inovatoare de energie regenerabilă (SER) sau pentru proiecte privind captarea și stocarea carbonului (CSC), din care se scade valoarea actuală netă a beneficiilor din exploatare şi a costurilor de funcționare ce apar prin aplicarea tehnologiei.

La începutul acestei săptămâni, la al doilea apel al programului NER 300 Comisia Europeană a decis alocarea a 1 miliard € de finanțare pentru 19 proiecte destinate creşterii producţiei de energii verzi.

România nu are niciun proiect finanţat prin acest program, toate cele 19 proiecte câştigătoare provenind din alte 12 ţări membre ale UE.

Potrivit Comisiei Europene, aceste proiecte au rolul de a creşte producția de energie din surse regenerabile în UE cu aproape 8 terawați oră (TWh) şi vor capta 1,8 milioane tone CO2 pe an, echivalentul scoaterii de pe drumuri a unui milion de autoturisme.

Comisarul european însărcinat cu schimbările climatice, Connie Hedegaard, a afirmat că aceste proiecte vor ajuta la protejarea mediului și vor face Europa mai puțin dependentă de energie, iar pe de altă parte, vor permite strângerea unor investiții suplimentare ceea ce va duce la crearea de noi locuri de muncă:

Şi în fond despre asta este vorba în legătură cu aceste proiecte inovatoare: ele pot crea locuri de muncă, există un mare potenţial în acest sens în ceea ce am prezentat astăzi, ele vor ajuta Europa la oprirea creşterilor facturilor la energie şi desigur vor contribui substanţial la scăderea emisiilor de carbon.

Deci cred că este o zi foarte bună pentru politicile europene de mediu, dar în acelaşi timp şi pentru perspectivele de securitate energetică a Europei.

Merită reţinut că programul NER 300 reprezintă o componentă-cheie a strategiei UE privind combaterea schimbărilor climatice şi că statele europene au obligaţia ca, până în 2030, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40%, până la nivelul din anul 1990.

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
EuranetPlus vineri, 20 mai 2022, 14:30

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor

24 februarie 2022. Încă din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, valuri de locuitori din ţara vecină au trecut graniţele României prin Vama...

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Poluarea digitală
EuranetPlus vineri, 20 mai 2022, 12:00

Poluarea digitală

În lumea digitală, la fel ca în natură, există o cantitate imensă de deșeuri, de la e-mailuri inutile, fișiere și aplicații neutilizate,...

Poluarea digitală
Fast Fashion
EuranetPlus vineri, 13 mai 2022, 12:00

Fast Fashion

Înainte de pandemie, Comisia Europeană a identificat textilele drept „categoria de produse prioritare pentru economia ciculară”. Dacă în...

Fast Fashion
Generația Z
EuranetPlus joi, 12 mai 2022, 12:00

Generația Z

Pentru unii, Generația Z înseamnă copiii care s-au născut cu tableta în mână, pentru alții, ea este aerul nou din politică, iar pentru o...

Generația Z
EuranetPlus luni, 20 noiembrie 2017, 10:59

Uniunea Europeană pentru cetăţeni (II)

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:...

Uniunea Europeană pentru cetăţeni (II)
EuranetPlus vineri, 17 noiembrie 2017, 11:20

„Forumul pentru aer curat” aduce noi măsuri

Cu ocazia Forumului pentru aer curat, organizat de Comisia Europeană, între 16-17 noiembrie, la Paris, Agenția Europeană de Mediu va lansa un...

„Forumul pentru aer curat” aduce noi măsuri
EuranetPlus joi, 16 noiembrie 2017, 08:05

Uniunea Europeană pentru cetăţeni

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:...

Uniunea Europeană pentru cetăţeni
EuranetPlus miercuri, 15 noiembrie 2017, 13:11

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România

În momentul în care Grecia intra în furtuna perfectă, rezultat al „negocierii” din 2015 care se bazate pe iluzii de tipul (creditorii...

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România