Cât de importantă este vaccinarea antigripală la copii?
Publicat de Mihaela Costache, 5 aprilie 2017, 16:00
Decesul provocat de gripă este, în general, improbabil, însă un nou studiu al americanilor arată că atunci când copiii mor din cauza gripei, este foarte probabil ca ei să nu fi fost vaccinaţi.
Cercetători din cadrul Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA au finalizat, recent, un studiu în care au analizat 291 din 358 de copii din SUA, cu vârste cuprinse între şase luni şi 17 ani, care au murit din cauza gripei între anii 2010 şi 2014.
Cercetătorii au constatat că doar 26 de procente dintre copii care au murit erau vaccinaţi împotriva gripei. 153 dintre copiii care au murit aveau afecţiuni cu risc ridicat de îmbolnăvire, cum ar fi astm, afecţiuni sanguine şi endocrine sau probleme neurologice. Chiar şi dintre aceştia, doar 31 erau vaccinaţi.
În mare, eficacitatea vaccinării împotriva decesului era de 65 la sută. Eficacitatea vaccinului printre copiii cu afecţiuni medicale cu risc ridicat era de 51 de procente – un nivel de protecţie despre care autorii studiului susţin că este „semnificativ”. Studiul apare în ediţia jurnalului Pediatrics de săptămâna aceasta.
Autorii studiului au concluzionat că vaccinarea antigripală are legătură cu reducerea riscului de decese legate de stări gripale în rândul copiilor.
Acest studiu subliniază importanţa vaccinării anuale a copiilor împotriva gripei, în special pentru cei care au afecţiuni medicale cu risc ridicat, despre care specialiştii susţin că amplifică riscul apariţiei de complicaţii medicale şi de decese asociate cu gripa.
RADOR