Licitație duplex de artă, Palatul Culturii Tîrgu-Mureș – Athénée Palace Hilton, București
Publicat de adinaiftime, 28 octombrie 2017, 17:00
Evenimentul, organizat de Casa de licitații Artmark, va avea loc în data de 2 noiembrie, de la ora 19.30, și se va desfășura sub titulatura ”Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești”.
Directorul Muzeului Județean Mureș, Soós Zoltán, a declarat că licitația este dedicată numelor celebre ale plasticii românești și maghiare și va susține cauza extinderii patrimoniului cultural mobil al muzeului din Tîrgu-Mureş:
”Lucrările vor fi împărțite egal între București și Tg. Mureș, și va fi o emisiune live în care cei care doresc pot licita pentru aceste opere de artă. Cei care se înregistrează pot urmări licitația pe internet, iar ceilalți pot participa telefonic sau direct, la Sala de Oglinzi, unde vom reține locurile pentru cei care participă. Amintim lucrări de la Ștefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu sau Ziffer Sandor, cu prețuri cuprinse între 500 și 90.000 de euro.”
Soós Zoltán a adăugat că licitaţia vine în avanpremiera Balului Palatului ce va avea loc în data de 7 noiembrie, prilej de omagiere a celor care au contribuit și contribuie prin efortul lor la crearea și largirea patrimoniului cultural național.