Ascultă Radio România Regional Live

OAMENI

Depresia pune stăpânire pe oameni!

Depresia pune stăpânire pe oameni!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 29 octombrie 2021, 10:30

Depresia și demența sunt principalele boli mintale la nivel mondial: 47 de milioane de oameni cu demență și circa 300 milioane cu depresie.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, omul european și american este influențat de programele de reacție ale altora, de mediul social, de factorii biologici (ADN, gene, chimia creierului), de experiențele trecute (abuzuri sau traume), cât și de istoria familiei (dacă cineva a avut boli mintale sau nu). Toate aceste influențe sunt aparent neobservabile, ele contribuind profund la atitudinea omului în prezent.

„Toți factorii care îl deranjează pe om, se numesc factori negativi. El observă tot ce nu îi place, nu vrea, nu se simte confortabil, nu acceptă, se enervează, supără, amână deciziile, se frustrează de ce zice sau face altul, se stresează cu gânduri viitoare sau păreri ale altora, se închide față de el și de cei apropiați.

Toate aceste comportamente sunt reacții ale omului, care el crede că sunt normale. Ele, prin repetiție și neobservare sunt ușa spre nebunie. Traumele, abuzurile, despărțirile și alte întâmplări emoționale sunt evenimente care cauzează reacții ulterioare. Ele duc spre nebunie DOAR dacă sunt neobservate și nestăpânite. Totuși, dacă omul face efortul atenției în moment, a observării de sine, punându-se voluntar mai des în slujba altora, el poate evita comportamentul și emoțiile negative”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Nebunia, noul pericol al societății moderne

Totodată, specialistul este de părere că stresul, grijile, incertitudinile, îngrijorările sunt situațiile care, prin proces repetat, colorează cu negru viața omului.

„Tot efortul omului spre a manifesta pozitivitate, înțelegere, acceptare, toleranță, non identificare și energie, colorează în culori vii viața lui. Astfel, omul DECIDE în orice moment încotro se duce. Prin instinct, va reacționa negru, prin răspuns și decizie, spre culorile vii.

Omul leneș nu face nimic și așteaptă să cadă reacțiile și ajutorul altora peste el. Omul cu decizie face și nu așteaptă ca cineva să facă ceva pentru el, astfel el decide în orice moment ce vrea și cu ce scop.

Nebunia este momentul în care omul alege doar din confort și din lene. Împlinirea este momentul în care omul a ales să treacă prin efort interior din voia lui proprie. Nefugind și nemanifestând stres, griji și îngrijorări când momentele grele sau de cumpănă vin”, declară specialistul.

Psiholog: „Ne-am împrietenit cu mașinăriile și am uitat de oameni”

Viața socială, agitată și supusă căutărilor noastre, este un instrument care poate produce nebunie pentru că dispoziția noastră actuală este din ce în ce mai instinctuală.

„Pe vremuri, oamenii se ascultau activ, își ofereau timp, se relaxau, ofereau cadouri, păstrau timp de familie și prieteni, ofereau timp studiului, căutau munci fizice. Astăzi, multe din acestea au dispărut, în locul lor a apărut suportul electromagnetic, Tv, radio, internet, rețele sociale, comunicarea virtuală, lucru static, metropole, poluare, zgomot, haine și mâncare plastică, etc.

Un astfel de fenomen are nevoie de contra-balans, pentru ca toate funcțiile omului, mintea, inima și fizicul său, să progreseze odată cu dorința lui. Pentru a păstra sănătatea, omul poate înclina spre echilibrarea și păstrarea acestor funcții active, cât mai mult timp. Îmbrățișările, munca fizică, sportul, natura, cadourile, ajutorul voluntar, dormitul suficient, hainele din material natural, mâncatul natural (neprocesat, nerafinat, nepasteurizat) și nu în ultimul rând, observarea de sine ca disciplină mentală”, conchide psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Progrese de patru ori mai mari sau miliarde de oameni nu vor avea acces la apă sigură, salubritate şi igienă în 2030!

Progrese de patru ori mai mari sau miliarde de oameni nu vor avea acces la apă sigură, salubritate şi igienă în 2030!
Foto: Sursa foto: UNICEF

Publicat de Andra Radu, 2 iulie 2021, 10:30

Miliarde de oameni nu vor avea acces la apă potabilă pentru uz casnic şi la servicii de salubritate şi igienă sigure la nivel mondial în 2030 dacă ritmul progreselor nu va fi de patru ori mai mare, potrivit unui nou raport al Organizației Mondiale a Sănătății şi UNICEF.

Raportul Programului comun de monitorizare (PCM) – Progress on household drinking water, sanitation and hygiene 2000-2020 [Progresele privind apa potabilă pentru uz casnic, salubritatea şi igiena în perioada 2000-2020] – prezintă o serie de estimări referitoare la accesul în gospodărie la apă potabilă şi la servicii de salubritate şi igienă sigure din ultimii cinci ani, evaluând totodată progresele privind atingerea celui de-al şaselea obiectiv de dezvoltare durabilă (ODD), respectiv „asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei şi igienei pentru toţi până în 2030”. Pentru prima dată, raportul prezintă şi date la nivel naţional cu privire la sănătatea menstruală.

În 2020, aproximativ o persoană din patru nu a beneficiat de apă potabilă sigură în locuinţa sa şi aproape jumătate din populaţia lumii nu a avut acces la servicii de salubritate sigure. COVID-19 a evidenţiat nevoia stringentă de a asigura tuturor accesul la o bună igienă a mâinilor.

În momentul declanşării pandemiei, la nivel mondial, trei din 10 persoane nu aveau posibilitatea să se spele pe mâini cu apă şi săpun acasă.

„Spălatul pe mâini este una dintre cele mai eficiente modalităţi prin care se poate preveni răspândirea COVID-19 şi a altor boli infecţioase. Şi totuşi, în întreaga lume, milioane de oameni nu au acces la o sursă de apă sigură, pe care să se bazeze,” a afirmat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al OMS. „Investiţiile în apă, salubritate şi igienă trebuie să fie o prioritate la nivel global dacă vrem să punem capăt acestei pandemii şi să construim sisteme medicale mai rezistente.”

S-au raportat unele progrese, însă acestea sunt insuficiente

Raportul notează unele progrese privind asigurarea accesului universal la servicii esenţiale de apă, salubritate şi igienă (WASH, după acronimul din limba engleză). Între 2016 şi 2020, la nivel global, populaţia care beneficiază de acces la apă potabilă sigură în gospodărie a crescut de la 70% la 74%, serviciile de salubritate sigure au înregistrat o creştere de la 47% la 54%, iar dotările care permit spălarea mâinilor cu apă şi săpun au crescut de la 67% la 71%.

În 2020, s-a înregistrat pentru prima dată un număr mai mare de persoane care au recurs la instalaţii sanitare autonome îmbunătăţite, precum latrinele şi fosele septice, ce pot prelua şi trata deşeurile în mod eficient, în detrimentul racordării la sistemele de canalizare. Este necesar ca guvernele să ofere sprijin adecvat pentru gestionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sanitare autonome, inclusiv pentru managementul deşeurilor fecale.

Nevoia stringentă de investiţii

Raportul arată clar că, în cazul în care persistă tendinţa actuală, miliarde de copii şi de familii nu vor avea acces la serviciile WASH esenţiale şi vitale, afirmând că, până în 2030:

  • doar 81% din populaţia lumii va avea acces la apă potabilă sigură în gospodărie, în timp ce 1,6 miliarde de oameni nu vor avea acces;
  • doar 67% din populaţia lumii va avea acces la servicii de salubritate sigure, în timp ce 2,8 miliarde de oameni nu vor avea acces;
  • doar 78% din populaţia lumii va avea acces la dotări de bază pentru spălarea mâinilor, în timp ce 1,9 miliarde de oameni nu vor avea acces.

Raportul prezintă şi vastele inegalităţi, cei mai afectați fiind copiii şi familiile vulnerabile. Pentru a obţine un acces universal la apă potabilă sigură până în 2030, progresele ţărilor celor mai puţin dezvoltate ar trebui să înregistreze un ritm de zece ori mai mare decât în prezent. În contextele fragile, în care riscul ca populaţia să nu beneficieze de apă potabilă sigură este de două ori mai mare, ar trebui ca acest ritm să crească de 23 de ori.

„Chiar şi înaintea pandemiei, milioane de copii şi de familii sufereau din cauza lipsei accesului la apă curată, servicii de salubritate sigure şi un loc în care să se spele pe mâini,” a declarat Directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore. „În ciuda progreselor impresionante pe care le-am realizat până în prezent în ceea ce priveşte extinderea acestor servicii vitale, capacitatea noastră de răspuns nu reuşeşte să ţină pasul cu nevoile alarmante, care sunt tot mai mari. E timpul să accelerăm dramatic eforturile de a răspunde nevoilor de bază ale fiecărui copil şi ale fiecărei familii în materie de sănătate şi bunăstare, inclusiv pentru combaterea bolilor infecţioase precum COVID-19.”

Alte concluzii relevante ale raportului sunt:

  • Opt din zece persoane fără acces la servicii esenţiale de apă trăiesc în mediul rural. De asemenea, serviciile de salubrizare sigure deservesc 62% din populaţia urbană a lumii şi doar 44% din populaţia rurală.
  • Africa subsahariană prezintă cele mai lente progrese din lume. Doar 54% din populaţie foloseşte apă potabilă sigură, iar în contextele fragile procentul este de doar 25%.
  • Noile date referitoare la sănătatea menstruală arată că, în numeroase ţări, o mare parte dintre femei şi fete nu reuşesc să îşi acopere nevoile în ceea ce priveşte sănătatea menstruală, observându-se disparităţi semnificative mai ales în rândul grupurilor vulnerabile, cum sunt persoanele sărace şi cele cu dizabilităţi.

Creşterea gradului de acoperire al serviciilor WASH va presupune prioritizarea acestora la cele mai înalte niveluri decizionale ale agenţiilor internaţionale, ale guvernelor, ale societăţii civile şi ale sectorului privat.

Pentru aceasta, serviciile WASH trebuie incluse periodic pe ordinea de zi a reuniunilor politice organizate la nivel înalt, astfel încât să se asigure că statele membre monitorizează progresele.

Acest lucru este important în contextul evaluării intermediare a Deceniului de acţiune „Apă pentru dezvoltare durabilă” ce urmează să fie realizată în 2023 – prima conferinţă a ONU pe tema apei şi a salubrităţii din ultimii aproape 50 de ani.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

”Oamenii Muntelui Athos” în filmul tânărului regizor Andrei Oprescu

”Oamenii Muntelui Athos” în filmul tânărului regizor Andrei Oprescu

Publicat de Camelia Teodosiu, 2 iunie 2021, 19:03

Muntele Athos este, probabil, unul dintre cele mai fascinante locuri de pe Pământ, însă puține informaţii sunt cu adevărat cunoscute despre viețile călugărilor de acolo din cauza accesului dificil în zonă.

Regizorul Andrei Oprescu a stat în această lume plină de sfințenie mai bine de 6 luni, puse cap la cap, timp în care a filmat sute de ore din viaţa viața de zi cu zi a călugărilor cu care s-a împrietenit.
Muntele Athos este un loc aparte, un spațiu sacru în care totul este îndumnezeit. Puțini oameni de rând pot păși aici spre vizitare, dar mulți sunt cei care învață să se conecteze cu inima în credință la acest spațiu.

De aceea, vă invit la un nou exercițiu al trăirii în inimă cu bucurie și frumusețe.

Articol integral și podcast pe romaniadenota10.ro

Realizator: Camelia Teodosiu

Site-ulproiectului: https://www.andreioprescu.com/mount-athos-documentary

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor
Biblioteca de bucurii miercuri, 6 decembrie 2023, 22:11

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor

Social Skills in Blended Learning for better student Achievement Astăzi vom discuta despre un proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii...

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor
Valahii din Moravia – monografie fotografică
Biblioteca de bucurii joi, 30 noiembrie 2023, 13:14

Valahii din Moravia – monografie fotografică

În această ediție a emisiunii, așezăm pe rafturile Bibliotecii noastre o monografie fotografică despre valahii din Moravia. Oamenii de aici...

Valahii din Moravia – monografie fotografică
Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie
Biblioteca de bucurii marți, 21 noiembrie 2023, 09:53

Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie

În Biblioteca de Bucurii ne întâlnim cu actorul şi regizorul Petru Hadârcă – un om plin de creativitate, umor și subtilitate artistică....

Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie
Acte caritabile pentru susținerea educației
Biblioteca de bucurii luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Biblioteca de bucurii miercuri, 25 octombrie 2023, 16:39

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”

Ne regăsim în acest spațiu ca să împărtășesc emoția unei povești care m-a impresionat. Nu numai pe mine, ci pe toți cei care au aflat-o....

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”
Biblioteca de bucurii joi, 28 septembrie 2023, 10:17

Maia în rețete cu secrete… dezvăluite la Târgul Pâinii

Bun găsit în spațiul dedicat ideilor și subiectelor care inspiră frumusețea vieții. Pentru subiectul acestei ediții a emisiunii, m-am oprit...

Maia în rețete cu secrete… dezvăluite la Târgul Pâinii
Biblioteca de bucurii joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Biblioteca de bucurii miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

5 roluri majore ale oamenilor în viețile noastre!

5 roluri majore ale oamenilor în viețile noastre!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 8 aprilie 2021, 16:26

Persoanele care ne înconjoară joacă un rol foarte important în viața noastră. Partea bună rezidă din faptul că nu suntem toți la fel și, astfel, ne putem îmbunătăți continuu învățând unii de la alții.

În fiecare etapă a vieții, fiecare dintre noi avem câte un dar de oferit celor din jur, fie el conștient sau nu. Unii oameni care trec prin viața noastră ne pot fi mentori, alții pot fi îndrumați de noi.

Pe unii îi numim prieteni pentru că petrecem mult timp împreună și ne împărtășim secretele, alții au alte roluri față de noi: membrii familiei, partener de viață, coleg de școală sau de serviciu etc.

În opinia cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atunci când suntem copii credem că toți cei care intră în viața noastră vor rămâne pentru totdeauna și, o parte din noi, continuă mereu să-și dorească asta.

„Este firesc să ne dorim continuu feedback-ul celorlalți legat de faptul că suntem bine așa cum suntem. Acest feedback înseamnă atenție, acceptare, iubire, prietenie, iertare, recunoștință, susținere emoțională. Acceptarea faptului că, totul în viață se schimbă, deci și noi și ceilalți, duce la o adaptare mai ușoară la transformări și la a înțelege că viața este o bucurie, o binecuvântare”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, psihologul este de părere că oamenii din viețile noastre îndeplinesc 5 roluri: rolul convenabi, rolul situațional, rolul obligatoriu, rolul „îmi permite să fiu EU” și rolul „am nevoie”

1. Rolul convenabil.

Rolul convenabil este ceva care funcționează bine pentru toți membrii unui grup și are ca scop socializarea pe același subiect de interes. Implicarea variază de la plăcerea momentului, până la o legătură mai profundă emoțional și situațional.

„Cei cu acest rol sunt cei pe care îi suni pentru un festival de muzică, cei pe care-i mobilizezi pentru a merge într-o excursie sau pentru o cafea în oraș. Este persoana pe o suni la orice oră din zi și din noapte pentru că știi că te va asculta/ajuta necondițonat, chiar dacă nu ați mai vorbit de o perioadă mare de timp.

În general, ai deja în minte anumite persoane pe care le soliciți pentru anumite activități și socializezi cu aceiași oameni pentru anumite tipuri de evenimente. Aceasta este o strategie funcțională și sănătoasă a inconștientului de a fi eficienți, de a ne conserva energia și de a ne odihni și încărca ”bateriile” interioare în mod rapid și sigur. Este ceva care funcționează în mod natural și reciproc.

Este posibil ca modelul de educație primit să ne condiționeze la a încerca să solicităm aceeași persoană pentru toate tipurile de contexte ale vieții. De aceea, recomandarea este să ne lărgim intenționat și conștient cercul de persoane astfel încât să nu epuizăm pe nimeni ca energie și timp și, astfel, să avem acces la cât mai multe lucruri noi de învățat”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Rolul situațional.

„Rolul situațional este jucat de obicei de un coleg de școală sau de serviciu, o persoană prezentă ocazional într-un grup de prieteni etc. Unii oameni sunt prezenți în viața noastră doar la anumite ore din săptămână sau doar o singură dată. Este posibil să nu ne placă foarte mult să fim în preajma lor, însă contextul ne cere să petrecem ceva timp împreună. În plus, acea persoană poate deține niște răspunsuri legate de context sau poate aduce ceva nou. Situația poate fi reciproc benefică”, declară psihologul.

3. Rolul obligatoriu.

„Nu ne putem alege familia, iar acest tip de relație este ”obligatorie”, deoarece nu ne putem schimba legăturile de sânge. Poate că nu ți-ai alege părinții ca prieteni dacă nu ai fi rudă cu ei, poate nu ai vrea să-l vezi pe fratele tău la fiecare Crăciun dacă nu ar fi fratele tău, poate nu ai ieși cu sora ta la cumpărături ca să-și aleagă rochia de mireasă, dacă nu ar fi sora ta etc.

Relațiile pe care le stabilim cu familiile noastre sunt unice și individuale. Dacă te simți presat să te înțelegi și să interacționezi cu cineva, ar putea fi o relație „obligatorie”. Situația poate fi benefică pentru toți cei implicați, dacă există suficientă iubire, iertare, acceptare, flexibilitate, comunicare, recunoștință, susținere emoțională. Dacă nu, situația poate deveni benefică acceptând – și de-o parte și de alta – că ne este mai bine să renunțăm la forțări”, este de părere specialistul.

4. Rolul „îmi permite să fiu EU”.

Aceste persoane reprezintă ceea ce numim „suflete pereche”. Sunt persoanele pe care noi le alegem și care ne aleg. Aceștia sunt cei cu care alegem să petrecem timp pentru că ne dorim cu adevărat, pentru că, alături de ei, simțim că putem să fim noi înșine. Poate fi un prieten, un coleg, ar putea fi desigur și un membru al familiei.

„Fie că realizăm sau nu, devenim treptat ca aceia cu care petrecem cel mai mult timp. Începem să ne comportăm ca ei, să gândim ca ei, să arătăm ca ei, chiar să luăm decizii pe baza a ceea ce observăm la ei. Responsabili de acest lucru sunt neuronii oglindă, un set de neuroni ai creierului nostru care ne permit să învățăm prin imitare în mod inconștient, fără să percepem vreun efort. De aceea, este indicat ca aceste persoane ”de suflet” să fie persoane cu un mod de gândire pozitiv și motivant, să aibă exersate strategii de succes cel puțin într-un domeniu de viață sau, măcar, să aibă deschiderea și dorința de a învăța, de a evolua”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

5. Rolul „am nevoie”.

Oamenii sunt în viața noastră din diferite motive. Relațiile cu ei pot fi frustrante sau uimitoare. Realizarea și acceptarea faptului că, toată lumea joacă un rol diferit în creșterea personală poate fi extrem de benefică, mai ales atunci când oamenii nu acționează în felul în care dorim.

„Propune-ți să observi, să înțelegi și să accepți rolul acestora în viața ta și ceea ce înseamnă ei pentru tine la nivel de lecții de viață. Caută să rămâi centrat pe felul în care, interacțiunea cu acea persoană te-a provocat să te descurci singur, să-ți asumi responsabilități, să dobândești noi cunoștințe, noi abilități, să te exprimi mai liber și mai sigur pe tine.

Oamenii „deranjanți” te mai pot învăța curajul de a îndepărta oamenii negativi din viața ta și renunțarea la relațiile care nu servesc creșterii tale. Modul în care răspunzi la comportamentul celorlalți se află în controlul tău! Poți alege să te plângi sau poți alege să crești. Amintește-ți constant că oamenii din jurul tău au o influență critică asupra energiei, creșterii și probabilității tale de succes!”, ne sfătuiește psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Întrebările puse corect unesc oamenii!

Întrebările puse corect unesc oamenii!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 2 septembrie 2020, 16:29

Cele mai multe conflicte apar pentru că ne grăbim să presupunem și să tragem concluzii. Suntem grăbiți să dăm un răspuns, să încheiem orice conversație. Ne supărăm pe ceilalți dar nu spunem ce ne doare iar ei nu întreabă.

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), cei mai mulți dintre noi facem această greșeală și apoi suntem surprinși că relațiile noastre se strică.

„Suntem furioși, frustrați și ne simțim neînțeleși atunci când celălalt începe să ne evite. Cu toate astea, nu recurgem la cea mai simplă abordare: să punem întrebări. Arta întrebărilor este atât simplă cât și o capodoperă. Ca terapeut și coach mă bazez pe întrebările potrivite pentru a scoate la suprafață răspunsurile care duc la conștientizare și vindecare.

Întrebările pot fi sâcâitoare sau pot deschide noi orizonturi – totul ține de puterea întrebării pe care o alegi. Poți întreba încontinuu „De ce?” sau poți alege să întrebi „Cum ai ajuns la concluzia asta?”, „Ce te-a făcut să simți asta?” și să obții mai multe informații care te ajută să înțelegi cât mai clar mesajul celuilalt. Totul vine din lumea interioară a fiecăruia dintre noi. Oricât am avea impresia că aceste lumi sunt la fel și că toți gândesc ca noi, nu este așa”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Avem filtre diferite iar întrebările corect puse unesc oamenii

Totodată, specialistul afirmă că fiecare om în parte interpretează lumea din jurul lui prin propriile filtre și îi dă o altă semnificație decât a noastră. Astfel, dacă presupunem că am înțeles fără să fi pus întrebările de lămurire și fără să ne asigurăm că am înțeles corect mesajul transmis, este cea mai mare greșeala pe care o putem face în comunicare.

„În loc să întrerupem partenerul de conversație, ce ar fi să ascultăm activ, cu dorință reală de a înțelege perspectiva celuilalt? Făcând asta, cu întrebările corecte, ne lărgim orizonturile personale și ne asigurăm o fundație mult mai stabilă în relațiile cu cei din jurul nostru.

Când cineva e supărat, întreabă: „ce s-a întâmplat?”, „pot face ceva pentru tine?”, „ai nevoie de ceva?”. Când cineva e furios: „ce te-a înfuriat?”, „din ce motiv?”, „s-a mai întâmplat?”, „are legătură cu tine?”. Când cineva nu-ți mai vorbește: „am greșit cu ceva?”, „ce am făcut?”, „cum pot repara?”. Apoi observă dinamica nouă dintre voi și modul în care se reclădesc bazele relației voastre”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

De ce se rușinează oamenii să meargă la psiholog?

De ce se rușinează oamenii să meargă la psiholog?
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 29 noiembrie 2019, 12:26

Alegerea de a apela la un psiholog este privită în multe feluri, fiecare având o viziune diferită a acestui lucru. Unii apelează la sprijinul unui psiholog dintr-o pornire personală, o căutare de răspunsuri sau soluții. Alții privesc acest lucru ca pe ceva „la modă”, care le asigură o imagine „cool”. Sunt și cei cărora li se pare că este rușinos să apelezi la un astfel de suport, din diferite motive, aceste persoane ferindu-se de cele mai multe ori de idee în sine.

„Desigur, pe lângă tradiționalele argumente, sunt și cei care își doresc schimbarea locului de muncă, persoane care se simt neîmplinite sau care simt că stagnează din punct de vedere profesional și caută soluții alternative. Până la urmă, fiecare persoană care alege să facă acest pas, este motivată de o situație din viața sa care fie îi produce disconfort, ori nemulțumire, fie pur și simplu trăiește un sentiment de insatisfacție. De asemenea, sunt unele persoane care consideră terapie individuală ca fiind ceva inutil, și sunt de părere că se pot descurca singure în orice situație. Și unii, într-adevăr, reușesc și pe cont propriu, însă rezultatele tind să apară mai greu și într-un timp relativ mai lung decât dacă ar parcurge acest proces având sprijinul unui psiholog”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Curioşii şi cei care consideră „cool” mersul la psiholog sunt cei mai activi

„Persoanele care consideră „la modă” mersul la psiholog, se implică rar în adevăratul sens iar pentru ei, rezultatele pot să fie destul de mici, în general pe măsura implicării lor. Aici intervin strategiile şi tehnicile de comunicare ale specialistului care trebuie să le stârnească interesul şi să ne schimbe atitudinea preconcepută. Cei cărora le stârnește curiozitatea însă se implică, în majoritatea cazurilor, activ în toate activitățile propuse, își asumă responsabilitatea față de propria stare de bine și lucrează în mod constant, conștiincios, către obiectivele pe care și le setează”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.

De ce se ruşinează oamenii să meargă la psiholog?

„Este un lucru normal să existe o teamă. Privind situația la rece, se poate spune că persoana în cauză merge să vorbească despre lucruri din viața sa privată cu o altă persoană pe care poate nu a avut ocazia să o cunoască în prealabil. Toate sentimentele pe care le poate trăi o fiinţă umană, încă din momentul de dinaintea celui în care ia decizia de a se programa, până când ajunge să cunoască terapeutul, sunt naturale și justificabile. Sunt momente în viață când fiecare dintre noi avem nevoie de un sprijin, de o mână care să ne ajute să ne ridicăm. În anumite situații, reușim singuri; în alte situații, avem prieteni sau familia care ne ajută; uneori însă, căutăm să vorbim cu cineva din exterior, cu cineva care poate privi obiectiv și cu care putem vorbi deschis despre situațiile care ne nemulțumesc, despre persoanele cu care simțim că nu reușim să ne înțelegem, ș.a.m.d.”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Psihologul nu “repară”, ci este un colac de salvare

„Psihologul este alături de tine în procesul tău, caută să găsească, împreună cu tine, cele mai bune variante pe care le poți aborda tu, astfel încât să obții starea și rezultatele pe care ți le dorești. Restul, depinde de tine și de cât de mult ești dispus să lucrezi pentru propria-ți fericire și realizare. Rezultatele pe care le vei obține sunt direct proporționale cu nivelul de asumare și implicare în proces, precum și de deschiderea și hotărârea pe care o ai pentru a face schimbări semnificative în viața ta”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

ONU: Oceanele ar putea deveni cei mai mari dușmani ai oamenilor!

ONU: Oceanele ar putea deveni cei mai mari dușmani ai oamenilor!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 3 septembrie 2019, 09:00

Oceanele ar putea deveni cei mai mari dușmani ai oamenilor, la nivel global, dacă nu se va face nimic pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, potrivit unui proiect de raport ONU obținut în exclusivitate de AFP.

Sursa foto: Andra Radu

Rezervele de pește ar putea scădea, pagubele provocate de uragane vor crește și 280 de milioane de persoane vor fi strămutate din cauza creșterii nivelului mării, potrivit raportului special al GIEC, privind oceanele și criosfera, raport care va fi publicat oficial pe 25 septembrie la Monaco.

Odată cu creșterea previzibilă a frecvenței uraganelor, numeroase metropole din apropiere de zone de coastă, dar și mici state insulare, ar fi inundate în fiecare an începând cu 2050, chiar și în scenariile optimiste.

De asemenea, 30% până la 99% din permafrost, stratul de sol îngheţat teoretic tot anul, se va topi până în 2100 dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă în ritmul actual.

Sursa foto: Andra Radu

Topirea gheţarilor provocată de încălzirea globală va da o cantitate prea mare de apă proaspătă, apoi prea puţină, miliardelor de persoane care depind de ea, subliniază, de asemenea, un ”rezumat provizoriu pentru factorii de decizie” care va fi discutat de reprezentanţii ţărilor GIEC, care se vor reuni la Monaco începând cu 20 septembrie.

Potrivit raportului, creșterea nivelului mării în secolul următor, ”ar putea depăşi câţiva centimetri pe an”, de circa o sută de ori mai mult decât în prezent.

Raportul va fi publicat după summitul pentru climat din 23 septembrie de la New York convocat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres. El doreşte să obţină angajamente mai ferme din partea ţărilor pentru reducerea emisiilor de CO2 în condiţiile în care, în ritmul actual, ele vor conduce la o încălzire globală cu 2 până la 3 grade Celsius până la sfârşitul secolului.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Ce crezi ca e mai periculos? Sa dai peste un rechin sau sa-ti faci un selfie?

Ce crezi ca e mai periculos? Sa dai peste un rechin sau sa-ti faci un selfie?

Publicat de Mihaela Costache, 26 septembrie 2015, 13:00

Selfie-urile omoara oameni!
Suna ca o gluma, dar din pacate este adevarat.

selfieMilioane de oameni din intreaga lume fac selfie-uri, distribuindu-le pe site-urile de socializare.
In mod normal, acest lucru nu ar fi considerat periculos.
Ce poate fi mai inofesniv decat un selfie pentru a-ti mari colectia de poze pe Facebook?

Se pare este cazul sa revizuim aceasta teorie, deoarece, conform datelor compilate de Mashable, anul acesta au decedat nu mai putin de 12 persoane care incercau sa-si faca o poza deosebita.
selfie cu rechinPentru putina perspectiva, acest numar a fost comparat cu cel al deceselor datorate atacurilor de rechini din ultimul an, si anume 8.

Ultima victima a selfie-urilor periculoase a fost un turist japonez in varsta de 66 de ani care a cazut pe scari atunci cand facea un selfie la Taj Mahal, lovindu-se la cap.
In mod similar, o tanara australianca a cazut de la o inaltime de peste 200 m incercand sa faca poze pe marginea unei stanci in Norvegia.

No selfiesExista o ingrijorare din ce in ce mai crescuta pentru faptul ca oamenii isi asuma in mod constant riscuri prea mari pentru un selfie interesant, totul pentru a-si impresiona prietenii pe retelele de socializare.
Iata, asadar, ca un turist a fost ucis de catre un taur dupa ce a incercat sa isi faca o fotografie la o corida in Spania, iar autoritatile au inceput sa interzica selfie-urile la aceste evenimente, pentru a preveni si alte
incidente de acest fel.

In luna iulie a acestui an, o femeie din Mississippi a murit la rezervatia naturala Yellowstone Park dupa ce a fost atacata de catre un bizon.
Se pare ca aceasta incerca sa se apropie cat mai mult de animalele albatice pentru a face, ati ghicit, selfie-uri.

selfie cu ursiLucrurile au ajuns intr-atat de departe incat, la 28 august anul acesta, parcul natural Waterton Canyon din Denver, Colorado, a fost inchis pe o perioada nedeterminata de catre oficiali deoarece turistii isi riscau viata apropiindu-se cu pana la 3 metri de ursii salbatici pentru a face selfie-uri cu acestia.

Si lista nu se termina aici.
Exista o gama larga de situatii si activitati prin care oamenii doresc sa se faca remarcati, ignorand potentialele pericole din jurul lor sau chiar cautand situatii extreme care sa le aduca admiratori.

In luna mai a acestui an, un adolescent din regiunea Ryazan, s-a urcat pe un pod de cale ferata dorind sa faca un selfie si a murit dupa ce a intrat in contact cu un conductor sub curent, iar in ianuarie, doi tineri au decedat in muntii Ural intr-o tentativa de a face un selfie cu o grenada ce avea cuiul de siguranta scos.

interdictie selfie-rusiaIntr-o incercare de a educa cetatenii cu privire la pericolul la care se supun atunci cand fac asemenea poze, guvernul rus a distribuit anul acesta o brosura si un clip video in care avertizeaza ca „un selfie cool v-ar putea costa viata”.
Aceasta actiune s-a datorat numarului ingrijorator de mare al accidentelor cauzate de selfie-uri extreme, incidentul care a atras atentia asupra acestora avand loc in luna mai, cand o tanara s-a impuscat in cap pozandu-se cu un pistol in mana.
Yelena Alexeyeva, consilier in cadrul ministerului de interne al Rusiei, a declarat ca au existat in jur de 100 de asemenea accidente anul acesta.

interdictie selfie stickCriza selfie-urilor a luat atata amploare incat autoritati din intreaga lumea au fost nevoie sa ia masuri de siguranta.
S-a ajuns ca betele de selfie (selfie stick-urile) au fost interzise in numeroase atractii turistice, inclusiv parcuri, muzee, festivaluri de muzica, gradini zoologice si chiar in parcurile tematice ale Disney si la Comic-Con.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

(FOTO) Statul ca o artă. Statui Vivante pe faleza Cazinoului

(FOTO) Statul ca o artă. Statui Vivante pe faleza Cazinoului

Publicat de Mihaela Costache, 18 august 2015, 09:40

Să primeşti bani … stând. Nu ştiu mulţi oameni care nu şi-ar dori aşa ceva, deşi sunt conştienţi că e un fel de utopie. Pentru unii însă, utopia s-a transformat în realitate. Ce ştiu ei şi nu ştim noi? Ei bine, ei ştiu să se joace de-a „statuile vivante” – să se costumeze şi să se machieze în așa fel încât să imite o statuie, este capabil să stea nemișcat mai mult timp încât publicul să poată fi indus în eroare, surprins şi amuzat, atunci când – din senin – „statuia” începe să mişte.

Forma asta nouă de teatru stradal a început să se răspândească şi la noi, la Constanţa. Pe faleza din faţa Cazinoului, o tânără care te duce cu gândul la statuile zeiţelor din Grecia Antică, strânge în jurul ei zeci de curioşi.

Dar nu vă închipuiţi că va reuşi curând să intre în top 100 Miliardari cu bancnotele de 1 leu, pe care câte un turist le lasă în cutiuţa de donaţii. Cu siguranţă zâmbetele oamenilor în toată firea, care se opresc pentru câteva clipe în loc şi râsetele copiilor, care se apropie de ea curioşi şi temători valorează mult mai mult.

s3s4s5s6sa1sa2

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
Inedit vineri, 27 septembrie 2019, 09:00

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu...

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
Inedit marți, 24 septembrie 2019, 13:06

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!

De cele mai multe ori, atunci când plouă afară, această stare se transfere și în sufletul nostru. Privim picăturile mari de ploaie care se...

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Inedit miercuri, 18 septembrie 2019, 12:28

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!

Mâinile noastre muncesc în rând cu noi, fiind instrumentul nostru principal de muncă în multe activități. Pielea acestora este aproape la fel...

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit marți, 17 septembrie 2019, 11:40

Yoga reduce anxietatea și depresia!

Depresia este o tulburare a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de activitățile care...

Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit joi, 12 septembrie 2019, 11:51

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!

„Telefonul Amintirilor” a ajuns la Brașov, la Muzeul „Casa Mureșenilor” și la Casa Memorială „Ștefan Baciu”....

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!
Inedit miercuri, 21 august 2019, 16:25

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!

Lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia şi Norvegia vor fi prezenţi la ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale...

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!
Inedit vineri, 16 august 2019, 10:27

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!

Unele alimente ar fi mai indicat să nu fie consumate niciodată pe stomacul gol, întrucât consumul lor poate declanşa probleme digestive. Iată 5...

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!
Inedit miercuri, 3 iulie 2019, 14:03

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Ed Sheeran concertează, pentru prima dată în România, în această seară, la Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul ”European Tour...

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

În lipsa unui sistem de irigații, să ne rugăm pentru ploaie

În lipsa unui sistem de irigații, să ne rugăm pentru ploaie

Publicat de Mihaela Costache, 25 iulie 2015, 13:10

Temperaturi extreme în aproape toată țara!
În București, mâine se vor înregistra 38 de grade la umbră, iar indicele de confort termic va depăși pragul critic.

Din acest motiv meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu de caniculă pentru zona Capitalei.

ANM anunță că vremea se va menține caniculară și în zilele următoare, în Oltenia și Muntenia, dar și în cea mai mare parte a Moldovei și Dobrogei.

În regiunile vestice, nordice şi centrale instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar temperaturile vor scădea usor.

Oamenii sunt sfătuiți să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, între orele 11 și 18 .

De asemenea, in perioadele caniculare, este recomandat consumul de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete.

Medicii mai spun că trebuie să consumăm, în fiecare zi, cât mai multe fructe și legume proaspete.

Dacă este obligatoriu să ieșim din casă la orele amiezii, trebuie să purtăm pălării de soare și haine lejere, din fibre naturale, în culori deschise.

Temperaturile mari afectează și plantele, dar și animalele, nu numai oamenii.

Agricultorii au anunțat că seceta a calamitat multe culturi din întreaga țară.

În timp ce Ministerul Agriculturii ia în calcul acordarea unor facilități pentru fermieri, Patriarhia Română îndeamnă la rugăciuni pentru ploaie.

Preoții și credincioșii sunt sfătuiți să se roage pentru „ploi liniștite, aducătoare de rod bogat, folositoare oamenilor și viețuitoarelor”.

Reprezentanții Patriarhiei Române spun că trebuie să avem încredere că Dumnezeu va răspunde rugăciunilor noastre.
Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.