Ascultă Radio România Regional Live

obezitate infantila

Copiii din UE ar trebui să beneficieze curând de lapte, fructe și legume, împreună cu lecții despre alimentația sănătoasă

Copiii din UE ar trebui să beneficieze curând de lapte, fructe și legume, împreună cu lecții despre alimentația sănătoasă

Publicat de Andrei Cretoiu, 9 martie 2016, 11:06

Proiectul care uneşte programul european de distribuţie a fructelor şi legumelor în şcoli cu cel care vizează laptele este cu un pas mai aproape de implementare. Parlamentul şi Consiliul European au ajuns la un acord comun, însă eurodeputaţii solicită mai mult accent pe partea educaţională.

Raportorul Marc Tarabella: Programul se bazează pe doi piloni, în primul rând sănătatea copiilor şi deprinderea unor obiceiuri alimentare corecte din copilărie prin intermediul şcolii, dar şi susţinerea agricultorilor locali. În viitor statele membre vor avea posibilitatea să lărgească lista produselor, dar în condiţii foarte stricte. Există interdicţia de a folosi arome artificiale şi coloranţi. Autorităţile naţionale de sănătate vor trebui să se asigure că se întâmplă aşa. Un obiectiv principal este să contracarăm obezitatea infantilă şi să întreţinem sănătatea copiilor. Sunt necesare măsuri educative, copiii trebuie învăţaţi care sunt obiceiurile alimentare sănătoase. Şcoala joacă un rol foarte important în formarea celor mici.

Raportorul Marc Tarabella a reiterat că obezitatea reprezintă o mare problemă la nivelul Uniunii Europene. Peste 20 de milioane de copii sunt supraponderali, în principal din cauza stilului alimentar. În 24 de state membre, consumul zilnic de fructe şi legume este sub media zilnică.

Tarabella a mai spus că este foarte important să fie organizate vizite în ferme şi livezi. Copiii consumă lapte, dar nu au văzut niciodată cum este produs.

Comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan: Programul urma să se schimbe oricum ca urmare a evaluării Comisiei Europene şi a Curţii de Conturi. S-a ajuns la concluzia că cele două programe erau ineficiente, iar acum va exista doar unul singur, ceea ce înseamnă economie de bani. Este un moment extrem de important pentru acest program, dar este nevoie de un buget mai mare pentru că este o cerere mai mare din partea statelor membre. Este un program voluntar, ţările nu sunt obligate să participe. Marea Britanie participă de exemplu la programul de distribuire a laptelui.

Astfel, programele vor fi combinate, iar bugetul anual va crește la 250 milioane de euro pe an. Parlamentul European a câștigat în plus 20 milioane de euro pentru a finanța distribuția produselor lactate și măsurile educaționale. Eurodeputații s-au mai asigurat că fondurile vor fi împărțite mai echitabil între statele membre, stabilind două criterii principale – numărul copiilor cu vârste între șase și zece ani în ansamblul populației și gradul de dezvoltare a regiunii în interiorul statului membru. Noile reglementări se vor aplica de la 1 august 2017.

Programul de distribuţie a laptelui în școli a fost înființat în 1977, iar schema de fructe a fost introdusă în 2009.

Generația Z și social media
Actualitate Europeană marți, 31 mai 2022, 14:40

Generația Z și social media

Generaţia Z preferă să interacţioneze pe reţele de socializare, comparativ cu generaţiile precedente care preferă interacţiunea directă....

Generația Z și social media
Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Actualitate Europeană vineri, 20 mai 2022, 14:30

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor

24 februarie 2022. Încă din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, valuri de locuitori din ţara vecină au trecut graniţele României prin Vama...

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Poluarea digitală
Actualitate Europeană vineri, 20 mai 2022, 12:00

Poluarea digitală

În lumea digitală, la fel ca în natură, există o cantitate imensă de deșeuri, de la e-mailuri inutile, fișiere și aplicații neutilizate,...

Poluarea digitală
Fast Fashion
Actualitate Europeană vineri, 13 mai 2022, 12:00

Fast Fashion

Înainte de pandemie, Comisia Europeană a identificat textilele drept „categoria de produse prioritare pentru economia ciculară”. Dacă în...

Fast Fashion
Actualitate Europeană joi, 12 mai 2022, 12:00

Generația Z

Pentru unii, Generația Z înseamnă copiii care s-au născut cu tableta în mână, pentru alții, ea este aerul nou din politică, iar pentru o...

Generația Z
Actualitate Europeană marți, 18 ianuarie 2022, 14:59

Roberta Metsola, noua președintă a Parlamentului European

Marți, 18 ianuarie 2022, eurodeputații au ales-o pe Roberta Metsola (PPE, Malta) în funcția de președinte al Parlamentului European până în...

Roberta Metsola, noua președintă a Parlamentului European
Actualitate Europeană marți, 18 ianuarie 2022, 12:52

Alegeri pentru președinția Parlamentului European

Roberta Metsola, Alice Bah Kuhnke, Kosma Złotowski și Sira Rego candidează pentru poziția de președinte al Parlamentului pentru a doua jumătate...

Alegeri pentru președinția Parlamentului European
Actualitate Europeană luni, 17 ianuarie 2022, 18:40

Comemorarea președintelui Sassoli: „Lupta sa pentru democrație va continua”

Eurodeputații l-au omagiat pe fostul președinte al Parlamentului, David Maria Sassoli, într-o ceremonie care a avut loc luni, 17 ianuarie 2022,...

Comemorarea președintelui Sassoli: „Lupta sa pentru democrație va continua”

Comisia Europeană a realizat pentru prima oară, un studiu referitor la obezitatea infantilă

Comisia Europeană a realizat pentru prima oară, un studiu referitor la obezitatea infantilă

Publicat de Andrei Cretoiu, 25 iulie 2014, 08:49

Comisia Europeană a realizat pentru prima oară, un studiu care inventariază politicile privind alimentaţia în şcoli, ca parte a eforturilor de reducere a obezităţii infantile.

Toate ţările cuprinse în studiu,cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia şi Elveţia au orientări privind alimentaţia în şcoli, însă acestea variază considerabil, de la dimensiunea porţiilor de mâncare până la amplasarea automatelor de băuturi în şcoli. Aproximativ jumătate dintre ţările studiate au interzis distribuitoarele. Majoritatea sprijină accesul gratuit la apă potabilă proaspătă. Nici dulciurile şi gustările nu sunt permise.

Inventarierea s-a realizat cu ajutorul grupului pentru nutriţie şi activitate fizică al Uniunii Europene, spune Maria Ciorba, consilier centrul Europe Direct Timişoara:

Au fost mai multe criterii care au fost luate în considerare, inclusiv modul de alcătuire al meniurilorpentru copii în şcoli, acceptarea sau nu a companiilor de catering cu diferite produse care sunt nerecomandate copiilor. Toate aceste lucruri au fost analizate şi s-a realizat această radiografie la nivel european. Scopul a fost de a crea un plan de acţiune pentru următorii ani, în perioada 2014-2020, care să prevină şi să combată obezitatea la copii.

România se află printre statele care au în vigoare norme obligatorii privind alimentaţia corectă în şcoli. Încă de acum câţiva ani a impus restricţii la comercializarea produselor alimentare nesănătoase în instituţiile de învăţământ şi în preajma acestora, spune Ioan Moatăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

Magazinele care comercializează în interiorul unităţilor de învăţământ, ele au un regim special, în sensul că desfac doar produse preambulate şi nicidecum băuturi alcoolice sau ţigări. Cât despre despre magazinele care se află în apropierea unităţilor de învăţământ, conform legii, acestea trebuie să fie la o distanţă de cel puţin 500 de metri de unitatea de învăţământ.

În 2008, Ministerul Sănătăţii a stabilit o listă cu alimentele care sunt interzise în şcoli, cum ar fi chipsuri, hamburgeri, alune, prăjituri, bomboane sau sucuri carbogazoase.

Obezitatea infantilă a ajuns la proporţii alarmante în Uniunea Europeană şi trebuie neapărat luate măsuri, spune Maria Ciorba, consilier centrul Europe Direct Timişoara:

Aproape o treime dintre copii europeni sunt supraponderali sau obezi şi riscă să contracteze boli care pot fi prevenite, inclusiv diabetul de tip 2. În acest context, şcolile sunt nişte parteneri deosebit de importanţi în efortul de a încuraja copii să adopte obiceiuri alimentare sănătoase.

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
EuranetPlus vineri, 20 mai 2022, 14:30

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor

24 februarie 2022. Încă din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, valuri de locuitori din ţara vecină au trecut graniţele României prin Vama...

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Poluarea digitală
EuranetPlus vineri, 20 mai 2022, 12:00

Poluarea digitală

În lumea digitală, la fel ca în natură, există o cantitate imensă de deșeuri, de la e-mailuri inutile, fișiere și aplicații neutilizate,...

Poluarea digitală
Fast Fashion
EuranetPlus vineri, 13 mai 2022, 12:00

Fast Fashion

Înainte de pandemie, Comisia Europeană a identificat textilele drept „categoria de produse prioritare pentru economia ciculară”. Dacă în...

Fast Fashion
Generația Z
EuranetPlus joi, 12 mai 2022, 12:00

Generația Z

Pentru unii, Generația Z înseamnă copiii care s-au născut cu tableta în mână, pentru alții, ea este aerul nou din politică, iar pentru o...

Generația Z
EuranetPlus luni, 20 noiembrie 2017, 10:59

Uniunea Europeană pentru cetăţeni (II)

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:...

Uniunea Europeană pentru cetăţeni (II)
EuranetPlus vineri, 17 noiembrie 2017, 11:20

„Forumul pentru aer curat” aduce noi măsuri

Cu ocazia Forumului pentru aer curat, organizat de Comisia Europeană, între 16-17 noiembrie, la Paris, Agenția Europeană de Mediu va lansa un...

„Forumul pentru aer curat” aduce noi măsuri
EuranetPlus joi, 16 noiembrie 2017, 08:05

Uniunea Europeană pentru cetăţeni

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:...

Uniunea Europeană pentru cetăţeni
EuranetPlus miercuri, 15 noiembrie 2017, 13:11

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România

În momentul în care Grecia intra în furtuna perfectă, rezultat al „negocierii” din 2015 care se bazate pe iluzii de tipul (creditorii...

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România