CONSTANȚA/TULCEA: Elevi sancționați din cauza reţelelelor de socializare
Publicat de adinaiftime, 13 septembrie 2017, 19:30
Peste 60% dintre elevi primesc note în catalog fără ca ei să fie informaţi.
Acest aspecte este relevat de primele rezultate ale raportului privind statutul elevului, întocmit de Consiliul Naţional al Elevilor.
67% dintre elevi sunt nemulţumiţi că profesorii nu îi informează cu privire la notele trecute în catalog, iar 30% spun că au primit absenţe drept pedeapsă.
Elevii au fost întrebaţi şi dacă au fost sancţionaţi cel puţin o dată pentru publicările de pe reţelele de socializare sau din mediul online.
Peste 15% dintre cei chestionaţi au răspuns că DA, iar printre judeţele cu procentaje peste media naţională se numără Constanţa şi Tulcea.
Potrivit raportului făcut public de Consiliul Național al Elevilor, aproximativ 40% dintre elevi nu beneficiază de reducerea tarifului pentru transportul local în comun, iar 28% își simt pusă în pericol integritatea fizică și/sau morală.
În vederea soluționării problemelor semnalate de către elevii din România, Consiliul Național al Elevilor a venit cu o serie de propuneri, care sunt cuprinse în raportul la nivel național.
”Printre acestea, amintim operaționalizarea Comisiei de Evaluare și Asigurare a Calității din școli, care, în majoritatea cazurilor, există doar pe hârtie, precum și realizarea unei fișe de feedback tipizată pentru evaluarea cadrelor didactice”, precizează sursa citată.
Mai mult, CNE își dorește „activarea” Consiliului Național de Etică, în componența căruia să fie prezenți și reprezentanți ai elevilor, precum și elaborarea unui cod de etică al profesorului.
În același timp, CNE propune întocmirea unei liste negre cu unitățile de învățământ care respectă principiul transparenței și care, prin regulamentele de ordine interioară, încalcă Statutul elevului, precum și publicarea acesteia pe site-ul Ministerului Educației.
„În calitate de reprezentanți ai elevilor, ne-am dorit să vedem care este situația respectării codului ce reglementează drepturile și obligațiile elevilor la nivel național și, în urma analizei rezultatelor, ne declarăm dezamăgiți de statisticile alarmante ce au fost înregistrate. În continuare, vom monitoriza atent respectarea Statutului elevului la nivelul unităților de învățământ și vom iniția demersuri în vederea sancționării acelora care îl încalcă”, a declarat președintele CNE, Ioana Băltărețu.
Consiliul Național al Elevilor a lansat Raportul privind implementarea Statutului elevului la nivel național, document ce își propune să realizeze o amplă analiză asupra modului în care a fost implementat codul drepturilor și îndatoririlor elevului în decursul ultimului an școlar, bazat pe răspunsurile elevilor din județele din România.