Misiuni internaționale
Publicat de Gabriel Stan, 13 martie 2023, 12:50
Gabriela Saksa și Violeta Proșa (realizatori rubrică): În Polonia, militarii detașamentului de apărare antiaeriană „Sky Guardians”, structură generată de Batalionul 288 Apărare Antiaeriană Milcov din Focșani, acționează în cadrul grupului de luptă în vederea asigurării prezenței înaintate consolidate pe flancul nord-estic al Alianței.
Aflați pe final de misiune, militarii români dislocați în baza Bemowo Piskie continuă pregătirea în comun pentru creșterea nivelului de coeziune între partenerii Alianței.
Ofițerul de informare și relații publice al Detașamentului de Apărare Antiaeriană, locotenent Cornelia Dumitru: Executarea unui marș practic pe distanțe scurte și trageri pe timp de noapte cu armamentul individual din dotare, pușcă automată calibrul 5,45 mm și pistol calibrul 9 mm, au fost principalele activități de instruire.
Elementul de noutate a fost executarea marșului tactic înaintea ședinței de tragere, pentru a vedea în ce măsură efortul fizic influențează capacitatea de concentrare a militarilor pentru descoperirea și lovirea țintelor.
Gabriela Saksa și Violeta Proșa (realizatori rubrică): Coborâm pe continentul african în Sudanul de Sud, acolo unde se află în derulare misiunea de menținere a păcii desfășurată sub egida Națiunilor Unite, inițiată prin rezoluția Consiliului de Securitate din 2011, când Sudanul de Sud a devenit țară independentă, fiind constituită din 10 state și trei zone administrative.
Situația de securitate în această țară este una impredictibilă, iar militarii români asigură sprijinul pentru procesul de pace și consolidare pe termen lung a statului de drept și a dezvoltării economice.
Cu detalii despre situația din zonă vine colonelul Eduard Alexandru Vitalis, ofițerul de legătură senior în Yambio: Circulația este foarte îngreunată pentru că infrastructura este proastă și foarte puțină. Rețelele de legătură nu reușesc să facă față unei informări bune.
Trupele noastre folosesc de foarte multe ori în patrule telefonia prin satelit, pentru că nu poate fi acoperit radio sau GSM pe teritoriul pe care noi răspundem.
Celula mea are 14 oameni și noi acoperim întregul teritoriu al Ecuatoriei de Vest, care ar însemna, în comparație cu ce înseamnă România, cam jumătate din Oltenia, plus Banat.
Gabriela Saksa și Violeta Proșa (realizatori rubrică): Ultima oprire din această săptămână o facem pe continentul american, mai precis în Texas, acolo unde 61 de cursanți internaționali din 51 de state partenere participă la cursul de sergeant major, care are ca scop desăvârșirea ca subofițer de comandă.
Acesta se desfășoară în Baza militară Fort Bliss și reprezintă ultima formă de pregătire din cariera militară.
Pe ce se pune accent în timpul orelor desfășurate în academie, aflăm de la plutonierul adjutant principal Valentin Stanciu, subofițerul de comandă al Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă”: În cadrul orelor se pune foarte mare accent pe lucrul în echipă. Este în mediu proprice dezvoltării personale.
Nu de puține ori este subliniat faptul că fiecare trebuie să își spună punctul lui de vedere, ceea ce gândește el.
Fiind persoane diferite, cu un background educațional diferit, culturi și obiceiuri diferite, este o probabilitate de înțelegere completă a acelor aspecte.