Conducerea Operei Naţionale Române Iaşi a informat că în luna martie iubitorii de artă pot urmări şapte reprezentaţii a unor spectacole de balet, musical-uri şi de operă verdiană.
Artiştii instituţiei pot fi văzuţi, pe 7 şi 8 martie, interpretând spectacolul de balet „Romeo şi Julieta”, de Seghei Prokofiev, iar pe 11 şi 12 martie, spectacolul de operetă „Văduva veselă”, de Franz Lehar, în varianta 2.0.
Luna martie va aduce şi o nouă premieră: opera „Il trovatore”. Creaţia lui Giuseppe Verdi va putea fi urmărită pe 25 şi 26 martie.
Ultima întâlnire a artiştilor ONRI cu publicul în luna viitoare va avea loc pe 29 martie, când este programat apreciatul musical „Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers.
Opera Naţională Română Iaşi şi-a adaptat programul la scenariul roşu. Astfel, reprezentaţiile pot fi urmărite în perioada următoare pe site-ul instituţiei şi pe pagina sa de socializare.
„După ce sâmbătă a fost difuzat evenimentul „El tango”, care a avut premiera în acest an, săptămâna aceasta iubitorii operei pot viziona un nou spectacol extrem de apreciat, „Carmen” de Georges Bizet. Reprezentaţia care a avut loc pe 26 februarie va putea fi urmărită gratuit joi, de la ora 18:30.
Vor interpreta Maria Miron Sîrbu (Carmen), Teodor Ilincăi (Don Jose), Alexandru Constantin (Escamillo), Ana Maria Donose (Micaela), soliştii, Corul şi Orchestra Operei ieşene.
Conducerea muzicală a fost asigurată de Ciprian Teodoraşcu. Opera Naţională Română Iaşi lucrează în această perioadă şi la alte titluri îndrăgite, care vor fi difuzate în perioada următoare”, au anunţat reprezentanţii ONRI.
Conducerea Operei Naţionale Române Iaşi a luat decizia de a organiza spectacole în mediul online deoarece CJSU a decis ca municipiul Iaşi să intre în scenariul roşu în urma creşterii ratei de infectări cu COVID-19.
Pe 3 noiembrie 2017 se împlinesc 61 de ani de la primul spectacol jucat pe scena Operei ieșene, TOSCA de Giacomo Puccini, libretul de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după drama lui Victorien Sardou.
În stagiunea 1956-1957, în rolurile principale au evoluat: FLORIA TOSCA – Rozina Angelescu, Florica Mărieș, Livia Rusu, Hilda Sibianu; MARIO CAVARADOSSI – Aurel Dovăncescu, Ioan Dronca, Ion Iorgulescu; BARONUL SCARPIA – Paul Nicolaescu, Costel Simionescu.
Regia i-a aparținut lui Hero Lupescu iar conducerea muzicală maestrului Radu Botez.
În acest an, sub bagheta dirijorului Victor Dumănescu vor evolua artiști de valoare mondială, invitați speciali fiind Mikheil Sheshaberidze (Georgia) și Anooshah Golesorkhi (Germania).
Tenorul Mikheil Sheshaberidze, care va interpreta rolul Mario Cavaradossi, a fost prezent pe scene celebre precum Teatro Real Madrid, Arena di Verona sau Teatro lirico Giuseppe Verdi di Trieste.
Baritonul Anooshah Golesorkhi are un CV impresionant.
Artistul care a performat șase stagiuni la Metropolitan Opera și a urcat pe mari scene ale lumii dintre care amintim Carnegie Hall New York, Deutsche Oper Berlin, Wiener Staatsoper, Teatro dell’Opera di Roma, Royal Albert Hall, Royal Danish Opera, Teatro Real Madrid, L’Opéra de Montréal, Oper der Stadt Bonn, va da viață personajului Scarpia.
Renumiții soliști vor evolua alături de orchestra, corul, baletul și corul de copii ai Operei Naționale Române Iași, rolul principal, Floria Tosca, fiind interpretat de soprana Simona Titieanu.
Totodată, cu prilejul aniversării, pe 1 noiembrie, la ora 22:00, va fi lansată pagina de instagram a Operei Naționale Române Iași.
Aici se vor găsi instantanee de la repetiția generală a spectacolului aniversar TOSCA de Giacomo Puccini, canalul de comunicare urmând a fi în permanență actualizat cu informații proaspete despre activitatea instituţiei.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.