Mii de clujeni au trecut pragul Târgului de carte Gaudeamus
Publicat de Andrei Cretoiu, 23 aprilie 2015, 14:12
Peste 1.000 de vizitatori au trecut pragul Târgului de carte Gaudeamus Cluj-Napoca, miercuri, 22 aprilie, până la ora deschiderii oficiale. Peste 70 de edituri expuse pe standurile Gaudeamus Cluj-Napoca se prezintă în cele 79 de evenimente din programul acestei a 16-a ediţii.
La deschiderea oficială a târgului au fost prezenţi Emil Boc – primarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Codrean – subprefectul judeţului Cluj, Irina Petraş – Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Filiala Cluj, precum şi alte personalităţi ale vieţii culturale clujene. Aceştia au salutat revenirea în oraşul universitar Cluj-Napoca a celui mai prestigios Târg de Carte din ţară. Municipiul este în acest an Capitală Europeană a Tineretului, iar primarul Emil Boc a confirmat că va depune candidatura pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.
Irina Petraş a folosit momentul lansării târgului pentru a îndemna la lectură: „În fiecare dintre cărţile acestui târg aveţi câte o bucăţică de „A fi” pe care o puteţi accesa, pe care o puteţi asuma şi cu care puteţi fi mai mult”