Ultimul concert din acest an prezentat de Orchestra de Cameră Radio este un eveniment de înaltă ținută, conceput în jurul invitatului special al serii. Miercuri, 14 decembrie (ora 19:00), celebrul violonist francez David Grimal va evolua pe scena Sălii Radio, în dublă ipostază, de solist și dirijor.
Născut în 1973, David a absolvit Conservatorul din Paris și cariera sa a însemnat în ultimii 20 de ani concerte susținute ca solist alături de cele mai apreciate orchestre ale lumii: Orchestre de Paris, Orchestre Philharmonique de Radio France, Berliner Symphoniker, Russian National Orchestra, New Japan Philharmonic, English Chamber Orchestra, Mozarteum Orchester Salzburg ș.a.
A fost invitat să concerteze în importante săli din lume: Suntory Hall – Tokyo, Philharmonie de Paris, Musikverein – Viena, Concertgebouw – Amsterdam, Berlin Konzerthaus, Wigmore Hall – Londra, Lincoln Center – New York, Conservatorul Ceaikovski – Moscova, Théâtre des Champs Élysées – Paris etc.
Mulți compozitori contemporani i-au dedicat creațiile lor. Unul dintre proiectele de suflet ale lui David Grimal este ansamblul Les Dissonances – al cărui fondator și director artistic este. Les Dissonances este considerată singura orchestră simfonică din lume care interpretează repertoriul standard fără dirijor.
David Grimal este și un apreciat pedagog – predă astăzi la Hochschule für Musik – Saarbrücken (Germania) – și este invitat frecvent să facă parte din jurii de concursuri internaționale. Interpretează pe o vioară Stradivarius din 1710, denumită Ex-Roederer.
Concertul va fi dedicat în exclusivitate muzicii unuia dintre mari compozitori germani: Felix Mendelssohn, considerat un geniu al muzicii sec. XIX, așa cum fusese Mozart un secol mai devreme. În prima parte a serii veți asculta Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră și în cea de-a doua parte vă veți bucura de Simfonia nr. 4 – Italiana.
Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.6800). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.
Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.
Miercuri, 16 noiembrie (de la ora 19:00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, este dedicat centenarului scriitorului José Saramago (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru literatură.
Pe scenă va urca apreciatul violonist Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, care a fost aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio.
Artistul român a fost protagonistul unor evenimente-pilot în România: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, a interpretat într-o pădure pentru a se afirma împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier și în faţa unei case în ruine, pentru a opri distrugerea clădirilor incluse în patrimoniul naţional.
La finalul concertului, publicul este invitat în foaierul central al Sălii Radio pentru o sesiune de autografe oferite de violonistul Alexandru Tomescu, pe două dintre albumele apărute la Editura Casa Radio: Alexandru Tomescu –Concerto. Mozart, Saint-Saëns, Dvořák și Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, Schubert și Dvořák.
Derulat sub bagheta tânărului dirijor portughez Martim Sousa Tavares, concertul de la Sala Radio cuprinde lucrări semnate de compozitori celebri ca Beethoven sau Saint-Säens, dar și partituri ale unor apreciați creatori portughezi. Programul serii reia câteva dintre temele principale ale operei literare semnate de José Saramago.
Evenimentul debutează cu Uvertura lui Carlos Seixas, cel mai important compozitor portughez al perioadei baroce şi însoţitor al lui Domenico Scarlatti la curtea regelui D. João V al Portugaliei, mediu ce caracterizează cea mai importantă lucrare a lui Saramago: O Memorial do Convento (Memorialul mânăstirii).
Urmează Uvertura Penelope, o altă lucrare din secolul al XVIII-lea, din vremea regelui D. José I, compusă de João de Sousa Carvalho, compozitor originar din Alentejo, una dintre regiunile Portugaliei cele mai documentate de Saramago. Veți asculta apoi o creație contemporană: Arrayollo, semnată de João Nascimento, compusă și interpretată în premieră în 2022, inspirată din peisajele întinse ale acestei regiuni portugheze.
În partea a doua a concertului de la Sala Radio veți călători în Lisabona, grație compozitorului francez Camille Saint-Saëns și lucrării sale Une nuit à Lisbonne, o barcarolă inspirată de capitala portugheză.
Prin cele două Romanțe pentru vioară şi orchestră de Beethoven se explorează tema revoluţionară a compozitorului, a cărui viaţă a fost călăuzită de valorile libertăţii şi egalităţii, valori ce se regăsesc şi în scrierile lui José Saramago.
Seara se va încheia cu Dansurile Portuguese de Tiago Derriça, lucrare contemporană care a avut premiera tot anul acesta şi care este inspirată din tradiţiile şi peisajele Portugaliei, reflectate și în lucrarea Viagem a Portugal (Călătorie prin Portugalia), în care Saramago călătoreşte prin istoria şi cultura ţării sale.
Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.6800). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.
Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.
Albumele Alexandru Tomescu – Concerto. Mozart, Saint-Saëns, Dvořák și Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, Schubert și Dvořák sunt disponibile la librăria Editurii Casa Radio și prin comandă pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, pot fi achiziționate de la partenerii de distribuție.
Alexandru Tomescuva interpreta pe celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu unul dintre cele mai cunoscute și mai des interpretate în întreaga lume concerte de vioară compuse vreodată: Concertul în mi minor, ce poartă semnătura luiFelix Mendelssohn.
Miercuri, 21 aprilie, de la 19.00, veți urmări live de la Sala Radio acest eveniment prezentat de Orchestra de Cameră Radio, transmis pe conturile de facebook, dar și pe calea undelor.
Concertul este o creație revoluționară pentru timpurile în care a fost compus și pune la încercare virtuozitatea solistului încă de la primele acorduri. Mendelssohn a conceput lucrarea pentru bunul său prieten, violonistul Ferdinand David, care a și cântat-o la premiera absolută din 1845, la Leipzig.
Concertul de la Sala Radio va fi dirijat de József Horváth. În partea a doua a programului veți asculta o lucrare rar interpretată, dar extrem de frumoasă: Simfonia în Re Major, creație a compozitorului ceh Jan Voříšek (1791 – 1825).
Acesta și-a construit o parte din drumul său muzical în Viena, unde l-a cunoscut pe Beethoven (pe care îl admira foarte mult) și pe Schubert, care i-a devenit foarte bun prieten. Singura sa simfonie este compusă la doar 30 de ani, din cei 34 de ani de viață de care s-a bucurat.
Alexandru Tomescu este solist concertist al Orchestrelor Radio România, din anul 2002. A obținut burse de studii în SUA şi Elveţia. Printre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate se numără : Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long – Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999).
A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, Vasilii Petrenko, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.
Alexandru Tomescu a câștigat – în noiembrie 2018 – pentru a treia oară, în urma concursului național, dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu pentru următorii 5 ani, până în 2023. Vioara a fost folosită timp de patru decenii de către marele violonist Ion Voicu.
Turneul Internațional Stradivarius este unul dintre proiectele sale de succes, cu sute de concerte, în zeci de localităţi din ţară și străinătate, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească.
Cariera artistică a dirijorului József Horváth este legată în primul rând de Opera Națională Română Cluj-Napoca și de Opera Maghiară din același oraș. Ca dirijor invitat, acesta a condus orchestrele filarmonicilor din țară, a fost aplaudat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, Orchestrei de Cameră Radio și Orchestrei Simfonice RTVE din Madrid și a dirijat, de asemenea, la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Iaşi, Opera Naţională Timişoara, Opera Brașov, Opera Naţională din Budapesta.
A fost iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului Internaţional Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj, în 2011. La Gala Premiilor Operelor Naționale din 2016, i s-a acordat „Premiul pentru cel mai bun dirijor”, pentru premierele derulate sub bagheta sa la cele două opere clujene.
Concertul va fi transmis live pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro, și pe paginile de facebook Orchestrele și Corurile Radio și Radio România Muzical.
După o stagiune bogată şi diversă la Sala Radio, în care a dăruit publicului o suită de evenimente speciale, Orchestra de Cameră Radio îşi încheie stagiunea 2018-2019 miercuri, 19 iunie (ora 19:00), cu un concert pe care nu trebuie să îl rataţi!
Sub bagheta apreciatului dirijor român Cristian Mandeal – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte în 35 de ţări de pe 4 continente, îndrăgitul ansamblu Radio România vă propune un program remarcabil.
Concertul va debuta cu fragmentul orchestral The Walk to the Paradise Garden (Drumul către Grădina Raiului), semnat de compozitorul britanic Frederick Delius, parte operei sale A Village Romeo and Juliet, o versiune modernă a tragediei lui Shakespeare.
Veţi asculta apoi creaţia lui Sibelius, considerat cel mai mare compozitor finlandez – Pelléas et Mélisande, bazată pe piesa de teatru scrisă de laureatul premiului Nobel pentru literatură Maurice Maeterlinck. Lucrarea a fost compusă în 1905 şi interpretată pentru prima oară în acelaşi an, la Helsinki, cu Sibelius însuşi la pupitrul dirijoral. Povestea tragică a iubirii nepermise dintre cele două personaje principale a inspirat numeroşi muzicieni de-a lungul timpului. Celebrul compozitor francez Claude Debussy a compus o operă, Gabriel Fauré a compus, de asemenea, o suită, compozitorul austriac Arnold Schoenberg a imaginat un poem simfonic şi, în 2013, apreciatul compozitor francez de muzică de film Alexandre Desplat a creat o simfonie concertantă pentru flaut şi orchestră.
În cea de-a doua parte a serii veţi asculta Recviemul semnat de Gabriel Fauré, lucrare cântată pentru prima oară în cunoscuta biserică La Madeleine din Paris, în 1888, şi ulterior, interpretată inclusiv la înmormântarea compozitorului, în 1924.
La Sala Radio Recviemul va fi interpretat cu participarea sopranei Cristina Grigoraş, a baritonului Balla Sandor şi a Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu).
Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).
Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii George Enescu (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), dirijor invitat al Orchestrei Halle Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).
Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.
Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
O voce magică şi două orchestre ale Radioului vor colinda pe ritmuri de muzică uşoară şi jazz în două seri de poveste, la Sala Radio!
Aşteptarea Crăciunului se anunţă cu atât mai specială cu cât colindătorii – surpriză, în cele două concerte consecutive programate la Sala Radio joi, 21 decembrie, şi vineri, 22 decembrie, ambele de la ora 19:00, vor fi Paula Seling, alături de Orchestra de Cameră Radio şi de Big Band-ul Radio, conduse de Ionel Tudor.
Cu timbrul şi căldura unei voci inconfundabile, Paula Seling va interpreta un mix de colinde tradiţionale româneşti – între care Cerul şi pământul, O ce veste minunată, Colindiţă sfântă sau Din cer senin – în aranjament orchestral, alături de piese aflate la graniţa între mai multe genuri muzicale, şlagăre de succes şi alte piese din repertoriul românesc de muzică uşoară.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.
Orchestra de Cameră Radio și Corul de Copii Radio aduc magia colindelor de iarnă.
Spectacolul are loc duminica aceasta, de la ora 11, iar intrarea este liberă.
Inspirat de atmosfera Crăciunului și de copilărie, programul îi va cuceri pe cei mai mici spectatori: concertul va debuta cu Carnavalul animalelor, urmat de colinde românești și de cântece tradiționale de Crăciun din folclorul francez, ucrainean și afro-american.
Dirijor va fi Cristian Oroșanu, iar Corul de Copii Radio este pregătit de Voicu Popescu.
Soliștii invitați ai concertului vor fi soprana Georgiana Simonov și tenorul Nicolae Simonov.
După ce a dirijat în luna mai a acestui an Concertul Regal alături de Orchestra Naţională Radio, William Kunhardt revine la Sala Radio, de această dată la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, miercuri, 29 noiembrie, de la ora 19:00.
Solist invitat va fi violonistul Gabriel Croitoru, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, un muzician cu peste 1.000 de apariţii scenice. Gabriel Croitoru cântă pe legendara vioară Guarneri del Gesù, aceeaşi cu care George Enescu şi-a cucerit contemporanii.
Lucrarea Capriol Suite pentru orchestră de coarde, de compozitorul britanic Peter Warlock, va deschide programul, urmată de Concertul nr. 4 în re major pentru vioară şi orchestră, de Mozart. Seara se va încheia cu Simfonia nr. 2 în re major, op. 36, de Ludwig van Beethoven.
Câştigător al prestigiosului premiu James Conlon pentru dirijat, primit în 2014 în cadrul Festivalului de Muzică din Aspen, Statele Unite, William Kunhardt este director artistic al Orchestrei de Cameră Arensky şi colaborează frecvent cu orchestre de notorietate din Statele Unite şi Europa.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.
Miercuri, 17 februarie (ora 19:00), Orchestra de Cameră Radio vă invită la Sala Radio la un concert Mozart-Beethoven, în cadrul căruia îl veţi revedea pe pianistul Horia Mihail, protagonistul cunoscutului turneu naţional Pianul călător, care s-a bucurat în fiecare an de un mare succes în întreaga ţară. Într-o ediţie a turneului artistul a propus publicului un program „100 % Mozart”, iar ca o frumoasă continuare a acestei „aventuri mozartiene”, de această dată Horia Mihail va interpreta la Sala Radio unul dintre concertele semnate de marele Amadeus: Concertul nr. 17 în sol major pentru pian şi orchestră.
Evenimentul se va derula sub bagheta lui Lubnan Baalbaki, dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Liban, artist care se bucură de un parcurs profesional inedit şi care a studiat muzica la Cluj-Napoca, sub îndrumarea maestrului Petre Sbârcea.
Seara se va deschide cu uvertura operei Don Giovanni – Mozart, operă bazată pe legenda seducătorului erou Don Juan şi se va încheia cu Simfonia I de Beethoven, lucrare despre care se spune că a fost creată sub influenţa predecesorilor săi pe care îi admira, Haydn şi Mozart.
Născut la Beirut, Liban, în1981, într-o familie de artişti, Lubnan Baalbaki, a început să studieze vioara şi lăuta la 14 ani, la Conservatorul Naţional de Muzică din oraşul natal, continuând cu Universitatea Saint-Esprit din Kaslik. Cu ocazia unei vizite în România şi-a cunoscut mentorul, pe maestrul Petre Sbârcea, ceea ce a determinat primirea sa în anul pregătitor la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, în 2004. A obţinut licenţa în dirijat orchestră în 2009 şi a continuat studiile de masterat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Horia Andreescu.
În România, a dirijat concerte la pupitrul orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, al Operei Naţionale din Timişoara, al Filarmonicii Muntenia din Târgovişte, al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, al Filarmonicii de Stat Sibiu, al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău. A fondat Orchestra de Tineret din Beirut (Beirut Youth Orchestra), al cărei dirijor principal este şi în prezent.
Horia Mihail a concertat de peste o mie de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România şi a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări, pe 4 continente. Din 2009, este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut numeroase concerte la Sala Radio şi a participat la turnee în ţară sau în străinătate.
Turneele în care artistul este implicat în continuare, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt Pianul călător, Duelul viorilor (alături de Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru), Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru). În septembrie 2014, Horia Mihail a susţinut două concerte la Kuala Lumpur, alături de Orchestra Naţională Radio şi a fost invitat să participe la ediţia a II-a a Festivalului Internaţional RadiRo, concertând alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga şi dirijorul Ondrej Lenárd.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
În fiecare primăvară, la Sala Radio, publicul bucureştean are şansa de a-i cunoaşte şi a-i aplauda pe tinerii muzicieni români care vor scrie mai departe istoria scenelor muzicale: laureaţii competiţiei naţionale anuale Drumul spre celebritate.
Miercuri, 6 mai (ora 19:00), alături de Orchestra de Cameră Radio – ansamblu între ale cărui priorităţi se află promovarea tinerilor dirijori şi interpreţi români, sunt invitaţi să evolueze în postură solistică câştigătorii celei de-a cincea ediţii a evenimentului, derulată în aprilie 2014, la Palatul Mogoşoaia: Duo Kitharsis – chitariştii Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan – premiul I, fagotistul Mihai Boboiescu – premiul II şi pianistul Iulian Ochescu – locul al III-lea. Laureaţii au fost aleşi după 7 etape, care au desemnat prin voturile a peste 300 de elevi şi profesionişti pe cei 7 finalişti din 53 de candidaţi înscrişi, juriul celei de-a cincea ediţii fiind prezidat de Sorina Goia – Redactor Şef al postului Radio România Cultural.
Concertul se va derula sub bagheta dirijorului Orchestrei de Cameră Radio, Cristian Brâncuşi, şi va fi prezentat de iniţiatorul proiectului, Sebastian Crăciun.
În programul serii veţi asculta partiturile a doi compozitori germani, ambii fiind dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai romantismului muzical: Schumann – Concertul în la minor pentru pian şi orchestră şi Carl Maria von Weber – Concert în fa major pentru fagot şi orchestră. Un moment deosebit al serii îl va reprezenta Concertul pentru două chitare şi orchestră, interpretat de Duo Kitharsis, şi semnat de Mario Castelnuovo-Tedesco, unul dintre cei mai mari compozitori pentru chitară ai secolului XX, care a creat aproape 100 de lucrări pentru acest instrument.
Concursul Drumul spre celebritate este singura competiţie muzicală din România în care rolul tinerilor spectatori – juraţi este determinant şi care în afara unor premii în bani oferă tinerilor muzicieni oportunităţi de afirmare, primii trei clasaţi fiind invitaţi să susţină concerte cu Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, recitaluri la Palatul Mogoşoaia şi la Castelul Peleş. Evoluţiile concurenţilor sunt înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale postului Radio România Cultural.
Evenimentul este iniţiat şi coordonat de Sebastian Crăciun şi organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia Pro Valores, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic.
Duo Kitharsis – format din Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan, este un duo de chitare. După absolvirea Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cei doi muzicieni şi-au continuat studiile de master la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst – Stuttgart. Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai importante duo-uri de chitară din lume: Duo Melis. Duo Kitharsis a câştigat numeroase premii la competiţii importante, precum: Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania, ediţia a IX-a, Cluj-Napoca (România) în 2011; Premiul II la Concursul European de Chitară Clasică Enrico Mercatali, ediţia a X-a, Gorizia (Italia) în 2013; Premiul Champagne Mailliard la Concursul European de Muzică de Cameră, ediţia 28, Paris (Franţa) în 2014; Premiul I la Concorso di Esecuzione Musicale Citta di Piove di Sacco, ediţia a VII-a, Padova (Italia) în 2014 şi de curând Marele Premiu la Concursul Internaţional de Chitară de la Olsztyn (Polonia).
Fagotistul Mihai Boboiescu a obţinut premii la concursuri naţionale şi la olimpiadele de muzică. În perioada 2005 – 2010 a colaborat cu diferite orchestre şi ansambluri camerale, dintre care amintim: Orchestra Naţională de Tineret, Orchestra Inginerilor, Orchestra Medicilor, Orchestra Tinerimea Română. A fost solist al Orchestrei de Cameră Radio. În 2013 a câştigat premiul I la concursul internaţional de fagot de la Iaşi şi premiul al III-lea la concursul Drumul spre celebritate.
Pianistul Iulian Ochescu este student la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Este câştigător a numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale: premiul I J.S.Bach şi marele premiu la concursul internaţional Millenium Piano, premiul I la concursul internaţional Pro Piano-Romania, premiul al II-lea la Vienna International Piano Competition – Panmusica Austria ş.a. A studiat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu pianişti şi profesori de largă recunoaştere internaţională: Justus Frantz, Dan Grigore, Martin Hughes, Diana Ketler, Mihaela Ursuleasa. Este bursier al festivalului internaţional de muzică de cameră SoNoRo.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc
Publicat de Andrei Cretoiu,
24 aprilie 2015, 09:46 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:06
Acordeonistul francez Richard Galliano, unul dintre marii muzicieni ai lumii, revine pe scena Sălii Radio, într-un nou concert inedit, susţinut alături de Orchestra de Cameră Radio şi de violoncelistul Răzvan Suma, sub bagheta tânărului şi apreciatului dirijor Gabriel Bebeşelea.
Miercuri, 29 aprilie (ora 19:00), Galliano, în palmaresul căruia se înscriu peste 400 de lucrări creaţie proprie sau în aranjamentul său, va interpreta o lucrare ce îi poartă semnătura – Contrastes (suită pentru acordeon, violoncel şi orchestră de coarde), şi un concert mozartian, în aranjamentul său pentru acordeon – Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră. În repertoriul serii vă veţi bucura de încă o partitură ce aparţine marelui Amadeus: Divertisment în re major.
Preocupat în egală măsură de muzica clasică şi de jazz, interpret şi compozitor, orchestrator şi pedagog, Richard Galliano este cel care a relansat acordeonul şi i-a oferit un nou statut pe cele mai prestigioase scene ale lumii. Aşa cum îşi promisese la 14 ani, Richard Galliano i-a conferit acordeonului poziţia de instrument solist-concertist, i-a modificat abordarea ritmică, i-a schimbat armoniile şi mai ales a demonstrat că este apt şi pentru jazz.
A început să studieze acordeonul sub îndrumarea tatălui său, la doar 4 ani, iar în paralel s-a perfecţionat la Conservatorul din Nisa. La 23 de ani s-a afirmat în viaţa muzicală pariziană ca aranjor, dirijor şi compozitor, fiind mereu în preajma jazz-ului. A colaborat în concerte, la înregistrări pentru radio, televiziune sau film cu vedete ale muzicii franceze: Claude Nougaro, Barbara, Serge Reggiani, Charles Aznavour, Juliette Gréco ş.a.
În anul 1983 scena Comediei Franceze este martora unui eveniment ce va rămâne consemnat în istoria muzicală a secolului: întâlnirea dintre Astor Piazzolla şi Richard Galliano, începutul unei frumoase prietenii şi colaborări artistice. La îndemnul lui Piazzolla, Galliano se întoarce spre rădăcinile muzicii franceze, revalorizează întregul repertoriu tradiţional de vals-musette, java, tangouri şi iniţiază un nou curent muzical denumit New Musette, asemeni discului-manifest apărut în 1993 şi distins cu premiul Django-Reinhardt al Academiei de Jazz.
Împreună cu celebrul său acordeon său model Victoria ajunge în SUA în 1996, unde împreună cu George Mraz, Al Foster şi Biréli Lagrène înregistrează New York Tango, un disc multipremiat. Colaborarea de o viaţă cu tatăl său şi grija de a transmite şi altora din bogata sa experienţă de interpret au dat naştere unei metode de acordeon care a obţinut premiul Sacem pentru cea mai bună lucrare pedagogică, în anul 2009.
Dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi (din stagiunea 2011-2012), Gabriel Bebeşelea este cel mai tânăr muzician care ocupă o astfel de funcţie. Artistul este şi dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu şi asigură conducerea muzicală a ansamblurilor Sibiu Youth Orchestra şi Icon Arts Ensemble.
A fost distins cu titlul de cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014 la Gala Premiilor Operelor Naţionale. Prezenţa dirijorului Gabriel Bebeşelea a fost remarcată atât pe podiumul de concert cu Orchestra Română de Tineret, Filarmonica George Enescu, Orchestra de Camera Radio, Székelyföldi Filarmonia, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti – Satu-Mare, Camerata I Sedici, Camerata Harmonia Cordis, Camerata Liutaria, Ansamblul Stradivarius, cât şi în spectacolele lirice de la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română şi Opera Maghiară Cluj-Napoca.
Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. În august 2014, Răzvan Suma a fost invitat pentru a doua oară la Festivalul Murten Classics (Elveţia). În noiembrie a susţinut un amplu turneu de succes în Argentina, iar pe 1 decembrie 2014 a concertat la Lisabona, la invitaţia Institutului Cultural Român. Pe 9 aprilie 2015, Răzvan Suma a fost aplaudat din nou la Lisabona, în Marea Catedrală Patriarhală a oraşului, într-un concert susţinut cu ocazia inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român.
În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Sub titlul Vă place Bach? în 2012 Răzvan Suma a susţinut primul său turneu naţional solo, evenimentul reprezentând o premieră absolută în România în domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach. Cele două ediţii ale turneului au însemnat 17 oraşe din România şi peste 10.000 de spectatori direcţi. Ca o continuare firească a acestei frumoase iniţiative, între 8-29 octombrie 2013, Răzvan Suma a propus melomanilor din 13 oraşe turneul naţional Vă place Brahms?, susţinut alături de pianistul spaniol Josu Okiñena. În toamna anului 2014 a susţinut alături de Analia Selis şi de chitaristul şi compozitorul argentinian Julio Santillan turneul naţional Vă place tango?.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.
Corul de Copii Radio, un ambasador artistic al României peste hotare, invitat frecvent la festivaluri internaţionale şi implicat în diferite proiecte culturale în ţară şi în străinătate, împlineşte în acest an 70 de ani de existenţă!
Sâmbătă, 25 aprilie (ora 19:00), sunteţi invitaţi, cu mic cu mare, la Sala Radio, la un concert aniversar de excepţie: 70 de primăveri. Dacă de-a lungul ultimelor stagiuni ansamblul a dăruit publicului spectacole complexe depăşind graniţele unui simplu concert, evenimente în care momentele muzicale completate de joc dramatic şi elemente de recuzită s-au îmbinat cu proiecţii video – Romanian Roots, Lumea lui Walt Disney, Salut voios de pionier ş.a. de această dată sub bagheta dirijorului Voicu Popescu, veţi asculta o parte dintre cele mai frumoase partituri din repertoriul ansamblului, constituit de-a lungul anilor.
La 70 de ani de existenţă, Corul de Copii Radio prezintă publicului său un concert în care îi va omagia pe toţi cei care i-au alcătuit istoria. Doresc să le mulţumesc celor care, de-a lungul timpului, şi-au dăruit anii copilăriei Corului de Copii Radio. Generaţia de azi datorează enorm copiilor, părinţilor lor şi celor care au sprijinit, promovat şi sponsorizat manifestările artistice în cei 70 de ani de existenţă. Celor care doresc ca viaţa copiilor lor să nu fie umbrită de lipsa de sensibilitate şi de toleranţă atât de evidente în ultima vreme, le spun că aici, la Corul de Copii Radio, se pot bucura de condiţii de formare deosebite, de un mediu în care disciplina lucrului, deschiderea culturală şi satisfacţiile artistice oferă copiilor şansa de a învăţa să simtă şi să trăiască frumos
declară dirijorul Voicu Popescu.
La finalul acestui spectacol multimedia complex, ultima piesă a serii – celebrul cântec Valurile Dunării (Iosif Ivanovici), va însemna un moment cu totul deosebit. Alături de cei care compun în prezent corul, vor urca pe scenă foşti membri ai ansamblului, o frumoasă întâlnire între generaţii. Şi cum Corul de Copii Radio este mereu o punte de legătură între cei mai mici membri, care abia păşesc în lumea notelor muzicale şi a portativelor, şi cei intraţi în adolescenţă care părăsesc ansamblul, penultima lucrare a serii – Rundadinella (Carl Orff), va introduce în scenă şi grupa pregătitoare. În repertoriul serii se vor regăsi de asemenea partituri de Bach, Fauré, Mozart, Pergolesi, Britten etc.
Evenimentul se va derula în acompaniamentul la pian al Magdalenei Faur, iar Ilinca Lorenz va asigura partea de percuţie. Spectacolul este prezentat de actriţa Delia Nartea.
Concertul aniversar se derulează cu sprijinul sponsorilor: Eurolines România, BRD – Groupe Société Générale, Carrefour, Kandia Dulce.
În seria de evenimente speciale programate în acest an aniversar, Corul de Copii Radio a cântat pe 26 martie în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, unul dintre cele mai cunoscute evenimente muzicale din Grecia, deosebit de apreciat şi pe plan european. Sub conducerea lui Voicu Popescu, corul s-a bucurat de exclusivitate în programul de deschidere al festivalului, fiind singurul ansamblu invitat să inaugureze ediţia a patra a evenimentului.
În agenda corului urmează turnee la Milano (în contextul Expoziţiei Universale Milano 2015), Lugano (Elveţia) şi München, unde va evolua în finala prestigiosului concurs internaţional de muzică corală Let the Peoples Sing, organizat sub egida European Broadcasting Union.
Înfiinţat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Fondatorul său, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicica şi Eugenia Văcărescu Necula, au contribuit decisiv la destinul artistic al ansamblului, făcând din acesta o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii. Aici şi-au deschis calea carierei artistice Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu etc.
Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană, a titlului de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.
Performanţele corului se valorifică periodic în emisiuni de radio şi televiziune, în înregistrări radiofonice speciale şi în apariţii discografice. Recitalurile, concertele a cappella, contribuţiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Filarmonica din München, Orchestra de Stat Bavareza, sub bagheta unor mari maeştri români şi străini ca: Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Christian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta, au dezvăluit deosebitele calităţi interpretative ale formaţiei.
Corul de Copii Radio rămâne dedicat muzicii corale româneşti clasice şi contemporane pe care o promovează atât în interiorul, cât şi în exteriorul graniţelor ţării. Astfel a apărut ideea proiectului Amprente, prezentat în străinătate sub titlul Romanian Roots, care propune publicului un parcurs al spiritualităţii româneşti oglindite în muzica corală. Acest spectacolul multimedia a fost prezentat la Simpozionului Mondial de Muzică Corală, organizat la Copenhaga de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale (2008), în cadrul Zilelor Europene Neudrossenfeld – Germania, la Festivalul Let the Future Sing – Suedia şi la International Thracian Choir Festival – Bulgaria (2009).
Anul 2010 consemnează 65 de ani de existenţă ai formaţiei şi participarea Corului de Copii Radio la proiectul De la ucenicie la măiestrie, dedicat studenţilor claselor de dirijat din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În plus, a fost montată lucrarea Magnificat anima mea – Dominum de J.S. Bach, alături de orchestra barocă belgiană Il Gardelino şi de clavecinistul Ketil are Hausgang în cadrul Festivalului de Muzică Veche.
For the beauty of the Earth a fost proiectul anului 2011 şi a inclus, în premieră naţională şi europeană, lucrarea Opereta Ecologica en Quatro Actos, de Alberto Grau, spectacol ce a fost prezentat în Festivalul Internaţional George Enescu.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc
Vineri, 20 martie, se lansează noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio.
Dacă vă doriţi să ascultaţi muzică de calitate – simfonică, de cameră, jazz sau folclor – nu rataţi evenimentele pregătite de Orchestrele şi Corurile Radio România pentru ultima perioadă a stagiunii 2014-2015.
Violonistul Alexandru Tomescu care interpretează una dintre creaţiile controversatului compozitor american contemporan Philip Glass, cu trei nominalizări la premiile Oscar (pentru bandă sonoră), actorul Mircea Albulescu în calitate de narator (alături de Orchestra de Cameră Radio), solistele de jazz Luiza Zan şi Teodora Enache alături de Big Band-ul Radio, seară muzicală cu Grigore Leşe şi Artur Şahnazarian, concertul aniversar al Corului de Copii Radio – 70 de primăveri, acordeonistul francez Richard Galliano, concertul dedicat Zilei Regalităţii în România sau cel cu violonista de origine română Sarah Nemţanu, care este astăzi vioara întâi la Orchestre National de France sunt doar câteva puncte de reper esenţiale pentru ultimele luni de stagiune la Sala Radio.
Evenimentele de la Bucureşti din cadrul turneelor naţionale Pianul călător (Horia Mihail), Turneul Stradivarius (Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz), Vă place tango? (Răzvan Suma, Analia Selis şi Julio Santillan) sau Flautul de aur (Ionuţ Bogdan Ştefănescu şi Horia Mihail) se vor derula de asemenea în finalul stagiunii 2014-2015, la Sala Radio.
Vă aşteptăm aşadar din 20 martie la casa de bilete din strada General Berthelot 60-64 pentru a vă asigura locurile cele mai bune! Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete la telefon: 021-303.14.28 sau 021-314.68.00.
Programul este:
de luni până vineri, între orele 9:00-18.00;
în zilele de concert/spectacol din timpul săptămânii: 09:00-20:00;
în zilele de concert/spectacol din weekend: 09:00-12:00 şi 15:00-20:00; (casa este închisă sâmbătă şi duminică în zilele fără concert).
Abonamentele sunt valabile la toate concertele şi recitalurile din stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio.
Preţurile la abonamente (perioada aprilie-iunie 2015):
Abonamente de acces:
categoria I – 535 lei
categoria a II-a – 428 lei
categoria a III-a – 321 lei
Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi):
categoria I redus – 321 lei
categoria a II-a redus – 257 lei
Abonamentele de acces cu preţ întreg sunt disponibile şi pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Romane, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos. Cele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc
Compozitor, dirijor, profesor, manager, sunt patru ipostaze ce definesc personalitatea muzicianului român Sabin Păutza, care este invitatul special al concertului Orchestrei de Cameră Radio, programat miercuri,21 ianuarie (19:00), la Sala Radio.
A fost director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey – Plainfield Symphony, fiind Conductor Emeritus pe viaţa al ansamblului. Sabin Păutza a dirijat în Europa, America şi Australia, pe scene celebre precum Carnegie Hall – New York, Santa Cecilia – Roma, Frédéric Chopin – Varşovia sau Philharmonic Hall – Sydney. Un moment cheie în cariera sa l-a constituit debutul în prestigioasa sală Carnegie Hall din New York (1985), când s-a prezentat în dublă ipostază: aceea de dirijor la pupitrul Orchestrei New York University Symphony şi de compozitor – în program figurând şi lucrarea sa Haiku. Numeroase distincţii în ţară şi în străinătate stau dovadă a aprecierii compoziţiilor sale: Diploma de onoare la Concursul Internaţional de Compoziţie de la Salt Lake City – Utah (1985), Premiul Rudolph Nissim al Uniunii Compozitorilor din Statele Unite (1990), Premiul Martin Luther King Jr. pentru compoziţie (1994). Compania Swift Music Group din Statele Unite i-a editat pe CD seria Opera Omnia, până la această dată fiind lansate primele zece CD-uri.
În evenimentul de la Sala Radio, derulat sub bagheta lui Sabin Păutza, veţi avea ocazia să ascultaţi o lucrare semnată de artistul român şi două partituri aparţinând lui Beethoven, respectiv lui Schubert.
Despre lucrarea sa, Mozart Fantasie, compusă cu ocazia aniversării a 250 de ani de la naşterea marelui compozitor (în 2006), Sabin Păutza mărturiseşte: „Am folosit aici câteva dintre cele mai cunoscute melodii ale sale aparţinând unor lucrări ca Mica Serenadă sau ale unor arii celebre din operele sale. Mi-am imaginat un fel de joc muzical în care aceste melodii atât de cunoscute sunt implicate într-un scenariu în care ele însele devin nişte personaje pitoreşti într-o operă imaginară. (…) Mi s-a oferit aici ocazia de a exploata valenţele inepuizabile ale melodiilor mozartiene în a fi răstălmăcite, ironizate, modificate în toate felurile, într-un dialog în care se remarcă odată mai mult geniul maestrului de la Salzburg”.
În programul serii veţi asculta de asemenea Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, semnat de Beethoven, cu participarea pianistului Lucian Velciu, care a susţinut recitaluri pe diferite scene: Universitatea de Muzică Luxemburg, Sala Studio a Ateneului Român Bucureşti, Muzeul Naţional George Enescu din Capitală, Muzeul de Artă din Constanţa, Palatul Mogoşoaia, Castelul Peleş, Sala Radio ş.a. Concertul se va încheia cu Simfonia nr. 2, creaţie a lui Schubert compusă la vârsta de doar 17 ani şi inspirată de o lucrare a lui Beethoven.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368.
Miercuri, 14 ianuarie (ora 19:00), iubitorii muzicii sunt invitaţi la Sala Radio, la recitalul oferit de pianista Dana Borşan – solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, şi Toma Popovici, care s-a format sub îndrumarea partenerei sale de scenă din acest concert!
Sala Radio, care are privilegiul de a deţine două piane noi, realizate de cei mai mari manufacturieri ai lumii – Steinway (fabrica a cărei poveste a început în New York, în 1853) şi Bösendorfer (care realizează piane vieneze din 1828), îşi pune în valoare cele două preţioase instrumente în primul eveniment al anului 2015! Un recital cu muzica celor mai mari compozitori ai muzicii clasice, care au creat în aproape toate genurile epocii lor – Mozart şi Brahms, partituri pentru două piane şi doi artişti aflaţi în ipostaza maestru-discipol sunt elementele care caracterizează seara muzicală la Sala Radio.
În programul recitalului veţi asculta partituri semnate de Mozart – Larghetto şi Allegro (prezentate în varianta definitivată de Robert Levin) şi Sonata pentru două piane în re major, cea din urmă fiind compusă de genialul Amadeus la 25 de ani. Repertoriul serii cuprinde de asemenea şi Sonata pentru două piane în fa minor, creaţie a lui Brahms. Maestru romantic al formelor clasice, a cărui creaţie este cronologic încadrată în romantism, dar al cărui stil este în mod esenţial influenţat de clasicism, Brahms a compus în aproape toate formele muzicale, cu excepţia genului liric şi al baletului, multe dintre lucrările sale fiind astăzi interpretate pe toate meridianele lumii. Creaţia sa este definită de un puternic simţ al ordinii, de o arhitectură riguroasă, motiv pentru care Brahms era adesea privit ca cel mai clasic compozitor romantic.
Dana Borşan a susţinut concerte şi recitaluri în Cehia, Germania, Italia, Rusia, Slovacia, Franţa, Spania, Anglia, China, Franţa, Norvegia ş.a. Este prezentă în fiecare stagiune şi pe scenele filarmonicilor din ţară. A apărut în peste 900 de concerte şi recitaluri propunând de fiecare dată programe interesante, cu repertorii diverse.
Toma Popovici a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, după care a urmat cursurile de master la College of Fine Arts din cadrul Universităţii din Boston, unde a studiat cu Horia Mihail, Victor Rosenbaum şi Tong-Il Han. Activitatea concertistică s-a concretizat prin prezenţa la Festivalul Internaţional George Enescu – 1998 şi 2011, la Rockport Chamber Music Festival – 2007, Kneisel Hall Festival – 2001 şi 2002, Yale University Norfolk Festival – 2003, Bucharest Music and Film Festival – 2008, 2009 şi 2011, precum şi prin numeroase concerte cu Boston Pops Orchestra, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, orchestrele Filarmonicilor din Botoşani, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368
Luni 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, Radio România Muzical a programat emisiuni speciale dedicate compozitorilor şi interpreţilor români.
Notturno, produs de BBC consacrat României. În noaptea dintre 30 noiembrie şi 1 decembrie, între orele 01:00 şi 07:00, programul Notturno produs de BBC şi preluat de 13 ţări membre ale Uniunii Europene de Radio, este consacrat României. Vor putea fi ascultate atât înregistrări cu interpreţi şi compozitori români puse la dispoziţia UER de Radio România Muzical, cât şi înregistrări ale unor lucrări româneşti interpretate de muzicieni străini. Dinu Lipatti, Ion Voicu, Corul Madrigal, Horia Mihail, Dana Protopopescu, Orchestra Naţională Radio, Gabriel Croitoru, Orchestra de Cameră Radio, sunt doar câteva nume din lista pregătită de BBC pentru Ziua României în cadrul programului Notturno.
România valorilor muzicale. Începând cu ora 07:00, sunt programate trei episoade ale unei emisiuni intitulate sugestiv România valorilor muzicale. Între orele 07:00-10:00 şi 13:00-17:00 pot fi ascultate cele mai reprezentative lucrări din repertoriul românesc, alături de înregistrări de referinţă semnate de interpreţi români de calibru. Între orele 10:00 şi 13:00, Radio România Muzical difuzează, alături de celelalte posturi Radio România, o emisiune produsă de Radio România Actualităţi, special gândită pentru Ziua Naţională a României.
Discuri în premieră. Între orele 17:00 şi 21:00, vă oferim mai multe discuri în primă audiţie românească, semnate de muzicieni români. Două dintre ele pot fi ascultate chiar în avanpremiera lansării lor oficiale: este vorba despre două albume ale Editurii Casa Radio, semnate de violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica, respectiv, de Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal.
Răzvan Stoica este violonistul care în octombrie 2013 a cucerit unicul premiu al celui mai important concurs derulat sub egida Uniunii Europene de Radio, New Talent de la Bratislava; noul disc al muzicianului în vârstă de 28 ani cuprinde înregistrările care l-au propulsat în semifinala acestui concurs, realizate în februarie 2013, cât şi noi înregistrări realizate în iulie 2014 la Sala Radio, la iniţiativa Radio România Muzical. Iar pe discul Orchestrei Române de Tineret se regăsesc exclusiv lucrări semnate de compozitori români.
Programul este completat de noul album al pianistei Luiza Borac, apărut în iunie 2014 – Chants nostalgiques şi de extrase de pe două discuri semnate de pianista Alexandra Dariescu, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români care activează în prezent în Marea Britanie.
Discurile ce urmează să apară sub sigla Editurii Casa Radio, ca şi albumul Luizei Borac sunt incluse şi în campania Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2014, derulată pe site-ul www.romania-muzical.ro, acolo unde ascultătorii pot da note discurilor intrate în concurs. Discul anului se stabileşte exclusiv pe baza votului ascultătorilor.
• O Scenă europeană cu muzicieni români. De la ora 21:00, emisiunea Scena europeană, dedicată înregistrărilor primite prin Uniunea Europeană de Radio, propune concerte ale căror protagonişti sunt muzicieni români: violonista Mihaela Martin, violistul Răzvan Popovici şi pianista Alexandra Dariescu
Doi dintre compozitorii care au marcat cel mai mult istoria muzicii simfonice – Haydn şi unul dintre iluştrii săi elevi, Beethoven, vor stârni din nou admiraţia publicului iubitor de muzică prin concertul propus de Orchestra De Cameră Radio, miercuri, 26 noiembrie (ora 19:00).
Evenimentul de la Sala Radio se va desfăşura sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa, prim dirijor şi director artistic al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova. Acesta a asigurat, în decursul a 20 ani, conducerea muzicală pentru circa 500 concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de orchestre din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Ucraina şi Belarus şi a luat parte la diverse turnee în Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Malta şi Tunisia. Momente importante ale carierei sale sunt reprezentate de colaborarea cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, precum şi de participarea în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu (Bucureşti, 2011), la pupitrul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca.
Solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, pianista Dana Borşan vă invită să ascultaţi Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră semnat de Beethoven. Solista a susţinut concerte şi recitaluri în Cehia, Germania, Italia, Rusia, Slovacia, Franţa, Spania, Anglia, China, Franţa, Norvegia ş.a. Este prezentă în fiecare stagiune şi pe scenele filarmonicilor din ţară. A apărut în peste 900 de concerte şi recitaluri propunând de fiecare dată programe interesante, cu repertorii diverse. Deşi preferă creaţiile clasicismului vienez şi ale marilor romantici – Schumann, Chopin, Liszt, Brahms, artista are în repertoriu lucrări inedite, prezentate în primă audiţie la Bucureşti – Concertele pentru pian şi orchestră de Hanns Wolf, Moritz Moszkowski, Siegfried Matthus, Sigismund Toduţă.
Concertul Orchestrei de Cameră Radio vă propune şi două simfonii semnate de Haydn: Simfonia nr 30 – Alleluja şi Simfonia nr. 104 – London. Considerat ca unul dintre cei mai prolifici compozitori care au existat vreodată, artistul austriac a compus în aproape toate genurile muzicale ale vremii: 104 simfonii, aproape 90 de cvartete de coarde, 62 de sonate pentru pian, 23 de opere, nenumărate oratorii, concerte, lucrări instrumentale şi de cameră. Este supranumit „părintele simfoniei” pentru că a adus o contribuţie fundamentală acestui gen, dezvoltându-l într-o formă care a dăinuit până în sec. XIX.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc
Violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, artistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, revine pe scena Sălii Radio în noua stagiune în concertul Orchestrei de Cameră Radio, programat miercuri, 29 octombrie (ora 19:00).
Programul pe care vi-l propune Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, este unul foarte atractiv. Dacă La Traviata, celebra creaţie a lui Verdi, este considerată ca opera interpretată cel mai frecvent în întreaga lume (conform site-ului Operabase), partitura nu putea să lipsească din sălile de concert, într-o formă desigur adaptată contextului! Astfel, aveţi ocazia de a asculta, în interpretarea lui Alexandru Tomescu şi a Orchestrei de Cameră Radio, Variaţiuni pe teme din La Traviata pentru vioară şi orchestră de coarde, semnate de Marc Olivier Dupin.
Un alt moment special al serii îl va reprezenta Suita Holberg, creaţie a marelui compozitor norvegian romantic Edvard Grieg, lucrare inspirată de ritmurile specifice dansurilor din sec. XVIII, ca sarabanda sau gavota. Programul serii va cuprinde de asemenea şi Adagio compus de artistul american Samuel Barber – dublu laureat al Premiului Pulitzer pentru muzică, şi Serenada în mi minor, semnată de compozitorul britanic Edward Elgar.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pewww.radiorormaniacultural.ro şiwww.romania-muzical.ro.
Dirijorul Cristian Oroşanu a fost apreciat pe multe scene europene în compania unor ansambluri celebre: Orchestre de Paris în cadrul Festivalului de la Aix en Provence, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, orchestrele Tonhalle Zürich, BBC Scotish, Lamoureux, Israel Kibbutz, Orchestre National Porto, la pupitrul filarmonicilor din Strasbourg, Bruxelles ş.a.
În 2005, la finala Concursului de dirijat de la Malko, competiţie la care a câştigat locul doi, Cristian Oroşanu a avut ocazia să colaboreze cu Orchestra Simfonică Radio Danemarca. În Japonia, are o relaţie deosebită cu Hyogo Performing Arts Center Orchestra, un ansamblu tânăr cu multe valenţe interpretative. În ultimii ani, a avut ocazia să fie asistentul dirijorilor Yutaka Sado, Mstislav Rostropovich şi Ingo Metzmacher.
Cristian Oroşanu a dirijat cu succes aproape toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi ansamblurile muzicale Radio România, în prezent fiind dirijor şef permanent al Filarmonicii din Braşov şi fondator al orchestrei Kamerata Kronstadt. Fascinat de lumea operei, Cristian Oroşanu a avut colaborări speciale cu ansamblurile Operei Naţionale Bucureşti, Operei Române Cluj-Napoca, Operei Naţionale Iaşi, repertoriul său liric cuprinzând peste 35 de titluri.
Alexandru Tomescu a evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât şi alături de Orchestra Naţională Radio, pe scena Sălii Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia. Concerte de Mozart, Bruch sau Mendelssohn printre altele, susţinute de Alexandru Tomescu alături de cele două ansambluri, s-au materializat în înregistrări lansate de Editura Casa Radio.
Alexandru Tomescu a concertat în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii: Carnegie Hall – New York, Walt Disney Concert Hall – Los Angeles, Théâtre des Champs Elysées – Paris, Concertgebouw – Amsterdam etc.
Turneul Stradivarius, conceput în jurul viorii de colecţie pe care cântă, este un eveniment anual care l-a purtat pe tânărul violonist de nenumărate ori în întreaga ţară. A interpretat cele trei mari Integrale ale repertoriului pentru vioară solo – cele 24 de Capricii de Niccolò Paganini, cele Şase Sonate de Eugène Ysaÿe şi cele Şase Sonate şi Partite de Johann Sebastian Bach – turneele fiind urmate de o lansare de DVD sau CD, produse discografice ce s-au bucurat de un mare succes.
Pasionat în egală măsură de muzica de cameră, Alexandru Tomescu a evoluat mai întâi în Romanian Piano Trio (2005-2010), iar din 2011 este prim violonist al Cvartetului Ad Libitum, ansamblu cameral de prestigiu, cu o istorie de peste 25 de ani.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc
După ce fost scena de derulare a singurului festival internaţional al orchestrelor radio din Europa – RadiRo, produs şi organizat de Radio România (20-27 septembrie), Sala Radio se pregăteşte pentru deschiderea oficială a noii stagiuni, 2014-2015. Invitaţi speciali din ţară şi din străinătate, partituri devenite „hit-uri” ale muzicii clasice, dar şi lucrări în primă audiţie, muzică simfonică sau de cameră, alături de jazz, tango, pop, muzică populară etc., o largă paletă de evenimente este pregătită pentru cele nouă luni de stagiune şi de muzică bună!
Cele două ansambluri ale instituţiei dedicate muzicii clasice vor fi primele aliniate la startul noii stagiuni: Orchestra de Cameră Radio îşi deschide stagiunea miercuri, 8 octombrie, alături de Corul Academic Radio, iar vineri, 17 octombrie va fi rândul Orchestrei Naţionale Radio să invite iubitorii de muzică la un eveniment special.
Pentru o astfel de ocazie, Orchestra De Cameră Radio propune miercuri, 8 octombrie (ora 19:00) o întâlnire specială cu violonistul multipremiat internaţional Răzvan Stoica, deţinător al premiului I la Euroradio New Talent Competition (Slovacia, 2013). Artistul are privilegiul de a cânta pe o vioară Stradivarius din 1729. Fie ca solist invitat sau membru al Duo-ului Stoica (alături de pianista Andreea Stoica, sora sa), Răzvan a cântat pe unele dintre cele mai celebre scene muzicale ale Europei: Royal Concertgebouw Amsterdam, Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Teatro Carlo Felice – Genova, Palacio de Festivales Santander, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, Musikverein Viena etc.
Concertul se derulează sub bagheta dirijorului german Gerd Schaller, care se bucură de o activitate foarte bogată la pupitrul celor mai cunoscute orchestre germane şi are un repertoriu impresionant (peste 100 de simfonii, peste 50 de titluri de operă şi balet, numeroase lucrări concertante).
În programul serii veţi asculta Concertul în re major pentru vioară şi orchestră semnat de Beethoven şi Misa nr. 5 în la bemol major, creaţie a lui Schubert.
În cea de-a doua parte a concertului, alături de Orchestra de Cameră Radio şi de Corul Academic Radio (dirijor:Dan Mihai Goia), Misa lui Schubert va fi interpretată de patru artişti lirici apreciaţi pe scenele din ţară şi din străinătate: Paula Iancic – soprană, Iulia Merca – mezzosoprană, Tiberius Simu – tenor şi Arpad Sandor – bas.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.